Este imposibil să măsurăm direct atitudinea noastră unii față de alții sau atitudinea noastră față de Creator, aceasta poate fi doar relativă la un standard exterior care nu este în El, nici în noi, ci între noi. În acest standard, care stă între noi, putem găsi ceea ce ne conectează și ceea ce ne separă.

Acest standard este grupul. Dacă mă atașez de prietenii din grup, atunci, în aceeași măsură mă descopăr în adeziune cu Creatorul. Grupul îmi oferă capacitatea de a măsura parametri concreți, „înălțimea” și „greutatea” iubirii și urii mele, prin care ating adeziunea cu Creatorul.

În funcție de măsura adeziunii mele cu grupul de zece, pot determina măsura umplerii mele cu lumină. La urma urmei, nu am nicio posibilitate să măsor lumina în sine, ci doar indirect, prin grup. Prin dorințele comune din grup, încep să simt lumina care îl umple.

Pot simți doar plăcere în propriile mele dorințe, iar acest lucru nu este suficient. Trebuie să verific cum, prin plăcerea din aceste dorințe, mă conectez cu cel care le împlinește și pe care eu, la rândul meu, îl împlinesc. Prin urmare, există condiția ca „Din iubirea pentru ființele create se ajunge la iubirea pentru Creator”.

Nu putem judeca lumina în sine, ci doar dorințele care sunt împlinite de ea, așa cum nu se vorbește despre electricitatea în sine, ci doar despre fenomenele electrice. Este grăitor faptul că electricitatea nu trece în interiorul firului, ci în jurul lui.

Așadar, grupul este standardul perfect pentru adeziunea mea cu Creatorul, asemenea unui diapazon prin care se evaluează sunetul unei coarde la un instrument muzical. Până când nu ating coarda și aceasta începe să sune, nu se poate spune nimic despre ea. Numai prin dorințe (Kelim) omul poate judeca lumina.

Un exemplu similar sunt notele muzicale prin care se evaluează o melodie. Notele indică ce corzi trebuie ciupite sau ce clape trebuie apăsate. Ele sunt scorul dorințelor cu care lucrăm pentru a auzi sunetele muzicii din noi înșine. O notă nu indică sunetul în sine, ci instrumentul care îl produce. Prin urmare, prin atingerea instrumentelor de conexiune cu grupul, atingem adeziunea cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 27.08.2018

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Datorită Congresului, am simțit că ne îndepărtăm ușor de nivelul grupului nostru de zece și ne apropiem din nou, ca un pendul care se leagănă înainte și înapoi, schimbând gradul de conexiune dintre noi sau cu Creatorul și atitudinea noastră față de studiu. Forța și dorința se diminuează, slăbiciunea se instalează, iar apoi puterea revine. Fiecare perioadă completă de mișcare a pendulului înainte și înapoi, în creștere și în scădere, nu trece neobservată; lasă o amprentă asupra noastră.

Se pare că omul cu o credință puternică ar trebui să găsească întotdeauna puterea de a depăși orice stare fără a pierde conexiunea cu Creatorul, fie în tristețe, fie în bucurie, ca și cum nimic nu l-ar putea zdruncina sau deconecta de la uniunea eternă.

Dar în realitate, nu este cazul. Omul care aspiră la Creator experimentează schimbări constante. Trebuie să simtă o slăbiciune din ce în ce mai mare, dar în același timp să știe cum să obțină mai multă încredere și adeziune cu Creatorul. Astfel, omul continuă să avanseze și să crească.

Dacă el nu simte astfel de schimbări în sine, nici neputință și nici incertitudine, nicio coborâre și teamă de a se abate de la direcția corectă către Creator și scopul vieții, dacă nu își face griji în privința asta, atunci tocmai acesta este un motiv serios de îngrijorare.

Trebuie să interacționăm cu grupul cât mai repede posibil, cu toată puterea, astfel încât prin intermediul acestuia omul să poată începe să primească lumina înconjurătoare care îl va schimba.

Dacă ni se pare că totul este în ordine și nimic nu ne deranjează, atunci este timpul să ne facem griji.

În această lume, omul care avansează fără să simtă o povară grea este considerat puternic. Îi mai adaugi zece kilograme în spate și el continuă să meargă, încă douăzeci și continuă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acesta este un om puternic, un erou!

