Există o luptă constantă între importanţa obiectivului şi sentimentele noastre. Dacă obiectivul este important, nu contează stările pe care le traversăm de-a lungul drumului.

Este ca un pacient în aşteptarea unei operaţii ce ştie că, deşi tratamentul este neplăcut, este menit să-i salveze viaţa. În aceeaşi măsură, trebuie să înţelegem că, Creatorul ne trimite din ce în ce mai multe dezamăgiri, întuneric, sentimentul neputinţei şi stări neplăcute pe scop. Pe de altă parte, noi trebuie să continuăm să creştem importanţa obiectivului, astfel că, acesta va fi mai important pentru noi decât starea actuală şi ceea ce simţim. Este un semn că, Creatorul “întăreşte inima Faraonului” şi ne trimite mai multe probleme.

Puţin contează dacă o persoană este inteligentă şi dacă este sensibilă sau nu, toată lumea trebuie să treacă prin asta şi să păstreze credinţa şi forţa generală a dăruirii pe care o primeşte de la mediu. Astfel, nu vei pierde sensul şi importanţa obiectivului, în stările de “împietrire a inimii”. Asta depinde, de fapt, de echilibrul dintre forţele care acţionează asupra unei persoane. Totul poate fi măsurat. Dacă obiectivul este important pentru voi şi v-aţi dedicat grupului pentru a primi sprijinul de care aveţi nevoie acum, Creatorul poate împietri inima voastră chiar mai mult şi puteţi scurta calea şi să avansaţi pe drumul “eu trebuie să grăbesc” (Achishena), spre scop.

Drumul Luminii, în “voi grăbi”, nu se simt problemele constant; desigur, drumul “voi grăbi” înseamnă că, importanţa scopului vă permite să urcaţi toate vârfurile, să cădeţi în toate gropile şi să ieşiţi încă din toate aceste stări dificile. Deoarece constant, sunteţi în căutarea importanţei obiectivului.

Deci, indiferent ce te face să cazi, dacă te ridică sau te coboară, continui să avansezi, mereu, ca un copil în patru labe. Trebuie să înţelegem că, trebuie să ajungem la împietrirea inimii, care va umple măsura noastră la maxim şi, în acelaşi timp, ne permite să luptăm şi să păstrăm conexiunea noastră pentru ca ea să strălucească pentru noi şi să ne împiedice să ieşim din calea corectă şi să abandonăm. Vom fi mai conştienţi de cât de esenţială este Lumina care Reformează, de mai multe ori.

Vom mulţumi Creatorului pentru suferinţele pe care ni le aduce, deoarece, graţie lor, avem nevoie de El. Înţelegem că, putem să ne întoarcem spre Creator doar împreună, prin conexiune şi rugăciunea celor mulţi.

Dacă ştim cum să realizăm misiunea noastră, munca pe care o avem de făcut nu pare deloc dificilă, este, de fapt, plăcută. Deşi necesită depăşirea noastră constantă, devine un sport. Apreciem eforturile pe care le facem dacă vedem un obiectiv clar în faţa noastră. Astfel, avansăm rapid.

Deci, există două condiţii care ne ajută să nu abandonăm munca cea mai grea: să fim încorporaţi în grup şi graţie acestui lucru, să realizăm recunoaşterea importanţei obiectivului. Dacă ajungem la asta, vom fi recunoscători faţă de Creator şi vom reuşi o rugăciune în răspuns, la care va veni o astfel de măsură de Lumină care Reformează, încât ne va ridica la primul nivel spiritual, lumea Assya.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 03.12.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem să simţim nevoia, dorinţa celor 99% din omenire şi să le împlinim corect?

Răspuns: Nu aveţi nevoie să simţiţi dorinţa celor 99% din public. Fiecare are o colecţie completă de dorinţe inconştiente pentru hrană, sex, bogăţie, respect, putere şi cunoaştere. Şi, în mijlocul acestor şase tipuri de realizări pe care persoana le vrea, sunt încă sute de mici nevoi.

