Monthly Archives: februarie 2023

Lumi – Stări ale omului

527.09Întrebare:: Cum are loc revelarea Creatorului și ce oferă ea?

Răspuns: Revelarea Creatorului are loc în măsura în care o persoană dorește să-L descopere pentru a fi ca El.

Întrebare:: Ce sunt lumile spirituale?

Răspuns: Sunt stări ale omului care se apropie de Creator.

Întrebare:: De ce sunt numite „lumi”?

Răspuns: Așa se simte, că se află într-un astfel de mediu.

KabTV „Întrebări și răspunsuri scurte” 067.01.2023

Un frumos act al prietenilor

627.2Comentariu: Am citit povești foarte emoționante care duc la întrebări importante. O fată scrie pe Facebook: „Am 13 ani. Acum șase luni, am început să-mi pierd părul și mi-am pierdut tot părul. Am refuzat să merg la școală pentru că eram sigură că toată lumea va râde de mine. Dar 12 dintre prietenii mei au venit la mine cu capul ras complet. Au făcut asta din solidaritate cu mine. Trei dintre ele erau fete. am izbucnit în lacrimi. Am scris despre asta pe Facebook. Mi s-a spus în comentarii că nu au făcut-o din inimă, că știu că părul le va crește din nou, dar al tău nu, că vor doar să devină celebri și așa mai departe. Dar nu vreau să-i aud”, scrie fata. „Ei sunt în continuare cei mai buni prieteni ai mei pentru totdeauna!”.

Răspunsul meu: Desigur!

Întrebare:: Spuneţi-mi vă rog, chiar dacă s-a făcut așa cum au scris oamenii, cu o astfel de intenție, ce fel de act este acesta?

Răspuns: Aceasta este o faptă înaltă. Este compasiune, este empatie și înseamnă mult.

Compasiunea este o forță foarte puternică. Drept urmare, ei vor arăta tuturor de la școală cum să acționeze, ce fel de relații ar trebui să fie. Și cred că vor înceta rapid să acorde atenție aspectului.

Întrebare:: Crezi că acesta este un pas către starea asta?

Răspuns: Da. Sau poate, dimpotrivă, mulți oameni de la școală își vor tunde părul din solidaritate.

Întrebare:: În înțelegerea spirituală, ce este compasiunea?

Răspuns: În înțelegerea spirituală, compasiunea este viața în altul.

Întrebare:: Este aceasta o încercare de a trăi în altul, ceea ce vedem cu acești copii?

Răspuns: Da, este spiritual. Acesta este un pas care este aproape de spiritual.

Întrebare:: Și trăirea în altul înseamnă să mă dizolv în el sau să-l iau în mine? Pot să spun asta, sau contează?

Răspuns:: Sunt în celălalt. Vreau să intru în el, vreau să exist în el, în toate problemele lui.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 15/12/22

Este mai bine să fii la un nivel inferior, dar toți împreună

937Cum te poți pregăti pentru viitorul congres de la Arava, astfel încât să poți fi alături de toți împreună, chiar în epicentrul lui, și să nu ratezi ceva foarte important, care să-ți fie apoi ca un ghimpe în inimă mulți ani?

Dacă urmăriți îndeaproape congresul, indiferent de unde, atunci vă veți alătura lui și vom fi cu toții împreună în același Kli, în aceleași verificări și în aceleași exerciții. Și astfel ne vom ridica împreună.

Desigur, toată lumea va înțelege acest lucru în măsura în care este pregătit. Dar mai avem aproape o lună înainte și ne putem pregăti pentru ca toată lumea să fie practic la același nivel. Și asta înseamnă mult.

Este mai bine să fii la un  nivel inferior, dar toți împreună, decât la un nivel mai înalt cu fiecare pe cont propriu. Sper că ne vom integra astfel încât să fim toți împreună într-o mică măsură, dar ne vom înțelege cu toții și vom încerca să ne ridicăm împreună. Asta este important pentru congres.

Deci cel mai important lucru pentru acest congres este să fim împreună! Nu fizic, ci psihologic și spiritual.

Este mai bine să fim împreună la un nivel inferior decât singur la un nivel superior, pentru că atunci când sunt la același nivel cu grupul de zece, sunt într-un Kli spiritual. Și când sunt singur la nivelul spiritual, fără un Kli spiritual, nu există nicio garanție că voi putea rămâne acolo. În orice moment pot cădea de acolo.

