Daily Archives: 15 decembrie 2020

Linia de mijloc este patentul Creatorului

Linia de mijloc este patentul Creatorului, o invenție divină. Într-adevăr, în linia de mijloc sunt combinate două forțe ale naturii  – pozitivă și negativă, dăruirea și primirea, iubirea și ura, respingerea și atracția – tot ce există în realitate, atât în lumea superioară a dăruirii cât și în lumea inferioară a primirii.

În această conexiune ele nu se anulează, ci încearcă să se complementeze, ceea ce ar părea imposibil. Până la urmă, cum poate focul și apa, ura și iubirea, să se conecteze, cum pot două lucruri opuse să trăiască și să existe împreună în linia de mijloc, astfel încât să nu fie nimic inutil în univers? Cum a fost posibil să se creeze o asemenea imagine perfectă, unde este imposibil să ștergi sau să adaugi un singur detaliu?

Noi, în lumea noastră, nu înțelegem asta. Oamenii vor tot timpul să distrugă răul și să aibă doar bine în viețile lor. Însă asta nu este abordarea corectă.

Cabala este numită înțelepciunea ascunsă, deoarece ea ne învață cum să combinăm toate lucrurile opuse din natură. Una nu o suprimă pe cealaltă, însă prin combinarea, integrarea lor, acestea înțeleg că nu pot exista una fără cealaltă și că doar prin combinația lor corectă este realizată perfecțiunea.

Umanitatea caută tot felul de forme și metode de existență pentru a realiza pacea. Asta nu este ușor de făcut nici măcar între doi oameni. Pacea și perfecțiunea sunt prerogativele Creatorului și ceea ce îi lipsește omului.

Creatorul ne-a creat cu o înclinație rea și ne-a dat un pic de bine astfel încât să căutam cum să combinăm toate acestea. Și când într-un final ajungem la disperare datorită imposibilității de a combina aceste două opuse, noi începem treptat să realizăm că lipsește o a treia forță. Nu trebuie să anulăm una dintre forțe, așa cum încearcă să facă politicienii și alți oameni, fiecare în propriul lor egoism.

Dacă ne dezvoltăm corect, vom vedea că nu este nimic rău sau bun în lume. Este necesar doar să aducem împreună binele și răul, iar prin combinarea lor corectă vom descoperi a treia stare, perfecțiunea, împletită din amândouă.

De aceea este spus „Bărbatul și femeia, dacă ei sunt recompensați, Shechina este între ei”. Bărbatul și femeia sunt două lucuri opuse, ca focul și apa. Însă perfecțiunea este posibilă când Shechina, prezența Creatorului, este revelată între ei.

Creatorul este a treia linie, care este revelată exact când încerci să lucrezi corect cu două linii opuse. Dăruirea fără primire și primirea fără dăruire nu poate exista. Combinația corectă dintre ele este înțelepciunea Cabala, deoarece această conexiune construiește un vas spiritual pentru primirea luminii, unde este o profunzime a dorinței și Sfințenia, adică tot ce este necesar pentru revelația celei de-a treia linii, Creatorul.

Linia de mijloc este revelația Creatorului. Ea începe cu Keter, care este mai înaltă decât toate Sefirot, mai înaltă decât creația. Apoi continuă în Sefira Daat, creată de conexiunea dintre Hochma și Bina în Sefira lui Iacob. Apoi în conexiunea dintre Hesed și Gevura, în Sefira Tifferet, care va fi linia de mijloc în corp. Se termină la sfârșitul Parțuf-ului, în conexiunea dintre Netzach și Hod – Sefira Yesod.

Și fiecare dintre noi trebuie , în interiorul lui și în grupul de zece, să găsească, să clarifice și să construiască această linie de mijloc în care vom revela Creatorul. Toți ar trebui să fie atât deasupra cât  și sub toată lumea. Adică cineva devine flexibil în relație cu prietenii săi, pregătit să facă orice pentru a duce la conexiunea globală.

