Daily Archives: 2 iulie 2024

Atingeți starea unui embrion

232.07Întrebare: Cum putem continua să lucrăm la conexiune, astfel încât să nu aibă loc un avort spontan?

Răspuns: Sarcina noastră principală este să atingem starea de Ibur (embrion) în care ne unim în grupul de zece. Ar trebui să fie zece oameni, nu mai mult. Mai puțin este posibil.

Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, vom trece prin așa-numitele „trei zile de absorbție a semințelor”. Sămânța care a pătruns în uter trebuie să se atașeze de peretele său interior.

Durează trei zile, ceea ce simbolizează cele trei linii. În lumea noastră toate acestea se întâmplă ca o consecință a acțiunilor lumii spirituale.

Trebuie să trecem prin această stare și să ne atașăm pe deplin ca grup de Creator în trei linii.

Din Lecția de Cabala 19.02.20, „Pregătirea pentru Convenție”

Numai unitatea va salva lumea

183.03Dacă ruina totală pe care sunt destinați să o aducă asupra lumii nu este încă evidentă pentru lume, ei pot aștepta un al treilea război mondial sau al patrulea. Bombele își vor face treaba (Baal HaSulam, Scrierile ultimei generații).

Întrebare: Situația actuală din lume este de așa natură încât cuvintele lui Baal HaSulam despre al treilea și al patrulea război mondial sună deosebit de relevante. Ce ar trebui să audă oamenii în fiecare zi pentru a se îndepărta de această stare?

Răspuns: În cuvintele lui Baal HaSulam, oamenii ar trebui să vadă instrucțiuni precise pentru acțiunile dorite care le vor dezvălui secretul creației și apoi totul va fi rezolvat. Lucrăm în această direcție.

Întrebare: Baal HaSulam scrie că toată lumea ar trebui să ia doar ceea ce este necesar pentru existență și să-și orienteze restul către eforturi în folosul aproapelui și al Creatorului. Cum se pot schimba brusc cei care astăzi doresc să folosească arme nucleare și să înceapă să aibă grijă de bunăstarea vecinului lor?

Răspuns: Acest lucru va veni la om de sus, „își vor transforma săbiile în pluguri”. Toate acestea vor veni, dar nu în modul în care gândim noi. Creatorul va pune alte gânduri în capul unei persoane, iar oamenii vor începe să acționeze în acest fel. Atât de mult încât dacă îi spui persoanei „Ai gândit diferit ieri”, ea nu te va crede.

Întrebare: Ce fel de înțelegere ar trebui să fie transmisă publicului în fiecare zi?

Răspuns: După ce ne-am consultat, trebuie să ne testăm concluziile asupra unui grup și apoi să aducem aceste cunoștințe în lume pentru ca oamenii să nu respingă ceea ce le prezentăm.

Trebuie să le oferim înțelegerea faptului că natura noastră rea, egoismul, ne îndepărtează unul de celălalt și este cauza tuturor suferințelor noastre. Aceasta esteîn  primul rând.

În al doilea rând, nu putem corecta egoismul prin nicio decizie politică, economică sau de altă natură, ci doar cu ajutorul conexiunii noastre și cu dorința de a dezvălui acest punct din interiorul nostru care îi unește pe toți cu ceilalți.

În această formă, vom începe să ne apropiem unul de celălalt, și în această măsură, vom simți cât ne salvează și ne ridică deasupra naturii, apropierea dintre noi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 18/6/24, Scrierile lui Baal HaSulam “Scrierile ultimei generații”

Atingeţi sufletul comun

929Într-adevăr, există un singur suflet în lume… Același suflet există în toți copiii lui Israel, complet în fiecare și în toţi, ca și în Adam Harişon, deoarece spiritualul este indivizibil și nu poate fi tăiat – ceea ce este mai degrabă o trăsătură a lucrurilor corporale.

Mai degrabă, a spune că există 600.000 de suflete și scântei de suflete pare ca și cum ar fi divizat de forța corpului fiecărei persoane (Baal HaSulam, Articolul “600,000 Suflete”).