Trebuie să ajungem la sfârșitul corecției cel puțin în grupul zece, iar apoi toate celelalte grupuri de zece se vor alătura. Până acum, există un număr mic de grupuri de zece la nivelul de sfârșit al corecției, grupul de zece ale lui Rabi Șimon și încă câteva. Și vrem și noi să realizăm asta, așa că mizăm pe succesul, nu al oricărui individ, ci al unui grup de zece cel puțin.

Din partea a 2-a a Lecției zilnice de Cabala 26.01.2023, Scrieri ale lui Baal HaSulam „Introducere în Cartea Zohar

Civilizația iubirii globale

632.3La Ştiri (Big Think): „În 1973, la MIT a fost dezvoltat un program de calculator pentru a modela sustenabilitatea globală. Acesta a prezis că până în 2040 civilizația noastră se va sfârși. … Iar ceea ce a imaginat computerul în anii 1970 s-a adeverit în mare parte. Ar putea mașina să aibă dreptate?

„Predicția, care a reapărut recent în presa australiană, a fost făcută de un program numit World One. A fost inițial… comandat de Clubul de la Roma pentru a modela cât de bine poate lumea să-și susțină creșterea. …

„Calculele modelului au luat în considerare tendințele nivelurilor de poluare, creșterea populației, cantitatea de resurse naturale și calitatea generală a vieții pe Pământ. Predicțiile modelului de înrăutățire a calității vieții și scădere a resurselor naturale au fost până acum adeverite în mod tulburător.

Întrebare: Dacă este prezisă prăbușirea civilizației în forma pe care o știm, atunci sub ce formă va exista civilizația?

Răspuns: Lasă-i să transmită ceea ce a indicat computerul pentru următorii 20 de ani. Și vom vedea în ce măsură este corect sau nu. Nu am auzit sau citit nimic despre acest computer. Vreau să văd ce a scris și ce s-a adeverit, nu niște repovestiri ale acestora.

Întrebare: Chiar dacă acestea sunt povești și basme, vă rog să-mi spuneţi sentimentele dvs.: „Ce fel de civilizație ar fi dacă nu ar exista nimeni ca astăzi?” În general, o astfel de civilizație nu este, cel mai probabil, necesară.

Răspuns: Nu. Este necesară doar pentru a realiza greșeala drumului său.

Întrebare: Ce fel de civilizație va exista în viitor? Nu în 2040 sau 2050, dar, în general, ce fel de civilizație vom avea?

Răspuns: Civilizația se va construi pe iubire universală, interconectare și asistență reciprocă. Acestea sunt de bază. Dar asta după ce ne-am dat seama de răul civilizației noastre.

Întrebare: Și cum vom fi conștienți de asta? Prin lovituri?

Răspuns: Iată problema noastră. Fie ne dăm seama de asta într-un mod bun, fie într-un mod rău, cu băţul către fericire sau conștientizarea căii corecte.

Întrebare: Sunt interesat de părerea dumneavoastră despre cum ne vom da seama de acest lucru și cum vom vedea ce se întâmplă?

Răspuns: Cu un băț, cred. Până acum, este improbabil ca omenirea să fii realizat ceva. Trebuie să existe recunoașterea răului naturii lor de către fiecare persoană. Și atunci va face ceva cu ea însăși și nu cu alții.

Întrebare: Pentru ca noi să facem ceva cu noi înșine, va fi nevoie de lovituri puternice?

Răspuns: Sper că nu, dar în general totul duce la asta.

Întrebare: Și cum se desfășoară acest vector? Am spus de mai multe ori că trăim în critica celorlalți, în capturarea altora. Dar vectorul, cum se desfășoară?

Răspuns: Vectorul comun ar trebui să ne facă să realizăm că suntem dușmani unii pentru alţii și în acest sens suntem dușmani pentru noi înșine.

Întrebare: Deci, acesta nu este dușmanul meu, ci dușmanul meu este în interiorul meu. Acesta este principalul lucru la care ar trebui să ajungem?

Răspuns: Da.

Întrebare: Atunci la viitor prin iubire, așa cum spui?

Răspuns: Da. Ajungem apoi la viitor prin iubire și la biruința binelui asupra răului.

Întrebare: Iar când iubirea, bunătatea și o bună atitudine vor predomina, ce vor face oamenii?

Răspuns: Oamenii vor renunța la orice muncă inutilă și vor merge la pescuit, la plajă, la mare, vor avea grijă de copii, se vor plimba prin parc cu flori în păr, vor asculta cântând păsările și vor înregistra păsările cântând. Așa va fi viața. Toți se vor pleca unul în fața celuilalt.

În general, aceasta este o viziune stupidă asupra viitorului.

Întrebare: Ce credeai că este real? Când iubirea…

Răspuns: O persoană nu poate exista fără o luptă. Și lupta, pentru ce? Pentru recoltă? Pentru teritorii? Unde o persoană simte că face ceva, creează?

Întrebare: Dar ce se întâmplă dacă iubirea stăpânește lumea? Unde este lupta, ce este lupta?

Răspuns: Lupta va fi în a putea arăta iubire din ce în ce mai mult. Va fi foarte greu. Aceasta este partea cea mai grea.

Întrebare: Deci există drame și orice altceva?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Dar cu bucurie, cu iubire?

Răspuns: Va fi tot cu drame. Fără aceasta, o persoană nu poate exista.

Întrebare: Dar tot ne îndreptăm spre iubire?

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci va fi stabilit un astfel de obiectiv și o persoană va merge spre el. Ce vreţi să spuneţi cu cuvântul „iubire” acum când îl spuneţi?

Răspuns: Când prețuiesc pe altul mai presus de mine însumi.

KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 15/12/22

Cine este adevăratul erou?

294.3Un erou este cineva care, bazându-se pe natura sa egoistă, construiește din sine o altă persoană, care este asemănătoare Creatorului.

Imaginați-vă că o persoană, ca un vierme, se află în interiorul unui măr putred și începe să iasă încet din acesta. Își scoate capul afară, vede o lume minunată a dăruirii și a  iubirii și iese din sine într-un spațiu complet diferit, cerul albastru și soarele, nu întunericul în care a trăit. Deși era suficient din tot ce era necesar pentru corpul său, această lume nu era acolo.

Și acum, când iese din acest putregai, trebuie să-l proceseze, ceea ce înseamnă să-și prelucreze tot egoismul pentru a dărui altora. Si cum?! Din el însuși, din egoismul său, el construiește asemănarea cu Creatorul.

Îll studiază pe Creator, Îi cere să Se dezvăluie, să-i arate un exemplu, ca un adult unui copil și își depășește ego-ul atât cât poate. El îl folosește nu pentru el însuși, ci pentru asemănarea cu Creatorul. Iar asemănarea cu Creatorul înseamnă iubire pentru toți ceilalți.

Și așa în porțiuni: mai studiază puțin pe Creator, devine puțin mai mult ca El; il studiaza putin mai mult pe Creator, putin mai mult devine ca El. Drept urmare, el vede că tot egoismul său are scopul doar de a transforma această masă uriașă și teribilă în asemănare cu Creatorul, pentru a obține calitatea deplină a dăruirii și a iubirii pentru toți ceilalți.

Și atunci devine egal cu Creatorul. Asta este tot. Problema este rezolvată. Dar este complet opusul modului în care folosim egoismul în lumea noastră. Și acum trebuie să începem să-l procesăm.

Întrebare: La un moment dat în istorie, un bărbat pe nume Adam și-a dat seama că în jurul lui exista un egoism puternic. Din acel moment, sistemul spiritual a început să se desfășoare ca bază pentru ascensiune.

Se dovedește că nu ne-am putea lipsi de ceea ce s-a întâmplat înainte pentru a ne da seama de tot acest egoism, de toată această masă?

Răspuns: Nu am putut. Ce s-a întâmplat înainte de vremea noastră, așa trebuia să fie. Dar de la vremea noastră încolo, putem deja să acționăm diferit.

Din KabTV „Am primit un apel. Cine este adevăratul erou?” 28.01.2012

„Cât de repede putem umple lumea cu iubire?” (Times of Israel)

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Cât de repede putem umple lumea cu iubire?

Cu toții ne dorim să trăim într-o lume plină de iubire, dar în același timp ne gândim că este imposibil.

Dar dacă am putea trăi într-o lume iubitoare?

În prezent trăim într-o lume ostilă. Ne trezim din ce în ce mai mult că luptăm și concurăm unii cu alții, iar ca urmare viața noastră se înrăutățeşte.

Natura noastră egoistă, în care dorim să beneficiem noi înşine pe cheltuiala celorlalți, începe să se întoarcă împotriva noastră, deoarece nu ne putem îndeplini niciodată dorințele crescânde și de asemenea, avem din ce în ce mai multă furie și cruzime în lume, care se întoarce la noi în mod negativ.

