Category Archives: Munca spirituala

Influența reciprocă a luminii și a vasului

laitman_527_03.jpg (100×100)Întrebare: Cum se îmbracă lumina reflectată de ecran în cele nouă Sfirot ale luminii directe?

Răspuns: Intensitatea luminii cu care dorește să intre și să umple vasele (Kelim) de sub ea este reflectată din locul unde luminile interioare și înconjurătoare se ciocnesc, se ridică în sus și învăluie primele nouă Sfirot care sunt situate în fața vasului. În acest fel, începe influența reciprocă a luminii asupra vasului și a vasului asupra luminii.

Întrebare: Poate un cabalist care efectuează restricții și reflectă lumina, să influențeze această îmbrăcare?

Răspuns: Desigur, o simte, trăiește în ea și o construiește. Totul depinde de el.

Noi influențăm modul în care lumina se răspândește prin toate vasele. Din această cauză, ele se conectează unele cu altele, iar lumina continuă să treacă mai departe.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot

Diferența dintre calitatea „Akudim” și lumea Akudim

laitman_548_03-jpg.jpg (100×100)Întrebare: Există o diferență între calitatea Akudim și lumea Akudim?

Răspuns: Desigur că există. Lumea Akudim este ceva care există, este globală și autonomă. Are calități speciale care o disting de altele.

Întrebare: De ce avem nevoie de calitatea Akudim? Cum ne ajută?

Răspuns: Nu avem. Pur și simplu, noi studiem ce fel de dorințe au fost create de Creator, iar acest lucru ne ajută să creștem.

Trebuie să înțelegem de unde încep ele și ce le definește. Când vom ajunge la nivelul acestor dorințe, vom putea să ne conectăm cu ele și să devenim similari cu ele.

Din Lecția zilnică de Cabala din 25.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot

Totul se decide în Roș

laitman_232_08.jpg (100×100)Roș (capul) al Parţufului reprezintă Keter. Aceasta înseamnă că Roș este cea mai înaltă Sfira și determină în ce măsură și cum se răspândește lumina în interiorul Kli-ului.

Roș este întotdeauna primul. Identifică ce lumini, cât de multă lumină și unde vor intra.

Întrebare: Pe ce bază calculează Roș câtă lumină poate lăsa să treacă? De unde obține această înțelegere?

Răspuns: Toate acestea există deja în el. În măsura în care lumina umple dorința de a primi, în consecință, Kli-ul primește de dragul dăruirii.

Din Lecția zilnică de Cabala din 25.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot”

Nu regreta trecutul

laitman_202.jpg (100×100)În Cabala, practic nu există așa ceva precum trecut sau viitor, ci doar prezentul.

Întrebare: Regretați vreodată ceva din trecut? Vă apare vreodată o amintire care vă face să tresăriţi?

Răspuns: Totul a trecut.

Comentariu: Deci, această conversație pe care o avem acum, aceasta este viața aceasta. Și tot ce a fost și tot ce va fi nu mai contează?

Răspunsul meu: Nimic din toate acestea nu depinde de noi în niciun fel.

Comentariu: Învățaţi-mă să trăiesc așa. Pot spune asta, dar într-un moment mai târziu, voi fi testat și voi fi slab.

Răspuns: Nu, nu sunt îngrijorat de trecut. Deși, dacă aș număra cât timp am pierdut și cu ce, ei bine, desigur că aş fi

Comentariu: Sunt multe.

Răspunsul meu: Dar așa trebuie să fie. Sunt de acord că totul este făcut de Creator, și când vine vorba de trecut, acest lucru este cu atât mai adevărat! Îl susții pe deplin, ai încredere în El și accepți acest lucru.

Comentariu: Și totuși, despre viitor. Toată lumea visează la viitor, toată lumea speră la ceva ce va veni. Asta nu-i poţi lua omului.

Răspunsul meu: Vedeți, dacă vă gândiți la viitor, îl luați de la Creator. Nici asta nu este permis.

Întrebare: Este și aceasta prerogativa Lui?

Răspuns: Și asta, da.

Întrebare: Deci, dacă îmi definesc această formulă, atunci ce?

