Umanitatea este un singur vas mare, un singur suflet, numit Adam HaRișon. Pentru a fi corectat, acest vas este împărțit în două: Israel și națiunile lumii. Nu putem corecta totul dintr-o dată, deoarece există câteva straturi foarte adânci pe care Lumina nu le poate atinge imediat.

Toate corecțiile încep cu cele mai ușoare, progresând spre cele mai dificile. Astfel, primele care sunt corectate sunt straturile superioare și mai ușoare, așa cum se spune despre Israel că este „mic printre națiuni”, ceea ce înseamnă că are cel mai ușor tip de dorință de a se bucura. Dar în națiunile lumii dorința este mult mai grea și va apărea când vor începe să se trezească.

Fiecare persoană care primește în zilele noastre trezirea spre spiritualitate este o parte a sufletului comun numit Israel (Yașar El), direct la Creator. Ei trebuie să se grăbească cu corectarea lor, deoarece munca lor principală constă în a ajuta celelalte dorințe, adică națiunile lumii.

Israel canalizează Lumina care reformează prin ea însăși, prin unitatea ei. Atunci națiunile lumii se trezesc și încep corecțiile, cerând mai multă Lumină din partea Israelului până când toată lumea se va uni într-un singur suflet, așa cum este scris: „Casa mea va fi numită casa rugăciunii pentru toate națiunile.” Israel trebuie să se corecteze pentru a corecta întreaga umanitate. (Minutul 0:20)

Oamenii din Babilonul antic au fost numiți „generația discordiei”. Aceasta a fost perioada în care sufletul comun al lui Adam HaRișon a fost împărțit în două: Galgalta ve Eynaim (GE) și Aozen Hotem Peh (AHP), în capul și corpul dorinței, în Israel și națiunile lumii. Societatea babiloniană era împărțită în aceste două tabere.

Se spune că aceasta a fost generația în care a început declinul umanității. Înainte de acea perioadă, dorința egoistă, care avea nevoie de corectare, nu exista. Începând cu aceasta, partea numită Israel are obligația de a-și corecta dorința egoistă într-una altruistă.

Aceasta a fost generația lui Avraam. Avraam este forța care a împărțit umanitatea în două părți cu apelul: „Cine este pentru Creator – să vină să mi se alăture!” Și „Iubirea va acoperi toate crimele”.

Înainte de asta, dorința de plăcere era atât de mică la oameni, încât toți babilonienii au simțit intuitiv care ar fi comportamentul corect și l-au urmat în mod natural. Vorbeau aceeași limbă și trăiau ca o singură familie.

Dar pe vremea lui Avraam, dorința de plăcere a crescut și ei și-au rupt vechii idoli neștiind ce să facă cu egoismul lor. Se spune că Avraam a învins idolii dar, de fapt, a fost un întreg proces care a avut loc cu toți oamenii. Nu știau cum să continue să trăiască, așa că o parte din națiune l-a urmat pe Nimrod, cu metoda sa egoistă de corectare, chemându-i să îndeplinească visul american. Iar cealaltă parte l-a urmat pe Avraam, care i-a chemat să devină Israel, să aspire la Creator.

A te închina la Creator înseamnă a urma forța conexiunii. Toate poruncile ne vizează conectarea în interiorul grupurilor de zece pentru a deveni printr-o unire a zece inși în unul, un grup, o singură înțelegere. Aceasta este esența, sensul și scopul poruncilor, deoarece trebuie să corectăm vasul spart. (Minutul 7:30)

De la Adam la Avraam, umanitatea a continuat să se dezvolte și dorința sa de a se bucura a crescut. În interiorul unei persoane, care era încă un animal, au început să apară calități umane, adică egoism. A început să se separe de restul oamenilor: soția sa, copiii, propria casă, bunurile, munca, proprietatea, comerțul.

Fiecare s-a simțit din ce în ce mai distant de ceilalți până când a ajuns în punctul în care a început să se lupte între ei și să creadă în idoli diferiți, adică în forțe diferite. Un idol nu este doar o simplă statuie la care cineva se înclină; există o filozofie internă profundă care se află în spatele ei. Este activă în oameni până în zilele noastre și vedem că lumea mai are o mare separare între toate religiile, fiecare închinându-se la propriul simbol. Această întreagă rupere a început în Babilonul antic.

Dorința de a se bucura continuă să crească pas cu pas, provocând anumite consecințe: Șoreș de Șoreș, Alef de Șoreș, Bet de Șoreș, Ghimel de Șoreș, Dalet de Șoreș

(0-0, 1-0, 2-0, 3-0, 4-0). Dezvoltarea la nivelul zero a ajuns la sfârșit, iar nivelul 1 a început:

0-1, 1-1, 2-1, etc. Deci, dorința a continuat să crească până când Galgalta ve Eynaim a încetat să se dezvolte și drept consecință a apărut Avraam.

Avraam este legătura dintre Bina și Malhut. Astfel, el poate fi tatăl neamului, adică să îi ofere lui Malhut calitatea de Bina. Prin urmare, Avraam rupe idolii arătând că este Bina, calitatea dăruirii, cea care ar trebui să fie venerată în locul primirii Malhut. Daruirea devine Dumnezeul nostru, iar aceasta este întreaga diferență dintre Avraam și Nimrod.

Aceasta este ideologică. Există doar zece Sfirot, Galgalta ve Eynaim și AHP, relația dintre vasele sparte și activitatea de corectare. (Minutul 13:00)

Avraam a fost primul om care a creat legătura dintre Bina și Malhut. El și-a ridicat-o pe Malhut la Bina în 40 de ani, timp în care a început să atingă Creatorul, calitatea de dăruire, Bina. Așa a creat metodologia sa și a început să o predea altora. (Minutul 19:00)

Se spune că „lumea stă pe trei piloni: Tora, munca spirituală și bunătatea”. Ordinea este: Avraam – Ițhac – Iacov. Avraam este Hesed, bunătate, Lumina de Hasadim. Aceasta este Lumina care reformează, pregătirea noastră pentru muncă. Munca este Ițhac, Gvura, tărie. Prin această muncă ajungem la Iacov – Tora, Tiferet. Acesta este procesul prin care trebuie să trecem.

Lumina vine, lucrăm la conexiunea noastră și îl descoperim pe Creator în unitatea noastră.

Cei „trei piloni pe care stă lumea” sunt Avraam, Ițhac și Iacov. Avraam este Hesed, un om al bunătății, care a depus eforturi în aducerea oamenilor la bunătate. Ițhac este stâlpul muncii care s-a așezat pe „altarul de jertfă”; adică s-a sacrificat pentru muncă, forță. Altarul de jertfă se referă la dorința noastră de plăcere cea la care continuăm să muncim ca să o sacrificăm, dorind să o schimbăm în dorința de a dărui.

Iacov este numit „omul Torei”. Tora este linia de mijloc la care ajungem prin munca grea asupra egoismului nostru, cu forța lui Avraam, adică datorită muncii lui Ițhac, puterea (depășirea). Toate suferințele lui Iacov reprezintă lupta cu înclinația malefică.

Ordinea muncii:

1. Primim Forța de Sus numită Avraam.
2. Muncim din greu la dorința noastră de a ne bucura de această forță pentru a o organiza corect – aceasta este numită opera lui Ițhac.
3. Ajungem apoi la linia de mijloc, legătura dintre calitatea Luminii, intenția de a dărui, calitatea dorinței și ele toate se îmbină în linia de mijloc numită Iacov. (Minutul 23:40)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 15/01/20, Datoria Israel față de omenire

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Întrebare:  Este invidia un mod de identificare personală cu superioritatea obiectului care a evocat o astfel de senzație? Sau este un anumit program de egoism, o manifestare a propriei esențe în raport cu cinismul social?

Răspuns:  Nu știu ce este „cinismul social”. Noțiuni ca aceasta ar trebui analizate separat.

În ceea ce privește invidia, este o calitate foarte utilă. Reiese din faptul că am fost împreună odată și anumite relații reciproce, senzații reciproce au rămas în noi. Dacă nu le-am avea, nu am simți invidie, nu i-ai simți pe ceilalţi.

Acesta este motivul pentru care invidia stă la baza relațiilor viitoare foarte bune, a iubirii și a fuziunii într-un întreg comun. Totul este cu ajutorul invidiei. Acesta este motivul pentru care nu poate fi eradicată. Dimpotrivă, ar trebui dezvoltată.