Dar în spiritualitate, este invers. Un erou este cineva care este foarte sensibil la fiecare gram adăugat pe parcurs și se întoarce imediat către Creator cu o cerere de a corecta lipsa de încredere și putere de a dărui.

Avansarea spirituală este diferită; constă în creșterea sensibilității. Creatorul ne adaugă în calitate și cantitate, iar noi avem întotdeauna ocazia să-I cerem putere nouă prin intermediul mediului înconjurător și astfel să avansăm.

Avansarea pe cale depinde doar de schimbările pe care le simte omul, pe care Creatorul le trezește în el. De fiecare dată, trebuie să-mi înțeleg slăbiciunea și cum să mă întăresc pentru a continua. Firește, îmi lipsesc credința și forța dăruirii. Prin urmare, am din ce în ce mai mult nevoie de mediu și de Creator pentru a-l adăuga, pentru a mă întoarce către Creator prin intermediul grupului și astfel să continui pe cale.

Toată lumea trebuie să verifice schimbările pe care le-a indus Congresul în ei. Unul simte respingere, altul simte atracție, iar un al treilea are ceață în minte și sentimente. Unii nu se pot regăsi în grupul de zece; se uită la prieteni și nu-i simte și nu-i vede în inima lor ca înainte. Implicarea în grupul de zece mai mare l-a afectat în așa fel încât a pierdut vechea conexiune pe care o avea cu prietenii săi.

Există multe fenomene după Congres, pe care nu le putem ignora în timp ce așteptăm să ne întoarcem la rutina obișnuită. Trebuie să verific ce se întâmplă cu mine și de ce și cum m-a afectat Congresul. Acest lucru este foarte important.

Fiecare dintre grupurile de zece simte diferit și trebuie să verificăm dacă ne putem întoarce la starea anterioară sau dacă noua noastră stare este mult mai clară, mai înaltă și mai limpede.

La urma urmei, am început să apreciem mai mult conexiunea dintre noi și să înțelegem de ce ne întoarcem la grupurile noastre de zece pentru a fi împreună. Nu numai că urmăm sfaturile cabaliștilor, dar ne dăm deja seama că fără ele nu vom avea încrederea sau puterea de a avansa; nu va exista nicăieri de unde să ne tragem puterea sau de unde să ne întoarcem către Creator.

Grupurile de zece se transformă într-o sursă spirituală pentru noi, un izvor. Ne simțim capabili să ne stabilizăm în grup și să ne întoarcem la corectare. Fiecare dintre noi are o calitate specială, precum cele zece Sfirot. Prin urmare, suntem foarte diferiți. Dar suntem conectați printr-o muncă comună și un scop comun. Astfel, din zece oameni, și nu mai puțin, putem forma o atitudine completă față de Creator.

Grupul de zece se transformă într-un Kli, un instrument cu care putem schimba ceva, influența ceva și ne putem conecta cu un nivel mai larg sau mai înalt. Centrul grupului de zece este o ureche de ac minuscul prin care trec în lumea spirituală. Pentru a face acest lucru, trebuie să-mi restrâng toate gândurile și dorințele și să le comprim într-un singur punct care să mă conducă spre lumea superioară prin centrul grupului de zece.

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.11.2019, „Împietrirea inimii – o invitație la ascensiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu trebuie să fiu de acord cu tot ce se întâmplă în jurul meu, deoarece tot ce văd este perceput prin simțirile mele egoiste. Totuși, vreau să folosesc totul corect pentru a mă îndrepta în direcția corectă.

Nu caut să schimb realitatea sau să o las așa cum este; vreau să-mi schimb percepția, senzațiile, astfel încât să pot vedea imaginea adevărată în care este revelată o singură forță, o energie, o intenție, o singură sursă.

Nu mă străduiesc să-L dezvălui pe Creator direct, ci mai degrabă să dobândesc vasul (Kli) pentru revelarea Sa. Căci, cum pot vedea ceva ce se află la zece kilometri distanță de mine? Am nevoie de binoclu, adică de un instrument. Iar instrumentul pentru revelarea Creatorului este conexiunea dintre noi. Aici ne punem toate eforturile.

