Monthly Archives: iunie 2011

Unitatea lumii se afla in armonia dintre barbati si femei

Nu ar trebui sa percepem relatia dintre barbati si femei ca antagonista. Dimpotriva, trebuie sa ne vedem intre noi ca ajutoare. daca vorbim despre unitatea in lume, atunci prima data vedem suportul reciproc al acestor doua parti – barbati si femei.

Aceste parti vin de la radacina comuna a creatiei: Creatorul sau Lumina, si dorinta sau vasul umplut cu Lumina. Suplimentar, acest vas trece prin tot felul de forme pe masura ce se schimba. Iar in interiorul acestui vas, ambele parti – partile masculine si feminine – trebuie sa lucreze impreuna complet, ca o familie ideala.

Imaginea comuna, colectiva a barbatului, trebuie sa lucreze cu imaginea comuna, colectiva a femeii. Trebuie sa lucreze impreuna, reciproc, sa inteleaga natura fiecaruia din noi. Barbatul se intelege pe sine si natura femeii, in timp ce femeia se intelege pe sine si natura barbatului, iar impreuna actionam sensibil si inteligent, ca si adulti seriosi, educati, care aspira la un scop comun.

Scopul este atins prin conectarea dintre noi. Este scris “Barbatul si femeia si Creatorul dintre ei”. Ca sa spunem asa, revelatia Creatorului are loc anume in conectarea corecta dintre ei, pe ecranul care apare intre Lumina si dorinta. In acest fel trebuie sa ne completam unii pe ceilalti, reciproc si constant. Nu exista parte, sau detaliu mic, sau fenomen al naturii in relatia noastra, in lumea noastra si in lumea spirituala, care nu are suplimentarea reciproca, unificarea si adeziunea partilor masculine si feminine.

In lumea noastra nu este deloc asa. Nici macar nu ne imaginam aceasta suplimentare reciproca, unificarea si adeziunea. dar pentru lumea spirituala asta este o conditie necesara. Si in functie de nivelul la care ne aflam, aceste nivele sunt determinate mai cu seama de suplimentarea reciproca si unificare, pana cand ne unim impreuna.

De aceea, intelegerea corecta a muncii noastre reciproce este cea mai importanta conditie a succesului nostru. As spune ca nu este nici o problema care sa poata fi rezolvata separate de barbati si femei. Intodeauna sunt rezolvate intre ei, insemnand ca problemele femeilor sunt rezolvate datorita barbatilor, iar problemele barbatilor sunt rezolvate datorita femeilor. Aceasta lipsa de intelegere, convingerea ca este posibil sa existam separat, “de ce sa-mi pese de ele!” (de obicei asa gandesc barbatii despre femei), si “vom rezolva totul in felul nostru si vom face totul singuri!” Aceasta atitudine pe care barbatii inclina sa o aibe este total gresita. Evident, din partea femeilor este de asemenea incorect sa gandeasca ca “barbatii vor face ceva, vor rezolva totul, si totul va fi ok, iar noi vom primi ceva pentru ca stam alaturi de ei”.

Initial, chiar de la primul pas, trebuie sa fie un contact interior clar. Nu ar trebui sa fie extern, fizic, vizual sau chiar verbal, ci doar un contact intern, care are loc datorita fortelor superioare, datorita nivelului urmator, in locul conectarii dintre noi. Apoi acest grad superior va fi exprimat inauntrul acestei unitati. Este ca un minus si un plus si o rezistenta intre, care incepe sa lucreze in felul asta datorita celor doi poli care sunt conectati la ea.

From the 2nd lesson at the Moscow Convention 6/10/11

Perceptie fragmentata

Cabala explica cum la inceput a fost creata doar dorinta, a fost umpluta cu placere, cu Lumina. Apoi, pentru a face baza pentru viitorul om, aceasta dorinta a fost sparta in bucati. A ramas aceeasi dorinta dar sparta in numeroase bucati care nu seamana intre ele. Aceste parti sunt complet diferite si nu se percep intre ele ca fiind impreuna, nu se simt una pe cealalta. Ceea ce doreste una este de neinteles pentru cealalta.

Prima stare este numita “lumea infinitului” (∞), iar a doua “spargerea veselor”. Ca rezultat avem sapte miliarde de bucati sparte, imprastiate. Ca imagine par apropiate, dar in realitate sunt separate intern, separate de niste ziduri care nu le permit sa se tolereze unele pe celelalte. Fiecare se simte pe sine, si nimeni nu-si mai aminteste ca mai demult a existat o singura dorinta. Suntem noi in lumea noastra, in diviziunea la care am fost adusi intentionat.

Vasele care odata erau un intreg sunt complet instrainate unele de altele; nici macar nu se ating unele pe altele in senzatiile lor. Unul din vase sunt eu, celalalt esti tu. Si daca dorim sa formam un suflet intre noi (este contruit exact intre noi), trebuie sa creem rezistenta (R) in mijloc.

De ce este nevoie? Deoarece toti doresc sa se bucure pe ei insisi, nimeni nu se gandeste la ceilalti, iar respingerea stapaneste intre noi. Dar daca incepem sa extindem firele unitatii intre noi, daca cel putin nu ne-am dori raul unii altora, atunci ne-am ridica de la gradul nostru egoist la cel de Bina, unde nu imi mai doresc sa te ranesc. Aceasta este neutralizarea egoismului. Daca imi doresc de asemenea sa iti fac bine conform egoului tau, atunci incep sa lucrez la egoul tau pentru a-l umple. Acesta este gradul Keter, gradul iubirii.

Acesta este procesul prin care trebuie sa trecem, sa ne ridicam de la prima treapta a egoismului la gradul Bina, pentru a nu ne mai face rau unii altora, iar mai apoi la gradul de iubire.

From Lesson 1, Convention in Spain, 6/3/2011

Noi inca nu existam

Cum se poate pune in practica metoda Cabala si sa functioneaze ca un experiment de laborator? De fapt, Cabala este o stiinta pur practica; nu face filozofie, nu ne spune cati ingeri se afla in rai si unde ne ducem dupa moarte. Nu, noi primim sansa de a revela starea urmatoare de existenta aici si acum.

Cum obtinem asta asta? Cum gasim echilibrul intre fortele de receptie si daruire pentru a putea descoperi lumea superioara, viata spirituala, sufletul propriu? Avem sansa de a verifica in practica. Chiar daca am un singur prieten, impreuna putem construi un sistem al conectarii reciproce intre noi, sistem care ne va permite sa atingem stadiul uman, care este mai inalt decat stadiul animat de dezvoltare in care existam in acest moment.

Ce ma face sa ma simt viu astazi? Am fost nascut de mama mea la nivelul animal si am crescut in „mod animal”. Ca si copil am supt lapte; apoi am inceput sa merg, sa cresc  si am pasit in lume. Care sunt criteriile de crestere la stadiul uman?

Cand eu si prietenul meu, in ciuda egoismului care ne tine la distanta, ne ridicam deasupra lui, nivelul prin care trecem in timp ce facem asta este privit ca Machsom (in ebraica “bariera”), care ma ajuta sa nu mai gandesc si sa ma eliberez de mine. Atunci incetez sa mai fiu sclavul dorintelor care nu inceteaza sa ma haituiasca, iar eu sunt incapabil sa le resist.

Aceasta urcare este privita ca “nastere spirituala”. Este apoi urmata de perioada de hranire, copilarie si maturitate, toate fiind stadii ale cresterii spirituale. Astazi ne vedem ca fiind maturi, importanti, “corecti”, dar o astfel de interpretare este pur corporala. Daca privim prin ochelarii care filtreaza tot, mai putin imaginea spirituala, ar fi o imagine goala. Spiritual, noi nu existam inca.  Acum asteptam sa intram in stadiul conceptiei spirituale si sa ne nastem in lumea spirituala.
From Lesson 1, Convention in Spain, 6/3/2011

Dorinta de Conexiune

Intrebare: Unde se afla conexiunea noastra fata de inregistrarile spirituale, Reshimot?

Raspuns: Ceea ce atrag din mediu este o dorinta noua cu care atrag Lumina. Aceasta dorinta este ceea ce noi numim dorinta de conexiune.

Cu cat este mai puternica legatura noastra, cu atat mai sus ne ridicam pe scara lumilor spirituale, ne apropiem unii de altii, ne unim, ne legam unii de altii, pana in Infinitate, acolo unde totul este unificat. Acolo, devenim un suflet.

Sufletul fiecarui individ depinde de gradul conexiunii integrale pe care el sau ea l-au atins. De exemplu, vad doar o mica parte din ceea ce ma inconjoara, si asta defineste sufletul meu, in timp ce tu ai revelat ceva mult mai mare in comparatie cu tine, care probabil ma include si pe mine. Fiecare lucreaza cu sufletul lui sau al ei, pana cand fiecare dorinta ne uneste intr-un singur suflet.
Din partea 4 Lectia Zilnica de Cabala 6/7/2011, Scrierile lui Rabash

Reşimot, amintiri despre viitor

Scopul creaţiei este să devii asemănător Creatorului. Acesta este sensul cuvintelor „să faci bine creaturior Sale”. Cum poate deveni creatura similară Creatorului? Ce implică această similaritate?

