Category Archives: Evolutie

“Redeschiderea economiei? Mai întâi, trebuie să ne schimbăm” (Times Of Israel)

“The Times of Israel“ a publicat noul meu articol “Redeschiderea economiei? Mai întâi, trebuie să ne schimbăm

Există dezbateri în întreaga lume despre cum și în ce măsură ar trebui țările să-și redeschidă economiile pentru a preveni o prăbușire completă. Dar redeschiderea acestora fără să ne ocupăm mai întâi de cauza epidemiei de coronavirus, probabil că va avea consecințe teribile, care vor eclipsa calvarul pandemiei actuale.

Credem că suntem în război cu natura, că trebuie să luptăm împotriva ei și să o supunem. Uităm că noi înșine suntem creația naturii. Toate  gândurile, planurile, cuvintele și acțiunile noastre sunt generate de natură, înainte de a se manifesta în noi. Acest lucru este valabil chiar și în aspirația către supunerea naturii. Încercarea de a o cuceri, acest gând plantat în mintea noastră, are chiar și mai puțin sens decât dacă am alerga după propria coadă.

Așa cum nu înțelegem de ce natura ne trimite gândurile aşa cum o face, în acelaşi fel nu înțelegem de ce ne-a trimis coronavirusul. Totuși, el a apărut în urma unui proces care a dus la apariția sa. Dacă vrem să depășim virusul, trebuie să știm de unde provine și care este scopul său. Când vom identifica procesul care a generat virusul, vom vedea ce trebuie să facem pentru a-l înlătura și de ce există mulți alți viruși în depozitul de unde a apărut acesta, unii mult mai înfricoșători.

Mulți oameni de știință au indicat deja comportamentul uman ca fiind cauza apariției virusului.

Ei au explicat că distrugerea habitatelor naturale a multor specii de animale sălbatice le-a obligat să migreze mai aproape de oameni. Acest lucru face ca „răspândirea” virușilor de la animale la oameni să fie mai ușoară și mai frecventă. Toate coronavirusurile care au provocat sindroame respiratorii în acest secol au rezultat din astfel de „revărsări”. SARS, MERS și COVID-19 au fost toate cauzate de viruși care au migrat din regnul animal și au cauzat boli care pot pune în pericol viața umană. La fel, de altfel, este cazul virusului Ebola.

Însă comportamentul uman nu a provocat doar apariţia de viruși. Comportamentul uman a poluat oceanele, lacurile și râurile, a poluat aerul și pământul. A epuizat oceanele de pești, cerul de păsări și pământul de animale. Comportamentul uman înfometează și îmbolnăvește milioane de bărbați, femei și copii din întreaga lume, îi aduce la sclavie, îi violează și îi exploatează în nenumărate moduri. Comportamentul uman provoacă moartea și chinul a milioane de oameni prin război, deportare și distrugerea de comunități și de țări întregi. Chiar și cei bogați și norocoși sunt la fel de afectați de comportamentul uman, căutând refugiu în droguri, sinucidere, alimentație excesivă și depresie. Pe scurt, comportamentul uman este cauza a tot ceea ce este rău și greșit în lume.

Și totuși, ce ne determină să fim atât de răniți de toate și toți cei din jurul nostru? Și dacă comportamentul nostru este fundamental defectuos, îl putem oare repara? Și dacă da, de unde începem?

Începem de acasă

Toate animalele se comportă în funcție de natura lor. Omul este o parte a naturii; prin urmare, omul se comportă în funcție de natura umană. Dacă comportamentul uman este defect, înseamnă că așa este natura umană.

Îmbrățișȃnd copacii, nu vom schimba natura umană, dar îmbrățișarea dintre oameni o va face. Schimbarea ar trebui să înceapă acasă, cu oamenii cei mai apropiați de noi. Trebuie să folosim pauza de la capitalismul infernal, înlesnită de COVID-19, pentru a ne reconecta cu familiile noastre, pentru a restabili legătura care ne-a făcut să fim o familie și pe care atât de mulți dintre noi am pierdut-o pe parcurs.

După aceea, ar trebui să ne uităm la comunitățile noastre și să începem să le reconstruim. Pentru a parafraza cuvintele JFK, nu întreba ce poate face comunitatea pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru comunitatea ta. Pentru a reuși va fi nevoie de angajamentul reciproc, iar dacă oamenii înțeleg importanța și urgența reconstruirii comunităților noastre, vor răspunde pozitiv.

Înainte de a lua măsuri, trebuie să fim conștienți.

Trebuie să lăsăm să pătrundă în mintea noastră, a familiei noastre și a comunității ideea că natura umană este rădăcina tuturor problemelor,  apoi să ne unim și să ne schimbăm. Putem să o facem. Tot ce trebuie să facem este să oferim un exemplu bun și să-i lăsăm pe ceilalți să ne inspire prin exemplul lor. Putem folosi timpul liber suplimentar care ni s-a oferit pentru a afla mai multe despre natura umană, apoi să ieșim și să ne conectăm pozitiv cu prietenii și vecinii noștri.

