Vise spulberate

În acea perioadă au vrut să introducă prin forță comunismul în Rusia, sau să conducă prin metode dictatoriale în America de Sud, Cuba și Spania. 

Dar, un vis este un vis. De fapt, este corect și bun, pentru că a mers împotrivă egoului; într-un fel sau altul, oamenii tânjeau la echilibru, drepturi egale, etc. Deci, în principiu, țările dezvoltate au înțeles că ele trebuie să satisfacă,  măcar parțial, această aspirație a populației.

Capitalismul de astăzi deja a început să se scufunde, să se deterioreze și să își arate sfârșitul. Capitalismul este o fază necesară în evoluția egoului, unde, cu toată puterea noastră, fiecare dintre noi se străduiește să ia pentru el, și carezultat, noi suntem într-un impas.

Se poate că una sau două generații au trăit în prosperitate, dar cu asta s-a terminat visul american. Și acum, America, și alte țări cu un ego dezvoltat, vor degrada mai mult și mai mult. Astăzi, nu mai există nici măcar acel comunism denaturat pe care au încercat să îl stabilească în Uniunea Sovietică.

Va continua

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tora, Numeri, 5 – 5.7: Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis „Spune fiilor lui Israel: Dacă un bărbat sau o femeie va face vreun păcat faţă de un om, şi prin aceasta vă păcătui împotriva Domnului şi va fi vinovat sufletul acela, Să-şi mărturisească păcatul ce a făcut şi să întoarcă deplin aceea prin ce a păcătuit şi să mai adauge la aceea a cincea parte şi să dea aceluia faţă de care a păcătuit.

Întrebare:  Ce înseamnă ”vă păcătui împotriva Domnului”?

Răspuns: A comite un păcat înaintea Domnului înseamnă să te iubești pe tine mai mult decât pe Creator. Creatorul nu are nicio formă. Este atributul iubirii care trebuie să pornească din fiecare dintre noi și să umple golul dintre noi. Dacă iubesc pe cineva, toate gândurile și intențiile mele sunt ațintite la bunăstarea lui sau a ei, iar asta se numește iubirea pentru ceilalți. Dar dacă în loc de iubire mă scufund deodată în iubire egoistă, adică în loc să cultiv iubire generală reciprocă dintre noi, încep să mă gândesc la mine.

Iubirea Creatorului este iubirea atributului dăruirii. Dar dacă întorc spatele acestui atribut, înseamnă că mă iubesc în mod definitiv pe mine. Asta se numește păcat. Nu există cale de mijloc în natură: este fie plus fie minus, fie în acea direcție fie invers.. Nu există altă cale! De aceea, dacă nu ești conectat la acest atribut, înseamnă că ești în mod clar conectat la tine însuți. Aceasta este iubirea simplă umană, la nivel corporal.

De fapt, iubesc sentimentul pe care o anumită persoană sau o anumită mâncare sau muzică îl trezește în mine, acest sentiment mă umple. Noi, pe de altă parte, ne referim la iubire ca la un atribut, o stare spirituală! O persoană normală nu poate înțelege că, chiar dacă același lucru se întâmplă în lumea noastră, nu îl simțim. Nu îl înțelegem și nu descoperim aceste posibilități în noi.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Secretele Cărții Eterne” din 21.05.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Timpul este o opțiune egoistă internă, personală, psihologică, este diferența între timpul când vreau ceva și atunci când realizez dorința. Simt că timpul este întotdeauna o lipsă de mulțumire.

Dacă ar fi să primesc imediat ceea ce vreau, de îndată ce o vreau – dacă dorința s-ar realiza dintr-odată – nu aș simți timpul. Asta se numește a fi deasupra timpului. De exemplu, dacă primirea dorinței se face cu viteză infinită, timpul se apropie de zero.

Întreaga noastră natură există deasupra vitezei luminii, și toate procesele sunt limitate. De aceea avem timpul. De fapt, timpul, viteza și distanța au legătură între ele.

Teoretic, dacă am putea primi ceea ce dorim dintr-odată, nu am simți timpul.

Atunci când ajung la o stare în care timpul este egal cu zero – adică viteza infinită și distanța redusă la zero – s-ar transforma spațiul într-un punct? Când pot să fac o acțiune și imediat să o fac, în același moment în care vreau să o fac? Este posibil numai în acțiunea dăruirii, care depinde de mine.

Dacă trecem de la conexiunea curentă dintre noi, în care fiecare persoană primește de la alta, într-o asemenea comunicare în care fiecare persoană dăruie una alteia și poate dărui – are ceva de dăruit iar altcineva are dorința de a primi – atunci nu am simți timpul.

Timpul este un obicei. Este un parametru pur psihologi, și asta vorbind științific.

În esență, de ce avem nevoie dacă vorbim despre implementarea reală a vieții, despre managementul corect al timpului care ne este dat? Trebuie să știm cum să obținem acțiunea de dăruire pură, prin care ne ridicăm la nivelul în care existăm în afara timpului, spațiului și mișcării.

Într-adevăr, dacă timpul este egal cu zero, nu există mișcare și spațiu. Totul este localizat în același loc, la același punct. Putem atinge această stare, dacă ne schimbăm atitudinea de la primire la dăruire.

Din emisiunea de pe Kab TV ”O viață nouă” din 22.04.2015

Filed under: Munca spirituala, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→