Mai întâi trebuie să vrem asta. Cum începi să vrei? Trebuie să fii opus Creatorului şi să-ţi doreşti să devii similar cu El. Aceasta este dorinţa: eu nu am ceea ce vreau, dar vreau foarte mult să am ceea ce nu am.

Creatorul este bun şi face bine şi celui rău şi celui bun; El este iubire şi dăruire, proprietatea de Hesed, Gvura, Tiferet, Neţah, Hod, Yesod… Sunt o mulţime de calităţi pe care eu nu le înţeleg, dar am posibilitatea, nevoia şi dorinţa de a le vrea, corespunzătoare fiecăreia din ele.

Creatorul are 613 proprietăţi de dăruire (altruism). Eu am (chiar dacă nu le-am descoperit până acum) 613 dorinţe care îmi permit să vreau aceleaşi proprietăţi ca cele 613 proprietăţi sau Lumini ale Creatorului. Eu trebuie să obţin aceste dorinţe, şi vreau să devin similar Creatorului în fiecare din ele. Este spus despre asta: „cum este El milostiv, aşa şi tu eşti milostiv”.

Dar, ca să vreau asta, trebuie să ştiu ce îmi lipseşte. Dar cum pot să ştiu ceea ce nu am? Pentru a înţelege ce înseamnă să fiu matur, trebuie să devin matur. Să înţeleg cum să fiu puternic, bogat sau înţelept, trebuie întâi să ştiu despre ele. Pot să-mi doresc ceva ce îmi este necunoscut?

În lumea noastră, un copil vrea să crească instinctiv, fără să ştie de ce, şi asta pentru că natura îl obligă să crească trecând peste înţelegerea lui. Această dezvoltare are loc la nivelul animal; dar, în spiritualitate, eu însumi trebuie să ştiu ce şi de ce vreau. Aceasta este dorinţa reală.

Cum încep să doresc similitudinea cu Creatorul? Pentru asta, trebuie să ating poziţia Creatorului, să verific ce este, dacă merită sau nu, şi apoi să doresc. Cum să ating poziţia (statutul) Creatorului şi apoi să devin similar cu El?

În acest scop a avut loc spargerea vaselor (kelim). Mulţumită acestui fapt, noi luptăm din ce în ce mai mult să fim asemenea Creatorului, şi să devenim ca El prin mijlocul forţei Lui. De aceea au fost necesare distrugerea Primului şi celui de Al Doilea Templu, pe care ştiinţa Cabalei le studiază în contextul spiritual al spargerii vaselor. Noi vorbim despre căderea de la nivelul primirii de dragul dăruirii (Primul Templu) la nivelul dăruirii de dragul dăruirii (Al doilea Templu), şi apoi la nivelul primirii de dragul primirii, în această lume.

Ca rezultat, noi avem o înregistrare a tuturor stărilor prin care am trecut, începând cu nivelul Primului Templu, de la înălţimea iubirii, inclusiv Al Doilea Templu, care este mult mai jos decât Primul Templu, dar încă înalt. Toate impresiile adunate pe acest drum, sunt înrădăcinate în noi şi se numesc „Reşimot”.

Când ele se trezesc în mine, trebuie să le îndeplinesc. Cu alte cuvinte, o Reşimo nu este de ajuns; prin ea, eu trebuie să-mi imaginez ce înseamnă să fii dăruitor. Pentru a face asta, am grupul şi studiul. În ele eu îmi realizez Reşimo a mea şi de la ea, în funcţie de efortului meu, formez o realitate.

Relaţia cu prietenii, cu mediul, cu Lumina Reformatoare, devin un „câmp de construcţie”. Eu am  „materialul”, adică o dorinţă, şi am şi o Reşimo, iar acum vreau să introduc această Reşimo în material, şi astfel ea se împlineşte pe sine acolo şi dă forma ei materială. Apoi am nevoie de Forţa de Sus, de forţa Luminii, care mă va ajuta şi va efectua acest lucru.

Rabaş scrie în articolul 940 din colecţia Treptele Scării (Dargot HaSulam): „A fost spus despre distrugerea Templului: ‘Să-Mi facă un sanctuar ca să pot locui în mijlocul lor’” . Asta înseamnă: să-Mi construiţi un Templu pentru dorinţa voastră, construiţi o astfel de casă care va deveni casa sfinţeniei, a iubirii şi a dăruirii. Dacă aveţi un astfel de vas de iubire şi dăruire „Eu pot locui în mijlocul lor”, adică Lumina Superioară va locui în el.

