Category Archives: Diseminare

Munciți până ce egoul este anesteziat

Întrebare: Care este actul corect de diseminare?

Răspuns: Actul corect este atunci când nu țin cont de ceea ce este bun pentru mine și rău pentru mine. Eu mă deconectez de asta, ca un judecător care trebuie să fie neutru și nu privesc decât acolo unde pot să aduc beneficiul și dăruirea cele mai eficiente.

În conformitate cu asta, evaluez toate posibilitățile, le efectuez și le diseminez. Mai mult, mă mențin peste calculul privind cât îmi va fi de agreabil sau nu, fără să calculez ce voi obține la final, cât de ridicată va fi starea mea.

Ar trebui să încercați să nu vă focalizați pe voi înșivă, ca și cum ați fi sub anestezie locală pentru durere. Ca și cum mi-au dat o injecție de anestezie și acum nu simt dacă este bine sau rău pentru mine. Sunt detașat de mine însumi ca și cum totul a fost amorțit în mine prin anestezie, toate senzațiile de durere au dispărut.

Apoi, am posibilitatea să mă gândesc numai la ceea ce văd și aud și în interior nu resimt durere, fericire sau plăcere. Imaginează-ți că ți s-a făcut o injecție de anestezie, că ai încetat să simți gustul hranei și că acum mănânci pentru că este necesar să mănânci. Verifici chiar ceasul: ”Am mâncat acum zece minute, înseamnă că este destul”. Nu simți sațietate sau foame.

Încearcă să lucrezi așa și vei vedea că vei începe să muncești în mod corect. Chiar dacă nu ți s-a dat așa ceva de făcut de Sus, ar trebui să îți oferi ocazia de a depăși. Ca exercițiu, este foarte util.

Din partea a doua și a treia a Lecției zilnice de Cabala, 03.04.2014, Întrebări și răspunsuri cu dr. Laitman

A aduce mulțumire celorlalți, aduce mulțumire Creatorului

Întrebare: Atunci când cer pentru dorințele altora ca pentru ale mele, trebuie să am intenția de a aduce mulțumire Creatorului și nu doar de a face bine oamenilor?

Răspuns: Cereți posibilitatea de a le aduce lor mulțumire, în ciuda faptului că aceste dorințe sunt ca ale voastre, deoarece astfel, aduceți mulțumire Creatorului. Nu puteți da satisfacție Creatorului în mod direct, deoarece El nu are nici o lipsă. Deci, aduceți mulțumire tuturor, și Creatorul primește plăcere din această situație.

Este vorba despre un teritoriu care este lumea întreagă, cu excepția punctului vostru. Este un mare cerc care este sufletul întreg și voi sunteți în exteriorul cercului cu punctul vostru și cereți pentru ei. Aducând Creatorul în acest cerc, El este fericit să poată să dăruiască tuturor. Rezultă că aduceți Creatorul la dăruire și cu asta, Îi aduceți Lui mulțumire.

Vă rugați pentru ca lucrurile să meargă bine pentru oameni și cu asta, aveți intenția de a da satisfacție Creatorului. Pentru că, Creatorul este perfect și nu are nici o lipsă în afară de dăruire, și voi faceți posibil ca El să facă acest lucru. Dar Kli-ul nu se află în El; este, mai degrabă, în creatura Sa, în întreaga omenire.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala, 06.04.2014, Scrierile lui Rabash

Căutați o conexiune interioară

Întrebare: Dacă cea mai mare avansare se produce atunci când faceti cele mai mari eforturi, trebuie să căutăm în mod special locurile unde diseminarea este mai dificilă?

Răspuns: Atunci când diseminăm, ar trebui să căutăm mai multă conexiune internă cu oamenii cărora le diseminăm. Diseminarea depinde de cât ne anulăm în fața lor în diseminarea noastră și, în același timp, îi influențăm. Este precum părinții față de copilul lor. Pe de o parte, părinții au grijă de el, îl îndrumă, fac totul pentru el și, pe de altă parte, ei fac totul conform voinței sale, pentru binele lui.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea noastră față de oameni, ca un părinte față de copilul său.

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala, 03.04.2014, Întrebări și răspunsuri cu Rav

Copilul mamei

Întrebare: Există o acceptare unde oamenii apreciază investiția noastră în ceilalți, ajutorul nostru față de cineva și de a fi iubit pentru asta. Este posibl să utilizezi asta ca o tehnică în familie, astfel încât copiii să investească mai mult în familie, în mamă și tată, ca ei să-i aprecieze mai mult, sau asta nu merge cu adolescenții?

