Adeziunea la Creator nu este o problemă. Sunt mulți care fac asta atât printre evrei, cât și printre alte popoare ale lumii. Este similar cu intoxicația.

Sau dimpotrivă, să te cufunzi complet în realitate și să nu vrei să vezi nimic. Să te îneci complet în lumea corporală sau să te deconectezi de ea, asta este tot ce fac oamenii: fie se droghează, fie se limitează la realitatea corporală. Și nu este o problemă să rămâi într-una dintre ele, fie în prima stare, fie în a doua.

Punctul de mijloc dintre ele nu poate exista într-un om dacă nu înțelege principiul credinţei deasupra raţiunii în fiecare moment. Altfel, este imposibil, deoarece, pe baza naturii sale, omul începe imediat să se încline într-o direcție sau alta. Prin sine, acest punct nu există în natură. De ce?

Imaginați-vă că trebuie să urcăm la un grad superior și să rămânem în el cu Hisaron al nostru pe care l-am avut la gradul anterior. Este posibil? Cum poate fi integrat un Hisaron inferior în cel superior? Acest lucru este de neînțeles conform a ceea ce studiem în Cabala. Este logic atunci când calitățile inferioare sunt la gradul inferior, iar cele superioare la gradul superior.

Cum poate apărea o astfel de situație atunci când cel inferior urcă la gradul superior? Numai dacă devine similar cu acesta. Dar a rămâne cu dorința inferioară în obiectul superior, care este în contradicție cu cel superior, este nerealist.

Prin urmare, fugim de această stare; este imposibil să rămânem în ea nici măcar pentru o clipă. Acest lucru va fi posibil numai dacă este prezentă o Forță specială numită credință deasupra rațiunii.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când noi toți, „ca un singur om cu o singură inimă”, ne îndreptăm spre scop, iar grupul s-a pregătit cu adevărat pentru o astfel de stare, acest lucru duce imediat la primirea Torei. Firește, înainte de aceasta trebuie să existe recunoașterea răului. Deși recunoașterea răului va continua și după aceea, din acel moment încep gradele spirituale.

Un program numit dorința de a primi este încorporat în noi. Ce putem face? Putem doar să-i accelerăm acțiunea. Programul este deja prezent; adică, egoismul însuși este deja un program. Trebuie doar să-i setăm frecvența, ca într-un computer.

Asta este tot ce trebuie să facem în munca noastră. Avem nevoie de viteză suplimentară, prin care să trecem de la calea suferinței la calea Torei. Tocmai această viteză o atingem. Și cu cât grupul este mai mare, cu atât mai bine. După cum se spune: „În mulțimea oamenilor este Gloria Regelui”.

De regulă, egoismul funcționează în noi conform sistemului de valori „spre propriul beneficiu și pentru recompensă”. Eu însumi nu-mi schimb programul. Dar dacă văd că plăcerile spirituale sunt mai importante decât cele materiale, atunci înțeleg că am nevoie de spiritualitate, deși acest lucru ar putea dura mai mult timp.

Să presupunem că stau în fața unui computer și trebuie să tastez ceva. Problema mea este pur și simplu să apăs tastele. Prin urmare, fie trebuie să-mi doresc inițial să dobândesc o forță care să mă ajute să apăs tastele, fie voi fi împins din spate cu lovituri – așa cum de exemplu, mama obișnuia să țipe la mine când eram copil și nu voiam să fac ceva, iar apoi începeam să o fac cu o viteză crescândă.

Adică, nu pot scăpa de această cale. Va trebui totuși să apăs acele taste. Pur și simplu, dacă omul este nebun, merge pe calea suferinței. Dar nu voi putea niciodată să apăs o tastă fără să recunosc că este importantă, că este bună. Chiar dacă nimeni nu m-ar obliga la o astfel de acțiune, eu însumi aș ajunge în cele din urmă să simt că este necesară.

Din Lectia zilnica de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce fel de onoruri poate folosi omul pentru a se îndrepta pe sine spre scop?