Răspuns: Chiar în acel moment, sunt conectat cu Creatorul, mă contopesc cu El, mă lipesc de El și nu vreau nimic altceva, așa cum un copil se agață de mama sa, asta își dorește, asta este tot! Așa ar trebui să fim.

Comentariu: Deci esența acestei formule este să ne agățăm de Creator?

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Trecutul este al Lui, viitorul este al Lui. Dar acest moment prezent, este al meu? Mai exist eu aici?

Răspuns: Eu exist. În prezent, există „Eu”. Și numai eu determin că vreau să fiu cu Creatorul, să mă agăț de El.

Întrebare: Chiar acum?

Răspuns: Da, asta e tot. Nu mai este nimic altceva. Nimic.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.10.2025

Legea ascensiunii spirituale

laitman_939_01.jpg (100×100)Dacă omul nu are nicio dorință și aspirație pentru spiritualitate, dacă se află între oameni care au o dorință pentru spiritualitate, dacă acești oameni îi plac, atunci și el va prelua tăria lor de a izbuti și dorințele și năzuințele lor, deși el, prin calitățile lui proprii nu are aceste dorințe și necesități și puterea de a birui. Dar el va primi noi puteri (pentru ascensiunea spirituală) pe măsura harului și importanței pe care o atribuie (mediului său) acestor oameni (care sunt in jurul lui). (Baal HaSulam, Şamati 99, „El nu a spus pacatoşi sau drepţi”).

Aceasta este pur și simplu o lege. Și dacă omul nu vrea să o respecte, îi pot repeta cuvintele lui RABAŞ: „Întoarce-te la viața ta normală și bucură-te de ea. Bucură-te de mâncare, sex, familie, bani, faimă, putere, călătorii și divertisment.”

Fie îți pui toată puterea în realizarea spirituală, așa cum este scris în sursele cabaliste, fie părăsești această cale și trăiești o viață asemănătoare animalelor, cel puțin te vei bucura de ea ca un animal. În caz contrar, le vei pierde pe amândouă. Acest lucru se numește „un nebun stă degeaba”, incapabil să facă ceea ce i se cere pentru atingerea spirituală și „se consumă pe sine însuși”.

Din păcate, văd o mulțime de astfel de oameni. Să sperăm că de acum înainte ne vom schimba perspectiva și vom merge mai departe în mod corect.

Doar omul îl poate ajuta pe celălalt, văzând că prietenul său este la pământ. Este scris, „Omul nu se poate elibera singur din închisoare”. Dar prietenul lui poate să-i ridice starea de spirit.( Rabaş – Art.4, 1984-Fiecare își va ajuta prietenul”).

Adică, nu trebuie să uităm că în spiritualitate, toată înaintarea noastră este posibilă doar prin puterea pe care o primim din mediul înconjurător. Toată puterea umană este putere fizică în această lume. Pentru a urca în spiritualitate, trebuie să primesc putere doar de la grup. Nu am nici măcar un gram de putere să merg mai departe singur. Fiecare picătură de putere pe care o primesc de la grup mă propulsează spre Creator.

Din Congresul Mondial de Cabala 03/04/11, Congresul „Noi!” din New Jersey, Lecția 8

Cum poate omul să iubească pe cineva pe care îl urăște?

236.01Întrebare: Ura, așa cum o înțeleg eu, este starea mea naturală. De unde va veni dorința de a-l iubi pe cel pe care îl urăsc?

Răspuns: De sus, de la Creator, numai de la El.

Când vrei cu adevărat ca iubirea pentru ceilalți să apară în tine, atunci vei începe să o ceri și ea va apărea.

Pentru că în intenția ta de a exprima iubire față de ceilalți, chiar în acea intenție, vei începe să simți calitatea opusă a Creatorului – cum El te iubește. Iar iubirea ta reciprocă față de ceilalți și iubirea Creatorului față de tine se vor completa reciproc, se vor contopi una cu cealaltă și se vor umple reciproc.

Aceasta este starea numită lumea superioară.

Din lecția de limba rusă din 29.12.2019

Trebuie să acceptăm domnia iubirii

294.4Ce este iubirea? Este atunci când mă simt conectat fizic cu celălalt, dependent de el și el de mine atât de mult încât nu pot exista fără el, iar el nu poate exista fără mine. O astfel de stare ne obligă să avem grijă unul de celălalt.

Întrebare: Deci am dorința ca el să se simtă bine tot timpul? Ca el să fie fericit?

Răspuns: Mă gândesc la el pentru că, procedând astfel, îmi asigur propria bunăstare de asemenea.

Comentariu: Nu distrugi această fundație egoistă. Nu o distrugi; ea rămâne mereu.

Răspunsul meu: Și este necesară. Nu poți scăpa de ea. Este ca într-un cuplu care se iubește; este iubire egoistă. Ei înțeleg că unul fără celălalt se vor simți mai rău. Și au grijă unul de celălalt pentru că, procedând astfel, fiecare are grijă de sine însuși.

Întrebare: Atunci, când are loc războiul, apare ura? În ce moment?

Răspuns: Când aceste legături sunt rupte. Când nu mai am grijă de celălalt, încep să lupt cu el. Nu poate exista pace. Pacea poate exista doar atunci când suntem dependenți unii de alții, când această dependență este reciprocă și când trebuie absolut să fim împreună.

Întrebare: Deci, sfatul dumneavoastră principal este să construim astfel de conexiuni care nu pot fi niciodată rupte?

Răspuns: Da.

Întrebare: În orice, fiți dependenți în orice?

Răspuns: În orice. Așa este în natură. Așa este în natura globală, în cosmos, peste tot este la fel.

Întrebare: Dacă vorbim despre guverne, ar trebui ca principala lor preocupare să fie să se asigure că unul nu poate exista fără altul? Că eu nu pot exista fără celălalt?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce s-a întâmplat cu lumea atunci? De ce este așa?

Răspuns: Oamenii au devenit independenți. Ei cred că pot exista unul fără altul, că se pot cuceri unii pe alții și așa mai departe. Dar de fapt, nu acesta este adevăratul principiu.

Întrebare: Totuși, am spus întotdeauna că lumea de astăzi este interconectată, complet interconectată. De ce nu vedem asta?

Răspuns: O vedem. De aceea, lumea încă există și rămâne interdependentă. Dar vedeți cum oamenii folosesc această dependență reciprocă într-un mod care duce la sărăcie, la moarte și așa mai departe.

Întrebare: Deci, totuși, acest principiu „eu ar trebui să mă simt bine și nu el ar trebui să se simtă bine”, acest principiu domnește – „eu ar trebui să mă simt bine”?

Răspuns: Din păcate, omul nu înțelege legea universală conform căreia poate fi bine doar dacă este bine pentru toată lumea. Altfel, totul fierbe constant într-un cazan de ură. Acesta este egoismul nostru, creat de Creator, astfel încât să vedem că nu ne putem înțelege niciodată unii cu alții decât dacă acceptăm regula Creatorului, regula iubirii și acoperim totul cu acest sentiment, cu această atitudine.

Întrebare: Deci acest egoism, trebuie să-l acopăr cu iubire?

Răspuns: Da, și acest lucru trebuie practicat în fiecare zi, să ne amintim, să vorbim despre el în fiecare zi și așa mai departe.

Comentariu: Omul simte întotdeauna că munca ar trebui să se termine într-o zi. Dar dvs. spuneţi că nu se va termina niciodată.

Răspunsul meu: Niciodată. În fiecare zi trebuie să te gândești la cum să-l iubești pe celălalt și să auzi același lucru de la el.

Comentariu: Asta necesită nu doar forță interioară, ci și forțe superioare!

Răspunsul meu: Când înțelegi că este inevitabil, nu mai pare dificil.

Întrebare: Există un moment în care aceasta devine o cale ușoară?

Răspuns: Da, devine o a doua natură.

Întrebare: Și pentru ca cei apropiați să trăiască în pace și iubire, ce este necesar pentru asta?

