Monthly Archives: noiembrie 2015

Despre Atingerea permanentă și temporară

Baal HaSulam ne spune în Introducere la Cartea Zohar cum sufletul unei persoane crește și cum atinge Partzuful spiritual, când urcă pe scara spirituală de la un nivel la altul.

Dorința noastră de a primi este revelată în forma sa spartă și legată de nivelurile de spargere. În primul rând aceste niveluri sunt mari, generale, simple și ușoare. La urma urmei, toată corecția este plină de nivele simple care duc spre nivele mai complicate și primii pași ne ajută să avansăm către pașii mai dificili de mai târziu.

Acesta este motivul pentru care începem cu nivelul rădăcină a vaselor sparte, de la nivel zero Aviut (grosime), către nivelul superior al naturii noastre. Când ne corectăm, mergem mai departe, mai adânc, la al doilea nivel și corectăm nivelul vegetativ în noi. Apoi urmează nivelul animal în conformitate cu același principiu, și în final vom corecta nivelul vorbitor în noi. Acesta este modul în care avansăm atât individual cât și în general.

Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar,” articolul 52: „După ce a purificat în permanență partea vegetativă a voinței sale de a primi, el se ridică în permanență în lumea Yetzira, unde a atinge gradul permanent Ruach. Acolo el poate atinge, de asemenea, Luminile de Neshama și Haya de la Sfirot Bina și Hochma, care sunt acolo, care sunt considerate Neshama și Haya de Ruach, chiar înainte ca el să fie în acord cu purificarea permanentă a părților animată și vorbitoare.”

Vom atinge permanent ce este tipic fiecărei lumii, în timp ce atingem temporar ceea ce aparține lumi superioare ca un plus.

Prin urmare, primirea Luminii de Nefesh Ruach, a lumii Yetzira, permanent este însoțită de realizări temporare suplimentare ale luminii superioare a Haya și Yehida pentru că fiecare parte spirituală cuprinde toate celelalte părți în interiorul ei.

În mod similar, în lumea Beria, în plus față de lumina Nefesh și Ruach, în final, atingem Lumina Neshama, și Lumina Haya și Yechida rămân un plus temporar.

Întrebare: Eu nu înțeleg ce înseamnă o realizare permanentă sau o realizare temporară.

Răspuns: Permanent înseamnă că nu-mi pierd nivelul meu actual pentru că eu sunt deja în el. L-am corectat, iar acum este al meu.

Pe ansamblu, corecțiile spirituale sunt cumulative. Fiecare stare pe care am corectat-o include Sfirot care operează de jos în sus, și pe care îi atingem permanent. Dar există Sfirot pe care le atingem temporar. Am corectat permanent tot, ce este de mai jos, dar fiecare nivel include toate vasele KHB ZON și toate luminile de NRNHY. Am corectat o parte din ele temporar, numai în cadrul nivelului actual.

Întrebare: Cum pot corecta ceva permanent dacă am intrat în starea de Ibur (concepție) de fiecare dată și descopăr o creștere a stărilor interne?

Răspuns: Ibur este construirea vaselor spirituale în credința deasupra rațiunii, în permanență înseamnă altceva.

Dacă am ajunge la nivelul de „profesor”, de exemplu, dar, ca Steven Hawking, am descoperi o greșeală în percepția mea anterioară, aceasta înseamnă că am pierdut toate cunoștințele anterioare ? Nu, acum pur și simplu descopăr o Aviut mai mare în dorințele mele, care este de fapt o ascensiune. Acesta este, de fapt un nivel ridicat al profesoratului și o mare bază științifică care îmi permite să experimentez o astfel de coborâre amețitoare și prăbușirea tuturor teoriilor mele anterioare.

Deși aceasta mă lasă într-un deficit mare, este pe partea de sus a tuturor „pro” anterioare care nu au dispărut. Mai târziu mă voi ridica de la cădere la un nivel chiar mai mare.

Aici întrebarea privind constanța rămâne și vom reveni la ea.

Din partea a 4a a Lectiei Zilnice de Cabala 2/18/14, scrisa de Baal HaSulam

Unde putem găsi brevetul către plăcerea eterna?

Întrebare: Are Cabala un brevet pentru modul de a găsi bucurie?

Răspuns: Lumea noastră ne permite să ne bucurăm tot mai puțin și mai puțin, în ciuda faptului că facem eforturi enorme: publicitate, TV, tot felul de trucuri, sport, agrement, și turism. O persoană face tot ce poate pentru a găsi bucurie. Și nimic. Totul dispare și dispare foarte repede. În trecut o persoană era fericită cu o bucată de carne sau brânză și unele legume. Astăzi intri într-un supermarket și există așa o abundență că nu știi ce să alegi, și totuși oameni și-au pierdut gustul în viață.

Înțelepciunea Cabalei este înțelepciunea de a primi, a plăcerii și a sațietății. Ea explorează natura lumii noastre, dorința de a ne bucura, și învață o persoană cum să facă aceasta în mod corect.

De ce este înțelepciunea Cabalei considerată un studiu secret care este ascuns de oameni? Pentru că oamenii au trebuit să îndure o mare istorie multi-milenară în scopul de a afla că ei nu pot găsi bucurie în cadrul naturii noastre, în timp ce la nivelul următor, nivelurile de natura spirituală, ele pot fi umplute cu o plăcere superioară veșnică.

Acest sentiment al eternității este sentimentul de plăcere eternă, de mișcare perpetuă într-un suport foarte mare de iubire, înțelegere, conținut și revelație. Aceasta se numește lumea de sus, lumea viitoare, Grădina Edenului. Spre aceasta ne conduce înțelepciunea Cabalei și totul se deschide pentru noi.

Întrebare: Trebuie o persoană să facă exerciții speciale sau meditații pentru a obține aceasta?

Răspuns: Nu. Nu este nevoie să se roage sau să mediteze, trebuie doar să studieze cel puțin două sau trei ore, de câteva ori pe săptămână. Puteți face aceasta în fiecare zi. Am deschis Centrul de Educație Bnei Baruch Kabbalah.

In plus față de studiu, avem, de asemenea convenții în diferite părți ale lumii, din America de Sud , America de Nord, Europa, Rusia, și alte țări. Toată lumea este invitată la aceste convenții, inclusiv cei care tocmai au început să studieze.

Cel mai important este studiul interacțiunii reciproce corecte dintre oameni, deoarece acest lucru este modul în care încep să înțeleagă modul în care este construit sistemul de conexiuni din lumea superioară. Este în opoziție cu sistemul nostru, și împinge oamenii să se apropie unul de altul. De fapt, în conexiunea dintre noi vom găsi intrarea în lumea de sus.

Din Lecția zilnică de Cabala 9/20/15

 

Situația din Israel: Sfârșitul Intifadei

Întrebare: Când se va opri Intifada?

Răspuns: Nu se poate opri de la sine, fără ca noi să ne implicăm; este sarcina noastră să aducem forța pozitivă, a unității, printre oamenii poporului lui Israel, în acest fel diseminând forța cea bună în întreaga lume, deoarece noi suntem cei care influențăm totul.

Dacaă nu vom proceda astfel și ne vom imagina că situația se va liniști, după ceva timp ne va fi revelată o forță negativă și mai puternică.

Este de înțeles că dorim să oprim imediat Intifada. Dar trebuie totodată să înțelegem că situația va deveni mult mai serioasă dacă nu ajutăm la revelarea forței pozitive în lumea noastră.

Întrebare: Ce poate face societatea israeliană de astăzi pentru a rezolva de la rădăcină această problemă

Răspuns: În primul rând, societatea israeliană trebuie să afle de ce anume depinde un viitor bun. Acesta depinde doar de noi, nu de alte popoare sau negocieri între politicieni. Noi nu depindem de nimeni în afară de noi înșine.

În aparență, este un lucru foarte bun acela că mingea se găsește în mâinile noastre și că noi determinăm totul. dar, tocmai pentru că mingea este în mâinile noastre, ochii întregii lumi sunt fixați asupra noastră și celelalte popoare ne cer să aducem binele în lume și nu răul.

Ele vorbesc despre acest lucru cu seriozitate, afirmând că Israelul determină starea întregii lumi și că, dacă aceasta este una rea, Israelul poartă întreaga vină.

În conformitate cu înțelepciunea Cabalei, poporul lui Israel se găsește în centrul creației, noi posedăm o metodă care face posibilă organizarea corectă a conexiunilor în întreaga umanitate, în întreaga natură și, la modul ideal, calmarea tuturor nivelurilor naturii: mineral, vegetal, animal și uman.

Avem și cunoștințele și posibilitățile de a realiza acest lucru. Nu vă doriți acte teroriste? Investiți eforturi în ceea ce depinde de voi! Nu vă mulțumiți să stați în fața televizorului și să numărați câte acte de terorism s-au mai petrecut astăzi! Depinde de fiecare dintre noi să începem să-i abordăm pe ceilalți întrebându-ne, „Cum a fost posibil așa ceva? Dacă nu facem ceva, toate acestea vor continua.”

Mă întrebați, „Se va opri Intifada?” Va continua atâta timp cât între noi nu s-a instaurat o conexiune corectă, în special între oamenii poporului lui Israel. Când ea se va realiza, toți oamenii vor înțelege cum trebuie să se organizeze – întreaga lume, Europa, America și celelalte națiuni. Cu toții vor înțelege dintr-o dată cum să stabilească relații reciproce

Din programul de radio israelian 103 FM, 10/18/15

Cabala este Pentru Familie

Întrebare: Care este sensul vieții pentru o femeie care nu are familie sau copii? Ar putea  găsi sensul vieții prin implicarea sa în societate?

Răspuns: Astăzi, cele mai multe femei cu greu își pun această întrebare. Norma este de un copil, iar instituția familiei devine mai slabă, deoarece rata de divorț în țările dezvoltate este acum de peste 50%.

Astăzi, suntem mai puțin capabili să susținem o familie și să ne îngrijim de copii. În același timp, o femeie are încă instinctul matern și dorința de a avea copii, deși, potrivit statisticilor, nu sunt atât de mulți. În plus, în cazul în care statul va înceta să încurajeze femeile să aibă copii, vor fi chiar mai puțini.

Eu cred că nu mai mult de 30% din populație au dorința de a avea copii. Ceilalți îi au în mod automat sub influența presiunii sociale care pleacă de la ipoteza că, în cazul în care toată lumea are copii, este timpul să ne căsătorim și noi.

Potrivit înțelepciunii Cabalei, o persoană trebuie să se realizeze în mod normal: să fie familist, să aibă copii, și să se îngrijească de familia lui. Acesta este cadrul de la care ar trebui să crească spiritual în timp ce învață metoda de a asimila tot ceea ce ne-a fost dat bun în această lume.

Întrebare: Ințelepciunea Cabalei nu va duce la singurătate?

Răspuns: Din contră, după înțelepciunea Cabalei, o persoană trebuie să se căsătorească, să aibă copii, sa muncească și să-și îngrijească familia sa, și metodele cabalistice îl învață cum să susțină familia sa în mod corespunzător și să  simtă mare plăcere și fericire în aceasta pentru mulți ani.

Înțelepciunea Cabalei ne spune despre modul în care se dezvoltă  lumea și ce este determinat de natură, modul în care avem nevoie să ne umplem, să folosim și să conducem totul corect pentru a nu denatura viața noastră în nici un fel.

Din Lectia de Cabala 9/20/15

De ce este vina noastră?

Întrebare: Nu este suficient că toată lumea dă vina pe israelieni pentru tot ceea ce se întâmplă în Israel, dar chiar înțelepciunea Cabalei spune că evreii sunt de vină pentru tot. Aș dori să înțeleg exact cu ce suntem noi de vină? Tu spui că noi suntem separați, dar eu sunt apropiat de mulți oameni buni care sunt prietenoși și se ajută reciproc.

Răspuns: Ai dreptate, din punctul tău de vedere exterior al lumii. Dar dacă vom merge mai adânc în sistemul care conectează toată omenirea și gestionează toată natura, atunci va fi clar că evreii sunt acea parte prin care forța generală a naturii influențează și acționează asupra orice altceva. Deci, dacă evreii nu se comportă corect, tot restul are de suferit. Imaginați-vă o națiune mică, un grup mic, care nu se unește bine sau corect între ei. Deci, toate influențele care trec prin ei pentru umanitate ies negativ și  conduc la separare, opoziție, și ostilitate reciprocă.

Înțelepciunea Cabalei explică aceste legi, ne deschide ochii, și ne permite să pătrundem în sistem și să vedem cauza. Din punctul de vedere al logicii obișnuite, ai dreptate. Dar dacă ne uităm mai departe în interior, găsim o justificare pentru tot ceea ce se spune în sursele cabaliste.

Mă  refer la aceasta ca un om de știință. Prima mea profesie a fost în Biocibernetică, a doua a fost în filosofie generală și în înțelepciunea Cabalei. În plus, am o diplomă de doctorat în ontologie, știința structurii generale a universului. Când studiezi toate aceste științe, începi să vezi cum totul este organizat în așa fel încât toată puterea de a dărui pentru întreaga lume trece printr-un grup numit poporul lui Israel.

Acest grup determină totul: cât de mult este acesta conectat, atât este și întreaga lume conectată. În cazul în care evreii sunt împărțiți și chiar se urăsc unii pe alții, atunci întreaga lume va fi, de asemenea, ca aceștia. Lumea acuză pe bună dreptate evreii, pentru că ei simt instinctiv că totul depinde de noi. Antisemitismul și atitudinea negativă a popoarelor lumii față de Israel indică faptul că ei se raportează la poporul lui Israel. Am înțeles că este jignitor la adresa ta să auzi ca ești de vină pentru tot; De asemenea, tind să cred ca tine. Dar, să nu fie pe termen scurt! Studiul naturii ne obligă să fim de acord cu tot ceea ce este scris în sursele cabaliste, partea interioară a Torei.

Întrebare: Vrei să spui că trebuie să începem sa trăim în comunități? Vorbești despre o unitate ca aceasta?

Răspuns: Nu, nu vorbim despre crearea de comunități. Avem nevoie doar de a studia înțelepciunea Cabalei și să începem să ne uităm la lume cu alți ochi, pentru a vedea sistemul intern care gestionează întreaga omenire. Apoi vei vedea modificările și vei înțelege cât de mult depinde de tine totul.

Din Programul de Radio Israelian 103FM, 10/18/15

 

Sub protecția naturii

Întrebare: Ce anume determină puterea unei țări – un mare arsenal nuclear?

Răspuns: Armele nu înseamnă nimic. Nici măcar apartenența la un bloc militar sau protecția garantată de țările cele mai puternice ale lumii nu garantează siguranța nimănui.

Este ca și cum te-ai afla într-o haită de câini periculoși; nu știi pe cine urmeză să muște. Singura șansă pe care o avem este de a ne apăra singuri, prin obținerea similarității cu forța superioară. Israelul este singurul capabil să devină națiunea cea mai puternică din lume. Întreaga lume depinde de Israel.

Forța superioară este forța generală a naturii care întreține toate părțile sale: minerală, vegetală, animală și umană. Noi existăm într-o rețea de putere care ne guvernează și ne stimulează avansarea.

Pe suprafața Pământului a apărut mai întâi natura neanimată, apoi stratul vegetal, cel animal și, ultimul, cel uman. Bineînțeles că tot acest proces nu a fost unul accidental.

Faptul că noi nu cunoaștem sistemul superior de guvernare nu ne scutește de influența acestuia. Studiez acest sistem deja de patruzeci de ani, îi cunosc legile, formulele, metodele de comunicare care îi asigură un răspuns pozitiv.

Dacă Israelul se comportă corect, conducerea supremă va organiza lumea în așa fel încât nimeni să nu ne mai facă rău sau să ne abordeze cu intenții negative. Intifada, războaiele… toate se vor opri! Toate țările ne vor deveni prieteni apropiați.

