Daily Archives: 13 mai 2015

„Şi au crezut în Domnul şi în servitorul lui, Moise”

Nu există schimbări în Lumină. Ea luminează tot timpul din Infinit, abundent şi nelimitat. Totul depinde de vas şi de măsura în care este pregătit să poată primi Lumina şi să se schimbe. De aceea, totul depinde de pregătire, intenţie şi de mediul nostru.

Trebuie să pregătim aceste condiţii. Cu cât sunt mai aproape de cererea adevărată, cu atât Lumina ne va afecta mai mult. Dezvoltarea noastră este graduală şi ar trebui să înţelegem ce trebuie să cerem pe moment. Este imposibil să ceri ceva care este cu câteva nivele deasupra noastră, pentru care nici măcar nu avem o dorinţă. Ar fi o cerere nefolositoare, artificială.

Trebuie să cer ceva ce mă poate ajuta cu adevărat să mă corectez. Cu cât încerc să descopăr diferite deficienţe şi scopuri în mine, cu atât descopăr că ele sunt greşite. Aşa se formează dorinţa corectă şi adevărată în mine, pentru ceea ce mi se potriveşte cu adevărat. Nu cer ceva ce este nereal, cum face un copil mic care cer un avion adevărat în timp ce el are nevoie de o mică maşină de plastic. Nu va primi nimic decât dacă va cere ce este normal pentru vârsta lui, pentru că oricum nu ar ştii să se joace cu ea.

Trebuie de asemenea să clarificăm ce vrem mai exact, ce este corect şi folositor, care este menirea corectării noastre. Apoi, ajungem la o singură dorinţă: Creatorul să ne domine dorinţa de a primi, adică Faraonul.

Când primim iluminare de sus, ea ne ridică şi ne scoate de sub dominarea egoului nostru. Primi o şansă să gândim într-o manieră non-egoistă, să facem fapte bune şi să începem să ne vedem prietenii ca părţi ale sufletului nostru. Aşa ne pregătim pentru ieşirea din Egipt.

Ieşirea are loc atunci când Lumina eliberării vine, atunci când noi am format dorinţa corectă, când am realizat că ea este salvarea noastră şi nu vrem nimic altceva decât asta. Asta înseamnă că dorinţa noastră este puternică şi corectă. Apoi, vedem că credinţa este de fapt o putere măreaţă şi că numai puterea credinţei ne poate duce în afara egoului, pentru a fi atraşi constant spre dăruire, fie că ne simţim bine sau rău. Nicio realizare mai mare pe care am putea să o descoperim nu ne mai poate induce în confuzie. Trebuie să ne protejăm de asta şi de diferite erupţii ale egoului.

Lumina Infinitului străluceşte asupra noastră şi construieşte în noi puterea credinţei, abilitate de a ne ridica şi a nu fi independenţi de dorinţa noastră de primire, şi chiar să facem anumite acţiuni îndreptate spre dăruire. Astfel, urcăm din ce în ce mai sus, deasupra egoului şi în cele din urma ieşim din Egipt.

Aşa cum este scris în articolul lui Baal HaSulam, „Ce este măreţia şi micimea în credinţă”:

… Aşadar, cel care caută adevărul este cel care are nevoie de Lumina credinţei. Dacă o astfel de persoană aude sau vede ceva pentru a obţine Lumina credinţei, atunci este bucuroasă ca şi cum ar fi găsit o imensă comoară.

Aşadar, acei oameni care caută adevărul, de sărbătoarea de Paşte, care este capabilă să dea Lumina credinţei, citim în Paraşa (porţiune din Tora), „şi ei au crezut în Domnul şi în servitorul lui, Moise”, pentru că atunci este timpul.

Trebuie să primim puterea care ne permite să urcăm deasupra egoului pentru ca să nu ne mai stea nimic în cale – să ne conectă la nivelul lui Moise şi la nivelul Creatoului, la primul nivel care este deasupra nivelului nostru. Dacă facem toate eforturile pentru asta, vom fi recompensaţi cu abilitatea de a atinge această stare.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/14, Şamati nr. 41

Lumina din centrul grupului

Întrebare: Nu înţeleg cum să mă conectez cu alţii dacă nu ştiu ce înseamnă asta. Nu găsesc în mine niciun instrument prin care să fac asta.

Răspuns: Nu ai niciun instrument, dar ai un învăţător care îţi spune la ce ar trebui să acorzi atenţie şi depinde de tine să îndeplineşti asta, pentru că învăţătorul ştie că acum este timpul

Dacă nu ar fi fost un învăţător, nu ai fi ajuns niciodată în acest punct. Există două niveluri şi trebuie să fie întotdeauna un nivel superior care te direcţionează mai departe. De la nivelul tău, nu ştii în ce direcţie este „nordul”.

Este timpul ca noi să vorbim mai mult despre conexiune şi din zi în zi aceasta se descoperă mai clar. Anumite gânduri despre conexiune apar în mintea ta, doar dacă nu eşti un suflet special, ca Ari sau Moise, cu un rol special.

Întrebare: Atunci ce depinde de mine?

Răspuns: Depinde de tine cum depui eforturi în ceea ce priveşte conexiune. Nu înţelegi ce înseamnă asta, dar nu trebuie să înţelegi. Trebuie doar să le faci, iar inima va fi trasă după acţiunile tale.

Întrebare: Dar am făcut tot felul de acţiuni şi am crezut că ele mă îndreaptă spre conexiune.

Răspuns: Nu te-ai gândit însă că le faci de dragul conexiunii cu grupul, pentru a-l descoperi pe Creator în această conexiune şi a-i aduce Lui satisfacţie. Trebuie să te gândeşti mai mult la asta acum.

Trebuie să înţelegi că lumea spirituală este revelată în conexiunea reciprocă dintre noi, numită Arvut (Garanţie Reciprocă). Această conexiune trebuie să treacă prin toate etapele: dăruire pentru dăruire, ca cel puţin ceea ce tu urăşti să nu faci prietenului şi după aceea primire pentru dăruire, adică iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi, până la completarea corecţiei.

Toate poruncile întăresc conexiunea dintre noi, iar Tora este Lumina care Reformează, care iluminează eforturile şi implementează această conexiune. Depinde de noi să cerem ca Or Makif (Lumina Înconjurătoare) să ne influenţeze şi corecteze.

Dar mai întâi trebuie să facem eforturi comune pentru a simţi ce să cerem, pentru a descoperi deficienţa şi o cerere pentru Lumina care va corecta caracteristicile care ne împiedică să ne conectăm. În măsura în care dorim conexiunea, jucându-ne şi vorbind despre asta în faţa tuturor şi făcând eforturi, atunci Or Makif va începe să ne influenţeze.

Asta nu depinde de meritul intenţiilor noastre. Chiar dacă intenţiile noastre sunt cele mai egoiste, ca acelea ale Faronului, Lumina ne va ilumina de la distanţă. Conform cu natura Luminii, ea iluminează din centrul grupului. Daca nu faceţi eforturi să vă conectaţi cu ceilalţi, nu veţi primi Or Makif.

De fapt, Or Makif este Or Pnimi (Lumina Interioară) care ar trebui să fie descoperită; este Creatorul. Diferenţa între ele este numai în măsura revelării. Lumina Infinitului este ascună în spatele fiecărui nivel, până când este ascunsă în totalitate. Noi suntem în această stare, în care este ascunsă în totalitate. Dar de fapt suntem în lumea Infinitului; ea este ascunsă de simţurile noastre.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/27/14