Dacă începeţi să precizaţi exact unde domină dorinţa în fiecare persoană, atunci nu va exista un sfârşit pentru asta. Ea va spune ceva în fiecare minut: “Eu vreau asta şi aceea…” Atunci când conduceţi un copil într-un magazin imens, plin de jucării, este uimit de abundenţa jucăriilor şi va lua una, apoi alta, apoi alta. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi.

Prin urmare, nu există niciun motiv de a căuta dorinţele lor specifice, oricare ar fi, trebuie să fie rezumate într-o dorinţă de a le uni. Apoi, vor descoperi acea putere care le împlineşte.

Nu contează ce doresc! Ei nu trebuie să le exprime, nici să le împartă cu noi. Ei au nevoie să ia măsuri şi să treacă prin stări care duc la conexiune şi unitate. Apoi, o senzaţie apare în ei, care nu va fi numai de a satisface dorinţele fiecăruia, ci de a le permite să creeze unitate suplimentară între ei. Astfel, ei vor înţelege cum pot fi îndeplinite.

Continuând să participe la aceste activităţi, ei vor începe să vadă că, forţa unităţii care se găseşte într-un colectiv poate rezolva toate problemele lor materiale: sănătate, finanţe, ocrotirea familiei, educaţia copiilor şi aşa mai departe. Oricât de ciudat ar părea, forţa pozitivă care este creată în momentul conexiunii între egoişti, este, cu adevărat, gata să vindece toate rănile personale şi sociale, dacă oamenii se ridică deasupra ego-ului lor şi se conectează între ei.

Prin urmare, puţin contează problemele specifice. Noi nu ne adâncim în oameni. Încercaţi să organizaţi un sondaj pe stradă, unde oamenii enumeră cele zece dorinţe cele mai importante pentru ei şi veţi vedea că ei vorbesc toţi de acelaşi lucru. Ei vorbesc despre copii, sănătate, familie, muncă, probleme financiare…este acelaşi lucru pentru toţi. Orice problemă poate fi rezolvată aşezându-se în cerc, discutând între ei şi astfel, ei atrag lumina interioară care îi va ajuta. Este ceea ce numim “rugăciunea celor mulţi”.

Din discuţie privind grupul şi diseminarea, 24.11.2013

Filed under: Diseminare, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Marele public iubeşte regulile generale ale meselor rotunde pentru ateliere. Pot să le aplice în viaţă şi în muncă, ca o formă de cooperare reciprocă între oameni?

Răspuns: În toate cazurile, dacă ei încearcă să aplice metoda integrală acasă, în familie, când problemele apar la muncă, într-un colectiv, în timpul discuţiilor în cadrul întâlnirilor, cu asta ei dovedesc, în mod absolut, că metoda funcţionează.

Întrebarea este: Pot ei să realizeze “sfera de zmeură” în centrul cercului, prin ei înşişi, adică, trezirea caracteristicii generale de dăruire şi iubire? Eu sunt sigur că nu pot, deoarece ei nu au contact cu forţa superioară. Un contact apare numai la cei care studiază înţelepciunea Cabala. Prin urmare, ei eu nevoie de noi.

Dar, puţin câte puţin, asta va fuziona într-un singur sistem. La urma urmei, în Cabala, ce sunt numele calităţilor: “Sefirot”, “Partzufim”, “Lumi”? Este vorba despre sistemul conexiunii dintre noi.

Atunci când acest sistem va începe să fie descoperit, oamenii vor descoperi, brusc, că acesta se numeşte aşa, acela se numeşte astfel. “De unde ştii că acela se numeşte aşa?” “Ce, nu se înţelege?” Şi, asta nu se întâmplă deoarece o persoană citeşte într-o carte, în general, ea nu poate să o deschidă, dar ea va spune simplu: “Aceasta se numeşte Arich Anpin”.

Toate aceste nume apar, de fapt, după descoperirea legăturilor interne dintre oameni. Până acolo, nu existau. Adam HaRishon a fost primul care a introdus limbajul lumilor superioare. În principiu, nu este chiar un limbaj, ci un cod, ca în calculator.

Prin urmare, mai devreme sau mai târziu, oamenii vor percepe toate astea. Dar, în ciuda a tot, noi trebuie să-i ghidăm, fără noi nimic nu se va realiza.

Din discuţie privind grupul şi diseminarea, 24.11.2013

Filed under: Diseminare, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Este o întrebare complexă privind contactul dintre director şi subordonaţi. Cum este posibil să devin prieten al subordonatului, dacă eu sunt şeful său?

Răspuns: Mai întâi, pregătim muncitorii, discutăm cu ei, cum este posibil să acţionăm faţă de director ca faţă de un prieten? În plus, directorul trebuie să rămână un administrator. Viaţa este construită în funcţie de ierarhie. Dar, noi avem nevoie să creăm aceste relaţii mutuale în colectiv, adică, pe de o parte, din partea muncitorului, el nu va mai avea teamă de director, deoarece asistenţa reciprocă este garanţia unei munci eficiente în fabrica noastră.

Să presupunem că, vă puteţi apropia de director ca de un prieten şi spuneţi: “Iată, asta nu funcţionează. Eu cred că ar fi mai bine să o realizăm în acest mod”. Şi el v-ar accepta, v-ar înţelege, ar dori să vă asculte sfaturile şi ar aprecia sfaturile voastre, deoarece, la nivelul vostru, din punct de vedere al executantului, ştiţi mai mult decât el.

O astfel de asistenţă reciprocă va crea nu doar o  ambianţă corectă în uzină, ci avantaje economice. Vom începe să facem ca grupul să fie egal, prin atribuirea unei părţi din beneficii, pentru a-i ajuta pe cei mai sărmani. Aici, vorbim despre egalitate între oameni, între prieteni. Pe de o parte, ei lucrează sub conducerea unui director şi, pe de altă parte, sunt prieteni. Avem nevoie să atragem pe cei care participă, activ, în procesul de integrare.

Se poate întâmpla să descoperim oameni, în colectiv, care nu sunt necesari şi chiar produc daune. Dacă o persoană nu participă la sistemul integral şi nu este benefică pentru colectiv, nu din punct de vedere al producţiei sau din punct de vedere al cooperării sale, atunci ar trebui să scăpăm de ea.

Pentru a crea un contact între director şi muncitorii săi, nu este un lucru simplu. Trebuie multă atenţie, cu toate tipurile de joc. Să presupunem că jucăm acum a fi prieteni. Toţi sunt la fel: “John, cum îţi merge? Nu domnule John Smith, ci John, cum îţi merge?”

Şi apoi, vom juca în calitate de director şi muncitor şi totul se schimbă instantaneu. Un joc este o afacere serioasă. Prin asta, formăm oamenii să muncească, simultan, la două niveluri. Este exact ceea ce se întâmplă cu noi în studiul înţelepciunii  Cabala: există cunoaşterea şi există “credinţa deasupra raţiunii”. Trebuie să facem acest lucru, pentru ca ei să simtă aceste două niveluri, fără a interfera unul cu altul.

Acum ei joacă, ca şi cum toată lumea este egală, se adresează prieteneşte directorului, nu sunt nepoliticoşi, ci prietenoşi. Şi apoi, în aceeaşi manieră, într-o manieră amicală, ei joacă directorul şi muncitorul sub el, exprimând astfel pe de o parte, toate plângerile cu privire la şeful nostru la locul de muncă şi, pe de altă parte, sugerând sfaturi, pentru a realiza o ambianţă plăcută pentru colectiv, deoarece ea depinde, de asemenea, de management.

Ei fac propuneri adecvate, astfel ca, uzina lor să devină parte integrantă în ceea ce priveşte performanţa şi în ceea ce priveşte ambianţa generală, deoarece ea se bazează pe aceste două componente. Ei vor începe să discute atât ca doi parteneri egali, cât şi ca director şi muncitor.

Din kab.tv, “prin timp”, 23.09.2013

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→