Întrebare: Care este forța care ne poate apăra?

Răspuns: Forța generală a naturii, aceea care ne conduce gândurile și dorințele și ne stabilește acțiunile. De unde primim gânduri și dorințe? De la rețeaua care guvernează lumea.

Ne găsim în interiorul unui sistem rigid, perfect organizat, care ne conduce. Oamenii de știință confirmă că între noi există o conexiune puternică, tot mai puternică pe zi ce trece, între microbi, particule, unde, dorințe, organisme…

Nouă ni se pare că fiecare corp își trăiește propria sa viață, când de fapt în jurul nostru există un nor care abundă în influențe. Iar acești nori se „întrepătrund”.

Dacă ne dorim să știm cum să beneficiem de putere și securitate, trebuie să cunoaștem natura întregului sistem. În caz contrar, cum ne-am mai deosebi de animale, care nu știu ce urmează să li se întâmple în clipa următoare?
From KabTV’s “A New Life” 10/8/15

Anularea dorințelor noastre egoiste

„Numeri”, Tora, 16:26: Și el a vorbit adunării, spunând: „Plecați, vă rog, de la corturile acestor oameni nelegiuiți, și nu atingeți nimic din ce este al lor, ca nu cumva să fiți împrăștiați departe datorită păcatelor lor.

Moise invită societatea să nu se identifice cu dorințele lor existente, deoarece acestea nu pot fi corectate în conformitate cu principiul pe care Korach îl sugerează. Numai moartea este corecția pentru ele acum. Atunci când acestea sunt moarte, aceste dorințe nu vor interfera cu încercările națiunii de a se corecta și nu vor trage națiunea înapoi. Ele pur și simplu se vor anula, și nu se vor mai simți.

Prin urmare, virusul dorințelor egoiste nu ar trebui să vină chiar în apropierea congregației, pentru ca marile dorințe care vin se corectează cu intenția de a dărui și acestea devin mici atribute, ceea ce înseamnă sute de mii de oameni.

„Numeri”, Tora, 16:27 – 16:30: „Deci le ridică de la locuința lui Korach, Datan și Abiram, de fiecare parte; Datan și Abiram au ieșit afară, și au stat la ușa corturilor lor, cu nevestele lor, și cu fiii lor, și cu cei mici. Moise a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Domnul m-a trimis să fac toate aceste lucruri, și că nu le-am făcut de capul meu. Dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți oamenii, și vor fi cercetați după cercetarea tuturor oamenilor, atunci Domnul nu m-a trimis pe mine. Dar dacă Domnul face un lucru nou, și pământul deschide gura, și îi înghite, cu tot ceea ce le aparține, și coboară de vii în groapă, atunci veți ști că oamenii aceștia au disprețuit pe Domnul.

În acel moment, există revelarea egoului sub influența Luminii Superioare. Lumina arată că atributele pe care Korach a vrut să le corecteze nu pot fi corectate: aceasta este ceea ce vrei să corectezi și ceea ce se întâmplă cu atributele, un nivel superior te influențează, dar nu ești corectat cu privire la acesta, și astfel pământul le inghite, ceea ce înseamnă că Lumina care operează la acest nivel te ucide.

Întrebare: De ce spune Moise poporului: „Dacă oamenii aceștia vor muri cum mor toți oamenii, și să fie cercetați cum sunt cercetați toti oamenii, atunci Domnul nu m-a trimis pe mine. Dar dacă Domnul face altceva, și pământul deschide gura, și îi înghite, cu tot ceea ce le aparține, și cad de vii în groapă, atunci veți ști că oamenii aceștia au disprețuit pe Domnul?”

Răspuns: Pentru că Moise este atributul de sus. Când lumina influențează oamenii, dezvăluie ego-ul lor, limitarea lor, înfrângerea lor, nu la nivel animal, ci la nivelul de corectare a sufletului. In mare, Tora nu vorbește despre trupuri corporale, ci folosește doar comparații alegorice.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eternă” 5/20/15

În pragul unei a treia Intifade – Partea 12. De ce nu ne ajută ceva la oprirea terorismului?”

