Conform procesului corect de avansare, cu cât avansăm mai departe, cu atât simțim neputință, neînțelegere, insensibilitate și dezamăgire în noi înșine. Avem deja un fel de indiciu despre forța spirituală care se află în fața noastră, dar încă nu suntem în stare să lucrăm cu ea. Deci, ne aflăm într-o stare complet disperată, despre care este scris: „Și copiii lui Israel au suspinat din muncă și au strigat și strigătul lor a venit la Dumnezeu, din muncă.” Și acesta este exact semnul că ne apropiem de intrarea în lumea spirituală.

Aici, întreaga întrebare este cine va trece acest test și cine nu. Cel care se ține de prietenii lui, o face. Iar deştepții și cei mândri, care păstrează distanța de mediul înconjurător și de grup, eşuează. Forțele naturii permit intrarea în spiritualitate numai celor care sunt gata să se unească. Cei care nu sunt încă în astfel de unitate sunt cei care lasă forțele naturii să îi opereze. Unirea înseamnă a dori ca aceste forțe, atât negative, cât și pozitive, să acționeze asupra noastră și să stabilească totul, astfel încât să ne putem umple celulele goale în Kli-ul(vasul) comun, în sufletul lui Adam HaRishon.

Cineva care este de acord cu acest lucru intră în lumea superioară. Reducerea mândriei cuiva este de cea mai mare importanță aici. Principalul obstacol este atunci când o persoană se imaginează pe sine ca un individ independent, care înțelege și ia decizii, în loc să fie o celulă mică a lui Adam HaRishon. O astfel de abordare slăbește foarte mult o persoană.

Totul se realizează numai prin puterea rugăciunii, adică prin acordul că toate corectările sunt făcute asupra ta și tu te dăruieşti grupului și Creatorului. Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 57: „Din cele de mai sus rezultă că totul, mic sau mare, este obținut numai prin puterea rugăciunii. Tot efortul și munca la care suntem obligați sunt doar să descoperim lipsa noastră de forță și slăbiciunea noastră – că suntem nepotriviți pentru orice, prin propria noastră forță, pentru că atunci putem să eliberăm o rugăciune, din toată inima, înaintea Lui. ”

S-ar putea să nu pot încă percepe spiritualitatea, nici cu inima, nici cu mintea mea, dar știu un lucru: am un scut – grupul meu de zece. Mă agăț de acest grup de zece, ca un bebeluș care se agață de mama lui, atârnat de ea ca o maimuță. Dacă nu ar fi grupul, aș cădea în această viață corporală și, după ce am căzut din calea spirituală, m-aș transforma într-o persoană obișnuită.

Acest scut se va extinde și se va transforma, în conexiunea mea cu întregul suflet al lui Adam HaRishon, unde trebuie să-mi îndeplinesc rolul cu privire la toate sufletele: să primesc de la ei și să le dăruiesc. Aceasta este în lumea materială legea pentru existența unei celule sănătoase într-un corp sănătos. La fel, în spiritualitate, cineva trebuie să se comporte similar.

Indiferent dacă doriți sau nu, veți ajunge oricum la asta. Dar dacă suntem pe calea spirituală, atunci folosim sfaturile Cabaliștilor, pentru a preveni lovitura, cu medicamentul, pentru a avansa cu grăbirea pe calea luminii, chiar înainte de a porni pe calea suferinței. Iar Cabaliștii ne sfătuiesc să ne întărim conexiunea cu grupul, altfel va trebui să avansăm prin lovituri, care vor dura sute de ani și multe vieți. Dacă depunem propriul efort, vom atinge scopul în câțiva ani.¹ (Minutul 19:00)

Din prima parte a   Lecţiei zilnice de Cabala 2/3/20, Strigătul comun către Creator (Pregătire pentru Convenția din deșert)

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →