Pe parcursul drumului nostru spiritual, toiagul nostru se schimbă mereu în şarpe şi apoi devine din nou un toiag. Asta înseamnă a spune că fie mergem sub raţiune, în raţiune sau prin credinţă deasupra raţiunii.

Când te ridici din nou, după o cădere şi începi să judeci cu mintea ta ce e bun pentru tine, trebuie să fii atent pentru intoarcerea credintei deasupra ratiunii sa nu fie o decizie egoistă pe care mintea te obligă să o iei. Altfel, va rezulta că mergi prin credinţă sub raţiune în loc să fie deasupra raţiunii şi că credinţa ta, care este în raţiune, decade chiar mai jos.

Aceasta este un raţionament foarte fin şi ascuţit care îţi loveşte inima. Trebuie să fim capabili să apărem drepţi în faţa Creatorului, astfel încât să nu ne poată păcăli şi forţa să cădem. Cu toate astea trebuie să prindem acest “şarpe” de coadă şi să-l ridicăm de la pământ astfel încât să se transforme într-un toiag din nou, în loc să cădem sub greutatea acestor stări din nou, sub greutatea acestui şarpe.

Este nevoie de timp ca o persoană să-ţi formeze aceste concepte în interior şi să înceapă să înţeleagă dacă este în această muncă sau nu, dacă face aceste discernăminte. Munca cu toiagul şi şarpele, este deja muncă cu egoismul tău când o persoană este între aceste două forţe ce îl influenţează – Faraonul şi Creatorul.

Totul depinde de ceea ce face cu toiagul său – îl va arunca el la pământ sau îl va ridica sus? Făcând asta, mai târziu, el îşi va construi propriul vas spiritual (kli), sinele său.

Asta nu înseamn, într-un mod simplu, să fii un bun psiholog sau să ştii cum să ieaşi în afara ta sau să te priveşti din exterior pentru a verifica ce se întâmplă. Acestea sunt doar trucuri psihologice, dar nu muncă spirituală interioară.

Vorbim despre judecăţi ce se petrec într-o persoană ce a stabilit un fel de atitudine către Creator sau către sine. Din aceste două puncte începe să construiască Faraonul şi Creatorul, iar pe sine în mijloc.

Apoi se poate lupta cu dragostea de sine, ce aspiră atât de puternic să îl piardă şi, prin virtutea acestei uri pentru calitatea egoistă, se poate ridica deasupra egoismului său.
Din partea 1 a  Lecţiei zilnice de Cabala din 4/13/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Shamati 59: Despre băţ şi şarpe: Şi Moise a răspuns şi a spus: Dar, iată, ei nu mă vor crede, etc. Şi Domnul i-a spus: Ce este în mâna ta? Şi el a spus: un băţ. Şi El a spus: Aruncă-l la pământ.. şi a devenit un şarpe; iar Moise a fugit din calea lui (Exod 4).

Trebuie să înţelegem că nu sunt mai mult de două grade, fie Kedusha (Sanctitate) sau Sitra Achra (Cealaltă faţă). Nu există stări intermediare ci acelaşi băţ devine şarpe, când este aruncat la pământ.

… Asta este înţelesul întrebării, Ce este acela din mâna ta? O mână înseamnă realizarea, de la cuvintele, şi dacă o mână realizează. Un băţ (Mateh în Ebraică) înseamnă că toată realizarea cuiva este construită pe discernământul importanţei inferioare (Mata în Ebraică), care este credinţă deasupra raţiunii. Asta pentru că credinţa este privită ca având importanţă inferioară şi ca mai mică…

Există un discernământ fin, care este făcut în mod constant şi pe care o persoană trebuie să îl facă pentru a avansa pe calea corecţiei sufletului. Se numeşte băţul şi şarpele. Te poţi verifca în acest fel: Dacă am o dorinţă puternică să fac ceva, este clar că este de dragul meu şi realizez că aşa se exprimă egoismul meu, care arde în interiorul meu, apoi, în acelaşi moment în care înţeleg asta, trebuie să mă ridic deasupra lui.

