Sfaturi fulger despre Cabala 31/12/17 Partea a doua

Întrebare: Ce este fericirea?

Răspuns: Fericirea este o stare prin care îi putem împlini pe ceilalți și, prin ceilalți, îl împlinim pe Creator.

Întrebare: Lumea materială mă atrage permanent în ea. De ce a creat-o Creatorul?

Răspuns: Anume a fost creată ca să te atragă în ea, pentru ca astfel tu să te poți opune ei și să încerci să acționezi astfel, încât, Lumea Superioară să te atragă în ea.

Întrebare: Care este rolul diversității umane în această lume?

Răspuns: Suntem fragmente ale unui singur sistem de suflete, Adam și, de aceea, suntem diferiți. Din această stare de fragmentare este nevoie să ne conectăm împreună, din nou, într-un sistem general, comun.

Întrebare: Este posibil să capăt Forțele cele mai înalte ca astfel să pot să fiu în timpul potrivit și la locul potrivit?

Răspuns: Depinde de destinul omului care este determinat în funcție de mai mulți parametri, mai ales de sufletul său, de cât de mult a fost dezvoltat în stările anterioare și de cât de mult Sufletul General, numit Adam, cere participarea lui sau a ei în corectarea generală.

Întrebare: Oare toate Forțele Superioare ne susțin în mod egal? Este posibil să se creeze o conexiune cu fiecare?

Răspuns: Există o singură Forță Superioară, Creatorul, iar restul de Forțe sunt derivate din El; de aceea, este necesar să Îl luăm în considerare doar pe El. Toate celelalte Forțe sunt numite Malahim (Îngeri). Ei nu au niciun fel de alegere liberă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 31/12/17

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed