Rabash, „În ceea ce priveşte importanța prietenilor”: Dar, în eseul „Un discurs pentru încheierea cărţii Zohar”, este scris că „Măsură măreţiei vine sub două condiţii:

1. Că tot timpul să asculţi şi să primeşti aprecierea societăţii, în măsură măreţiei lor; mediul ar trebui să fie mare, aşa cum este scris că „În mulţimea oamenilor este gloria regelui”.
2. Cu cât mediul este mai mare în ochii mei, cu atât mai mult îmi oferă încredere, putere şi abilitatea de a acţiona cantitativ şi calitativ.

Ce este cel mai important aici: calitatea sau cantitatea? Desigur, în starea noastră, calitatea este mult mai importantă. Noi suntem tot timpul în cantităţi mici, dar din moment ce noi suntem în ultima generaţie, trebuie să avem grijă că este atât calitate cât şi cantitate. Mai mult, ambele sunt în mod general realizabile.

Pentru a accepta prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că el este cel mai mic dintre toţi prietenii …

Iar pentru a doua condiţie, fiecare student trebuie exalteze meritul fiecărui prieten, ca şi cum ar fi cel mai mare din generaţie.

Întrebare: Rabash oferă aici doi paşi faţă de care suntem tot timpul confuzi. Dacă eu sunt mai mic decât ceilalţi, nu sunt ei în mod automat mai mari decât mine?

Răspuns: Nu! Depinde de cum tu devii mai mic decât ceilalţi. Tu, fie ai descoperit că ei sunt cu adevărat imenşi, încât îi ridici în ochii tăi şi, prin urmare, tu devii mai mic sau te micşorezi pe tine însuţi.

Depinde de lucrul la care lucrezi pentru a fi sub ei: asupra înălţarii lor sau asupra propriei tale înjosiri. De aceea, există două posibilităţi, două tipuri de muncă.

De pe KabTV „Ultima generaţie” 5/9/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Remarcă: Dacă o persoană nu citeşte din Rabash sau Baal HaSulam, nu ar cunoaşte despre scopul cunoaşterii. Pare ciudat, deoarece umanitatea a făcut atât de multe avansări şi a făcut foarte multă cercetare, însă încă nu a ajuns la această realizare.

Comentariul meu: Asta este aşa, deoarece mintea umană nu este pregătită pentru asta. Oamenii vorbesc despre natura ca fiind un singur organism interconectat, însă o persoană nu se poate adapta la asta, deoarece este diferită de el. Nu este conectată în mod integral cu natura sau cu societatea şi astfel nu o poate obţine pe cont propriu. Nu are nicio minte integrală, nicio sensibilitate sau percepţie integrală.

Este caracterizată de o percepţie egoistă, o conexiune egoistă cu restul lumii: ia, apucă, profită. Nefiind conectată în mod integral cu lumea, ea este separată de aceasta, rămâne înăuntrul ei. Prin urmare, este foarte dificil să înţeleagă, să perceapă sau să simtă natura ca fiind perfect globală şi integrală.

Cabala, gradual, începe să dezvolte în noi percepţia noastră integrală a realităţii. Mai mult, spune că tu vezi realitatea pe care tu însuţi o creezi. Aici vezi un conflict cu psihologia modernă. Începi să te vezi pe tine însuţi ca un proiector al realităţii: tu creezi lumea, tu o ilustrezi.

La final, se pare că nu este nicio realitate, ea este toată în tine. Rezultă că tu trebuie, cumva, să te schimbi ca să o investighezi. Primeşti oportunitatea să faci asta, dezvoltându-te, devenind integral. Tu apoi începi să te foloseşti pe tine însuţi ca o maşinărie, ca un laborator. Cu alte cuvinte, schimbându-ţi calităţile, tu simţi cum realitatea pe care o schimbi se schimbă.

Tu o ilustrezi, tu o creezi şi tu devii Creatorul realităţii tale, a vieţii tale. De asemenea, vezi cum toţi oamenii, animalele, lumea vegetativă şi inanimată, inclusiv tot cosmosul, sunt o proiecţie a calităţilor tale interioare: componentele inanimate, vegetative, animate şi umane – prima, a doua, a treia şi a patra etapă a egoismului tău.

Vezi dacă această realitate este corectată, adică dacă este conectată în mod integral cu celelalte părţi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă, 12/8/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→