Acum imaginați-vă că am putea schimba viziunea asupra lumii și relațiile noastre într-o direcție de iubire și grijă.

Ce se întâmplă dacă am putea schimba brusc lumea, astfel încât nimeni să nu exploateze sau să facă rău altora?

Am vedea atunci o lume opusă, una în care fricile, anxietățile și senzațiile negative în general, s-ar schimba într-o direcție pozitivă – una de sprijin, încurajare și iubire unul pentru celălalt.

Iubirea ne-ar obliga să ne dorim să gândim și să acționăm optim. Am opri situația noastră constantă de a ne menține ocupați cu o gamă continuă de produse, publicitate, folosire și aruncare a exceselor inutile.

Dacă iubirea ar umple lumea, atunci chiar dacă nimeni nu ar lucra, ne-am satisface nevoile pentru că nu am avea nicio dorință de excese. În schimb ne-ar împlini complet o atmosferă de iubire și considerație reciprocă.

Egoul uman exagerat de astăzi ne conduce la un contrast tot mai mare cu natura, deoarece aproximativ 90% din ceea ce producem nu este necesar, în timp ce natura însăși produce doar ceea ce este necesar. În natură, totul este folosit în mod repetat la 100% din capacitatea sa.

Natura funcționează ca un sistem integral închis, iar influența noastră în natură este excepția. Adică, produsele noastre nu revin în natură în forma lor naturală, ci mai degrabă într-o formă distorsionată care aduce toxine și otrăvuri înapoi în natură.

Dacă totuși ne-am conecta cu iubire unii cu alții, atunci am curăța lumea. O atitudine iubitoare și grijulie între noi ar înlocui cerințele de exces și surplus și am ajunge la un echilibru nou între noi și cu natura.

Mai mult decât atât, până când nu vom aduce o transformare majoră a atitudinii noastre unul față de celălalt – unde iubirea ar înlocui ura și unde grija și sprijinul ar înlocui indiferența și apatia – atunci, cu cât investim mai mult în mijloace tehnologice pentru a curăța lumea fără a ne repara atitudinea unul față de altul, cu atât vom descoperi că lumea noastră devine din ce în ce mai poluată. Acest lucru se datorează faptului că natura ne cere în cele din urmă să ajungem în echilibru unul cu celălalt în atitudinea noastră unul față de celălalt, astfel încât să creăm o atmosferă de iubire și considerație reciprocă în întreaga lume. Până când nu vom face acest lucru, natura va continua să ne reamintească că eforturile noastre de a ne rezolva acumularea de probleme fără a ne repara atitudinea unul față de celălalt, nu va duce decât la tot mai multe probleme și suferințe.

Pentru a dezvolta relații de iubire în lumea noastră, trebuie să ne exercităm atenția, considerația și responsabilitatea unii față de alții. Făcând acest lucru, vom participa reciproc la sistemul integral al naturii și numai atunci vom depune mărturie pentru o nouă lume iubitoare, care va rezolva nenumăratele probleme și crize care se năpustesc astăzi asupra noastră.

Legile principale nu pot fi schimbate

282.02Comentariu: În blogul dvs. ați scris că un sacrificiu este capacitatea unei persoane de a tăia literalmente bucăți din dorințele sale de la nivelurile mineral, vegetal și animal.

Cel mai simplu lucru este să lucrezi cu dorințe minerale. De exemplu, în Tora aceasta este descrisă ca fabricarea diferitelor obiecte din metale prețioase. În plus, aţi menționat diferite categorii de tot felul de dorințe vegetale și animale, care conform Torei sunt sacrificate.

Ultimul nivel al dorinței este uman: Cohen, Leviți, Israel. Acest lucru nu este clar.

Răspunsul meu: Totul se măsoară dacă o fac în mod clar în beneficiul oamenilor sau nu.

Întrebare: Dar de ce este totul codificat așa? Tora are o vechime de peste 3.000 de ani și majoritatea oamenilor nu simt că este necesar să se apropie de Creator „tăiând bucăți din egoismul lor”. De ce este totul atât de ascuns și nu este spus direct?

Răspuns: Practic se spune direct. Dar oamenii nu vor să recunoască.

Întrebare: Dar nu este clar din Tora că este necesar să lucrezi cu egoismul din interiorul unei persoane.

Răspuns: De ce? „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” și așa mai departe. Ce nu este clar aici? Cele mai elementare legi sunt date într-un mod concis și foarte clar. Nu le poți schimba în niciun fel.