În măsura în care ne unim și ne concentrăm împreună, claritatea vederii noastre crește. Apoi, în loc de o imagine neclară, în loc de miliarde de oameni, animale și plante, încep să văd din ce în ce mai clar singura forță și singura sursă.

Lumina superioară este în repaus absolut; Ceea ce ne trebuie este doar vasul (Kli) pentru revelarea sa, un instrument ale cărui calități seamănă cu cele ale luminii însăși.

Grupul de zece și grupul mondial protejează omul care se află în interiorul lor, acționând ca un tampon, un absorbant, care înmoaie trepidațiile externe, precum cele zece Sfirot ascunse.

Cum ar trebui să reacționăm corect la fiecare situație? Nu înțeleg ce se întâmplă și nici nu știu ce să fac. Principalul lucru este să ne integrăm în grup cât mai mult posibil și să folosim acest instrument și să ne acordăm constant în raport cu ceilalți.

Deși sunt doar o Sfira individuală în cadrul grupului de zece, o acordez în raport cu întreaga structură și apoi înțeleg ce se cere de la mine. Așa cum o coardă de chitară este acordată comparând sunetul ei cu celelalte, tot așa, eu trebuie să mă acordez constant în raport cu grupul; altfel, starea mea nu se va schimba.

Și după ce prietenii mei m-au ajutat să mă acordez corect în raport cu ei, eu trebuie să-i ridic. Aici începe adevărata mea muncă. Acesta este un sistem viu în care are loc un proces constant de schimb și interacțiune.

Din Lecția zilnică de Cabala 09/02/20, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Trebuie să căutăm fericirea sau nu? Sau ea este tot în mâinile Creatorului?

Răspuns: Nu cred că este posibil să o găsim. Nu cred că fericirea poate fi găsită. Fericirea trebuie creată. Adică, trebuie să te pui într-o stare în care știi exact cum să o forțezi să fie dezvăluită, apoi o vei vedea.

Întrebare: O întrebare foarte importantă este: „Ce înțelegeţi prin cuvântul «fericire» când îl spuneţi acum?”

Răspuns: Prin fericire înțeleg sentimentul că viața cuiva a fost un succes.

Întrebare: Are omul un astfel de sentiment spre sfârșitul vieții sale sau de-a lungul vieții sale: „Trăiesc viața corectă; viața mea este un succes”? Cum este?

Răspuns: Nu, cred că se întâmplă spre sfârșit.

Întrebare: Deci este întotdeauna o muncă în desfășurare? Rezultă că viața noastră este o muncă constantă în desfășurare?

Răspuns: Da, atunci când omul caută încă, tot mai mult, să-și reconstruiască viața iar și iar, astfel încât să-i aducă fericirea pe care o imaginează. Să presupunem că eu îi fac pe oameni fericiți, îmi fac familia fericită, orice își poate imagina omul.

Întrebare: Deci, direcționezi acum vectorul „departe de mine” – pentru a-i face pe alții fericiți. Despre asta vorbiţi mereu. Așa descopăr eu sensul vieții? Deci, într-un fel, ajung la concluzia că asta îmi aduce fericire?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este aceasta o muncă constantă?

Răspuns: Este o muncă constantă care nu se poate opri niciodată. Și omul ar trebui să înțeleagă clar cum să facă asta.

Comentariu: Dar pe parcurs, el este dezamăgit, urcă din nou și așa mai departe.

Răspunsul meu: Nu știu ce înseamnă să fii dezamăgit. Trebuie doar să-ţi imaginezi calea. Și apoi „călătorul va stăpâni calea”.

Comentariu: Adică, pentru ca fericirea să te urmeze, nu înseamnă că ești fericit; trebuie să muncești tot timpul pentru a-i face pe ceilalți fericiți. Și nu este ușor, așa cum o înțelegem noi.

Răspunsul meu: Nu contează că nu este ușor. Există ceva ușor în viață? Nimic nu este ușor.

Întrebare: Dar este aceasta calea? Această cale anume?

Răspuns: Da.

Întrebare: Când spuneţi „calea luminii” și „calea întunericului”, ce vreţi să spuneţi prin asta?