Răspuns: Asta nu funcționează, deoarece oamenii ar trebui să fie orientați spre avansare în viața lor, spre viitoarea familie, copiii care vor veni, și nu spre părinții lor. Nu blocați copiii, nu-i trageți înapoi; altfel, ei nu se vor dezvolta.

Oameni ca aceștia, în general, sunt atât de absorbiți în părinții lor, încât nu-și vor trăi viața fără mama lor și cât timp ea este în viață, copilul va trăi cu ea. Ei pot avea deja cincizeci de ani și pot trăi cu mama lor.

Nu puteți face asta. Este un foarte mare ego. Dimpotrivă, trebuie să educați și să dezvoltați autonomia copiilor.

Din ”Conversație cu Michael Laitman”, kab.tv, 11.12.2013

Să îmi dau ego-ul sclaviei

Întrebare: Există tipuri de diseminare care cer ca noi toţi să fim în faţa pubicului. Dar ce se poate face dacă nu toată lumea are abilitatea şi talentul necesar pentru asta?

Răspuns: Ştiu un singur lucru. Dacă vreau să execut o acţiune în mod corect, trebuie să mă pun în mâinile grupului, ca el să decidă şi să determine ce ar trebui să fac. Se poate ca ei să spună: „Stai şi nu fă nimic, deoarece vei strica totul”. Şi atunci asta va fi participarea mea la diseminare.

Pot fi şofer, plasator, lector. Nu contează ce fac. Dar este de preferat ca grupul să decidă pentru mine şi eu să nu decid nimic pentru mine însumi. Asta înseamnă să fii un sclav. Sunt în muncă spirituală.

Şi apoi sunt eliberat de orice îndoieli: Mi s-a spus ce să fac şi eu o fac în cel mai bun şi mai naiv mod, fără ca mintea mea să intre în el. Mintea este doar pentru a înţelege ce vor de la mine şi pentru a îndeplini ce îmi cer în cel mai bun mod, fără să intru în „eu-ul” meu, în iniţiativa mea.

Astfel, trebuie să existe conducători care să includă experţi în diseminare, care să decidă ce trebuie făcut, care să participe şi ei în toate aceste activităţi, pentru a da un exemplu tuturor. Şi toată lumea trebuie să îi urmeze. Iar aceia care nu vor, fac o gaură în barca generală şi nu avem nevoie de ei în grup.

Omul trebuie să înţeleagă că trebuie să se purifice de toate aceste forme de ego, de grija de a nu fi plăcut, de îndoielile legate de a face ceva. Dacă nu poţi face ceea ce grupul a decis, atunci părăseşte grupul. De fapt, tu trebuie să te ridici deasupra animalului tău.

Grupul este mai puternic decât tine şi dacă tu primeşti protecţia lui, atunci execută şi fii fericit că ai acum oportunitatea să o faci. Şi dacă nu, atunci vei rămâne în ego şi nu vei avea vreo şansă să avansezi. În acest caz, nu mai trebuie să îi deranjezi pe alţii. Du-te şi te odihneşte, ne vom întâlni în următoarea încarnare.

Din partea a treia a Lectiei zilnice de Cabala 3/20/14Scrierile lui Baal HaSulam

Un duet: Creatorul si creturile la o vioara

Întrebare: Astăzi, mulţi din prietenii noştri ies să întâlnească oameni care niciodată nu au auzit de Cabala. Cum putem primi credinţă prin intermediul societăţii?

Răspuns: Credinţa vine de la Creator şi nevoia de credinţă vine de la societate. În ceea ce ne priveşte, trebuie să ne găsim în mijloc, ca un adaptor care le uneşte. Mergem spre oameni cu intenţiile noastre de a aduce plăcere Creatorului, deoarece ei reprezintă vasul comun al sufletului şi noi dorim să-i unim astfel încât Creatorul să poată să se dezvăluie în acesta şi să-I aducem Lui mulţumire.

În acel moment, ieşind spre oameni, vom simţi că suntem mesagerii Săi, primind o oportunitate extraordinară de a putea să-I aducem Lui mulţumire, în timp ce oamenilor le arătăm că dorinţa noastră este corectă şi deschisă, fără nici un profit ascuns şi vine doar din aspiraţia noastră de a aduce bine.

Dacă vom merge la oameni cu aceste intenţii, vom reuşi. În raport cu publicul, ne vom găsi într-o stare de dăruire absolută (Hafetz Hesed) şi chiar în raport cu Creatorul, adică vom primi cele zece Sfirot Hassadim, un grad de preoţi (Cohanim). Cel mai important lucru este pregătirea în mod corespunzător, precum muzicienii care trebuie să-şi acordeze intrumentele.

