Daily Archives: 13 decembrie 2015

Cum realizăm libertatea de alegere?

Întrebare: Ați spus că totul se dezvoltă în conformitate cu un anumit program și, în același timp, ați vorbit despre libertatea de alegere. Nu este o contradicție aici?

Răspuns: Nu, într-adevăr există un program general de dezvoltare care se referă la întreaga umanitate și unul particular de dezvoltare, care se referă la fiecare om în parte. Totuși, poți merge în direcția care îți este destinată, fie împotriva dorinței tale, fiind împins de la spate, prin suferințe, la fel ca un animal, fie avansând rapid, într-un mod conștient, ca o ființă umană. În aceasta constă deosebirea.

Libertatea de alegere reprezintă alegerea independentă și conștientă de a te mișca înainte, pe calea dezvoltării accelerate. Ea nu există pentru toată lumea. Dar, când alegi să te miști și să avansezi independent, determini singur tot ceea ce percepi pe drum și atunci totul se simte total diferit.

Întrebare: Orice om însă, vrea să fie liber. Există libertatea de a vorbi, libertatea presei și așa mai departe.

Răspuns: Toate acestea nu există de fapt. La nivelul lumii noastre totul este hotărât de la început. Totuși, noi discutăm despre dezvoltarea spirituală a unei persoane, dezvoltare în cadrul căreia el poate avansa doar realizând libertatea de alegere.

Întrebare: Atunci cum este posibil să-mi aleg partenerul sau profesia într-un mod corect? Vorbește înțelepciunea Cabalei despre toate acestea?

Răspuns: Nu, dar dacă studiezi înțelepciunea Cabalei și începi să avansezi conștient și independent spre implementarea mediului tău (prin grup, profesor, metodă), atunci apare și libertatea ta de alegere.

Însă ea în sine nu există! De fapt, eu sunt un egoist și, în orice moment caut să vad unde îmi este cel mai bine, cum să obțin un beneficiu cât de mic sau să profit cât mai mult. Aceasta nu este libertate, ci o goană de câine în căutarea unui os pe drum.

Întrebare: Ce este acest sistem care, pe tot parcursul vieții, ne aranjează tot felul de probleme și lovituri, doar pentru ca noi să începem să gândim și să reflectăm asupra sensului vieții?

Răspuns: Acesta este sistemul general al conexiunilor dintre părțile sale. De aceea, noi, toți oamenii, ne determinăm soarta unul altuia.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 9/27/15

Puritatea spirituală

Din Tora, “Numere,” 19:6 – 19:7: Preotul va lua o bucată de lemn de cedru, isop și lână roșie și le va arunca în arderea vacii. Preotul își va spăla hainele împodobite și se va îmbăia în apă și după aceea va putea intra în tabără și preotul va fi necurat până seara.

Puritate spirituală înseamnă că intențiile tale sunt absolut pure și că în munca ta spirituală vrei să folosești doar dorințele care sunt direcționate spre conexiunea cu ceilalți și prin aceștia, cu Creatorul.

Atunci când lucrezi cu aceste dorințe trebuie să te detașezi de celelalte dorințe egoiste, pe care trebuie să le revelezi.

Este posibil ca aceste dorințe să nu fie încă revelate în tine și ca tu să nu fii nici măcar conștient de ele sau să înțelegi cum să te detașezi de ele. De aceea, Tora ne instruiește cum să acționăm. trebuie să te scufunzi în apă (într-o Mikvă, un bazin plin cu apă luată din natură), ceea ce înseamnă că te plasezi sub atributul Binei.

Apoi trebuie să rămâi în această stare până seara, pentru că doar la căderea nopții apar primele dorințe (vase) noi, căci orice zi nouă începe seara.

Din cauză că acțiunea ta a fost efectuată în aceste haine pe parcursul acelei zile, nu trebuie să le păstrezi la sfârșitul zilei. Vei primi vase noi în timpul nopții și a doua zi vei fi o altă persoană.

Întrebare: De ce își primește omul vasele noi noaptea?

Răspuns: Pentru că noile dorințe care apar în om nu sunt corectate încă, ceea ce înseamnă că sunt în întuneric. Între timp, omul nu poate lucra cu ele cu intenția de dragul dăruirii. Acesta este motivul pentru care sunt întunecate.

Vasele noi se nasc până la miezul nopții și de la miezul nopții încolo ele sunt corectate și Lumina este revelată în ele treptat, fapt numit răsăritul soarelui.