Întrebare: De ce conducerea nu ia măsuri pentru a opri sprijinul terorismului (în Israel) și starea doar se agravează?

Răspuns: Pentru că nu depinde de conducere. Chiar dacă toți liderii Islamului și liderii tuturor marilor puteri vor brusc să facă ceva bun pentru poporul lui Israel, și chiar dacă vecinii noștri arabi doresc să trăiască în pace cu noi, nu se rezolvă conflictul.

La urma urmei, aceasta nu depinde de oameni, ci de punerea în aplicare a legilor naturii. Poporul lui Israel trebuie să aducă toate părțile naturii la unitate, ei diseminând aceasta tuturor națiunilor.

Întrebare: De ce există un paradox ca aceasta, cu cât mai mult actele de terorism sunt îndreptate împotriva evreilor în Israel, cu atât mai mult mass-media condamnă Israelul?

Răspuns: Pentru că ambele sunt derivate din aceeași sursă: poporul lui Israel nu a atins unitatea în măsura în care acesta a fost obligat la acea dată. Noi deja ar fi trebuit să unim întreaga lume într-un singur sistem.

Și atâta timp cât vom avea o reacție negativă față de forțele lor interne și externe, nu avem decât să ne uităm la ostilitățile dintre evrei în Israel sau, în rândul evreilor și arabilor, și la atitudinea tuturor națiunilor împotriva Israelului.

Întrebare: Cum este posibil să se confirme că „dragostea de alții” ne va ajuta să rezolvăm toate problemele?

Răspuns: Dragostea față de alții este legea generală care unește toate părțile naturii. La fel ca legile fizicii, nu poate fi schimbată. Fiecare dintre noi au ieșit din Big Bang, și mai târziu totul a început să se extindă din acest singur punct, dintr-o singură scânteie de energie care umple întregul univers.

Rezultă că noi toți suntem conectați între noi, pentru că suntem conectați la acea scânteie mică de energie care conectează întregul univers, toate stelele și sistemele minerale, vegetative, animale, și vorbitoare de pe suprafața micii noastre planete cu spațiul vast.

Toate acestea sunt un sistem unic. Să deschidem ochii un pic și vom înțelege că existăm în cadrul unui sistem vast al naturii care ne poate influența într-o direcție pozitivă.

Din Programul de Radio Israelian 103FM, 10/11/15

 

O luptă cu terorismul intern

Întrebare: Este un fapt uzual, atunci când situația din Israel se înrăutățeste și acțiunile militare încep, oamenii se strâng mereu împreună. Dar, cu acest val în creștere al terorismului, se simte în stradă că toți oamenii sunt mult mai neliniștiți și mai preocupați de ei înșiși. De ce această frică nu ne unește?

Răspuns: Amenințarea terorismului nu ne aduce împreună pentru că suntem de părere că aceasta nu vine din afara granițelor Israelului, ea se află într-adevăr în inima națiunii. Deci ea, în aparență se pare că ne rupe în interior. Ne obligă ca fiecare să se ascundă în colțul lui.

Acesta nu este un război în care știm unde este inamicul și ca urmare ne putem opune cu toate mijloacele. Puterea militară nu ne va ajuta împotriva terorismului, acesta e problema.

Trebuie să înțelegem ce se întâmplă. Am inceput sa primim lovituri interne mai multe și mai eficiente, care au o influență semnificativă asupra noastră. Când rachetele cad, atunci înțelegem că există un pericol de rănire, și că este ceva definitiv.

Terorismul pune sămânța fricii în noi, și cel mai important, un sentiment de neputință. Știm că avem Turnul de Fier, sistemul de apărare anti-rachetă, aeronave, și armata. În cazul în care ar trage în noi, noi am riposta mai puternic.

Dar împotriva terorismului nu se poate face nimic, pentru că se ascunde în interior. Dar dacă noi, poporul lui Israel, ne eliberăm de „teroriștii interni”, de ură dintre noi, de dorința de a teroriza pe alții, atunci nimic nu ar fi intreprins de teroriștii arabi pe străzile noastre.