Răspuns: Trebuie să aibă nevoie unul de celălalt, să aibă nevoie și nu să se suprime și să scape unul de celălalt pentru a fi liberi, ci să înțeleagă că viața lor, libertatea lor, însăși existența lor depinde de celălalt.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 23.10.2025

Graniţele vasului [Kli]

232.08Întrebare: Ce este realitatea restricționării  luminii? De ce trebuie ca ființa creată să fie limitată pentru a percepe această lumină?

Răspuns: Orice stare spirituală poate fi simțită doar dacă este limitată. Limita Kli-ului înseamnă că acesta nu poate primi mai mult decât măsura sa. Tocmai prin capacitatea sa de a stabili o astfel de limită, acesta câștigă posibilitatea de a primi lumina superioară în cadrul acelei limitări.

Întrebare: Înseamnă aceasta că în starea de corectare completă aceste limite dispar?

Răspuns: În corectarea completă, totul este complet diferit.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 21/10/25, „Studiul celor Zece Sfirot

Apel către Parţuf-ul Superior

239Întrebare: Se presupune că trebuie să primim lumina pentru a o transmite prietenilor noștri. Cum ar trebui să abordăm corect această înțelegere?

Răspuns: Trebuie să apelați la Parţuf-ul superior, Parţuf-ul lui Adam Kadmon. El este cel care vă acordă capacitatea de a efectua restricții (Țimţum), de a stabili un ecran (Masach), de a ridica lumina reflectată (Or Hozer) și de a primi pentru a dărui (Lekabel al Menat Leaşpia).

Toate aceste acțiuni pot fi efectuate doar cu ajutorul Lui. Parţuf-ul superior trebuie să îndeplinească aceste acțiuni asupra voastră după ce vă exprimați dorința ca acestea să aibă loc.

Din partea a 2-a a Lecției Zilnice de Cabala din 21.10.2025, „Studiul celor Zece Sfirot”

Ce este o dorință „rotundă”?

laitman_243_01.jpg (100×100)41.Ce este un „cerc”?

Dacă nu există discernământ între sus și jos printre cele patru faze ale dorinței de a primi, acesta este considerat un cerc (ca o imagine a unui cerc corporal, unde nu există discernământ între sus și jos). Din această cauză, cele patru faze sunt considerate patru cercuri concentrice unul în interiorul celuilalt, unde este imposibil să distingi în ele sus de jos (Studiul celor Zece Sfirot, Partea 1, „Întrebări și răspunsuri despre sensul cuvintelor”).

Un „cerc”, în care nu există nicio diferență între sus și jos, nu înseamnă o dorință care pur și simplu nu poate fi măsurată sau evaluată, și prin urmare, nu putem spune ce este mai important (mai înalt) sau mai puțin important (mai jos) în ea. Nici nu înseamnă o singură dorință solidă, care nu conține componente și care în mod natural, nu are nici sus, nici jos.

O „dorință rotundă” este un set verificat de dorințe unite printr-o conexiune reciprocă specială în care sunt complet egale și nu au nici „sus”, nici „jos”. Aceasta este ceea ce se numește „cerc” sau „sferă”.

Dar în raport cu ce putem măsura și confirma că toate aceste dorințe sunt egale și formează un cerc? În interiorul acestui cerc, există un punct special, comun tuturor acestor dorințe – centrul cercului. Și în raport cu acest centru, toate punctele (dorințele) sunt egale; prin urmare, ele formează un cerc.

Acest centru nu este o dorință suplimentară, separată. Este unitatea lor comună și ele însele creează acest centru. Și prin urmare, în raport cu acest centru, fiecare acționează în mod egal față de ceilalți. Fiecare poate poseda propria forță și caracter, dar în forma lor relativă rămâne o egalitate completă – și de aceea este un cerc.

Exact așa este construit un grup, sub forma unui cerc, dacă fiecare acționează cu sută la sută din capacitatea sa în raport cu dorința comună (punctul central).

Dacă toate dorințele lui Malchut din lumea infinitului, o multitudine infinită de dorințe, se unesc într-un centru comun și fiecare aplică un efort proporțional egal, atunci forma rezultată este un cerc.

Din partea a 3-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 27/06/11, „Studiul celor zece Sfirot