Comentariu: Da. Dar când citești toate aceste povești de iubire…

Răspunsul meu: Într-adevăr, oamenii încep să le interpreteze în felul lor: unii da, alţii nu, da pentru un lucru, nu pentru altul. Totul se datorează egoismului nostru. Așa transformăm totul în favoarea noastră.

KabTV „Stări Spirituale”08.01.2023

Cum văd eu lumea viitorului

249.01Oamenii mă întreabă adesea cum văd lumea viitorului, pe ce se va baza și cum vom interacționa în ea unii cu alții.

Din păcate, trebuie să recunosc că nu o văd să vină în viitorul apropiat. Vor fi mult mai multe probleme care vor însoți nașterea unei lumi noi. Dar când se va dezvălui, va fi o lume diferită, una care există în mintea oamenilor care vor înțelege că este necesar să trăim în așa fel încât să facem orice pentru a evita războaiele și ura dintre noi.

Trebuie să luptăm între noi pentru ca nimeni să nu aibă ură față de celălalt, ci dimpotrivă, iubire reciprocă, respect și dorință de conexiune.

Sper că vom ajunge la asta. Cel puțin acum toate evenimentele din lume au ca scop să dezvăluie ce este bine și ce este rău între noi.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 1/26/23, Scrierile lui Baal HaSulam „Introducere în Cartea Zohar

Lumină albă, dorință neagră

151Întrebare: De unde provin literele Yod-Hey-Vav-Hey? De ce sunt numite numele Creatorului din patru litere al ?

Răspuns: Pentru că lumina albă își desenează imaginea pe un fundal negru. Dorința este neagră, lumina este albă. Astfel, o imagine a calităților luminii este desenată pe calitatea dorinţei.

Întrebare: De ce este prima literă Yod?

Răspuns: În general, toate acestea sunt explicate foarte simplu. Calitatea luminii și calitatea întunericului sunt plasate opus una față de cealaltă, astfel încât lumina să se înfățișeze pe ea însăși exact în această formă.

Litera Yod arată ca o virgulă și indică începutul expansiunii luminii. Litera Vav este descrisă ca o baghetă, care simbolizează răspândirea luminii de sus în jos. Toate literele ebraice sunt create în acest fel.

KabTV „Studiul celor zece sefirot (TES)” 115.01.2023

Să iubești o persoană sau masele?

49.01Întrebare: Există un fenomen când o persoană, de exemplu un actor, urcă pe scenă și lucrează cu publicul, nu poate trăi fără el, îi dorește. Și când își întâlnește fanii individual, îi tratează cu dispreț. De ce?

Răspuns: Acest lucru se întâmplă pentru că, în general nu-i plac oamenii. El iubește masa, următorul lor nivel, atunci când sunt conectați unul cu celălalt. Prin urmare, atitudinea lui se manifestă fie într-un mod egoist, fie altruist.

Artistul iubește o masă de oameni pentru că îl laudă și el primeşte energie. Cunoaștem actori care sunt ca un „șoarece” în viața de zi cu zi. Dar urcă pe scenă și deodată iată-l pe Hamlet sau maurul. Iar în viața obișnuită este nimeni și nimic.

Dar trăiește pe scenă pentru că acolo se transformă într-un alt personaj.

Ai fost vreodată prinț în viața ta? Nu. Dar el a făcut-o! Lucrează ca prinț două-trei ore în fiecare seară. Asta înseamna mult. Și desigur, pentru asta iubește publicul care stă în fața lui. Nu-i plac oamenii individual, pentru că nu îi oferă posibilitatea de a rămâne în imaginea unui prinț. Aceasta este o abordare pur egoistă.

Și există o abordare altruistă când în fața artistului se află o masă de oameni care vor să se unească cumva, atunci acesta este desigur, un domeniu de activitate pentru el. Fie auto-gratificare, fie plăcere generală. Ori te ridici în mod egoist, ori ridici masa unind-o, ridicând-o pe ea.

Publicul se ridică la un nivel superior datorită puterii pe care i-o dă actorul; se ridică mai sus înseamnă mai aproape de lumină, de soare după cum se spune. În acel moment, el le dă o lumină benefică.

Și apoi coboară, dar acest efect rămâne în ei. Și astfel, din când în când, încep să simtă un fel de oportunitate de a se ridica în ei înșiși.

KabTV „Am primit un apel. Cum să devii o vedetă?”14.05.2011