Din KabTV “Fundamentele Cabala,” 1/5/20

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Iubirea adevărată și fericirea de durată apar atunci când ofer celorlalți, fără să urmăresc să obțin ceva în schimb. Umanitatea este singura parte a naturii cu intenția rea de a exploata. Dacă dorim să fim fericiți, trebuie să ne schimbăm atitudinea față de ceilalți prin munca într-un grup de oameni cu gânduri similare. Conexiunile sociale corecte se întâmplă atunci când ne conectăm la alții cu intenția de a le fi de folos. Fericirea reală se realizează în centrul conexiunii dintre oameni, în centrul cercului.

Din „Viața nouă nr. 243 – Fericire și legături sociale, partea 2” a lui KabTV, 17/10/13

Audio: Play Now | Download

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

La final, trebuie să înțelegem care este dorința noastră de a primi, ce vrea de la noi și cum să ne raportăm la ea: să ne luptăm cu ea sau să o folosim, ca ajutor împotriva ei înseși? Avem vreo speranță să ne împotrivim ei?

Dacă dorim să ajungem la o astfel de conexiune, ca un foc aprins, atunci focul se aprinde tocmai datorită rezistenței dorinței egoiste care își face treaba cu credință. A fost creată tocmai pentru asta, pentru a ne rezista. Acțiunea ego-ului ne oprește. Chiar dacă ajungem la Arvut (garanţie reciprocă) între noi, este doar să decidem că nu avem nicio șansă să părăsim Egiptul. Oricat de mult am încerca sa ne unim, suntem incapabili sa facem acest lucru si trebuie să atingem disperarea în această muncă.

Fiecare dintre noi înțelege că putem reuși doar cu ajutorul prietenului și asta este totul. Și cu această rugăciune comună, atragem lumina superioară și ne ridicăm deasupra egoismului nostru. Aceasta se numește exodul din Egipt. Există mai multe condiții, câteva repere de-a lungul drumului, prin care trebuie să trecem.¹ (Minutul 0:30)

Partzuf-ul spiritual este construit din faptul că toți ne sprijinim reciproc pentru a ajunge la Creator. Nimeni nu poate veni la Creator cu propriile sale calități și cu atât mai mult cu Malchut, pentru că Creatorul este întreg; prin urmare, trebuie şi noi să construim întregirea.

Avem ceva în comun? Comunitatea este numai Creatorul, punctul comun al Keter. Fiecare dintre noi avem propriile noastre calități și ne unim doar mai sus, în Creator. Prin urmare, atunci când vrem să ne unim între noi, disperăm de ceea ce se numește „fiii lui Israel au suspinat din cauza muncii”, realizând că nu pot face acest lucru. Ne putem conecta doar datorită scopului comun.

Conexiunea ar trebui să fie ca un foc aprins. Dar principalul lucru în muncă este dezamăgirea, adică realizarea faptului că este imposibil să ne conectăm. Ne străduim să ne conectăm cu orice preț, dar rezultatul corect al lucrării este realizarea faptului că acest lucru este imposibil, prin nici un mijloc. Apoi, fiii lui Israel au suspinat din muncă. Este un lucru complet lipsit de speranță dacă vrem să realizăm noi înșine acest lucru, dar dacă apelăm la Creator, atunci realizăm totul.

Focul aprins este dorința noastră comună de a aduce mulțumire Creatorului. Prin faptul că vrem să ne mulțumim reciproc, oferim plăcere Creatorului. Creatorul este legea generală. Dacă vrem să ne îndreptăm către El, trebuie să ne întoarcem mai întâi către prieteni, în același mod.² (Minutul 22:40)

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 2/7/20,, Puterea conexiunii – Un foc arzător ”(Pregătirea pentru Convenția din deșert)

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cum pot afla ce să cer Creatorului? Mă uit la alții și notez în caiet toate greșelile pe care le văd la prietenii mei și apoi cer ca Creatorul să corecteze acele calități din mine, care sunt motivul pentru care văd totul cu susul în jos.

Trebuie să facem un astfel de exercițiu în grupul de zece. Fiecare scrie o listă și se adresează fiecărei poziții din listă cu o rugăciune, chiar de mai multe ori, rugându-se pentru fiecare greșeală pe care o vede în prietenii săi. Îl rog pe Creator să mă corecteze, astfel încât să văd perfecțiunea în locul defectelor.