Răspuns: Vorbim despre onoruri îndreptate nu către noi, ci către măreția Creatorului, pentru a ridica importanța scopului, măreția Creatorului, deasupra propriei ambiții și vanității, care se străduiesc constant să îndeplinească dorința înnăscută de a primi. Acestea pot fi satisfăcute de un grup care mă onorează, şi eu îmi pot satisface și eu propria vanitate.

Dacă, în loc să mă umplu cu diverse forme de onoruri în această lume sau în lumea următoare, în loc de temeri pentru mine sau pentru copiii mei sau griji pentru prezent sau viitor, am o teamă că l-am umplut pe Creator cu intenția de a dărui și încep să aduc omagiu măreției Creatorului, spre gloria cerului, atunci măreția Creatorului va deveni mai importantă decât iubirea mea de sine.

Nu este vorba că Creatorul are nevoie de o astfel de adorație din partea mea, ci îmi oferă oportunitatea de a ieși din Kelim (vasele) ale mele și de a începe să mă gândesc la dăruire. Când mă gândesc la dăruire, întreaga lume spirituală trece prin mine și devin una cu ea. Din partea Creatorului, intenția Sa de a face pe plac creaturilor Sale poate fi realizată doar în așa fel încât, dacă vreau să mă umplu pe mine însumi, trebuie mai întâi să-L umplu pe El. Dacă mă umplu mai întâi pe mine însumi, atunci atât plăcerea, cât și dorințele dispar imediat, drept urmare mă regăsesc din nou gol.

Pentru a oferi creației oportunitatea de a fi umplută infinit și veșnic, adică pentru a ne da un sentiment al eternității existenței noastre, Creatorul a pregătit Kli-ul Său, nevoia Sa, pentru noi ca și cum El ar avea nevoie de atenția noastră și s-ar bucura de ceea ce Îi oferim.

Astfel, lucrând în modul dăruirii, încep să mă bucur de oferirea de plăcere Creatorului, și cu cât eu Îi dau mai mult, cu atât mă bucur mai mult. Acest proces poate fi continuu și poate dura pentru totdeauna; aceasta se numește viață veșnică.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este un efort suplimentar? Este vorba de aplicarea unui efort suficient pentru a primi un Kli mai mare și apoi devine posibil să primești împlinire. Dar cum pot ști asta? De aceea se numește muncă deasupra rațiunii.

Nu am capacitatea de a lucra cu niciun fel de control asupra acestui lucru. Mai mult, ce înseamnă că îmi pot evalua munca? La urma urmei, ar trebui să lucrez fără nicio recompensă, fără nicio critică, fără nimic.

Dacă vreau să mă ridic la un grad superior, atunci acum trebuie să mă străduiesc fără efort, necerând nicio plată pentru asta, pur și simplu să dau totul tuturor. De ce? Pentru că vreau să urc la un grad spiritual superior. Așadar, urc, o fac. Dar este imposibil.

Lumina înconjurătoare mă corectează acum într-o oarecare măsură. Mă susține oferindu-mi o anumită iluminare la un anumit nivel spiritual al vieții. Acum vreau să o trezesc, astfel încât să-mi trimită o forță și mai mare. Dar în primul rând, de ce aș vrea asta? La urma urmei, la un grad superior trebuie să renunț la multe lucruri, să vreau mai puțin pentru mine și să dau mai mult. Cum pot face asta?

Asta înseamnă că trebuie să iau din nou o parte din dorințele mele egoiste și să le corectez. Cu ce ​​forță pot face asta? Lumina înconjurătoare nu strălucește încă asupra mea și nu-mi dă aceste forțe. Trebuie mai întâi să fac un efort.

Și bineînțeles, eforturile mele sunt în Lo Lişma. Adică, trezesc asupra mea o acțiune nenaturală, care nu este încorporată în natura mea și o trezesc indirect. Eu nu o pot face direct. Dacă aș putea deschide ușor robinetul luminii înconjurătoare, astfel încât să vină mai mult la mine, dacă ar fi în puterea mea aș fi dobândit deja Kelim de dăruire. Dar nu sunt capabil să fac asta.