De la nivelul comunității, trebuie să răspândim peste tot spiritul de prietenie. Așa cum se cântă în balcoanele din Italia, pentru ca melodia să ajungă până la ușile din întreaga lume, la fel se pot face și fapte bune. Nu vă fie frică să filmați un videoclip care îi ajută pe alții și să îl publicați pe rețelele de socializare. Spuneți celor care vă urmăresc că o faceți pentru că doriți să fiți o persoană mai bună, iar ideea va continua. Atȃt este de ușor: îi ajut pe ceilalți, deoarece asta mă face o persoană mai bună. Este tot ce trebuie să știe oamenii. Veți câștiga inimile oamenilor și vor dori să vă urmeze paşii.

Dacă ne dăm seama cine suntem și vrem să ne schimbăm, trebuie doar să ne schimbăm acțiunile. Acest lucru ne va schimba gândurile, ceea ce ne va schimba inimile.

„Cum va afecta coronavirusul economia mondială?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: „Cum va afecta coronavirusul economia mondială?

Pentru început, după această perioadă prelungă de carantină în care ne-a plasat coronavirusul, atitudinea noastră față de lume va suferi schimbări majore.

Ne vom schimba psihologic și, în consecință, sistemele, conexiunile și percepțiile noastre se vor schimba astfel încât nu va mai fi posibilă revenirea la lumea pre-coronavirus.

Lumea post-coronavirus va fi nouă. Comportamentele și conexiunile noastre vor fi diferite față de cele de dinainte.

Cred că vom simți  mai mult ce este și ce nu este esențial în viață și că vom prețui mai mult conexiunea și apropierea internă a noastră față de altii. Schimbarea noastră psihologică va determina amploarea schimbărilor din sistemele noastre, inclusiv din economie.

În perioada coronavirusului, ne aflăm într-o distanțare socială de lungă durată, în condiții de ședere la domiciliu, de aceea cred că economia ar trebui să funcționeze într-o stare de urgență: guvernul oferă cele necesare traiului fiecărei persoane – hrană, locuință, apă, electricitate și diverse servicii municipale. De asemenea, cred că această concentrare asupra necesităților vieții va conduce la falimentarea multor afaceri pentru care nu avem o nevoie reală.

Cu cât vom îndura mai multe în această perioadă, cu atât va crește conștientizarea noastră cu privire la ceea ce este mai important în viață. Mai mult, acest lucru ne va calma goana competițional-egoistă anterioară.

În ceea ce privește modul în care va arăta efectiv economia mondială la sfârșitul perioadei coronavirusului, nu cred că putem vedea deocamdată aceste schimbări, trebuie să lăsăm timpul să acționeze. Suntem în aceste condiții de mai mult de o lună. Să spunem că vom mai fi în aceste condiții încă șase luni. Nu ne putem imagina schimbările prin care vom trece în această perioadă.

În mod ideal, am putea acționa într-un echilibru mai mare cu natura, adică cu mai multă considerație și responsabilitate reciprocă. Înseamnă că vom acționa ca o familie mare, care analizează mijloacele pe care le are la dispoziție și planifică modul în care poate aloca fiecărui membru ceea ce are nevoie, într-un mod reciproc avantajos.

În consecință, situațiile pe care le vedem în prezent, în care de exemplu, un membru al familiei nu își poate permite să plătească chiria, iar altul primește milioane pentru a întreține ascunzători personale sub formă de palate și iahturi, nu ar mai avea sens pentru noi. Astfel vom găsi modalități de a elimina aceste situații în beneficiul comun al tuturor.

O astfel de logică nu este nici socialistă, nici capitalistă, nici comunistă. Se bazează pe o înțelegere a legilor naturii și pe ceea ce natura ne cere să facem pentru a ne echilibra cu ea.

Cu toate acestea, pentru a ajunge la acest tip de economie, va trebui să suferim o schimbare majoră în atitudinile noastre reciproce – o schimbare a priorităților noastre, de la beneficiul de sine către beneficiul celorlalți.

De asemenea, dacă nu facem progrese în această schimbare de atitudine, nu ne putem aștepta ca astfel de mișcări să ne facă economia mai echilibrată cu natura.

De aceea, cred că este încă prea devreme să spunem cum vor arăta economia și lumea la sfârșitul perioadei coronavirusului. Este ca și cum am fi într-un tren care a părăsit stația anterioară și s-a îndreptat către următoarea oprire, una pe care nu a mai vizitat-o până acum.

Pentru a atinge aceste schimbări este nevoie de un studiu care îmbogățește conexiunea.

Acest studiu își propune să îmbunătățească înțelegerea noastră despre lumea interdependentă în care ne regăsim astăzi și modul în care interdependența de astăzi necesită considerație reciprocă, responsabilitate, sprijin și încurajare pentru noi toți pentru a supraviețui și a trăi o viață satisfăcătoare.

Mai mult, cu cât șomajul va crește din cauza închiderii afacerilor neesențiale pe de o parte și a mijloacelor tehnologice care înlocuiesc resursele umane pe de altă parte, cu atât vom fi mai pregătiți să acceptăm o soluție economică diferită de cele pe care le avem astăzi.