Trebuie să fie o rugăciune foarte specific, pentru fiecare defect pe care îl văd în fiecare prieten, pentru a-mi inversa vederea și sţ admir măreția prietenilor mei. Îi înalț pe prieteni și pe Creatorul care a făcut o corectare în mine, permițându-mi să văd grupul de zece drept perfect.

Ce mi-a mai rămas de făcut după ce îi văd pe toți ca fiind perfecți? Acum trebuie să încerc să pătrund și mai mult în prietenii mei, să mă agățez de ei, să mă anulez în fața lor, să mă cufund în ei și apoi voi primi toate calitățile lor ca fiind Sefirot superioare în raport cu Malchut, dorința mea de a primi. Voi fi gata să îi susțin și să îi ajut în toate felurile posibile și, astfel, mă voi apropia de construirea unui Partzuf spiritual.¹ (Minutul 62:00)

Să încetez să văd defecte în prietenul meu este prima corectare cu care încep, dacă vreau să progresez. La urma urmei, asta mă preocupă cel mai mult acum. Un defect este tot ceea ce interferează cu unitatea noastră și nu-mi permite să văd măreția prietenului. Măreția prietenului este că este conectat cu toți ceilalți prieteni și cu Creatorul și, prin urmare, vreau să fiu în conexiune cu el.

Dacă îmi corectez percepţia, ca să nu văd greșeli la prietenii mei, mă voi lipi de toţi cei nouă, voi fi gata să îi susțin, adică să lucrez ca Malchut în raport cu cele nouă Sefirot superioare. Mă voi ruga pentru ei, fac totul pentru a-i sluji. Voi simți că până nu îi împlinesc, ei nu vor putea să efectueze o acțiune spirituală. Prin urmare, mă întorc spre Creator și Îi cer ajutorul. Grupul de zece devine acum pentru mine, mai important decât Creatorul și, desigur, mai important decât mine însumi.

Tot ceea ce cer este să mă lase să îi împlinesc, pentru beneficiul lor. Cer  Creatorului: „Spune-mi, ce pot face pentru a-i face să pară perfecţi înaintea Ta?” Aceasta înseamnă că mă anulez și îmi ridic prietenii la nivelul Creatorului. Aceasta este deja o stare spirituală.

Văd că prietenii din grupul de zece se înțeleg reciproc și se susțin reciproc. Dar eu, par să stau pe margine și nici nu înțeleg despre ce vorbesc, nu simt niciun gust în conexiunea care îi atrage atât de mult, în ajutorul reciproc. Sunt uimit de modul în care reușesc să se simtă atât de aproape unul de celălalt, o conexiune de care sunt incapabil. Prin urmare, cer ajutorul Creatorului, realizând că eu însumi nu voi realiza acest lucru niciodată. Văd că prietenii au puteri spirituale pentru că se pot raporta între ei într-un asemenea mod. În mod clar, acestea nu sunt forțe ale acestei lumi, ci forțele spirituale pe care le-au primit în urma studiului, a lecțiilor și a diseminării.

Dar eu nu am primit o asemenea putere, deci ce ar trebui să fac? Nu vreau să rămân în urmă. În primul rând, trag în spate prietenii, devenind o povară pentru grupul de zece. Mă rog astfel Creatorului să-mi dea tăria să fiu inclus în prietenii mei, să mă anulez în fața lor, să mă înclin și să mă transform în praf sub picioarele lor.

La început, înainte de a începe să lucrez la corectarea mea, prietenii mi s-au părut neînsemnați și prostuți. Am criticat automat pe toată lumea sau cel puțin am fost indiferent faţă de ei. Nu am simțit că toată lumea stă în inima mea ca imagine spirituală specială, o Sefira.

Treptat, viziunea mea asupra lumii spirituale începe să curgă prin prietenii mei. Când vorbim de spiritualitate, nu mă mai gândesc la Creator, ci la ei. Prietenii stau în fața mea ca nouă zeități, idoli. Nu știu încă să lucrez cu ei, dar văd deja că spiritualitatea se realizează prin ei, prin modul în care împreună cu prietenii mei îmi construiesc tabloul spiritual. În prezent, ei ascund spiritualitatea de mine, dar acolo, ei sunt pe cale, îndreptându-mă în direcția corectă. Și acest lucru este deja un progres² (Minutul 1:14:00)

Din partea a 2-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 2/1/20 Pregătirea pentru Convenție

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→