Deci, cum pot influența în continuare răsucirea acestui robinet, astfel încât să mă deschidă și să mă corecteze mai mult? Pentru aceasta, există acțiuni indirecte pe care le efectuez fără să înțeleg. Eu nici măcar nu înțeleg ce fac. Nu mă pot izola niciodată de dorințele mele.

Cum pot face asta dacă mă aflu în această natură? Prin urmare, munca are loc atunci când omul „merge prin deșert”. Există conceptul de „steaguri” (sub care steag stă omul), iar porțiunea din Tora în sine se numește Bamidbar (În deșert). Muncim în Lo Lişma, și prin aceasta ajungem la Lişma.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul care se străduiește spre spiritualitate vede în ce măsură este opus Creatorului și că nu are nicio posibilitate de a se schimba singur pentru a dobândi forma opusă. Doar ajutorul de Sus poate aduce această transformare.

Și apoi, din aceste reflecții dureroase, se întoarce către Creator. Ulterior, omul înțelege că această formă opusă și adevărata formă pe care trebuie să o primească dacă Creatorul îl ajută, i-au fost revelate în mod intenționat, astfel încât să le poată simți în sine. Acest lucru nu este doar pentru ca el să se simtă rău într-una și bine în cealaltă și să simtă aceste stări ca fiind bune și rele, ci pentru ca în urma acestei clarificări, să dorească să adere la Creatorul Însuși.

Ambele forme, care par atât de opuse omului și sunt percepute în acest fel de simțurile sale, sunt de fapt doar un mijloc de a se contopi cu Creatorul.

Adevărul se află deasupra acestor două forme. Spre deosebire de statutul Creatorului, care există deasupra acestor calități, dacă omul renunță la atitudinea sa față de propria stare fie din cauza frivolității, fie din cauza greutății gândurilor, atunci el dispare cu totul din spiritualitate.

Nu există o stare intermediară între frivolitate și seriozitate. Aceasta este starea unui om obișnuit de pe stradă care nu își corelează în niciun fel calitățile cu calitățile Creatorului. În spiritualitate, acest concept nu există.

De aici, concluzia este că cea mai importantă muncă a noastră este să ajungem la o rugăciune, ceea ce se numește muncă în inimă. Dar aceasta se desfășoară tocmai cu seriozitate, deoarece seriozitatea nu înseamnă că îmi văd calitățile ca fiind opusul Creatorului și doresc să le corectez, ci un nivel superior acestuia. Pentru că văd lucrurile așa, le înțeleg și mă străduiesc să-mi corectez calitățile, mă supun Creatorului și accept sfatul Lui de a merge și de a le corecta prin credință mai presus de rațiune.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Faraonul (Paro) este opus Creatorului, I se opune. Moise, punctul din inima noastră, stă între ei. Disputa dintre Faraon și Creator se desfășoară prin punctul din inimă. Toate celelalte dorințe ale noastre ar trebui pur și simplu să i se supună. În același mod, omul trebuie să se supună grupului.

De aceea se spune că în ziua exodului din Egipt, „Voi ați devenit poporul Meu”. Iar înainte de asta, nu exista așa ceva ca poporul lui Israel.

Acest rezultat, dobândirea unui ecran, are loc în interiorul omului atunci când acesta primește corectare datorită influenței luminii superioare asupra sa. În timpul exodului din Egipt, vine lumina GAR de Hochma.

Kelim pot fi pregătite numai cu o lumină atât de puternică, să iasă din dorința de a primi, care este numită trecerea Mării Finale (Marea Roșie).

Acest lucru se poate face doar prin unitate. Mulți prieteni se reunesc, se unesc, devin un „popor”, adică un singur vas, un Kli, și apoi vine lumina de Sus, care ne poate conduce afară din Egipt.

Prin urmare, iubirea dintre prieteni, unitatea și capacitatea de a se supune reciproc sunt absolut necesare. Condiția indispensabilă este ca dorința fiecărui individ să se îmbine cu dorințele tuturor celorlalți pentru a crea o dorință comună care să corespundă stării de Pesah.

Ne micsorăm, și supunem dorințele materiale egoiste; lepădăm toate calculele mărunte dintre noi, ne decidem, și izolăm și conectăm doar dorința noastră de spiritualitate. Ne unim toate punctele din inimi, astfel încât să formeze un Kli comun, care va fi suficient pentru a ne scoate cu adevărat din robia egoismului și pentru a merita lumina corectării care vine de Sus.

La părăsirea Egiptului, toată munca pe care a depus-o omul de-a lungul multor ani ai perioadei de pregătire se adună, iar rezultatele acesteia sunt însumate. Prin urmare, trebuie să ne unim și să atingem măsura necesară. Și dacă putem face acest lucru, atunci luminile de Pesah, atât materiale cât și spirituale, ne vor influența astfel încât să fim cu adevărat vrednici să ne apropiem de spiritualitate.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08/04/26, Rabaş – Art.13, 1986-Vino la Faraon – 2

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot fi printre străini în viața de zi cu zi, și să-mi mențin intenţia  de dragul dăruirii?

Răspuns: Văd oameni pe stradă: unul se gândește cum să scrie o carte; cineva este un om de știință, gândindu-se la ce experiment va face, ce va descoperi; un al treilea este îndrăgostit și poți vedea că este complet absorbit de acest sentiment și nu vede nimic altceva; un al patrulea este teribil de furios, nu te apropia de el, se întâmplă ceva în interiorul lui.

Fiecare își trăiește propria viață interioară. Dar nu vorbesc despre cei care se mișcă pe stradă ca niște zombi, ci despre cei care trăiesc cu adevărat. Ei își trăiesc viața interioară și acest lucru nu îi împiedică să funcționeze extern.

Desigur, este evident că există ceva în om, o experiență interioară, ceva arde în interiorul lui. Totuși, astfel de lucruri există și în lumea noastră. Deci, ce este special la munca noastră? Poate că doar conceptul de bază este distinct.

Desigur, este puțin mai complex, deoarece ideea în sine aparține lumii superioare, în timp ce corpul și funcțiile sale se află în lumea inferioară. Totuși, chiar și oamenii obișnuiți experimentează astfel de incongruențe; cum spune proverbul: „Corpul lui este aici, dar gândurile lui sunt în altă parte.”

Mai mult, aș spune că este de fapt mai ușor pentru tine decât pentru cineva care este îndrăgostit. Își petrece ziua gândindu-se când își va întâlni în sfârșit iubita în acea seară, iar restul zilei i se pare moartă. Sau gândește-te la cineva care este complet epuizat și se gândește doar la momentul în care se va încheia ziua de lucru, astfel încât să poată merge acasă să se odihnească sau să urmărească un meci de fotbal.

Dar pentru tine, este diferit. De-a lungul căii tale, în întregul proces prin care treci în timpul zilei, poți percepe în ea veșmintele lui Şchina; poți observa cum te raportezi la Creator și cum lucrezi cu El prin toate veșmintele acestei lumi, astfel încât să nu ratezi nicio gustare. În acest fel, dezvălui în mod deliberat toate veșmintele Creatorului raportate la tine însuți pentru a te raporta la El în forma corectă.

Acest lucru nu este simplu. Uităm de asta, iar dacă nu uităm, totul se transformă într-un mijloc destul de eficient de avansare spirituală, în cea mai mare măsură posibilă.

Cea mai ușoară și mai benefică modalitate de a practica acest lucru nu este cu oameni, ci cu obiecte minerale. Rabaş spunea întotdeauna că cel mai bine este să lucrezi așa cum lucra el: ca metalurgist, cizmar sau chiar ca funcționar de birou, deși se ocupa în mod special de hârțogărie. Cu alte cuvinte, cu ceva fără viaţă.