Am scris pe larg despre faptul că sprijin soluția unui venit de bază universal, dar numai cu condiția ca el să fie acordat în schimbul participării la cursurile de creștere a conexiunilor. În acest fel, conexiunile sociale pot să devină mai bune și oamenii pot învăța să accepte, să înțeleagă și să fie în acord cu toată lumea. Ei se vor putea implica în crearea unei noi atmosfere de grijă reciprocă, sprijin, conștientizare și sensibilitate. Dacă venitul de bază nu este furnizat împreună cu obligația de a învăța despre toate aceste lucruri, atunci societatea va stagna.

Prin urmare, cred că în condițiile impuse de coronavirus ne vom apropia de o astfel de economie, chiar dacă doar printr-o pregătire psihologică.

Cu cât mai repede vom ajunge să luăm în considerare atitudinile unuia față de celălalt, să construim o economie care reflectă această schimbare de atitudine, cu atât mai devreme vom vedea mai puține violențe, crime și abuzuri de tot felul în societate. Vom fi martorii creșterii fericirii personale și sociale.

În cele din urmă, este o analiză a ceea ce prețuim.

În ebraică, cuvântul „bani” („Kesef”) are aceeași rădăcină lingvistică ca și cuvântul pentru „acoperire” („Kisui”). Prin urmare, dacă schimbăm acoperișul societății noastre de la valoarea consumeristă, pentru propriul beneficiu, care corespunde cantității de bogăție, statutului și puterii pe care le avem, la una în care nu prețuim bogăția, statutul și puterea individuală, ci contribuția oamenilor la o societate conectată pozitiv, atunci ne vom îndrepta spre o lume mai echilibrată cu natura și astfel vom trăi vieți mai armonioase.

 

“Cât de grav este Coronavirusul 2019–20?” (Quora)

Michael Laitman, pe Quora: Cât de grav este  Coronavirusul 2019–20?

Coronavirusul este un eveniment istoric major, care schimbă fața societății umane din întreaga lume.

A apărut o particulă minusculă care a infectat deja peste un milion de oameni, a provocat zeci de mii de morți și, în plus, a pus beţe în roțile civilizației.

În câteva săptămâni, stilul nostru de viață, de cumpărături, cafenelele, restaurantele, barurile, cluburile, călătoriile, sportul, cultura, bisericile, sinagogile, moscheile, pe scurt toate adunările publice, s-a oprit brusc.

Coronavirusul a izolat fizic oamenii de pe toate continentele, în aceleași condiții de stat acasă, cu singura libertate de a ieşi doar pentru procurarea celor necesare vieții.

Odată cu oprirea cursei de șoareci în care alergam de nevoie, coronavirusul ne-a arătat că atunci când părăsim mediul înconjurător, acesta întinerește și se îmbunătățește. De exemplu, binecunoscutul aer poluat din China urbană și apa din canalele Veneției, s-au curățat după o perioadă relativ scurtă de blocaj.

Seriozitatea unor astfel de evenimente ar trebui să ne conducă la câteva concluzii

Foto de Markus Spiske pe Unsplash

Faptul că un virus minuscul și abia vizibil a provocat atât de multe morți, boli și schimbări socio-economice arată cât de mici și slabi suntem în prezența naturii.

Modul în care ne-am trăit viețile egoiste, consumatoare și materialiste a fost în detrimentul mediului și al nostru, iar atunci când trăim în funcție de nevoile esențiale, natura întinerește rapid.

Deși suntem obligați să ne separăm, în condiții de distanțare socială, ar trebui să revizuim la modul ideal, modul în care ne-am dus viața.

Atunci când trecem în revistă cursul vieții noastre, ar fi bine să ne întrebăm cum am ajuns la starea actuală, să analizăm către ce ne îndreptăm și, de asemenea, să ne întrebăm dacă putem face o schimbare pozitivă de-acum încolo.

Cum am ajuns într-o stare în care poluăm planeta, provocând atât de mult rău mediului și nouă înșine? Ea a rezultat dintr-o opoziție fundamentală între natura umană și natură în general.

Natura umană este egoismul centrat pe sine.

Acesta își propune să crească pe cheltuiala celorlalți, iar atunci când scopul său nu este atins, ne face să ne luptăm pentru putere și control.

Dimpotrivă, calitatea naturii este interconectarea și interdependența. Când nu este tulburată de interferența egoistă a omului, natura își orientează toate părțile către armonie și echilibru.

După explozia reactorului nuclear de la Cernobil din 1986, care a eliberat de zece ori mai multă radiație decât bomba de la Hiroshima, oamenii de știință au estimat că zona va fi nelocuibilă pentru următorii 20.000 de ani. Cu toate acestea, un deceniu mai târziu, din ruina nucleară a apărut o rezervație naturală înfloritoare, cu tot felul de copaci și o mare varietate de specii de animale care reapar: reptile, păsări și diferite specii de mamifere. Unele dintre acestea dispăruseră din zonă cu mulți ani înainte de dezastru.

Natura își dezvoltă continuu părțile sale diverse și interdependente spre o stare de echilibru.

Deoarece natura umană egoistă este opusă tendinței unificatoare a naturii, ne lipsește intuiția de a menține echilibrul cu restul naturii.

Cu toate acestea, ni s-a dat capacitatea de a conștientiza opoziția noastră față de natură.