Chiar dacă am o dorinţă interioară mare de a judeca prietenul pentru a decide dacă trebuie să mă apropii mai mult de el sau să mă îndepărtez, totuşi, desupra acestor acţiuni, trebuie să fac un efort şi să ridic întreaga mea ură, repulsi, dezamăgire şi aşteptări de la ceilalţi – prietenii, învăţătorul şi Creatorul şi să avansez prin credinţă deasupra raţiunii.

Trebuie să înţeleg în loc de asta că exact aceste condiţii care îmi sunt date sunt băţul pe care trebuie să îl iau în mâini. Apoi va deveni un simbol al credinţei mele şi mă va ajuta să avansez.

Totuşi, dacă arunc băţul pe pământ conform cu dorinţa mea (pământ – Aretz, este dorinţă – Ratzon), atunci se schimbă într-un şarpe.

Trebuie să fac aceste discernăminte pentru a simţii aceste două puncte în mine, care sunt prezente constant şi se contrazic unul pe celălalt. Ego-ul este în flăcări şi vrea să judece pe toată lumea – prieteni, învăţătorul şi Creatorul. Şi plângerile şi furia sunt complet justificate. Este în mod sincer indignat înăuntru, împotriva tuturor. Dar deasupra, eu lucrez la iubirea lor, justificându-i şi dăruindu-le din întreaga mea inimă prin credinţă deasupra raţiunii.

Atunci când simt aceste două puncte împreună, asta înseamnă că m-am echilibrat corect în starea curentă. Aceste puncte sunt cele care îmi fac calea către scopul creaţiei.

Pe această cale voi vedea că sunt în mod continuu depăşit de noi calcul şi critici, noi dezacorduri între mine şi mediu şi asta se întâmplă pentru a mă face să mă gândesc încă odată că au am dreptatea şi ei greşesc. Această muncă începe chiar acum, de îndată ce grupul începe să se organizeze.

Fie oamenii încep să avanseze prin credinţă deasupra raţiunii, fie vor cădea în aceste dezacorduri şi vor merge împreună cu şarpele, aruncându-şi băţul la pământ, adică, în loc de credinţă deasupra raţiuni pe drum ei vor merge prin credinţă în raţiune sau sub ea. Atunci singurul lucru rămas de făcut va fi să aşteptăm ca ei să se trezească, şi asta poate dura foarte mult – de fapt, nimeni nu ştie când se poate întâmpla asta.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/13/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Atunci când o persoană încearcă să iasă din Egipt, adică din iubirea de sine, primeşte lovituri pe care le poate depăşi numai cerându-i ajutor Creatorului. Dar pe lângă asta mai există şi egoismul material, corporal, care primeşte lovituri la nivelul său, cum sunt probleme cu familia, sănătatea, venitul, etc. Cum trebuie să ne referim la aceste probleme?

Răspuns: Orice tip de problemă apare în viaţa mea, în primul şi în primul rând trebuie să o văd ca un deranjament care vine de la Creator. Chiar dacă sunt în durere, trebuie să mă ridic deasupra perturbaţiei prin credinţă deasupra raţiunii. În ciuda a tot, ştiu că trebuie să fac calcule deasupra problemei şi nu sub greutatea ei. Trebuie să stau în contact cu cel care a trimis-o, cu Creatorul.

Cât despre acţiunile responsabile, pe tărâmul acestei lumi, trebuie să rezvolv toate aceste probleme prin metodele comun acceptate. Atunci când vine vorba de bancă, muncă, familie şi sănătate, trebuie să am grijă de tot, la fel ca oricare persoană care trăieşte în lumea noastră.

Astfel, relativ la probleme, îţi construieşti o atitudinea cu două feţe:

–          în primul rând, ele vin de la Creator şi ai de a face numai cu El. Vrei să ai aceste probleme pentru că ele îţi dau oportunitatea de a de ridică deasupra cunoaşterii şi a sta în contact cu Creatorul. Atunci corectezi în mod corect problemele şi chiar începi să le respecţi şi să le iubeşti. De fapt, oricât de mult te-ar deranja, oricât sare ţi-ar turna pe răni şi oricât de distrugătoare ar fi, sunt exact ceea ce te ajută să te ridici deasupra lor.

–          În al doilea rând, rezolvi problemele care apar în modurile care sunt obişnuite în lumea materială.

Ambele dimensiuni trebuie să fie prezente în atitudinea ta. Atribui problemele Creatorului şi, în acelaşi timp vrei să lucrezi cu ele. Nu îl aruncăm pe Faraon afară din viaţa noastră, ci ne bucurăm de necazurile lui. De fapt, numai prin ele îl putem respinge şi ne putem separa de el, urcând astfel din ce în ce mai sus.

Faraonul este miezul meu cel mai preţios, inima mea, cel mai sensibil punct, copilul meu, cel mai important şi cea mai fină legătură din mine.

Întrebare: Dar Faraonul rezistă unirii prietenilor. Ce au problemele materiale de a face cu asta?

Răspuns: Ele te distrag, de asemenea, de la munca interioară. Nu este un accident faptul că mulţi Cabalişti au experimentat probleme materiale. Creatorul în mod deliberat i-a îmbolnăvit şi i-a făcut să fie dispreţuiţi de oamenii din jur. A fost pentur a le da un loc în care să se poată depăşi.

La sfârşitul zilei, toate acestea sunt rezultatul îngreunării inimii Faraonului. Dorinţa devine gradual revelată în interiorul tău şi în conformitatea cu asta tu experimentezi diferite probleme, atât în ceilalţi cât şi în tine însuţi.

Întrebare: Trebuie să cer ajutor în aceste cazuri? De fapt, Creatorul ne ajută într-un singur aspect – unificarea.

Răspuns: Este corect şi problemele te împiedică să faci asta. Atunci când eşti bolnar, îţi este dificil să te concentrezi pe iubirea prietenilor. Mai degrabă, uiţi de tot de asta. Şi asta înseamnă că trebuie să ceri ajutor. Nu este nimeni în afară de El. Totul vine de la Creator, dar se petrece pe diferite canale.

Trebuie să îţi atingi scopul, dar corpul tău, micul tău măgar este bolnav şi nu poate să te ducă. Deci, ce trebuie să faci? Să îl laşi să moară? Dar ai nevoie de el pe drum.

De ce percepem această lume separat de lumea spirituală? Chiar şi micile probleme ne pot fi de ajutor dacă lucrăm cu ele în mod curent. Nu contează ce ni se întâmplă, este important să ne amintim că totul vine de la o singură Sursă, până când ajungem să simţim cu adevărat că suntem în exilul spiritual.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/13/11, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Sarbatori, Suferinta, Unitate - Niciun comentariu→

Scrierile lui Rabash, Prima Innoire: toate înnoirile încep numai după ce o persoană a ieşit din iubirea de sine. De aceea, Tora nu poate fi ţinută de idolatori. Atunci când o persoană este în Egipt, nu poate fi Evreu pentru că este înrobit de Faraon, regele Egiptului. Şi atâta timp cât este scalvul Faraonului nu poate fi şi sclavul Creatorului.

Este scris în această privinţă: Copiii Israelului sunt pentru Mine, ei sunt sclavii Mei şi nu sclavii sclavilor. Când o persoană se serveşte ea însăşi, nu poate fi şi sclavul Creatorului pentru că este imposibil să serveşti la doi regi în acelaşi timp. Numai după ce o persoană iese din Egipt, adică din egoism, poate fi servitorul Creatorului. Şi după aceea poate primi Tora. Înseamnă că prima înnoire este ieşirea din Egipt.

O persoană care este înăuntrul dorinţei egoiste este numită ne-evreu. O persoană care se ridică deuspra dorinţei egoiste, adică care iese din Egipt, se numeşte evreu (Yehudi), pentru că el obţine unitatea (Ihud) cu Lumina, cu Creatorul.

Este posibil să se studieze Tora, adică căile dăruiri, numai prin urcare, prin ieşire din Egipt. De aceea este scris că Tora nu poate fi ţinută de idolatri, unde nu poate înseamnă este imposibil. Asta pentru că atâta timp cât rămâi în dorinţa egoistă, nu înţelegi nimic despre spiritualitate şi nu ai nici cea mai mică şansă să o atingi. În dorinţele şi gândurile tale nu poţi prinde şi ţine sfârşitul niciunui fir care se extinde din lumea spirituală.

