Fiecare progresează cu viteza sa și cu propriul stil și trece prin propriile etape specifice. Nu este nevoie să își facă griji despre asta, nu știe de ce sufletul său este corectat într-un asemenea mod, ridicându-se din starea opusă. Cu cât a fost mai înalt sufletul înainte de spargere, cu atât mai rău este în starea spartă și cu atât mai sus se ridică după corectare, întorcându-se la locul său.

Asta este ceea ce i se dă omului. Creatorul l-a creat cu un suflet de o anumită înălțime și El îi organizează condițiile adecvate: gânduri, sentimente și un mediu. Toate condițiile provin din spargerea sufletului. Creatorul nu ia în considerare pe nimeni în mod  personal, ci se uită la sufletul general spart care trebuie să fie corectat. Spargerea trebuie să ajungă la cea mai joasă limită pentru a începe urcarea.

Fiecare începe să urce, ca în parabola cu regele care și-a chemat supușii pentru a-și transfera comoara într-un alt loc și a dat fiecăruia dintre ei o monedă. Fiecare își cară partea sa, cu proprietățile interioare, condițiile de sănătate, mediul și diferite obstacole pe parcursul căii. El fie se îmbolnăvește, se duce la închisoare, primește o promovare sau câștigă un milion de dolari la loterie. Toată lumea își depășește propriile obstacole, totul este aranjat în avans.1

Nu trebuie să ne facem griji de stările prin care trecem, ca și cum eu sunt responsabil pentru ele. Eu sunt responsabil numai pentru atragerea Luminii în acest moment. Tot ceea ce a fost și va fi, a fost și va fi aranjat de Creator. Toți pașii mei sunt deja știuți. Doar calitatea pașilor este necunoscută. Trebuie să mă mișc de la punctul A, la punctul B, însă eu pot merge într-o căruță trasă de cal, într-un tren, să pășesc sau abia să mă târăsc.

Viteza depinde de mine, dar trebuie să trec prin toate stările care sunt deja predefinite. Există oameni care anticipă evenimentele viitoare. Și ce? Nu le cer să facă predicții, deoarece nu vreau să mă gândesc la ce se va întâmpla cu mine. Tot ceea ce contează pentru mine este în ce măsură ader la Creator în fiecare moment. În afară de asta, nimic nu contează: eu fie mă ridic, fie cad, ori sunt aruncat în toate direcțiile; Creatorul va avea grijă de mine.

Toate obstacolele au fost deja construite pe calea mea în conformitate cu sufletul meu, iar eu trebuie să trec prin ele; altfel eu nu am cum să-mi corectez sufletul și nu am cum să mă ridic din ele. Prin urmare, ele nu trebuie luate ca nenorociri. Aceste perturbări vor fi revelate și, deasupra fiecărei perturbări, eu va trebui să ader la Creator. Singura perturbare este separarea de Creator. În fiecare stare eu îmi fac griji doar despre cum să ader la El mai puternic, atribuind Creatorului toate stările și toate salvările.

Nu stările în sine sunt importante pentru mine, ci atitudinea mea față de ele: în ce măsură justific Creatorul în ele și dacă sunt în solidaritate cu El. Creatorul mă sperie numai ca eu să mă prind de El și să-L justific și mai mult.

Prin urmare, eu nu mă tem de viitor, indiferent ce ar putea să se întâmple. Eu mă tem doar de un singur lucru: dacă voi avea puterea să mă unesc cu Creatorul și să ader la El, ca un bebeluș care se prinde de mama sa, ca și cum ar vrea să se ascundă înapoi în burtica ei.

Eu trebuie să întăresc credința mea, adică să atribui Creatorului tot ceea ce se întâmplă în lumea mea. Nu există altă sursă! Totul se întâmplă numai ca eu să conectez asta cu Creatorul, în inima și în mintea mea. Înclinația rea, Faraonul, asta este ceea ce vrea să mă separe de Creator, de singura cauză a tot ceea ce se întâmplă.2

Dacă ar fi fost evident pentru mine că totul vine de la Creator, atunci credința ar fi fost inutilă, deoarece ar fi cunoaștere clară. Trebuie să fiu în contact cu Creatorul care mă trage de sfori ca pe o păpușă. Așa devin un înger, controlat în totalitate, ca un cal sau orice alt animal. Prin urmare, pe de-o parte eu vreau să rămân separat de Creator și în același timp să mă conectez cu El, prin propriul efort deasupra restricției, deasupra ascunderii, ca și cum nu ar fi nicio ascundere sau restricție. Acest „ca și cum” apare din mine și se numește „Lumina care reformează”.

Așa cum regele vrea să verifice în ce măsură este devotat sclavul său și dacă viața lui este în pericol, tot așa este posibil să verifice dacă sclavul este pregătit să își sacrifice viața pentru a salva regele. Prin urmare, înainte de toate noi trebuie să obținem Lumina credinței în care este atinsă adeziunea cu Creatorul, Lumina Hochma, Lumina cunoașterii.

Cunoașterea nu poate să fie deasupra credinței, deoarece credința nu este cea care este cunoscută în lumea noastră. Credința deasupra cunoașterii este dispoziția de a dărui totul, fără niciun motiv. Ceea ce ni se cere este devotamentul, în schimbul a ce? În schimbul a nimic. Întâi noi ajungem la Lumina credinței, la devotament și numai apoi ne putem conecta cu Creatorul.3

Adeziunea cu Creatorul durează o clipă, însă omul vrea să adere la această clipă pentru totdeauna, ca și cum nimic altceva nu există. Atribuie Creatorului tot trecutul, prezentul și viitorul, văzând în El cauza și efectul tuturor acțiunilor și realizărilor sale. Iar el însuși rămâne doar un punct care susține toate acestea.

Creatorul a creat înclinația rea și tot El a creat înclinația bună. O persoană decide doar că „Nu este nimeni în afară de El”.4

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 2/26/19, Scrierile lui Baal HaȘulam, Introducere la Studiul celor Zece Sefirot, punctul 17.

1 Minutul 0:8:40

2 Minutul 0:14:11

3 Minutul 0:24:30

4 Minutul 0:32:20

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelepciunea Cabala spune că noi înțelegem, prin senzații, că inima înțelege. Dacă începem să simțim și să empatizăm cu ceea ce scrie în „Studiul celor zece Sfirot”, atunci dorința noastră va începe să se corecteze spre dăruirea despre care ne vorbește cartea. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe se vor îmbrăca în cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe reprezintă atitudinea Creatorului față de mine, iar cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate reprezintă atitudinea mea față de Creator. Aceste relații sunt construite pe picior de egalitate: Creatorul ne tratează totdeauna în aceeași măsură în care putem să Îi răspundem.

Ceea ce lipsește este un pic mai multă mărire a Creatorului care, pentru a progresa, trebuie obținută din mediu. Așa trebuie să continuăm tot timpul, să primim de la mediu, de la grupul de zece, din ce în ce mai multă mărire a Creatorului, pentru a ne conecta din ce în ce mai mult cu Creatorul. Iar și iar, de la același mediu, din ce în ce mai multă preamărire  a Creatorului, dă și mai multă conexiune cu Creatorul în grupul de zece. Începem să simțim că se învârte  ca un taifun și toate dorințele lumii sunt aduse în grupul de zece, în care eu, Creatorul și grupul de zece suntem împreună. (Minutul 1:17:50)

Unicitatea generației moderne este că nu știe: „Cum să ajungă la plăcere, unde este ea de fapt și de ce nu există în lumea noastră?” Cu cât progresăm, cu atât mai mult dorința de a ne bucura crește, dar nu există nicio împlinire. Această dezvoltare are drept scop să ne aducă la următorul nivel de împlinire: nu cu hrană, sex, bani, onoare și cunoștințe, ci cu valorile spirituale care ne dau trăirea unei lumi veșnice, a unei împliniri infinite și nelimitate.

Generația modernă se îndreaptă spre acest scop și, prin urmare, nu poate găsi împlinire în lumea materială și se îndreaptă spre droguri și depresie. Indiferent cât de mult încearcă să se împlinească cu tot felul de valori false, obține ca rezultat golirea, pentru că este imposibil să te păcălești pentru totdeauna. Rezultă că o persoană, deși devine dependentă de droguri cu adevărat sau își transformă întreaga viață într-un drog, nu se lasă să se gândească la ceea ce este cel mai important, adică la întrebarea „de ce trăiesc?”.  Omul trece fără minte prin acțiuni, la fel ca oricine altcineva, condus de reclame, știri falsificate, fără a-și da timp să se gândească.

Omul nu știe de unde să-și cumpere o astfel de pastilă, care ar putea îndeplini această nouă dorință ieșită la suprafață. La urma urmei, suntem în ultima generație, cea care ar trebui deja să dezvăluie Creatorul. (Minutul 1:36.15)

Din Partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 2/03/19, Talmud eser Sfirot, vol. 6, part 16, Tabela de răspunsuri pentru înțelesul cuvintelor, paragraf 232

Filed under: Criza, globalizare, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce pare că atunci când începem să studiem Cabala nu mai avem interese comune cu vechii prieteni și viața noastră socială dispare?

Răspuns: Când un om începe să practice Cabala este ca și cum s-ar îndepărta de afacerile lui pământene obișnuite. Muncește inconștient (absent), trăiește în familie inconștient și există inconștient, fiindcă este captivat de această știință care vorbește despre eternitate, perfecțiune și suflet, iar acestea fac o impresie mult mai profundă decât viața lui personală.

Treptat însă, această senzație dispare și el echilibrează percepția vieții lui obișnuite cu impresiile vieții spirituale. Acest lucru trebuie experimentat.

Natural, nu vei mai avea mult în comun cu vechii prieteni, fiindcă interesele lor sunt la nivelul acestei lumi, iar ale tale sunt la nivelul Lumii Superioare. De aceea, grupul pe care îl organizezi ca să studiezi Cabala, va reprezenta pentru tine societatea cea mai importantă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 11/11/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→