Putem învăța prin asemenea lovituri, cum este pandemia de coronavirus, că lăsând viața noastră să meargă pe cursul egoist, opus naturii, sfârșim prin a ajunge în suferință.

De asemenea, spre deosebire de animale, avem capacitatea mentală suplimentară de a căuta sursa durerii noastre și de a ajunge la concluzia că opoziția noastră față de natură este rădăcina problemelor noastre. Apoi ne vom transforma în mod conștient și de bună voie, pentru a ne echilibra cu natura.

Spre deosebire de nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii, care funcționează instinctiv în echilibru cu natura integrală, noi, oamenii, suntem lipsiți de acest instinct. Avem capacitatea de a da prioritate propriilor noastre valori sociale, care modelează influența socială și opinia publică, afectȃnd modul în care gândim și ne orientăm.

De aceea, dacă ne-am organiza valorile sociale conform valorilor naturii – în responsabilitate reciprocă, pentru a transpune în conexiunile noastre interconectarea armonioasă și interdependența din natură – atunci am completa ceea ce ne lipsește instinctiv, prin propria noastră participare, conștientă și voită, în natură.

Prin urmare, gravitatea crizei coronavirusului, deși dezastruoasă în multe privințe, ne oferă, de asemenea, oportunitatea de a îmbunătăți conștiința umană și calitatea vieții în societate. Cum? Prin activarea grijii și responsabilității reciproce în conexiunile dintre noi.

Dacă eşuăm să ne revizuim, să devenim mai atenți și mai responsabili unul faţă de celălalt, atunci ne putem aștepta ca natura să ne pună în față condiții și mai stricte, până când vom realiza necesitatea conexiunii pozitive.

Cum putem pune în practică această schimbare de conștiință?

Pe de o parte, guvernele ar trebui să ofere venituri de bază, hrană, locuință și asistență medicală, în schimbul participării noastre la programe educaționale, unde am învăța de ce și cum trebuie să punem în aplicare principiul grijii și responsabilității reciproce.

Pe de altă parte, prin prioritizarea valorilor de grijă și responsabilitate reciprocă, ne propunem să promovăm idei și exemple de tipul conexiunii pozitive în societatea umană prin întreaga noastră mass-media, care în prezent ne transmite un bagaj imens de mesaje nocive.

Având în vedere că reciprocitatea consideraţiei și a responsabilităţii ar deveni principiul călăuzitor al societății, mass-media va aborda problema modului în care scindarea noastră conduce la un impact negativ și la slăbirea societății umane. Ne va arăta că putem ajunge la o  societate mai conștientă și mai puternică conectând-ne tot mai mult.

Prin apariţia unui discurs media unificator, cu o agendă educațională care îmbogățește conexiunea, vom învăța cum să acceptăm, să înțelegem și să ne înțelegem mai bine cu toată lumea, fiind influențați de o nouă atmosferă de înțelegere reciprocă, sprijin, conștientizare și sensibilitate.

Drept urmare, natura nu ar mai avea nevoie să ne trimită pandemii sau alte crize pentru a ne trezi nevoia de a ne conecta pozitiv. În aceeași ordine de idei, am experimenta un tip de viață cu totul nou, armonios și pașnic, în care vom trăi în echilibru cu natura.

Rolul spiritual al femeii, partea a 6-a

Stația terminus este atingerea Rădăcinii sufletului tău

Întrebare: Cum poate o femeie să-și însușească această calitate a dăruirii?

Răspuns: Femeile au un tip special de suflet, nu este la fel ca al bărbaților. În Cabala nu se poate spune că este mai bine ori mai rău, să fii bărbat sau femeie. Într-adevăr, unei persoane îi este dat totul (condiții: familie, soț/soție, muncă și tot ce i se întâmplă) în conformitate cu calitatea sufletului său.

Nu trebuie să tratăm în mod special acest lucru. Dacă m-aș fi născut femeie, atunci aș avea desigur alte proprietăți, alte funcții, o altă soartă. Nu ar trebui să ne facem griji pentru asta, deoarece stația terminus este aceeași pentru fiecare om: atingerea Rădăcinii sufletului său.

Prin urmare, indiferent dacă ești femeie sau bărbat, ai propria ta Rădăcină sufletească, pe care vei ajunge să o percepi și să o înțelegi. Nu contează cine ești în acest moment. Deci nu este justificat să te întrebi cine este norocos și cine nu. Acest lucru este fals.

Creatorul este absolut corect. Nu are preferințe pentru unul sau altul.

O persoană poate fi, de exemplu, un muncitor din Africa și dar calitatea și starea finală a sufletului său să se afle la același nivel cu toți marii cabaliști, cu sufletele mari. Diferența constă doar din modul în care își îndeplinește funcția sa pământească, adică modul în care se corectează.

Mai mult, în spiritualitate cu cât sunt mai proaste condițiile, putem a realiza o ascensiune mai mare, pentru a ne corecta. Drept urmare, se dovedește că suntem egali cu toții și nimeni nu poate avea nicio pretenție față de Creator, de ce l-a făcut într-un fel anume.

Poate că acest lucru reduce ușor gustul și competitivitatea, dar veți uita aceste lucruri, pentru că oricum veți privi totul prin prisma vieții pământești, prin calitățile aceste lumi. Și doar când vei intra în Lumea Spirituală, te vei întreba: „De ce sunt atât de rău?” Într-adevăr, prin faptul că te simți mai rău decât toți ceilalți, poți obține o ascensiune mai mare și astfel Îi oferi plăcere mai mare Creatorului.

Va urma…

Lecția în limba rusă din  03/08/2020

Rolul spiritual al femeii, partea a 5-a

De ce este bine să avem urmași?

Întrebare: Deseori, copiii le spun mamelor: „De ce m-ai născut? Nu eu te-am rugat asta.” Cum să răspundem la această întrebare?

Răspuns: Dacă un copil m-ar întreba: „De ce m-ai născut?” aș spune: „Pentru că aceasta este Legea Naturii.”

Trebuie să avem urmași, așa cum și părinții noștri ne-au dat naștere nouă, astfel încât împreună, de-a lungul generațiilor, să corectăm egoismul general. Cel care există în fiecare dintre noi, dar într-un grad mic.

Eu îmi corectez puțin ego-ul, tu pe-al tău și așa mai departe, fiecare dintre noi. În acest fel, întreaga umanitate se îndreaptă către o Corecție Generală. Prin urmare, trebuie să dăm naștere copiilor.

Tora spune că o familie ar trebui să aibă măcar doi copii: un băiat și o fată. Dar dacă într-o familie nu există doi copii, atunci o altă familie compensează acest lucru.

Întrebare: Care ar trebui să fie intenția corectă a unei femei angajate în Cabala atunci când dă naștere unui copil, astfel încât dorința ei să nu fie materială ci spirituală?

Răspuns: Intenția ar trebui să fie numai pentru dăruire. Prin urmare, în momentul concepției copiilor și în timpul educației lor este bine să fim în intenția de dăruire. Și sa le vorbim despre asta tot timpul. Treptat, ei se vor obișnui cu aceste cuvinte și se vor interesa de sensul lor interior.

Va urma …

Lecția în limba rusă din 03/08/2020

Sări în grup ca în marea finală

Cum poți continua să studiezi dacă ai pierdut sentimentul împlinirii? Continuă fară să simți! Asta este ceea ce îmi arata Creatorul: “Poți să faci ceva fără să simți, sau nu? Ah, deci nu poți lucra fără ceva în schimb; adică tu lucrezi pentru Faraon și nu pentru Mine? Atunci nu te întoarce spre Mine, du-te la Faraon!

Noi trebuie să încercăm să ieșim din regatul Faraonului cu ajutorul unui grup. Adâncește-te în interiorul unității prietenilor ca ei să te tragă la suprafață. Filozofează mai puțin și intră în grup, cu încredere, ca un copil care se anulează în față adulților. Și apoi ai să poți crește într-un mod corect.

Exodul din Egipt nu este o evadare dintr-un loc în altul, ci o evadare din dorința egoistă. Fiecare din noi iese din egoismul său și este inclus în dorința grupului. Când intru în grup, înseamnă că am plecat din Egipt și am traversat Marea Roșie, Yam Șuf (Marea Finală).

Prin urmare, dacă ai studiat douăzeci de ani și acum nu mai poți continua, atunci ești direct în fața Mării Finale și nu ai de ales decât să sari în interiorul grupului. Aceasta există, chiar dacă nimeni nu o simte. Și când sari în această unitate și te agăți de prietenii tăi, se consideră că ai traversat Marea Finală.

Este foarte important să treci de la dorința ta individuală la dorință generală a grupului. Eu nu realizez adevărata ei imagine, imaginea spirituală. Sărind în interior, vei descoperi că ai ceva de care să te ții. Dar ești obligat să sari în această mare și în momentul în care sari, vei găsi de ce să te agăți, ca un bebeluș care se agață de mama sa. Asta se numește exodul din Egipt, din egoismul nostru, în deșertul Sinai.

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 4/8/20, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Lumea veche este moartă, trăiască lumea nouă!

Coronavirusul este o forță care trezește umanitatea pentru a face un audit complet.

Toată dezvoltarea noastră egoistă, întreaga evoluție a omului de când a ieșit din peșteră, a coborât din copaci și s-a diferențiat de maimuțe, a avut loc numai în interiorul egoismului. Și acum, pentru prima dată în istorie, noi schimbăm cursul evoluției noastre.

Metoda de dezvoltare egoistă s-a epuizat; ne-a adus în Egipt și ne-a făcut sclavii dorinței de a primi plăcere. Acum umanitatea trebuie să-și schimbe intenția spre dăruire, adică trebuie să plece din Egipt în țara Israel.

Noi suntem acum la un punct de cotitură înainte de transformarea completă. Aceasta este un moment istoric; pentru prima dată există o revoluție spirituală în umanitate. Trebuie să lucrăm pentru a atrage lumina care întoarce la sursă (lumina care reformează) care va schimba fața umanității. Noi trebuie să fim acel grup, acel instrument care trage de acest fir, prin care va avansa toată umanitatea.