Răspuns: Calea luminii este atunci când aduci lumină oamenilor. Iar calea întunericului este atunci când nu poți face asta.

Întrebare: Nu poți, sau nu vrei?

Răspuns: Cred că „nu pot” și „nu vreau” sunt același lucru.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 31.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate prevențiile și amânările care apar în fața ochilor noștri nu sunt decât o formă de apropiere – Creatorul vrea să ne aducă mai aproape, iar toate aceste prevenții ne aduc doar apropiere, deoarece fără ele nu am avea nicio posibilitate de a ne apropia de El [Creatorul]. Este aşa, pentru că prin natura sa, nu există o distanță mai mare [decât a noastră față de Creator], deoarece noi suntem făcuți din materie pură, în timp ce Creatorul este mai înalt decât orice înălţime. Abia atunci când omul începe să se apropie, începe să simtă distanța [dintre el și Creator. Și să nu credeţi că acest abis a apărut abia acum. Absolut deloc! Era acolo și abia acum i se dezvăluie omului.] Și orice prevenție pe care omul o depășește, [aceasta – doar în conexiune] aduce calea mai aproape pentru acel om. (Acest lucru se întâmplă deoarece omul obișnuiește să se miște pe o linie de creștere mai mare. Prin urmare, ori de câte ori omul simte că este departe, acest lucru nu induce nicio schimbare în proces, deoarece știa dinainte că se mișcă pe o linie de creștere mai mare, deoarece acesta este adevărul, că nu există suficiente cuvinte pentru a descrie distanța dintre noi și Creator) (Baal HaSulam, Şamati 172, „Chestiunea prevențiilor și a întârzierilor”).

Inițial, trebuie să acceptăm condiția că suntem extrem, polar, maxim depărtați de Creator și că fiecare stare nouă a noastră – oricare ar fi ea, conform unui modul, în valoare absolută – este întotdeauna mai aproape de Creator, deși ni se pare a fi mai departe. La urma urmei, îmi dezvălui adevărata stare și apoi o corectez – pasul stâng, pasul drept și așa mai departe.

Vedem că numai mediul înconjurător poate ajuta omul să se mențină și să nu se abată de la această cale. Cum se poate convinge, atunci când se simte mai rău că în realitate, este acum mai aproape de Creator? Totul din interiorul lor le spune că sunt mai departe și mai răi. Se blestemă și se condamnă singuri.

Dar de fapt, ceea ce li s-a revelat este pur și simplu ceea ce era acolo înainte, doar că au văzut acum că trebuie să-l corecteze, și astfel, să se apropie de grup și să se unească cu ei, în ciuda altor calcule.

Prin urmare, avem nevoie de obiceiul de a merge la o distanță tot mai mare. La urma urmei, dacă devenim mari specialiști pe calea noastră, atunci fiecare mică răsucire și fiecare mic obstacol ne va părea mare.

Când suntem mici, nu vedem aceste obstacole, nu le observăm și ni se pare că nu există deloc. Și atunci fiecare mică abatere, fiecare schimbare minimă, va fi resimțită ca o barieră uriașă. Aceasta este diferența dintre un specialist și un om obișnuit.

Prin urmare, pe măsură ce ne apropiem de Creator, ne vom respinge mai mult unii pe alții și ne vom urî mai mult, precum elevii lui Rabi Şimon.

Nu vom dori să ne apropiem; Vom începe să condamnăm grupul de zece, să credem ceea ce simțim și vedem: „Cum pot sta în preajma acestor oameni?! Obișnuiau să fie diferiți! Trebuie să mă îndepărtez de ei!” Și așa mai departe. Doar ajutorul reciproc, sprijinul reciproc, garanția reciprocă ne pot salva.

Câți prieteni am avut pe parcurs care au căzut din „căruța” noastră! E păcat? Desigur, ei se vor întoarce. Dar trebuie să ne gândim cum cu fiecare pas, să creăm de fiecare dată un aşa grup de zece, un astfel de Kli (vas), încât nimeni să nu cadă din el.

Din Congresul din Moldova 08/09/19, Lecția 7 „Chestiunea prevenţilor și amânărilor”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ați spus că nu ne putem uni cu oameni care nu studiază Cabala. Ce ați vrut să spuneți prin asta?