Ca rezultat, devenim atât de flexibili că ne gândim doar la cum să ne sprijinim și întărim prietenii și să simțim cum grupul este conturat tot mai corect mulțumită eforturilor mele. Toți cei care au grijă atât în această măsură de grup, se construiesc pe ei înșiși ca linia de mijloc, se direcționează spre Creator și Îl revelează în interiorul lor.

Omul ajunge la linia de mijloc pentru că  a vrut să se alăture grupului, să îl sprijine și să perceapă corect toate stările sale pozitive și negative. Aceste lucruri opuse nu ar trebui să creeze un scurt-circuit și nu ar trebui să se îndepărteze la infinit unul de celălalt, ci ar trebui să fie apropiate, astfel încât între ele se construiește sistemul liniei de mijloc .

Linia de mijloc nu există în natură, ea trebuie construită de noi, așa cum este spus: „Voi M-ați făcut”.

Apropierea de linia de mijloc începe când realizez că sunt nimic fără prieteni și grup.  Când vin la pregătirea pentru lecție, mă simt mort, gol, fără sentimente, nepregătit. Dar când îmi aud prietenii vorbind, trezindu-se între ei, mă trezesc și eu. Prin trezirea lor renasc.

Astfel începe „ziua” mea și eu devin tot mai pregătit să întâlnesc grupul de zece și Creatorul în interiorul lui. Din asta este compusă Cabala practică, construirea unei linii de mijloc, un loc comun între noi. Și în acest spațiu comun descoperim toate calitățile și stările noastre opuse, pe care Creatorul ni Le-a trimis, de sus, și construim din ele un vas spiritual în care Îl revelăm.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 12/6/20, „Linia de mijloc”

Nu te teme să fii ridiculizat

Întrebare: Teama de a-ți exprima gândurile, emoțiile și sentimentele provine din faptul că o persoană nu știe cum vor reacționa ceilalți. Îi este frică să nu fie respinsa sau ridiculizata. Ce sfaturi le-ați da unor astfel de oameni?

Răspuns: Acesta este egoismul uman obișnuit, care vrea să arate corect, dezvoltat, ceva special, prietenos, bine dispus. De regulă, o persoană se teme că va fi criticată, respinsă etc.

Dar, în general, dacă facem o pregătire specială înainte de deschiderea cursului de educație integrală, sau pur și simplu o începem prin introducerea cu atenție a oamenilor la ea de departe, cred că totul va fi ușor în primele lecții.

Și atunci totul va deveni natural. După câteva sesiuni, se vor simți complet relaxați unul cu celălalt și nu va exista nicio diferență între ei. Vor înțelege că au de-a face cu proprietăți complet noi, profund ascunse în ei și care nu au legătură cu nicio trăsătură pământească sau niveluri de dezvoltare.

Din emisiunea KabTV „Abilități de comunicare”, 14/10/20

Toată lumea are propria fericire

Întrebare: Psihologul faimos Viktor Frankl a scris „Viața nu este făcută niciodată de nesuportat de către circumstanțe ci doar de lipsa de însemnătate și scop.” Un anumit studiu astăzi spune că o persoană devine fericită nu din a avea o însemnătate ci în funcție de cât de ușoară, plăcută și liberă de probleme este viața.

Ce este fericirea?

Răspuns: Fericirea depinde nivelul pe care este omul. În principiu, fericirea este atunci când toate dorințele tale nu sunt satisfăcute, ele așteaptă împlinirea și totul este în anticipare, ca un copil care are o zi de naștere în curând.

Când simți că urmează ziua ta de naștere, ceva îți va fi dat, va fi ceva bun, sau de ex. anticipezi o recompensă de la viață, asta este fericirea. Toată lumea o are pe a lor.

De pe KabTV „Expresul Cabala” 11/6/20

Înlocuitor pentru contactul fizic

Întrebare: Crezi că comunitățile virtuale pot înlocui contactul fizic?

Răspuns: Fără îndoială. Totul merge în direcția unde fiecare persoană va fi atașată de un modem, de un computer și astfel să fie conectată cu toată umanitatea prin resursele de comunicare.