Lucrul cu plante și animale este de asemenea, gestionabil, dar când lucrezi la nivel de vorbitor, cu oamenii, asta te derutează cu adevărat. Ei exercită o influență asupra ta transmițându-ți starea lor interioară, iar acest lucru servește drept o distragere a atenției.

Lucrez două ore pe zi primind oameni și asta este ca și cum ai lucra zece ore într-o fabrică. Dar lucrul într-o bucătărie este o plăcere. Acolo îți poți infuza munca cu intențiile tale, gândurile tale, atitudinea ta și nu contează nimic altceva. Dar când oamenii vin și îți ocupă mintea, ei te influențează. Dacă ceva nu te influențează (la un nivel inferior vorbirii), este excelent. Prin urmare, ei nu văd dificultatea.

Dimpotrivă, un loc de muncă stabil și monoton, unde nu trebuie să investești prea mult mintea și inima, precum un cizmar, este cel mai potrivit. Astăzi, o astfel de muncă abia dacă există. Orice tip de muncă necesită un anumit grad de efort emoțional sau mental. Cu toate acestea, este foarte de dorit să te angajezi într-o ocupație în care rămâi netulburat, unde lumea ta interioară rămâne propriul tău domeniu privat, și în cadrul ei, ești liber să-ți trăiești propria viață interioară.

Întrebare: Este considerat bine dacă este mai ușor și mai puțin împovărător?

Răspuns: Nu este vorba exact despre a fi mai ușor sau mai convenabil. Pur și simplu, oamenii își aduc propriile elemente în tine și te influențează cu lumea lor interioară și problemele lor; când ești cu ei, cu greu te poți angaja în propria ta muncă interioară.

Întrebare: Este aceasta o oportunitate de a te testa, pentru a vedea în ce măsură ești capabil să te implici în această muncă?

Răspuns: Dacă te conectezi la dorința altcuiva și lucrezi cu ea, atunci poți determina cum te raportezi la ea dintr-o perspectivă sau alta. Dar acesta nu este un fapt că acționezi în întregime cu tine însuţi.

Timpul în care trăim este un timp special.

Din Lecția zilnică de Cabala din 02.05.2026, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lucrul în modul de dăruire se numește viață, la fel ca modul în care se desfășoară viața noastră. Dar spre deosebire de viața veșnică, viața noastră pământească într-un corp fizic ajunge la un sfârșit, iar fiecare moment al său este separat de celelalte, alternând între stări de lipsă și mici împliniri, temporare.

În procesul în care îl umpli constant pe Creator, deoarece vasul Său este nemărginit, ai oportunitatea de a-ți crește continuu dăruirea. Acest lucru îți permite să experimentezi constant viața veșnică, fără sfârșit sau limită, umplându-te, extinzându-te fără limite.

Prin urmare, lauda și preamărirea Creatorului sunt mijloace prin care Îi poți aduce încântare. Dacă ai conștientizarea măreției Creatorului, o simţire a gloriei Sale, acest lucru îți oferă capacitatea de a dărui în mod natural, așa cum se întâmplă în această lume. La urma urmei, când întâlnești unj om măreţ, în mod natural vrei să-i oferi ceva, să-i slujești, să fii atent și să-i arăți onoare și respect.

Prin urmare, provocarea noastră, în timp ce rămânem într-o stare de ascundere, constă în a putea vizualiza măreția Creatorului. Dacă reușim să facem acest lucru, Creatorul începe cu adevărat să ni Se reveleze puțin câte puțin. Apoi, pe baza acestei revelații, devenim capabili să transformăm măreția Lui într-o formă de primire, nu pentru satisfacție personală, ci de dragul dăruirii.

Când Creatorul este revelat, vasele mele (Kelim) tânjesc să primească măreția Lui nevăzută, în mod vizibil. În acel moment, efectuez un Ţimţum (restricție) și începe o nouă fază a muncii, una prin care pot primi de dragul dăruirii.