Vorbim despre punctul în inimă care trebuie să devină locul Templului astfel ca Lumina Creatorului să locuiască în el. De aceea omul trebuie să încerce să-şi construiască propria casă a sfinţeniei.” Din toate dorinţele mele care îşi au originea în Infinit, cu ajutorul Reşimot încorporate în mine în timpul spargerii, eu trebuie să construiesc forma corectă, de fiecare dată realizându-mi Reşimo din materiale mai grele.

Aceasta îmi va da toate detaliile necesare percepţiei pentru că eu, totdeauna iau forma opusă Creatorului. De aceea, cunoscându-mi forma, sunt capabil să percep forma Lui, opusă mie, şi să mă mişc mai departe.

În acest fel, în lumea noastră, omul are deja formele corespunzătoare şi opuse Creatorului. În acest decalaj între dorinţă şi starea actuală, persoana are întotdeauna opurtunitatea să-şi construiască dorinţa ştiind ceea ce vrea. Este posibil fiindcă, odată, înainte de spargerea vaselor, noi am existat într-o stare perfectă din care au rămas în noi Reşimot.

Acesta este răspunsul la întrebarea eternă: „cum pot deveni asemănător Creatorului, cum ştiu ce înseamnă asta?” Noi putem să ne dorim asta din cauza înregistrărilor ţinute în noi din fazele prin care am trecut.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 6/7/2011 Scrierile lui Rabaş

Feriţi-vă de câine!

Întrebare: Simţind ura faţă de ceilalţi simt ca şi cum un „animal” se ascunde în mine, care este mai puternic decât mine. Cum pot să câştig puterea de la acest „animal”?

Răspuns: Să câştigăm puterea asupra egoului nostru este posibil numai cu o condiţie: dacă vedem cât pierdem din cauza acestui „animal” care ne controlează. Suntem conduşi de egoul nostru şi el nu ne permite să obţinem viaţa perfectă şi eternă într-o lume bună şi prietenoasă.

Dacă văd cât de mult fură de la mine egoul, cât de mult ia de la mine şi nu îmi dă, atunci o să-l urăsc. Dar eu nu îl urăsc, mai mult, îl iubesc, mă identific cu el, fiindcă întreaga mea viaţă este, de fapt, umplută de el. Cum să simt că egoul meu este pentru mine moarte?

Cel mai important lucru pe care pot să-l fac este să intru într-un grup, în mediu, astfel ca el să înalţe pentru mine importanţa spiritualităţii. Importanţa dăruirii şi a unităţii cu ceilalţi fiindcă, în special mulţumită acestui lucru, mi se dezvăluie viaţa la nivelul uman. Dacă sunt impresionat de mediu, iar el mă poate influenţa, atunci obţin puterea să depăşesc egoul.

Toate eforturile şi munca noastră sunt necesare pentru a putea să vedem răul, dorinţa egoistă. Azi, mi se pare util să vreau mai mult, să câştig mai mult, sa câştig putere, mai mult, din ce in ce mai mult… În societatea noastră, aceia care au un ego mare par să aibă mai mult succes.

Trebuie să mă conving că obţinerea unei vieţi mai bune în această lume mă privează de o viaţă spirituală frumoasă şi că egoul mă minte descriindu-mi o viaţă bună în această lume. Aceasta este posibil doar într-un mediu care poate „să-mi facă spălare de creier”, să mă influenţeze, să-mi pretindă. Opinia mediului poate lucra asupra mea atât de mult încât eu să mă ridic peste puterea egoismului meu.

Apoi, am să încep să trăiesc viaţa la un nivel diferit cum nu l-am simţit înainte. Se întâmplă instantaneu, fără tranziţie. Imediat simt că este viaţă în afara mea, nu în interiorul meu, ceea ce mi-am dorit continuu, să mă umplu cât de mult posibil. În schimb, când trăiesc ca un „animal” simt viaţa când nu pot să absorb nimic.

Făcând acest prim pas, descopăr drumul corect al lumii superioare. Ce înseamnă „lumea superioară”? Realitatea în care trăiesc acum, este numită „această lume”. Dar realitatea pe care o simt în afara mea, în conexiunea cu prietenii, cu un prieten „om”, este numită „lumea superioară”, pentru că este nivelul uman, care este cu mult mai înalt decât cel animal.

Din Lecţia 1 din Convenţia din Spania 6/3/2011

Binecuvântat cu dăruire

Întrebare: Este scris: „Fii binecuvântat în toate acţiunile tale”. Ce înseamnă să fii binecuvântat?