Întrebare: Înseamnă că nevoia pentru lumea fizică va începe să dispară?

Răspuns: Desigur. De ce trebuie să mă uit la altă persoană? Care este diferența pentru mine dacă stau la câțiva metri depărtare de ea sau la câțiva kilometrii depărtare? Cum mă limitează? Nu mă limitează.

Dacă eu înțeleg că noi ar trebui să fim conectați de sentimente, inimi, minți și scopuri comune și dacă ne furnizăm asta între noi și o exprimăm și transmitem corect, atunci toate tipurile mecanice de comunicare, incluzând chiar Internetul, își pierd valoarea.

De pe KabTV „Abilități de comunicare” 10/7/20

Cel mai mare și cel mai mic

Trebuie să-mi văd prietenii ca pe cei mai mari iar pe mine ca pe cel mai mic dintre toți. Dar este imposibil să aderi la această extremă doar coborându-te. Pe de altă parte, ar trebui să mă simt cel mai mare, capabil să-i trag pe toți cu mine.

Se pare că sunt atât punctul cel mai de jos, cât și cel mai înalt dintre toate. Și toți prietenii sunt între acești doi poli. O dată mă anulez la zero în fața lor și adaug cât mai multe zerouri posibil. Și altă dată mă măresc la unu, urmat de cât mai multe zerouri posibil.

Și numai în decalajul dintre aceste două stări îmi pot construi atitudinea corectă față de grupul de zece și față de întreaga lume. Pot încadra întreaga lume între aceste două puncte, împreună cu toți marii Cabaliști. Acest lucru se datorează faptului că punctul meu din inimă este special, unic, ceva ce nimeni altcineva nu are. Eu sunt singurul care poate contacta Creatorul din acest punct. Nimeni altcineva nu poate pentru că nu există un astfel de punct în nicio altă persoană.

Prin urmare, când transmit tuturor conexiunea cu Creatorul prin acest punct, sunt complet unic și devin Keter. Și la fel fac toți.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 18.11.2018, „Munca cu credința deasupra rațiunii”

Ce viitor vom alege?

Comentariu: Bill Gates spune că pandemia coronavirus ne-a dus cu douăzeci de ani în urmă, dacă nu mai mult. El de asemenea spune un alt lucru foarte interesant care nu se potrivește deloc cu ceea ce spui tu. Într-un interviu al New York Times “Cu toate acestea, dl. Gates a fost optimist că terenul pierdut va fi recuperat ‘în doi sau trei ani.’ Conductele de bani din turism, remitențe, împrumuturile Băncii Mondiale și alte surse ar începe să curgă din nou de îndată ce întreaga lume ar fi vaccinată, încheind pandemia; el se așteaptă să se realizeze până cândva în 2022.”

Asta înseamnă că vrea să restabilească trecutul.

Răspunsul meu: Ei bine, ce putem face? El este ca un copil mic confuz de toate calculele sale economice. Probabil de aceea a pierdut ceva bani sau poate invers, poate a făcut mai mulți bani.

Comentariu: Este un optimist și calmează lumea spunând că este posibil să ne întoarcem la starea în care am fost înainte, totuși tu spui că lumea nu va fi niciodată ceea ce a fost înainte.

Răspunsul meu: Niciodată.

Comentariu: Nu calmezi lumea.

Răspunsul meu: Nu! Eu spun lumii “lucrurile vor fi mult mai rele pentru noi.”

Întrebare: Poți să elaborezi asupra acestui lucru? Ce este atât de optimist în legătură cu asta? De ce trebuie să audă lumea asta?

Răspuns: Trebuie să audă că dacă nu se corectează pe ei înșiși și relațiile dintre ei, toți oamenii se vor simți rău. Toți oamenii se vor simți rău! Asta înseamnă că trebuie să ne corectăm pe noi înșine. Nu este niciun loc în care să scapi și nu este nicio altă alegere. Ce spun de este atât de rău?