Nu există de fapt răsărit sau apus, ci pur și simplu percepem zorile de zi, soarele sau lumina zilei în dorințele corectate.

În timpul zilei, le umplem corect iar ele trec, treptat, la nivelul următor. Când noile dorințe necorectate se apropie de noi, soarele este forțat să apună de către forța Gevurei, forța rigidității, a lui Din (a judecății). Apoi începe o nouă fază. Următorul lanț de dorințe apare în om iar el trebuie să le corecteze. Totul se petrece în interiorul nostru.

Întrebare: Ce înseamnă că preotul trebuie să-și spele hainele?

Răspuns: Hainele simbolizează intenția. Corectarea egoismului are loc prin intenții ajutătoare.

Cele cinci haine ale preotului sunt: o pălărie, o cămașă, o centură, sandale și pantaloni. Acestea sunt cele cinci niveluri ale dorințelor egoiste, fiecare dintre ele având nevoie de o nouă intenție.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cărţii Eterne” 6/10/15

 

Femeia modernă și Cabala

Întrebare: Am auzit că este interzis studiul Cabalei pentru bărbații care au sub 40 de ani și absolut interzis femeilor. Cum se poate acest lucru?

Răspuns: Baal HaSulam răspunde pe larg la această întrebare în Introducere la Studiul celor Zece Sefirot. El spune că nu există limitări, nici în ceea ce privește bărbații și nici femeile. Nu există limitări legate de gen sau vârstă.

Pe parcursul istoriei au existat femei care au fost mari cabaliști, cum ar fi Sara, Lea și Miriam, în comparație cu care bărbații erau doar mici copii. Au existat multe femei care și-au pus amprenta asupra istoriei prin urcarea lor spirituală.

Au existat femei cabalist care s-au aflat la nivelul profeților. Un profet este un nivel spiritual la care omul se conectează cu Creatorul într-o mod total revelat. Au existat anumite femei la care ceilalți, inclusiv cei înțelepți, în vârstă și experimentați veneau ca să primească sfat în ceea ce privește ridicarea lor spirituală. Aceasta înseamnă că erau peste bărbați!

Întrebare: În timpurile moderne și femeile studiază înțelepciunea Cabalei, dar aspiră să ajungă în posturi importante în lumea afacerilor și guvernare. Înseamnă asta că bărbații nu-și îndeplinesc rolul și de aceea femeile se dezvoltă în această direcție?

Răspuns: Da, arată că ne apropiem de sfârșitul lumii. Nu spun asta în sens peiorativ. Este starea în care bărbații își pierd în totalitate dorința de a conduce lumea noastră, în același timp însă, această dorință este aprinsă în femei, acesta fiind unul din semnele că lumea noastră și-a atins starea finală.

Din lecţia de Cabala în lima rusă 9/27/15

 

Internalitate și externalitate, partea a doua

Este important ca toată lumea să audă acest mesaj

Întrebare: Ați publicat un articol bazat pe lucrarea lui Baal HaSulam “Introducere la Cartea Zohar” în care vorbiți despre partea internă și cea externă a poporului lui Israel care, cu siguranță că va provoca resentimente în rândul oamenilor religioși.

Poate acest fapt să provoace corectarea întregului sistem și să întărească partea internă a Torei față de partea externă?

Răspuns: Baal HaSulam a împărțit poporul lui Israel îm parte internă și externă. Partea internă este alcătuită din cei care sunt angajați în partea internă a Torei cu intenția de dragul dăruirii, adică în Cabala. Ea ne aduce la situația de a ne iubi vecinii la fel ca pe noi înșine. Pe când partea externă se referă la aceia care se mărginesc la a respecta poruncile fără nici o intenție.

Atunci când studiem Cabala ne aflăm pe calea Luminii și a bunăvoinței. Dacă ne limităm doar la observarea fizică a poruncilor, atunci trecem de la o nenorocire la alta, așa cum s-a petrecut în nenumăratele cazuri în care poporul lui Israel a suferit, aflându-se în exil.

Ne dorim ca tot poporul lui Israel să afle acest fapt. Este foarte important ca fiecare persoană care are această posibilitate, să se alăture studiului internalității Torei, adică al Cabalei, și să atragă Lumina Reformatoare spre poporul lui Israel și, prin acesta, spre întreaga lume.