Răspuns: „Binecuvântat” înseamnă că eu am garantată proprietatea de dăruire în dorinţa mea de primire. I-am găsit defectul şi lupt din răsputeri să mă pregătesc pe mine însumi, după care primesc „binecuvântarea” Creatorului, intenţia de dăruire peste întreaga mea dorinţă.

Binecuvântarea este Bina. Cu ce altceva poate fi un om binecuvântat? Ce ne lipseşte nouă dacă nu Lumina Reformatoare? Nu este nimic. Toată creaţia este făcută din dorinţă şi dacă ea câştigă intenţia de dăruire, este deja binecuvântată fiindcă nu există stare mai perfectă de atât. Asta este tot de ce avem nevoie.

Se spune că omul trebuie să primească o sută de binecuvântări zilnic. Cu alte cuvinte, omul trebuie să-şi reformeze întregul vas pentru a fi potrivit dăruirii, cele zece Sfirot, fiecare din ele divizîndu-se în zece. Aceste o sută de binecuvântări devin cele o sută de porţi (Şaarim), pentru că în starea lui prezentă, omul îl evaluează pe Creator (meşaher) cu vasul lui corectat care devine plin cu Lumină.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 6/7/2011 Scrierile lui Rabaş

Ecranul pentru revelarea Creatorului

Intrebare:  In viitoarele conventii, daca dorim ca Creatorul sa fie revelat, ce ar trebui sa cerem noi?

Raspuns: Revelatia Creatorului este dragostea si daruirea care se descopera intre fiintele umane.In interiorul acestei proprietati, ii gasim sursa, forta superioara care ne-a creat, si o simtim in interiorul nostru.

De aceea, numele Creatorului este “Boreh,”  insemnand “Bo uh Reh”sau “vino si vezi,”descopera. Il descoperi pe EL in interiorul tau, in proprietatile tale reformate. Ele servesc ca ecran, monitor, in care iti poti gasi lumea.

Din Lectia Virtuala Fundamentele kabbalei 5/29/2011

Sa fie un succes total

Intrebare: Ce am nevoie sa fac pentru a fi suta la suta incununat de succes la conventie?

Raspuns: Poti avea succes total doar pe calea gandului! “ Sunt o parte din acesta impreuna cu ceilalti. Vreau sa ma unesc cu ei toti. Realizez ca in unirea mea cu ceilalti, in interiorul acestei conexiuni, voi descoperi toate gradele spirituale, lumile, si starile mele spirituale. Daca ma unific complet cu ceilalti, voi ajunge la totala corectare, sau cel putin la o corectare partiala a cai ( daca inca  nu m-am conectat total cu ceilalti).”

Dar tot ce are de a face cu spiritualitatea se dezvaluie in conexiunea dintre oameni. Mai mult de atat, aceasta alipire trebuie sa fie bazata pe daruire. Aceasta inseamna ca ii apare unei persoane doar cand el sau ea este indreptat spre ea in mod corect: eu insumi, grupul, si studiile proprietatilor noastre descrise intr-o carte cabalista.

Din Lectia Virtuala a Fundamentelor Kabbalei 5/29/2011

Ce Dorinta vorbeste in Mine?

Intrebare: Cum ma pot lamuri ce dorinte deservesc eu?

Raspuns: Daca nu vei internaliza intentionat si constient dorinta grupului, fara indoiala vei fi la ordinul dorintelor straine. Vei urma ordinele care sunt la moda, directiile date de media si tot ce ajunge la tine din cele patru colturi ale lumii: „ Du-te acolo, gandeste asa, cumpara asta”, etc.

Una singura este dorinta ta: atunci cand faci apel la grup si doresti sa primesti dorinta de la prietenii tai. In acest caz, tu esti cel care alege dorinta lor, iar ea te duce catre revelarea sufletului tau.

In afara de asta, tu nu ai avut niciodata o dorinta a ta. Doar Creatorul are o dorinta autentica, ce a avut originea in el si care nu a fost in nimeni altcineva. Dorintele noastre vin intotdeauna din afara noastra.

Prin urmare, alegerea mea este in a decide carei dorinte ii dau glas: unei tendinte zadarnice sau dorintei specifice a unui grup anume, care are ca scop o anumita directie. Imi concentrez eforturile pentru a fi patruns de aceasta dorinta si sa muncesc pentru ea. Aceasta este singura mea sansa. Dorinta in sine nu este a mea la origine: Este adusa ori de valul lumii ori dobandita din grup, din mediul corect.
Din partea 4  Lectia Zilnica de Cabala 6/6/2011, Scrierile lui  Rabash