S-ar putea să nu fim atât de mulți cei care aspirăm la Creator. Însă principalul lucru este să stabilim o fundație a conexiunii, așa cum este spus: “Deschideți pentru Mine o deschizătură ca vârful unui ac, iar eu am să deschid pentru voi porțile superioare.” Nu este necesar altceva. Din partea umanității este necesar să deschidem pentru Creator, în întregul spațiu dintre noi, un orificiu mic cât înțepătura vârfului de  ac și prin ea vor începe să se deschidă și să se dezvolte tot felul de conexiuni, iar noi vom intra în sistemul spiritual al dăruirii.

Nu ne vom întoarce în trecut. Lumea veche este moartă; nu există! Vom ajunge într-o lume nouă, iar noi vom fi oameni noi.

Desigur, asta se va întâmpla nu dintr-o dată, ci în etape. Așa cum este descris în povestea Exodului din Egipt, Moise la Faraon de foarte multe ori. Acesta nu este un proces ușor, însă a început deja. Și nu se va opri până când coronavirusul nu se va schimba într-o coroană reală, Keter și ne va aduce la conexiunea cu Creatorul în multiple forme, pe toate nivelele. Cu siguranță că o va face.

Prin urmare, trebuie să apreciem timpul în care suntem. Umanitatea este incapabilă să perceapă asta, deoarece nu ia în considerare acest proces la scala întregii istorii, de la creația lumii la finalul dezvoltării ei. Vedem însă că totul se dezvăluie așa cum este descris în cărțile cabaliste.

Acum o sută de ani, Baal HaSulam a scris că intrăm în zilele lui Mesia, adică într-o perioadă în care începe să acționeze asupra noastră o forță spirituală imensă care ne trage și ne face să avansăm.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 4/3/20

 

Armele vor rugini

Din pagina mea de Facebook Michael Laitman 4/18/20.

Coronavirusul este începutul unei schimbări în bine. Limpezirea aerului și a apei, noile noțiuni apărute în mintea liderilor despre armistițiul mondial și venitul de bază universal, indică faptul că vântul schimbării suflă în lume și mulți îi răspund.

Este posibil să nu simțim încă, dar timpul războaielor și al armelor a trecut. Nu vor dispărea dintr-o dată, ci treptat, cu toate acestea suntem deja în pragul unei noi ere în care armele vor rugini și se vor dezintegra.

Copiii noștri vor înţelege că lumea este integrală, rotundă, iar schimbarea are loc. Ei vor ști că nu poți acționa cu rea voință și nici să nutrești gânduri rele faţă de alții, fără să plătești un preț pentru asta.

Lumea pentru care ne pregătește COVID-19  este una în care oamenii au tot ceea ce le este necesar, sunt împăcați cu ei înșiși și unii cu alții, iar natura îi tratează cu bunătate. Este o lume a responsabilităţii și grijii reciproce. Tot ce trebuie să facem este să accelerăm apariția sa, deoarece cu cât va veni mai devreme, cu atât mai repede va dispărea virusul.

Dacă vrem să fim sănătoși

Coronavirusul ne împrăştie în toate părțile și spune: „Dacă doriți să fiți sănătoși, nu puteți fi în contact unul cu celălalt. Nu vă apropiați la mai puţin de doi metri, păstrați distanța!”

Însă în acest fel multe locuri de muncă nu vor mai putea să existe iar societatea umană nu va mai funcționa normal: țara, familia și lumea. Ce trebuie făcut?

Vă puteți apropia unul de celălalt, dar numai dacă doriți binele aproapelui vostru. Dacă mă apropii de altcineva fără să-l folosesc, ci în beneficiul lui, atunci voi începe să văd că virusul nu este contagios, nu ne separă, ci ne permite să ne conectăm. Virusul începe să ne infecteze și să provoace boli între noi, doar pentru că ne apropiem unul de celălalt conduşi de propriul interes și dorind să-i folosim pe ceilalți.

Contradicția constă în faptul că, din punctul de vedere al naturii toți suntem conectați unul cu celălalt, dar propria noastră natură interioară respinge această dependență reciprocă și recunoaște doar conexiunea în beneficiul propriu. Dacă dorim să ne unim pentru beneficiul comun, astfel încât toată lumea să fie fericită, virusul nu va interfera cu noi. Dimpotrivă, va deveni util și va întări conexiunea dintre noi.

Cu toate acestea, dacă nu ne schimbăm, să nu vă așteptați ca virusul să ne permită să ne apropiem unul de celălalt și să găsim un vaccin împotriva lui. Până la urmă, dacă ne întoarcem la vechea cale, de ce a mai apărut?

Virusul ne va părăsi doar dacă ne schimbăm atitudinea față de natură.

Arată că egoistii ca noi nu ar trebui să se apropie unul de celălalt și ne trimite acasă în carantină. Ne oferă o oportunitate de a ne familiariza cu o nouă realitate.

Coronavirusul spune: „Crezi că ar trebui să deschidem tot mai multe noi afaceri? Greșit! Nu mai faceţi ravagii în lume, nu mai otrăviţi aerul și apa. Trebuie să construiți o viață nouă, într-un mod nou.”