Ai nevoie de mijloace auxiliare şi numai prin corectarea lor folosire vei obţine ce doreşti. De aceea, toate înnoirile şi schimbările spirituale sunt posibile numai după ieşirea din Egipt, adică din egoism. Până atunci, este imposibil să înţelegi ceva. Până atunci suntem în întuneric total şi putem avansa numai cu ochii închişi, conform cu sfaturile Cabaliştilor.

Asta este tot ce ne-a rămas – să înţelegem cât de opusă este lumea noastră lumii spirituale. Pentru a ieşi din întuneric către Lumină, nu ne ajută să ne întoarcem la 180 de grade. Asta pentru că întunericul nostru este întunericul Egiptului, care nu are o direcţie către Lumină. Numai în mod gradual, prin executarea de acţiuni corecte, atingem dorinţa corectă. Chiar dacă este şi ea egoistă, totuşi, prin virtutea influenţei Luminii, putem ieşi din Egipt într-o intenţie altruistă Lishma.

Este vorba despre stări care sunt divizate una de alta. O persoană care este în lumea inferioară, adică în starea egoistă, în intenţia de dragul primirii, este incapabilă să înţeleagă planurile şi acţiunile celor care sunt mişcaţi de dăruiri. Unul nu are niciun contact cu celălalt. Sunt programaţi în moduri diferite, care nu se intersectează.

În comparaţie cu lumea spirituală, lumea noastră nu există. Este exprimată numai în imaginaţia unei persoane, ca o realitatea imaginară, preliminară, care este necesară pentru intrarea în realitatea spirituală, care este singura care există. Tot ceea ce vedem aici este similar unei viziuni pe care o are o persoană care zace inconştientă.

De aceea, toatea înnoirile, realizările şi calculele adevărate, încep cu ieşirea din Egipt.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/12/11, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este scris că această lume a fost creată pentru nimeni altcineva decât pentru Israel, mai degrabă decât pentru naţiunile lumii, cu toate că corecţia lor este scopul creaţiei?

Răspuns: Trebuie să urmăm definţiile ştiinţifice ale înţelepciunii Cabala. Lumea (Olam), înseamnă ascundere (Alama). Ascunderea este creată numai pentru Israel, pentru aceia care aspiră direct către Creator. Aceia care doresă să îl atingă pe Creator, trebuie să treacă prin ascunderi, suferinţe şi lovituri pentru a-şi construi în interior o formă negativă, opusă Creatorului şi apoi să îşi dorească să obţină calităţile Creatorului: dăruirea detaşată de primire.

Acesta este punctul pe care trebuie să îl atingem. Între timp, dorinţa noastră nu trebuie să fie similară cu Creatorul în toată puterea Lui. Absolut deloc! Poţi să ai o dorinţă care să cântărească doar 1 gram, dar trebuie să fie corectă! O dorinţă corectă înseamnă că simţi ce înseamnă să fii detaşat de primire. Această calitate este cea mai importantă şi trebuie să o experimentăm.

De fapt, pentru moment, suntem capabili să dăm numai dacă vedem vreun beneficiu. Aşa cum este scris, tranzacţionăm o vacă pentru un măgar, şi primim ce considerăm că este mai preferabil. De exemplu, o carte este mai importantă pentru mine decât banii. Atunci dau bani şi primesc o carte. Asta se numşte o achiziţie.

Dar ce este o achiziţie? Nu ai plătit? Nu ai dat bani? Nu. Ce am dat este mai puţin important pentru mine decât ce am primit. Dacă sunt nevoit să dau la schimb ceva de valoare egală, nu aş fi capabil să o fac. Trebuie întotdeaună să îmi imaginez că ceea ce primesc îmi este mai preferabil decât ceea ce dau. Şi cu cât mai mare este diferenţa între ele, cu atât mai mult mă satisface (umple) deoarece profit de pe urma ei: Ia te uită la ce am găsit! Este aproape gratis!

În acest fel trăim: Împlinirea vostră trebuie să fie cât mai preferabilă, relativ la ce daţi în schimb. Şi asta nu se numeşte dăruire.