Înainte ca Creatorul să fie revelat, eu sunt capabil doar de dăruire de dragul dăruirii. Dar când Creatorul este revelat, este un semn că am atins o stare în care sunt capabil să lucrez în modul de primire de dragul dăruirii. Astfel, în fața dorinței mele de a primi se află o plăcere pe care deja o pot restrânge, ca și cum aș trece printr-o schimbare de fază, literalmente o inversiune completă, pe care o pot transforma în dăruire.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Până când ajunge omul la corectarea finală (Gmar Tikun), întreaga sa cale se bazează pe credinţa deasupra raţiunii– atât în ​​Egipt, cât și ulterior în deșert. Pe această cale, ne îndreptăm de la Lo Lişma (de dragul primirii) la Lişma (de dragul dăruirii). Această tranziție este realizată de Creator în funcție de eforturile omului.

Munca unui ome este împărțită în două categorii: 13 atribute și 12 calități. Cele 13 atribute reprezintă definițiile proprietăților abundenței care coboară de Sus în jos și sunt numite Mazalot (fluxuri ale norocului, semnele Zodiacului). Această abundență sosește treptat; lumina de Hochma (Or Hochma) se prelinge din Roş (cap) de Arich Anpin sub forma „celor treisprezece corectări de Dikna (barbă)”.

Când atinge punctul cel mai de jos, ființa creată trebuie corectată pentru a primi această abundență în propriile sale vase corectate. Aceasta înseamnă că ființa creată își subîmparte nivelurile de primire în părți distincte, care sunt desemnate ca cele douăsprezece triburi, cele douăsprezece părți specifice ale muncii efectuate asupra vasul colectiv (Kli).

Fiecare dintre aceste părți implică propria sa muncă specifică, propriul său steag unic – propria sa modalitate de a „pătrunde” sub îndrumarea steagului său. Natura acestei munci și a acestor acțiuni sunt complet diferite una de cealaltă, la fel cum o tabără spirituală diferă complet de alta.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există materia și antimateria; lucruri care sunt complet opuse unul celuilalt. Dar cine poate descoperi și evalua această opoziție? Trebuie să existe un punct de referință, ceva intermediar, ceva opus.

Când omul primește un punct în inimă, adică o calitate a Creatorului, privește toate celelalte calități ale sale din interiorul acestui punct, în forma lor generală, și vede în ce măsură sunt opuse Creatorului, atunci apare cu adevărat în el un sentiment care se numește „seriozitate”. Dar aceasta nu este încă anume seriozitatea necesară, deoarece omul își vede doar propria opoziție. Și ce dacă? Acest lucru încă nu este suficient.

Bine, ei bine, sunt opus Creatorului. Atunci omul ar putea spune: „Du-te la Maestrul care m-a creat!” Din aceasta vedem că este posibil să existe chiar și o astfel de stare fără a face nimic, pur și simplu tratând chestiunea în mod frivol și continuând să existe în același spirit.

Adevărata seriozitate apare în om după ce vede prin punctul din inimă, și în măsura în care i se permite să vadă (chiar dacă doar într-o mică măsură deocamdată), că tot din ceea ce este compus acum este opus Creatorului. Aceasta nu este încă nici măcar „Ibur”, starea unui embrion.

După ce simte propria opoziție, omul trebuie să ajungă la smerenie; o stare în care se coboară pe sine. Ce înseamnă asta? Smerenia nu constă în a-mi pleca atributele în fața calităților Creatorului, ci în a accepta sfatul de a merge „prin credință mai presus de rațiune” cu toate calitățile mele.

Acceptarea muncii „mai presus de rațiune” se numește muncă în seriozitate. Adică, nu este suficient doar să-ți vezi calitățile; trebuie să te raportezi și corect la ele. Și apoi, din aceasta rezultă în mod firesc că următoarea stare va fi doar una: rugăciunea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→