Astfel trebuie să ne acordăm, ca şi cum ne-am plimba arcul pe corzi, verificând cu ce intenţie internă ieşim spre public şi cu ce intenţie internă ne adresăm Creatorului.

Astfel, Lumina va curge prin noi spre oameni, fără nici un obstacol din partea noastră: dorinţele publicului vor urca de jos şi Lumina va veni de sus, dorinţele – de jos şi Lumina – de sus.

Încercaţi să vă acordaţi în acest mod şi vă veţi simţi brusc, complet controlat: pe de o parte, de oameni şi pe de altă parte, de Creator.

Din Lecţia “Introducere în Cabala”, 05.03.2014

Viaţa este un cadou nepreţuit

Întrebare: Ce se va întâmpla cu noi dacă viaţa umană se va devaloriza treptat?

Răspuns: Valoarea vieţii umane nu are nimic de-a face cu numărul de oameni de pe pământ, ci cu atitudinea noastră faţă de fiecare persoană. Din păcate, noi nu simţim nici o pierdere atunci când cineva moare. Noi nici măcar nu preţuim viaţa noastră aşa cum ar trebui, din moment ce nu vedem nici un sens în ea. În trecut, viaţa şi moartea erau respectate. Oamenii obişnuiau să plângă pentru cel decedat. Rememorau viaţa acestuia. Astăzi, când putem avea o viaţă prosperă, relativ sănătoasă, cu o bună educaţie, când oamenii pot să stea pe propriile picioare şi să devină vitali şi să aibă valoare, dorinţa de a trăi dispare. Vorbind sincer pentru toţi oamenii din lume, s-ar spune că trăiesc împotriva voinţei lor. Desigur, e înfricoşător să credem că ei ar fi de acord să aleagă varianta de a merge la culcare şi să nu se mai trezească, în cazul în care s-au gândit să pună capăt vieţii lor în acest fel, fără durere. Mulţi oameni din lume, simt că viaţa lor este lipsită de sens şi nu mai doresc să experimenteze şi să simtă ceea ce le oferă viaţa. Acest lucru înseamnă că sensul vieţii are nevoie de o re-evaluare.
Astăzi, mulţi oameni care sunt deprimaţi şi iau antidepresive trec treptat la a lua medicamente care sunt legale, încât să poată fi într-o stare de spirit bună. Atunci când o persoană este adultă şi nu vrea să devină o povară pentru societate nu trebuie să îşi facă griji cu privire la moartea sa. Cu droguri, medicamente legale, se poate elimina din societate într-un mod civilizat, frumos, în linişte.
Aceasta este cea mai bună, mai simplă, şi mai ieftină soluţie pentru elită. Ei au câştigat deja împotriva producătorilor de ţigări gigant şi legalizarea drogurilor a fost deja luată la nivelul următor.

Întrebare: Dar acest lucru nu este o corecţie.

Răspuns: Autorităţile nu au alte mijloace de a corecta oameni, şi de ce ar face asta?! Acesta nu este scopul lor. Ei nu văd viitorul. Ei îşi vor da seama de necesitatea de corectare doar atunci când nu au de ales. O altă soluţie ar putea fi un război care va curaţa  pământul şi va lasa doar un miliard de oameni şi un mediu curat. Acest lucru este în mod clar o soluţie ideală pentru elită şi, fără îndoială, ar fi de acord cu asta, deoarece cel mai important lucru pentru ei este să se pronunţe într-o lume aşa zis normal organizată. Nu există nici un plan de guvernământ care sa gestioneze  această nebunie.
Cu toate acestea, problema este că astăzi, atunci când o conexiune la nivel mondial este descoperită în lume, este imposibil de prezis ceva şi vor descoperi că vor pierde treptat controlul. Ei nu pot înţelege că nu e de natura gestionarii politice sau economice ci că este iubire şi dăruire absolută. Natura dezvăluie opoziţia sa, în scopul de a ne atrage la ea şi de a ne ajuta să respingem natura egoistă în care suntem în prezent. Elita nu înţelege acest lucru deoarece nu înţelege motivele pentru criza actuală.
Factorii de decizie cred că actuala criză este un rezultat de supraproducţie şi nu înţeleg că aceasta este cauzată de coborârea  forţei superioare în lumea noastră, deoarece se apropie de noi. Această forţă este bunătatea absolută şi iubirea absolută, şi de aceea este dezvăluită în dorinţele noastre egoiste ca o forţă care este opusă faţă de noi. În cele din urmă nevoia de o schimbare trebuie să fie evocată, dar se poate înţelege acest lucru prin forţa superioară revelată numai prin noi, dar pentru moment acest lucru încă nu se poate.
Forţa superioară care coboară treptat în lumea noastră ne obligă să vedem că există o conducere, un singur scop, şi o modalitate de a avansa în această lume. Dar mulţi nu se întreabă încă: Ce este acest scop? În cazul în care este ea (forţa –n.t.)cum  ne conduce? Este clar că există o forţă, o idee care vine de sus, dar procesul în sine şi scopul său nu este clar încă.
Eu cred că se va întâmpla în curând. Ar trebui să ne grăbim şi să explicăm  aceste lucruri pentru public. Este mult mai important decât arătându-le ce putem corecta, astfel încât suntem în principal ocupaţi cu această problemă acum, deoarece cel mai important lucru este de a disemina!