Comentariu: Eu personal nu cred că este ceva rău în legătură cu asta, însă oamenii vor să se întoarcă la lumea în care am zburat și ne-am dus în vacanțe tot timpul și vizitat lumea.

Răspunsul meu: Poți să zbori oriunde vrei, dar nu vei putea să restabilești vechea lume în niciun fel.

Comentariu: Oamenii nu vor să șteargă lumea veche de banii lor.

Răspunsul meu: Știi, sunt filme în care o persoană părăsește un anumit loc, îl abandonează și apoi în doi sau trei ani totul acolo pur și simplu se dezintegrează, totul se destramă.

Întrebare: Deci tu crezi că aceasta este o gândire foarte superficială și gândirea corectă este că nu ne vom întoarce la trecut și trebuie să ne gândim la viitor?

Răspuns: Nu este nicio întoarcere înapoi! Arată-mi un eveniment istoric, un caz în care oamenii s-au întors înapoi. Nu există un asemenea lucru. Chiar dacă ei s-au întors după un război, după restaurare, a fost total diferit. Au fost orașe noi și relații noi!

Comentariu: Acesta este cel mai important lucru pentru tine, o relație nouă.

Răspunsul meu: Nu pentru mine. Este cel mai important lucru pentru natură și acesta este motivul pentru care natura ne pune în asemenea stări.

Întrebare: Nu este vorba despre turism, nici de orașe, nici de industrie, nici de mâncare, nimic, doar relații?

Răspuns: Este despre a aduce o persoană la starea de un întreg.

Întrebare: Este asta ceea ce vrea natura și va dobândi indiferent ce?

Răspuns: Desigur, iar noi alegem calea bună sau calea rea.

Întrebare: Poate natura să ne șoptească “Alege calea bună”?

Răspuns: Natura constant ne șoptește, dar nu vrem să auzim. Constant ne sugerează asa!

Întrebare: Asta înseamnă că nu auzim această voce a naturii?

Răspuns: Nu o auzim.

Comentariu: Ne auzim pe noi și doar țipăm “Du-ne înapoi. Nu vrem să trăim așa!”

Răspunsul meu: Acesta este singurul lucru pe care îl facem!

De pe KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 9/21/20

Orașe fantomă din secolul XXI

Comentariu: La începutul secolului al XX-lea au fost construite orașe frumoase: Londra, Paris, New York, Hong Kong și altele. Oameni, antreprenori, idei și bani au curs în aceste orașe și a fost minunat.

Ce a făcut virusul? Dintr-o dată, viața a început să curgă din aceste orașe. Părea imposibil, dar oamenii pleacă, iar orașele devin treptat orașe fantomă. Mintea refuză să accepte că acest lucru este chiar posibil.

Răspunsul meu: Pare imposibil, dar este așa!

Comentariu: Va curge acest lucru din orașe la un moment dat și oamenii se vor întoarce în orașe?

Răspunsul meu: Nu, nu se vor întoarce. Pentru ce? Ce vor găsi în New York? S-ar putea să meargă într-o zi la Carnegie Hall, la un anumit restaurant sau în altă parte, dar cred că, în general, toate acestea vor dispărea. Totul s-a schimbat, dat peste cap!

Nu cred că virusul a provocat acest lucru. Forța internă a naturii este cea care răspunde de această schimbare.

Întrebare: Din perspectiva cabalistică, ce s-a schimbat atât de dramatic la oameni?

Răspuns: Esența vieții s-a schimbat. Nu este vorba despre locul fizic în care putem fi împreună, ci despre găsirea locului potrivit unde putem exista, nu o existență fizică, ci una virtuală.

Plecarea din Manhattan, de exemplu, părăsirea Big Apple-ului fizic, indică faptul că nu avem nevoie de toți oamenii, clădirile de birouri și băncile și că putem rămâne acasă stând pe canapeaua noastră în pijama și să gestionăm totul. De ce ar trebui să plătim clădiri de birouri atât de scumpe? Ca să poată veni oamenii și să stea acolo? Nu avem nevoie de ele. Putem urmări ecranul sau mai multe ecrane în fața noastră și putem gestiona o întreprindere întreagă.