În natură, există o formulă de echilibru între toate părțile sale. O putem vedea în toate legile naturii: fizice, chimice, biologice și zoologice. Toate legile se bazează pe echilibrul forțelor pozitive și negative, plus și minus, binele și răul, dăruirea și primirea.

Prin urmare, nu vom putea face nimic împotriva coronavirusului. Am traversat linia roșie, scoţând natura din echilibru, am poluat oceanele și atmosfera. Tot ceea ce oamenii au atins cu mâinile lor murdare este murdărit. Trebuie să ne corectăm atitudinea față de natură și față de cei din jur.

Nu cred că există o soluție rapidă. Cel mai probabil, coronavirusul va rămâne multe luni între noi. Există mai multe modalități de a rezista: introduceți o carantină generală, așa cum s-a făcut în majoritatea țărilor sau continuați cu viața ca de obicei și să sperăm că epidemia se va încheia de la sine, așa cum au decis să procedeze în Suedia.

Cu toate acestea, singura metodă eficientă este schimbarea naturii omului, a atitudinii noastre față de natura generală, față de lumea minerală, vegetală și animală, și mai ales față de relațiile dintre oameni.

Umanitatea trebuie să existe ca parte integrantă a întregii realități, adică să acționăm în beneficiul ei în loc să distrugem bietul nostru Pământ. Cu toții va trebui să învățăm cum să tratăm natura ca un organism viu și să menținem echilibrul, prin formule clare.

Scopul coronavirusului este de a schimba natura umană.

La urma urmei, ființele umane sunt singurul element cu adevărat dăunător din natură. Noi suntem singurii în dezechilibru cu natura.

Ființele umane au libera alegere și nu sunt controlate de instincte naturale aşa cum sunt materia minerală, plantele și animalele. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne controlăm singuri, iar acest lucru nu a fost făcut în nicio țară. Prin urmare, virusul încă nu va dispărea.

Ce ar trebui să facem pentru ca virusul să dispară? Este foarte simplu. Natura este un sistem integral, în care toate părțile sunt conectate și se sprijină reciproc. Umanitatea trebuie să devină și ea o parte a acestui sistem care sprijină, leagă, echilibrează și promovează o integrare tot mai mare a tuturor elementelor naturii. Aceasta este responsabilitatea noastră, ca ființe umane.

Avem o mare putere și trebuie să tratăm natura cu grijă, ca pe o mamă, ca pe un sistem integral perfect. Dacă facem acest lucru în mod conștient și cu înțelegere, vom trăi fericiți. Dacă nu, vor veni noi virusuri, unul după altul, până când ne vor șterge de pe pământ.

Din KabTV  “Perspectiva globală” 4/10/20

Nu așteptați o reîntoarcere

Vom părăsi carantina și vom intra într-o lume nouă, cu o economie diferită, cu priorități și perspective diferite, cu alte limitări și oportunități. Cu cât înțelegem asta mai bine acum, cu atât mai ușoară va fi aclimatizarea noastră.

În ciuda dramei pe care mass-media o adoră atât de mult, experții și oamenii de gândire care analizează stadiul actual de dezvoltare nu regretă trecutul și așteaptă viitorul cu speranță.

Numitorul lor comun este incontestabil: progresul științific și tehnologic așa cum îl știam, a încetinit cu mult timp în urmă plasând lumea în fața amenințărilor globale. Mai simplu spus, mergând pe calea anterioară ne-am distrus, risipind fără milă resurse și introducând în mintea oamenilor paradigma de a consuma.

Cronicarul The Guardian, Denny Dorling, consideră că acest coronavirus a devenit o alarmă, o frână de urgență, care va ajuta umanitatea să se trezească și să o ia pe alt drum.

Ni s-a spus că ne îndreptăm către o lume strălucitoare, iluminată, culturalizată, civilizată, dar am fost conduși în realitatea întunecată a corporațiilor internaționale, a capitalului internațional: muncă fără sfârșit, șomaj fără speranță, o criză permanentă a mediului.

Tendințele actuale se destramă, cu sau fără voia noastră.

Viitorul bate la ușă și nu este ceea ce am văzut în trecut. Dacă respingem și ignorăm acest lucru, lumea riscă turbulențe serioase, în comparație cu care coronavirusul va părea un joc de copii. Prin urmare, este necesar să răspundem la acest semnal de alarmă chiar acum.

Conform înțelepciunii Cabalei, fiecare nouă etapă include cinci pași. Mai întâi, se naște o situație, apoi apare în realitate, începem să-i acordăm atenție, apoi rezistăm schimbărilor cu care ne confruntăm și în final le acceptăm, din lipsa unei alte alternative.

În acest algoritm de maturizare, coronavirusul în sine nu este un declanșator decisiv. Ne scoate din trecut într-o oarecare măsură, dar nu ne permite să ne obișnuim cu viața nouă pentru că nu se dezvăluie și nici nu se clarifică prin rațiunea noastră tradițională.

Dar procesul a început și vom vedea că nu vom putea uita tot ce a fost, ca pe un coșmar.

Atunci ne vom gândi cum să ne construim viețile viitoare și va trebui inevitabil, să bâjbâim prin ceață.