Singura modalitate de a distruge terorismul -este o corecție internă a fiecăruia în raport cu aproapele său. La urma urmei, dacă nu ne schimbăm, următoarea lovitură va fi chiar mai semnificativă. Suntem de părere că un sistem eficient, dezvoltat, bine organizat de teroare funcționează între noi.

Acest sistem începe să domnească peste noi, insuflând în noi frica, oroarea, sentimentul că teroriștii se ascund peste tot, stând în așteptarea noastră, la fiecare pas.

Cu această descriere vă reamintesc de rețeaua egoistă de relații dintre noi. Este exact același sistem de reflecție externă. Până în prezent nu am văzut astfel de teroare în stradă, dar putem ajunge la o abordare dacă începem să ne ocupăm de „teroriștii interni”, de egoismul nostru acum.

Terorismul fizic poate reflecta cu exactitate terorismul interior, spiritual, astfel încât vremuri teribile vor veni. Sperăm că Creatorul nu va permite ca acest lucru să se întâmple și că vom avea grijă de noi înșine.

Din a doua parte a lectiei zilnice de Cabala 10/19/15 scrisă de Baal HaSulam

 

Care este măsura Forței unei națiuni puternice?

Întrebare: Ce ajută o țară să rămână puternică și stabilă în această lume haotică în ceea ce privește menținerea economiei și securitatea?

Răspuns: Nu este nimic care ne ajută – nu ajută nici armata, bogăția, puterea industrială, potențialul științific, nici medicina foarte dezvoltată sau religia.

Aceste lucruri ar putea sprijini sau schimba ușor si consolida o țară industrială, comercială, și cu creștere tehnologică, dar atingerea stabilității reale este imposibilă în această lume modernă. Ni se pare că unele țări sunt stabile. Dar, de fapt, nu putem testa stabilitatea lor, deoarece aceasta poate fi epuizată într-un anumit moment. Până în prezent, nimeni nu a atacat aceste țări și nimeni nu a încercat să le distrugă.

De aceea e greu sa evaluăm cât de puternice sunt în realitate, deoarece putem testa stabilitatea lor numai cu condiția de se opune ostilității cuiva. Africa de Sud este un exemplu viu, de cât de ușor o țară puternică și prosperă poate fi distrusă.

Întrebare: Este Israel în opinia dumneavoastră o țară puternică?

Răspuns: Israelul este cea mai slabă națiune pentru că sunt prea mulți factori care subminează în mod constant stabilitatea. Israelul poate fi distrus de o explozie la o stație electrică sau de o otrăvire prin alimentarea cu apă din lacul Kinneret. De fapt, se aplică în orice țară, dar Israel este mult mai predispus la accidente și este vulnerabil la numeroși factori care îi pot distruge soliditatea.

Israelul poate fi puternic doar cu condiția ca acesta să folosească unica forță – conectarea cu întregul sistem global. Națiunea israeliană este o parte a rețelei superioare de guvernare, care poate fi influențată numai de poporul lui Israel.

Numai unitatea între noi ne va conduce la putere și sustenabilitate. În cazul în care evreii se conectează corect cu fiecare parte, ei vor avea un impact în întreaga lume într-un mod pozitiv. Detașarea noastră produce inconștient o influență negativă asupra omenirii.

Întrebare: Înseamnă că Israelul poate deveni cea mai puternică națiune?

Răspuns: Da, este posibil, dar numai cu condiția ca evreii sa se unească ca un singur om cu o singură inimă. Unitatea noastră este unitatea de măsură a puterii țării noastre. Puterea lumii este definită de puterea lui Israel.

Israel este singura națiune care poate decide pe cont propriu dacă alege să fie puternică sau slabă. Nu este o altă țară, cu excepția Israel care este capabilă de aceasta; toate celelalte țări depind de Israel, în privința deciziei sale.

Trebuie să alegem să fim puternici, trebuie să ne unim. Numai unitatea noastră va oferi siguranță. Când ne vom uni, alte țări vor urma exemplul nostru și vor fi alături de noi din propria lor voință liberă.