Întrebare: Dar ce zici de visul tău de a conecta oameni, de a te conecta?

Răspuns: Tora se referă la legătura fizică dintre oameni și spune „împrăștiați pe cei răi, este bine pentru ei și este bine pentru lume”.

Întrebare: A fost o iluzie a conexiunii fizice?

Răspuns: Nu a fost o iluzie. Nu exista deloc conexiune fizică. M-am dus la muncă pentru că iubeam oamenii de acolo, pentru că voiam să fiu mai aproape de ei?

Întrebare: Bineînțeles că nu. Se va schimba ceva acum? Cum se va întâmpla acest lucru practic dacă îi văd pe alții doar pe ecran?

Răspuns: Mă voi conecta la ei virtual și apoi poate fizic la un moment dat. Dar cel mai important lucru este că voi fi liber și că nimic nu mă va presa și mă va obliga să zâmbesc unei persoane sau altei persoane, să fiu conectat etc. Mă voi conecta la oameni doar într-o manieră de afaceri.

Întrebare: Este interesant să ne gândim la modul în care oamenii se vor conecta în inimile lor, cum va avea loc această conexiune prin intermediul ecranelor?

Răspuns: Vor primi lovituri cu diferite suferințe în viață și vor înțelege astfel că pot depăși problemele pe care le întâmpină numai dacă se apropie unul de celălalt pe plan intern, emoțional.

Întrebare: Aceasta înseamnă că o persoană nu va putea scăpa de durere dacă va părăsi New York-ul sau Londra?

Răspuns: Bineînțeles că nu, dar când se ocupă pe gazon cu mașina de tuns iarba și câinele său, el va crede că e parte a unei vieți normale, trebuie totuși să aibă relații bune cu ceilalți. Se va gândi la asta și va primi astfel de lovituri, încât va înțelege că trebuie să fii conectat la ceilalți.

Întrebare: Va înțelege unde îl conduc aceste lovituri sau va alerga către conexiune ca un animal?

Răspuns: Va trebui să înțeleagă și va fi un proces foarte lung și dureros, dar va înțelege. Loviturile vor dezvolta un nivel mai înalt de gândire la o persoană.

Comentariu: Continuăm să revenim la lovituri.

Răspunsul meu: Este imposibil să se schimbe în alt mod. Poate fi foarte ușor și pașnic sau prin multe probleme și chiar războaie.

Întrebare: Cum vedeți acest lucru personal?

Răspuns: Încerc să explic omenirii cu toată puterea că nu există de ales și că se află într-o stare în care relațiile corecte dintre oameni sunt obligatorii și totuși încă nu vedem că oamenii înțeleg.

Dar măcar poți vorbi deja despre asta și nu ești descurajat, redus la tăcere sau ridiculizat pentru că toată lumea se află astăzi într-o stare în care nu știe ce să facă cu ei înșiși, cu copiii lor, cu viitorul lor.

Comentariu: Apelul la conectare, de a spune ceva drăguț celorlalți, de a gândi pozitiv despre ceilalți pare puțin copilăros, iar acesta poate fi motivul pentru care nu te pot asculta încă.

Răspunsul meu: Îi înțeleg.

Întrebare: Ce putem adăuga pentru ca ceea ce spuneți să fie ca o săgeată care lovește inima, astfel încât să simtă adâncimea din spatele acestor cuvinte simple?

Răspuns: Se va întâmpla și vor începe să înțeleagă că nu există altă opțiune, că acestea nu sunt doar cuvinte, ci că natura ne îndrumă în această direcție.

Întrebare: Va avea o persoană sentimentul că trăim conform legii naturii?

Răspuns: Cu siguranță! Va veni și se va împlini și va implementa în practică.

Din „Știri cu Dr. Michael Laitman” de KabTV, 21.09.2020