Cum poate simţii cineva separaţia faţă de primire pentru a dărui şi a nu primi nimic în schimb? Sunt dispus să lucrez fără a primi nimic în schimb dacă cred că astfel câştig lumea care vine. Este ca şi cum îmi deschid un cont în viitor şi fac plăţi în rate acolo. Este chiar mai sigur, nimeni nu îi va lua şi nimic nu se va pierde ca în această lume.

Dar cum simţiţi că sunteţi complet detaşaţi de rezultatul dăruirii, că nu profitaţi în niciun fel din ea şi că este complet izolată faţă de voi? Lucraţi cu ardoare toată viaţa şi nimeni, inclusiv Creatorul, nu ştie nimic despre asta. Dar voi ştiţi despre asta; lucraţi şi doriţi să rămâneţi numai în asta. Totuşi, dacă lucraţi pentru a nu simţii vina, asta este plata voastră.

Deci, cum ne putem îndepărta de dorinţa de  primire? Trebuie să simţiţi această detaşare atât de puţin, ca un gram şi asta este tot; nu aveţi nevoie de mai mult de atât. Apoi sunteţi gata pentru revelaţie. De fapt, asta este deja o imagine a calităţii autentice de dăruire, o imagine a Creatorului.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 4/11/2011, Zoharul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce condiţiile pentru a deveni ca un singur om cu o singură inimă apar numai la Muntele Sinai şi nu înainte, în timpul exodului din Egipt?

Răspuns: Un singur om cu o singură inimă este deja o corecţie pe care o putem obţine numai dacă Creatorul este revelat. El face această corecţie asupra noastră. Cum pot, oamenii care încă sunt în Egipt, în dorinţa lor egoistă, să fie obligaţi să se unească ca un singur om cu o singură inimă?

Dacă încă sunt scufundat în egoismul meu şi încă nu am scăpat de Faraon, nu m-am ridicat deasupra egoului, cum mă pot uni cu ceilalţi ca un singur om? Scap din Egipt cu ajutorul Luminii, datorită dorinţei mele de a ieşi afară, de  a ieşi din egoul meu! Există un punct în mine cu care doresc să ies afară şi la care vreau să mă relaţionez, să mă identific cu el. Îmi doresc să mă conectez cu ceilalţi numai prin aceste puncte. Pentru moment, abia îmi doresc asta, dar nu sunt în asta încă.

Alergăm după salvare împreună. Totuşi, nu este nicio unificare încă între noi; această întreagă evadare este dusă de forţa de Sus. Nu înţelegem că nu facem nimic de unii singuri încă. Numai ne pregătim cât de mult putem.

Este scris: Şi copiii lui Israel au plâns din această muncă! Ne aflăm în faţa Faraonului şi a plăgilor Egiptene şi nu este nicio cale de scăpare: Aceste lovituri vin asupra noastră şi ne ajută să ne separăm de ego. Cine suferă din aceste lovituri? Faraonul din noi, egoismul, el o face. Şi sufăr aşa de mult din această cauză, încât sunt dispus să ies din el.

Imaginaţi-vă ce se va întâmpla dacă anumite plăgi Egiptene ar cădea asupra  lumii noastre şi nu ar mai fi nimic de mâncat sau de băut, nu ar mai fi aer de respirat – ar fi imposibil să primim ceva daca acţionăm în mod egoist! Şi atunci nu ar mai fi nicio altă şansă decât să fugim, neştiind unde, în întuneric, cu ochii închişi, numai să fim salaţi de la o stare fără speranţă. Am distrus Pământul şi societatea umană şi am obţinut o stare în care fiecare moment din viaţă ne produce dureri îngrozitoare. Abia atunci suntem gata să fugim.

Pentru moment, este doar o fugă generală de dragul salvării şi nu al unităţii. Înţelegem că trebuie să ne unim ca un singur om cu o singură inimă, dar pentru moment suntem incapabili să ne imaginăm ce înseamnă asta. Pentru a înţelege, trebuie însă să atingem Muntele Sinai (muntele urii) şi să mergem prin Marea Finală (Yam Suf) pe drum.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 4/10/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→