Daily Archives: 22 octombrie 2018

Sefirot strălucitoare

O Sefira este o dorință de a primi plăcere care se restricționează și se deschide pentru a dărui unui prieten, adică, deja are ecran și Lumină reflectată, un calcul pentru dăruire. În măsura în care dăruiește unui prieten este considerată ca radiantă și ca atare este numita Sefira. Dorința este divizată în zece Sefirot care doresc să lumineze, să dăruiască una celeilalte și, astfel, să se unească pentru a dărui Creatorului. În aceeași măsură Creatorul strălucește asupra lor. Apoi, ele încep să radieze și sunt numite zece Sefirot.

Noi putem lucra cu aceste zece Sefirot pe multe niveluri care ne sunt date, adică suntem capabili să ne ridicăm deasupra dorinței și să o transformăm într-o radianță, o sursă de Lumină.

Evident, eu nu pot fi sursa Luminii, dar în măsura în care vreau să dăruiesc, Lumina începe să apară în mine și îmi dă forța dăruirii. Astfel eu devin un canal care transportă Lumina superioară celorlalți. Fiecare trebuie să devină un asemenea canal, conectând Creatorul cu ceilalți. Acesta este modul în care reconstruim sistemul spart al lui Adam HaRishon – un suflet comun al umanității.

Noi aparținem ultimei generații care are o dorință enormă de a primi plăcere și care este foarte dificil de corectat. Ca atare, noi ne opunem acestei corecții și extindem timpul.

Pe de altă parte, acesta este un proces dificil și îndelungat, deoarece noi întreprindem o corecție colectivă. Cu mult timp în urmă o persoană sau un grup mic era îndeajuns pentru a se putea apropia de Creator, a revela forța superioară și a-ți atinge corecția, deoarece ei se corectau doar pe ei. Cu toate acestea, în prezent, noi suntem la începutul procesului corecției colective și, prin urmare, trebuie să facem din noi un adaptor pentru umanitate, ca un întreg, pentru toate sufletele.

De aceea, corecția noastra este atât de vastă și cuprinzatoare, altfel decât oricare alta din istorie. Și este motivul pentru care trebuie să depunem eforturi imense, chiar și pentru prima intrare în lumea spirituală.

Accelerarea dezvoltării spirituale este posibilă doar prin conexiunea noastră. De asemenea, este important să știm de ce avem nevoie de această conexiune, după cum este scris: “sfârșitul unui act este în gândul preliminar.” Noi trăim în era sfârșitului corecției (Gmar Tikkun). Prin urmare, trebuie să facem o mișcare către starea dezirabilă și de la aceasta să începem să învârtim roata înapoi și să observăm ce trebuie să facem acum. Cu toate acestea, trebuie să țintim către scopul final încă de la început.  Cel mai îndepărtat cerc la corecția finală, cât și cel mai apropiat, cu zecele în interiorul lui, care, deja nu mai este un cerc, ci o linie, trebuie inclus într-un singur scop. 1

Din prima parte a Lecției Zilnice de Kabbalah 27/09/2018, Lecție pe Subiectul “Sukkot

1 Minutul 35:22

Nu te teme de dorințe

Întrebare: Ce dorințe interferează cu calea spirituală? Trebuie să lupt cu ele? Ce trebuie să fac cu ele?

Răspuns: Nu te teme de dorințe și nu încerca să te revolți împotriva lor. Nu este nevoie să lupți împotriva lor. Acest lucru e iluzoriu. Singurul lucru pe care ar trebui să îl faci este să atragi Lumina superioară. Ele au fost create pentru ca tu să le folosești, astfel încât să le direcționezi și să le corectezi.

Dar noi, nici nu reducem și nici nu creștem dorințele. Nu punem presiune pe noi înșine și nu dezvoltăm calitatea dăruirii, adică iubirea și unitatea în mod intenționat, fiindcă nu ține de competența noastră. Noi trebuie doar să atragem Lumina superioară, astfel încât Ea să facă toată munca.

Este o mare greșeala să gândim că noi înșine putem să ne schimbăm. În acest fel ne bulversăm mai mult.

Din lecția de Kabbalah în Limba Rusă 13/05/2018