Daily Archives: 20 martie 2018

Ridicarea la nivelul Creatorului

Noi trebuie să obținem întâi gradul de „embrion”, care este atunci când omul se anulează complet pe sine, vrea să fie la mila Creatorului și vrea să reveleze adevărul, primul grad al existenței, primul adevăr al Naturii. Revelând asta, el intră în primul contact cu Creatorul.

După intrarea în omniprezența Creatorului, el începe să lucreze cu egoismul său, înțelege că egoismul său este o achiziție foarte prețioasă și valoroasă. Mulțumită egoismului, el simte rezistență în fața Creatorului și începe să se auto-construiască în echivalență cu El, depășind această rezistență.

În orice mecanism, mineral, vegetal, animal sau uman, oriun sistem artificial creat de noi, există totdeauna acțiune și contra-acțiune, plus și minus, între care sunt posibile diferite relații și construirea de diverse sisteme. La fel este și cu Creatorul.

Pe de o parte, El ne controlează complet iar, pe de altă parte, refuzăm să acceptăm asta și să avem dorința de a obține echivalența de formă cu El.

„Tu mă controlezi? Bine, dar eu fac prima restricție (țimțum). Pun barieră între noi și spun că voi face tot ce vine de la Tine, dar numai în măsura în care eu sunt de acord ca Tu să mă controlezi.”

Există o soluție interesantă la această problemă: Creatorul ne dă mai întâi ocazia să înțelegem că El este drept, perfect și omnipotent. Ne dă șansa de a-L explora. În măsura în care eu iau decizia să fiu ca El, îl las pe El să mă controleze. Dar, acesta nu este El, ci este ca și cum eu aș face-o, adică eu îl creez pe Creator în afara mea.

Aceasta nu este o metodologie simplă, dar ea ne ridică la nivelul echivalenței de formă absolute cu Creatorul.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 12/11/2017