Articolul menționat va provoca în mod sigur o reacție negativă, dar este dificil să rămâi tăcut. Când vedem o persoană bolnavă care are nevoie urgentă de tratament, cineva trebuie să ia bisturiul în mână și să efectueze operația de a extirpa tumoarea dăunătoare. Suntem noi oare indignați pe acest chirurg care taie pacientul?

Dacă am acționa altfel, am fi precum acel băiețel care a țipat atunci când l-a văzut pe croitor „distrugând” materialul cu o foarfecă, pe când croia un costum de haine.

Starea noastră actuală necesită corectare și mila nu-și are locul aici. Trebuie să înțelegem unde ne aflăm în acest moment. În zilele noastre, oamenii sunt pregătiți să asculte. Timpurile s-au schimbat de când Faraonul i-a purtat pică lui Moise, care în opinia lui „i-a stârnit” pe evrei și nu i-a lăsat să lucreze în tăcere pentru Faraon. În aceste momente suntem obligați să ne facem datoria, așa cum au făcut-o Moise și Aaron.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala din 11/9/15

Spaţiul dechis unde există sufletul

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea de la tata la fiu?

Răspuns: îmbrăcămintea (levush) se referă la corectarea corpului iar corpul este egoismul.

Animalele nu au nevoie de corecție și sunt numite îngeri, ceea ce insemana că au fost create pur și simplu pentru a-și îndeplini misiunea lor. Omul este diferit de animale și nu poate trăi fără haine.

Hainele marelui preot includeau: curea, cămașa, pantaloni, vestă, mantie, platoșa și pălărie. Restul oamenilor purtau îmbrăcăminte similară, dar mai puțin colorată.

Omul trăia într-un cort făcut din piele de animale. Cortul este mediul cel mai bun pentru om. În jurul cortului era o curte, delimita și măsurată de o bandă (lățime) și îngrădită de un gard.

Curțile erau conectate într-un oraș iar orașul era înconjurat de un zid. Şaptezeci de coți au fost măsurați de la perete, această fiind zonă care a înconjurat cetatea și apoi alți 2000 de coți au fost măsurați. Toate acestea simbolizează spațiul larg unde se află sufletul.

Vedem de seamenea același lucru în ceea ce privește hainele corpului. Vedem cât de multe articole de îmbrăcăminte pot fi peste sufletul nostru, ceea ce este paralel cu modul în care ne îmbrăcăm și ne gestionăm viață în această lume. Chiar dacă nu avem nimic, existăm instinctiv în acest spațiu complex.

Avem nevoie de acest spațiu deoarece spațiul intern al persoanei impune că totul să fie aranjat în acest mod special: o casă, o grădină sau o curte care înconjoară casă, o stradă, un cartier, un oraș, etc. O persoană are nevoie de tot și chiar dacă construiește ceva total diferit de această arhitectură, va face modificările mai târziu.

Acest lucru reflectă necesitatea interioară a sufletului pentru a aranjă lumea materială în conformitate cu același sistem.

Întrebare: Ce înseamnă toate acestea în drumul meu spre calitatea dăruirii?

Răspuns: Datorită faptului că îmi aranjez dorințele mele în mod corespunzător – interne, externe și mai externe – le corectez în conformitate cu aceste măsurători (cerințe) și avansez.

Întrebare: Ce este mai ușor de corectat, hainele care sunt mai aproape de corp (dorințele interne) sau cele care sunt mai departe de acesta (dorințele externe) ?

Răspuns: Ambele dorințe și altele sunt corectate simultan, deoarece cu cât ieși din tine mai mult cu atât mai adânc trebuie să te străpungi. La fel este și în lumea noastră, cu cât mai lăuntrică este o persoană cu atât mai departe trebuie să iasă din ea, ceea ce înseamnă că trebuie să se gândească mai mult la lume.

Este imposibil să te îngropi în tine și să uiți complet de mediul înconjurător. În schimb, dacă vrei să ieşi în lume, trebuie să te ridici în același timp.

Întrebare: Ce înseamnă a transfera îmbrăcămintea ta?

Răspuns: îmbrăcămintea simbolizează corectarea sufletului, și astfel tatăl trece corectările sale fiului sau, fiul reprezentând continuare lui, nivelul următor. Așadar în lumea corporală este un obicei de a transmite hainele de la tata la fiu.

Singură limitare este încălțămintea, deoarece încălțămintea reprezintă ultimul nivel, separarea dintre cer și pământ.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretelel Cărţii Eterne” din 29.05.2015