Esența situației actuale constă în faptul că este necesară schimbarea relațiilor socio-economice și adoptarea unei noi abordări privind alocarea bugetului. Din 2008, a devenit clar că în perioadele de criză, oamenilor va trebui să li se asigure o viață decentă.

Acum începem să înțelegem: viața nu ar trebui să fie numai tolerabilă pe plan economic, dar și semnificativă, integrală, să ne îmbogățească la nivel uman.

Perioada de izolare ne aduce la o altă înțelegere a lucrurilor, iar lumea nu poate aștepta sfârșitul acesteia. Acum, din lipsă de speranță, ne privăm de bucuriile noastre anterioare, deoarece înțelegem că fiecare om este responsabil pentru toată lumea. Dar suntem responsabili unul pentru celălalt chiar și în absența virusului!

Aceasta este lecția cheie și nu trebuie să o pierdeți!

Societatea viitoare este una mai uniformă, plină de grijă și interconectată. Totul trebuie restructurat treptat în această direcție: școli, profesii, sisteme și puncte de vedere.

La început, toate acestea vor părea artificiale, crude și incomode. Ce poți face? Încălțămintea trebuie să fie purtată, fructele trebuie crescute, copiii trebuie educați. Dar acest lucru va permite lumii să intre într-o nouă eră, una inevitabilă, lipsită de tensiunile provocate de împotrivirea noastră fără rost.

Și iată că noi, poporul Israel, avem un rol decisiv de jucat.

De ce? Pentru că am fost întotdeauna deschiși la nou. Nu doar l-am acceptat, ci l-am abordat și l-am modelat. Surprinzător, în noi trăiesc două atitudini opuse: un angajament ferm față de fundamentele noastre originale și o pregătire fantastică pentru schimbare, adaptabilitate fără precedent, căutare veșnică și impuls etern.

Din păcate, nu vrem să ne înțelegem pe noi înșine, de unde provenim și ce rol avem. Dar timpul nu așteaptă; ne demonstrează clar că aceste calități au o importanță deosebită. Suntem capabili să înțelegem și să acceptăm noul, fiind un exemplu pentru toți.

Între timp, în timp ce dormim în carantină, națiunile lumii ne urăsc din ce în ce mai mult. Ele nu cunosc adevăratele cauze ale acestei uri, dar simt că le facem rău. Astăzi suntem acuzați de această pandemie dar, în același timp, se așteaptă vaccinuri de la noi.

În realitate, lumea așteaptă de la evrei un leac pentru principala boală a omenirii – egoismul. Și până când îl vor obține, antisemitismul va înflori. La urma urmei, această atitudine a fost impregnată în umanitate încă de când evreii au devenit o națiune, la poalele Muntelui Sinai.

Prin urmare, un singur lucru ne fi de ajutor: trezirea Israelului din hibernare. Aceasta este o altă lecție a coronavirusului. Oricât de mult am ridica din umeri, nu va ajuta. Omenirea așteaptă ajutor de la noi chiar și atunci ne stigmatizează și ne acuză de păcate complet delirante.

Ce putem da lumii?

Ce va accepta lumea de la noi cu recunoștință sinceră și admițând că „ne-am achitat datoriile”?

Comunicare. Putem oferi lumii o legătură umană care să rezolve toate problemele. Putem forma o societate care să răspundă provocărilor vremurilor.

În secolul nostru, acest lucru este numit prin termenul peiorativ „socialism”, dar nu mă tem de acest cuvânt. Da, socialismul este urmașul nostru. Într-adevăr, pe el stăruiește pata experimentului sovietic, în care au fost impuse cu forța relații pentru care nici oamenii nu erau pregătiți și nici circumstanțele, coapte.

Acest lucru a fost cel mai bine descris de Mark Golansky, doctor în economie, care în 1987 a vorbit despre prăbușirea iminentă a URSS ca și cum ar fi văzut-o cu proprii ochi: „Timpul capitalismului”, scrie el, „este perioada modernă a dezvoltării, iar timpul socialismului este perioada viitoare de maturitate. Aceste două sisteme sunt de fapt două etape succesive ale existenței omenirii și este mai bine ca ele să nu se intersecteze în timp.

Capitalismul nu va fi potrivit pentru o societate matură. Pentru a menține nivelul de trai atins, societatea are nevoie de un sistem mai rezistent la tulburările de mediu și mai puțin sensibil la rentabilitate. O astfel de concluzie fără echivoc indică momentul transformării capitalismului în socialism, atunci când va exista un nivel atât de ridicat de integrare a sistemului capitalist mondial încât acesta va deveni unul și indivizibil. ”

Ne apropiem acum de această etapă.

Iar coronavirusul este de fapt doar una dintre problemele de mediu cu care se confruntă umanitatea.

Cabala adaugă un alt strat care leagă totul împreună: astăzi, suntem în față nu cu natura, ci cu noi înșine. Natura nu este spontană, este mama noastră și întotdeauna ne satisface nivelul de dezvoltare. Astăzi, presiunea exercitată de natură este cauzată de faptul că a venit timpul să creștem și să ne schimbăm. Lumea este aproape coaptă. Și cine o va ajuta să realizeze ce se întâmplă, dacă nu noi?