Răspuns: Dacă studiez ceva, de obicei caut oameni care sunt apropiați de studiile mele. Dacă sunt interesat de ceva, prefer oamenii care au aceleași interese. Asta înseamnă ceea ce ne spune Baal HaSulam.

Așa, formăm grupuri în toate țările, pe toate continentele. Răspândim informații despre noi înșine și oricine dorește să ni se alăture este invitat.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 05/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot determina dacă dorinţele mele împiedică sau nu spiritualitatea?

Răspuns: Toate dorințele noastre care sunt direcționate spre dezvăluirea și împlinirea lor sunt în mod natural opuse a ceea ce suntem meniți să atingem. Ele sunt contrare intenției Creatorului de a ne încânta în cele din urmă și complet în dorința de a dărui, prin care devenim asemănători cu El și conectați cu El.

Prin urmare, sarcina noastră este să ne examinăm dorințele în lumina Creatorului, adică, să comparăm dorințele noastre cu dorințele Sale. Acele dorințe care sunt incompatibile cu scopul Creatorului le definim coji [Klipot], forțe opuse scopului creației. Prin urmare, le lăsăm deoparte și ne angajăm doar în îndeplinirea acelor dorințe care sunt destinate împlinirii altora.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 07/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în Studiul Celor Zece Sfirot”

Filed under: Dorinta, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Putem considera Tora revelată, ca o dorință de a primi și Tora ascunsă, ca o dorință de a primi de dragul de a dărui?

Răspuns: Nu, nu putem. „Tora ascunsă” este ceea ce dezvăluim în procesul de învățare a Cabalei. Iar revelația este ceea ce ne este revelat ca copii.

Întrebare: Se sparge zidul de fier de ambele părți? Cum poate să simtă omul cealaltă parte?

Răspuns: Poți simți cealaltă parte doar atunci când te străduiești să te unești cu ceea ce este în afara ta, de cealaltă parte a zidului.

Din partea a 2-a a Lecţia zilnică de Cabala 05/11/25, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Studiul celor zece Sfirot - Niciun comentariu→

Chiar și victima neajutorată a unei situații fără speranță, confruntată cu o soartă pe care nu o poate schimba, se poate ridica deasupra sa, poate crește dincolo de sine, și procedând astfel, se poate schimba (Viktor E. Frankl, Omul în căutarea sensului vieții).

Când omul se află în fața absolutului, în fața realizării că nu poate schimba nimic, el înțelege necesitatea de a se schimba pe sine, că singura modalitate posibilă de a face ceva, de a continua o existență corectă în lume este să se schimbe pe sine, chiar din acest moment, în următorul, și în următorul, și în următorul. Și astfel, pas cu pas, îți trăiești viața în așa fel încât în ​​fiecare moment să te schimbi pe tine însuți.

Întrebare: Deci, chiar salutati fundăturile?

Răspuns: Desigur! Cum ar putea fi altfel? Dacă omul nu se simte ca într-o fundătură…

Întrebare: Deci, calea de ieșire pentru dvs., este o situație fără speranță?

Răspuns: Da, este ca o mașinuță de jucărie. Se lovește de ceva și începe să se întoarcă. Se lovește din nou și se întoarce din nou. Și așa continuă să încerce până când, dintre toate posibilitățile, descoperă că există o cale de ieșire.

Întrebare: Așadar, omul care trece de la un impas la altul va găsi în cele din urmă o cale de ieșire?

Răspuns: Desigur, totul este programat.

Întrebare: Deci în principiu, ca om, ar trebui să cânt un fel de imn impasului?

Răspuns: Cu siguranță! Aceasta este însăși puterea formării noastre.

Comentariu: Dar vreau întotdeauna să evit impasurile. Omul vrea să le evite.

Răspunsul meu: Poți lua cu adevărat decizia corectă fără a ajunge la un impas?

Comentariu: Nu este probabil.

Răspunsul meu: Deloc.

Întrebare: Ce decizie corectă ar trebui să ia omenirea astăzi? Este o întrebare globală esențială.

Răspuns: Răspunsul este același în toate cazurile: a te anula pe tine însuți.

Întrebare: Este acest „a te anula pe tine însuți” de înțeles pentru studenții dvs.?

Răspunsul meu: Trebuie să devină de înțeles și pentru toți ceilalți.

Întrebare: Deci, ce vreţi să spuneţi prin „a te anula pe tine însuți”?

Răspuns: Înseamnă că nu eu decid ce să fac, nu eu determin scopul și nu mi-l imaginez pentru mine și apoi încerc să-l ating. Pot face un singur lucru: să mă anulez în fața altora, astfel încât ei să-și poată atinge scopul.

Dacă îmi stabilesc orice alt scop în afară de a-i ajuta pe ceilalți, înseamnă că le stau în cale. Dacă mă anulez, atunci îi ajut să se îndrepte spre scopul lor. Și prin urmare, toată lumea ar trebui să fie ocupată exact în acest fel – ajutându-i pe ceilalți să-și atingă scopul.

Întrebare: Ce se întâmplă atunci cu „eul” meu?

Răspuns: Atunci acest „eu” este revelat ca un sine colectiv comun în care se dezvăluie forța superioară a naturii, singura forță existentă și călăuzitoare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Studiul celor zece Sfirot - Niciun comentariu→

„Sfirot drepte” (Yoşer) și „Sfirot rotunde” (Igulim) respectă legi opuse: printre Sfirot drepte, cea mai interioară este cea mai importantă, în timp ce printre cele rotunde, cea mai exterioară este cea mai importantă. Această opoziție dintre calittățile Sfirot rotunde ne derutează foarte mult.

Înțelegem primirea și dăruirea atunci când primirea este opusă dăruirii, ca în Sfirot drepte. Dar Sfirot rotunde nu aparțin acestor calcule ale primirii și dăruirii; ele nu au ecran (Masah); acestea sunt dorințe care existau înainte de restricție (Ţimţum) și înainte de ecran. De aceea devenim atât de confuzi în această lume, unde suntem influențați de două forțe: una din cercuri și cealaltă din linia dreaptă.

În linia dreaptă, totul este clar și simplu: există un sus și un jos. Jos este răul, primirea; sus este binele, dăruirea.

Oriunde stau pe linie, pot măsura câtă forță am (câte „kilograme”, ce fel de ecran), ce fel de lumină (câți „litri” sau „lumeni”). Prin urmare, în linie, nu am întrebări; m-am înălțat la o anumită înălțime și am măsurat-o.

Aici operează fizica spirituală simplă: toate calculele sunt în mâinile mele. Există o forță, ecranul (ascunderea) și o dorință care este umplută prin el, iar cât am plătit atât sunt umplut. Totul este clar.

Dar în „cercuri”, nu știu ce să fac, nimic nu mai este clar. Nu există sus sau jos, stânga sau dreapta, nicio distincție prin care sunt obișnuit să-mi evaluez starea. „Sferele rotunde” sunt acolo unde încă nu m-am născut; este înainte să încep să înțeleg ceva.

Este ca și cum aș fi în pântecele mamei mele. Acolo operează guvernarea „rotundă” și mă anulez complet. Totul îmi este dat, toate deșeurile sunt luate, nu decid nimic pe cont propriu. Dar când presiunea începe să fie aplicată asupra mea, cerându-mi să încep să lupt eu însumi pentru viața mea, atunci începe o guvernare „liniară”.

Și astăzi, o a doua guvernare se dezvăluie în lume, pe lângă cea liniară – cea rotundă. Dar nu știm ce să facem cu ea.

Lumea devine brusc globală, integrală; toată lumea este conectată cu toți ceilalți și trebuie să iau în considerare pe toți și mă gândesc: „De ce aș face-o?!” Trebuie să-i consider pe toți ca și cum ar fi incluși în dorința mea, în vasul meu, care devine rotund. Acesta este un tip complet diferit de guvernare, și prin urmare, întâmpinăm o problemă. Este opusul a tot ceea ce s-a întâmplat înainte.

Întreaga problemă este că acum sunt dezvăluite „dorințele circulare”, dorințele lumii viitoare. Și de aceea astăzi nu suntem capabili să ne organizăm viața în această lume în care se dezvăluie o nouă guvernare superioară.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 22/08/11, „Studiul celor Zece Sfirot”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate, Studiul celor zece Sfirot - Niciun comentariu→