“Nu treceţi cu vederea mesajul din 9 de Av” (Times of Israel)

The Times of Israel a publicat noul meu articol “Nu treceţi cu vederea mesajul din 9 de Av

Acest miercuri, 29 iulie, este 9 al lunii ebraice Av. În acea zi, ambele Temple au fost distruse, iar evreii au fost exilați din țara lor. La primul exil, au fost deportați în Babilon, din care s-au întors după 70 de ani cu binecuvântarea regelui persan, Cyrus cel Mare și o scrisoare care le-a acordat sprijin imperial în reinstalarea ţării și în reconstruirea Templului.

Perioada celui de-al doilea Templu este și mai complicată decât a primului. În mijlocul său, evreii au început să se lupte între ei, în timp ce evreii elenizați au încercat să dezrădăcineze iudaismul tradițional și să instaleze cultura și mitologia greacă, iar macabeii au luptat împotriva lor, străduindu-se să elimine elenismul și să restabilească autenticitatea iudaismului. În acea perioadă, evreii au pierdut controlul asupra Templului, dar l-au recâștigat după ce Macabeii au câștigat războiul. Dar în cele din urmă, luptele interne și ura dintre facțiunile evreiești beligerante au distrus țara, au făcut ravagii în Ierusalim și au demolat Templul. Ulterior, evreii au fost exilați timp de două mii de ani.

Deși istoricii atribuie ambele exiluri cuceritorilor externi, textele evreiești antice atribuie o influență foarte mică factorilor externi, dacă ei au existat. În schimb, aceștia atribuie necazurile poporului evreu propriei lor dezbinări.

Ca și cum nu am învățat niciodată

Poporul evreu și-a câștigat naționalitatea, când s-a unit „ca un singur om cu o singură inimă” la poalele Muntelui Sinai. Conform scrierilor antice evreiești, evreilor care au ieșit din Egipt li s-a spus că, dacă se unesc, vor fi declarați națiune. Dacă nu ar face acest lucru, muntele i-ar acoperi ca o boltă și ar deveni piatra lor de mormânt. Evreii, potrivit surselor, s-au unit și au devenit națiunea evreiască sau israeliții. Dar, la acea vreme, li s-a dat sarcina să fie „o lumină pentru națiuni” și anume să dea un exemplu de unitate către restul națiunilor.

Această cerere ca evreii să fie model de unitate, a devenit de atunci nucleul tuturor urilor evreiești, atât emanate de la alte națiuni, cât și de la evreii care au respins ideea de unitate și au dorit să-și urmărească propriile agende (ca apoi să devină eleniste). Acum două mii de ani, ura în interiorul poporului evreu a devenit atât de aprigă, încât s-au închis în capitala lor, Ierusalim (cu legiunea romană atacând din afara zidurilor), s-au sacrificat unul pe celălalt, și-au ars reciproc rezervele de alimente și au făcut mult mai ușoară opera generalului Titus, când a decis în sfârșit să cucerească orașul și să distrugă Templul.

Ura evreilor unul față de celălalt era atât de evidentă și abominabilă, încât a anulat bucuria victoriei triumfătorului Titus. Când regina Helena i-a oferit o coroană de victorie după ce a luat Ierusalimul, Titus a refuzat spunând că nu există niciun merit în a învinge un popor părăsit de propriul lor Dumnezeu.

Ziua în care romanii au pășit în Templu și au pecetluit înfrângerea evreilor, a devenit de atunci o zi de doliu. Dar nu trebuie să jelim distrugerea zidurilor sau sfărâmarea altarului. Ar trebui să plângem în schimb ruina unității noastre, iubirea noastră frățească, renunțarea la sarcina noastră de a ne uni ca un singur om cu o singură inimă și a fi un model pentru națiuni.

Când Hitler a explicat în Mein Kampf de ce urăște evreii, el și-a expus dezgustul faţă de antipatia lor unul față de celălalt. „Evreul este unit doar atunci când un pericol comun îl obligă să fie, sau îl atrage o pradă comună; dacă aceste două temeiuri lipsesc, calitățile egoismului cel mai crud există în ei ȋnșiși”, scrie el. Numeroși alţi antisemiţi au scris și au vorbit în mod similar despre poporul evreu. Ei nu ar dedica o asemenea atenție urii evreilor unul față de celălalt, dacă nu s-ar aștepta ca evreii să simtă altfel față de frații lor.

Astăzi, la aproape un secol de la apariția celui mai diabolic, genocidal lider al națiunii celei mai avansate, moderne și civilizate din acea vreme, evreii încă nu au învățat nimic. Încă o dată, diviziunea și ura internă sunt răsunătoare, atât în Israel, cât și în afara lui. Grupurile evreiești anti-evreiești devin din nou din ce în ce mai furioase și strigă cu indignare dreaptă că doar calea lor este corectă, că evreii cu alte păreri sunt ignoranți și inferiori. Nu își dau seama că afirmarea lor în ochii națiunilor, la care tânjesc cu atâta disperare, nu depinde de ideologia lor, ci de unitatea lor, tocmai cu acei frați pe care îi urăsc.

Din perspectiva lumii, nimic nu s-a schimbat. Avem încă, sarcina de a fi o lumină pentru națiuni, dând exemplu de unitate și suntem încă urâți pentru că arătăm contrariul. Vasily Shulgin, un membru superior al Parlamentului rus înainte de revoluția din 1917 și un auto-proclamat antisemit, a scris în cartea “Ce nu ne place despre ei “…: „Evreii din secolul XX au devenit foarte deștepți, eficienți și viguroși la exploatarea ideilor altor oameni. Cu toate acestea, protestează el, „aceasta nu este o ocupație pentru profesori și profeți, nu este rolul călăuzelor orbilor, nu este rolul purtătorilor de șchiopi.”

Adânc în interior, fiecare evreu se simte dator faţă de lume. Adânc în interior, simțim chemarea vocației noastre. Dar niciodată nu ne vom ridica la ȋnălţimea sarcinii noastre, prin a ne urî unii pe alții. Vom face acest lucru numai dacă arătăm lumii că, deasupra dezacordurilor noastre acerbe, ne iubim ca ȋntr-o familie. Deși nu putem fi de acord cu nimic, formăm o uniune mai puternică decât orice dispută. Diviziunile dintre noi sunt vehiculul prin care putem arăta lumii ce înseamnă unitatea, dar numai dacă ne ridicăm la provocare și ne unim deasupra lor. Dacă facem acest lucru, lumea va vedea că unitatea este posibilă, oricât de adâncă ar fi prăpastia dintre oameni și națiuni. Dacă continuăm să evităm unitatea, lumea ne va blama pentru răspândirea diviziunii în lume și ne va face să plătim pentru suferința ei.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"" Comentarii RSS Feed