Din „Secretele Cărţii eterne” Kab TV 8/19/13

Urmaţi paşii planului naturii

Astăzi există un enorm portofoliu al tehnologiei în lume. Totuşi, nu putem aplica actualizările evoluţiei tehnologice deoarece, dacă ele sunt utilizate în industrie, milioane de persoane vor pierde imediat locurile de muncă: robotica poate înlocui totul.

Am vizitat numeroase ferme în Israel, nu există oameni acolo. Gestionarea irigaţiei, recoltarea culturilor şi realizarea ambalării în cutii sunt toate efectuate de către un calculator cu un mecanism de ceas, nu există o singură persoană.

Întrebare: Asta înseamnă că, pe de o parte există automatizare, simplificarea muncii, creşterea producţiei şi, desigur există de aici un profit mai mare dar, în acelaşi timp, există un proces de creştere a şomajului. Un plan de reconversie sau restructurare de personal nu există.

Răspuns: El nu este prevăzut şi, de asemenea, nu este necesar! Ei nu sunt pregătiţi pentru a munci într-o altă uzină, dar în scopul de a studia modul de a urca la un nivel superior de existenţă. Asta ne este oferit de natură!

Natura are un plan precis. Vedem că evoluţia nu este doar o serie de evenimente ocazionale, ci un canal de acţiuni coerente forţate în care toate avantajele şi inconvenientele, tot felul de molecule, se conectează şi interacţionează. Trebuie să înţelegem acest lucru şi să-l urmăm!

Prin urmare, ajungem la un punct în care o persoană trebuie să urce la nivelul următor. Exact pentru aceasta metoda educaţiei integrale este destinată.

Din kab.tv, “Criza mondială”, 15.09.2013

Viitorul om de afaceri

Întrebare: Cum pot ajunge antreprenorii la concluzii reciproce, în scopul de a înţelege noile principii integrale şi de a schimba afacerile?

Răspuns: În primul rând, trebuie să fie instruiţi în metoda educaţiei integrale. Apoi, vor prefera relaţii corecte între ei, în relaţiile actuale de acasă, în familie, în regiunea în care trăiesc, în oraşul lor şi chiar în ţara lor.

Vor fi mulţumiţi cu un salariu mediu, vor consacra multă atenţie la tot felul de planuri şi relaţii sociale care oferă educaţie, sănătate şi aşa mai departe, în mod gratuit. Cu alte cuvinte, afacerile lor vor participa activ la viaţa socială. Cel puţin, ar trebui să fie pregătiţi să se separe de avantajele lor materiale, să lucreze pentru binele întregii comunităţi, să obţină satisfacţie din faptul că sunt respectaţi, apreciaţi şi iubiţi de către cei care-i consideră oameni care funcţionează cu adevărat corect şi matur în această societate.

Reputaţia unui om de afaceri nu va fi determinată de bogăţie, ci de poziţia socială activă. Educaţia integrală trebuie să îl aducă la o astfel de stare, în care va simţi că poate să se remarce în societate tocmai pentru că renunţă la luxul material, deoarece va fi dispreţuit în cercurile mai largi ale societăţii.

Din kab.tv, “Prin timp”, 16.09.2013

Mai degrabă valoare decât umilinţă

Întrebare: Grupul va fi omogen dacă atinge un anumit nivel al unei stări integrale?

Răspuns: Da, nu doar membrii unui grup, ci toate grupurile integrale vor arăta la fel. La urma urmei, dacă potenţialul nostru personal, mental, moral şi fizic este diferit prin natură în fiecare dintre noi, vom deveni incluşi unul în altul atunci când vom studia împreună într-un grup.

Formăm un organism comun şi toate aceste proprietăţi sunt distribuite printre noi. În acest caz, nu poate exista eşec. Nimeni nu corupe echipa deoarece atmosfera, dominanta comună, indică un comportament corect. Aici, cel mai important lucru este de a nu se evidenţia, ci mai degrabă a se reduce alături de ceilalţi. Aceasta este considerată valoare.

Din kab.tv, “O lume integrală”, 26.10.2012