Fiecare persoană are un suflet și același suflet este prezent în toată lumea. Nu ne putem imagina cu adevărat acest lucru. Este ca teoria relativității – nu toată lumea poate înțelege ceea ce descrie, iar lumea spirituală este și mai dificil de înțeles.

Există mai multe principii pe care le acceptăm cu privire la credință, deoarece cabaliștii vorbesc despre ele din experiența lor. Până nu trecem de Machsom, bariera care separă percepția noastră asupra lumii noastre de percepția lumii spirituale, nu le putem înțelege pe deplin.

În lumea spirituală, există un singur suflet care există în fiecare dintre noi și în noi toți împreună. Nu este că dacă sufletul este în fiecare persoană, este o mică parte a sufletului colectiv, iar dacă este în toată lumea, este un singur suflet colectiv. Nu, este unul și același suflet.

Totul depinde de cât de mult dezvăluie o persoană acest suflet. Cu alte cuvinte, măsura în care dobândește calitatea de dăruire, conexiune și iubire determină cât de mult percepe sufletul colectiv, fie în volum mai mare sau mai mic. Dar în esență, este întotdeauna unul și strălucește constant asupra lui.

În percepția noastră asupra realității, nu ne putem imagina că sufletul colectiv, fiind unul pentru toată lumea, poate locui în percepția fiecărei persoane sau poate fi simțit ca parte.

Egoismul nostru ne împiedică să-l vedem pe deplin. Din acest motiv, s-au făcut două discernăminte în corpul corporal, [adică în percepția egoistă]: În primul discernământ, cineva își simte sufletul ca un organ unic și nu înțelege că acesta este întregul Israel. [Acesta este singurul lucru creat de Creator.]

În al doilea discernământ, adevărata lumină a sufletului lui Israel nu strălucește asupra lui în toată puterea ei de iluminare, ci doar parțial, în măsura în care s-a purificat prin întoarcerea la colectiv.

Semnul corectării complete a corpului este atunci când cineva simte că sufletul său există în întregul Israel, în fiecare dintre ei, pentru care nu se simte ca individ, căci unul depinde de celălalt.

În acel moment, el este complet, fără cusur, iar sufletul strălucește cu adevărat asupra lui în cea mai mare putere, așa cum a apărut în Adam HaRişon… [Adică, așa cum a fost în starea în care a fost creat de Creator.]

Din Lecția zilnică de Cabala 20.02.20, “Grupul de zece”

Limbajul cercetătorului cabalist

525Întrebare: Ebraica dumneavoastră se bazează pe un vocabular limitat?

Răspuns: Da, într-adevăr, dar nu este nevoie de mai mult.

În secolul trecut, au existat doi mari înțelepți cabalişti: marele nostru profesor Baal HaSulam și marele cabalist Rav Kook. Rav Kook i-a spus întotdeauna lui Baal HaSulam că-i invidiază vocabularul său mic, cu care putea transmite straturi uriașe de cunoștințe, senzații și perspective.

Rav Kook însuși a fost, ca să spunem așa, stăpânul cuvântului spiritual, al limbajului literar. Limbajul lui este foarte înflorit, verbal, complex și confuz. Atât timp cât citești o frază, de o pagină și jumătate, ca Lev Tolstoi, cu greu poți înțelege ceva. Dar așa s-a exprimat el. Depinde și de caracterul persoanei.

În ceea ce mă privește, din moment ce în esență sunt încă cercetător, om de știință și sistematizator, nu tolerez nimic de prisos. Prin urmare, în discursul meu, în explicațiile mele, încerc să concretizez totul.

Cred că acesta este cel mai important lucru în educaţia umană. Iar sentimentele depind deja de munca interioară a omului.

Din KabTV „Am primit un apel. Limitarea Cabalistului” 17/04/10

O întrebare dificilă de la „Căutător-de-adevăr”

961.2Comentariu: O persoană având avatarul „Căutător-de-adevăr” întreabă: „De ce toată lumea îi urăște pe evrei și chiar și eu?”

Răspunsul meu: Pentru că lumea este aranjată în așa fel încât evreii au singurul punct adevărat al acestei lumi, iar acesta este simţirea Creatorului. Pentru asta, toată lumea îi urăște.

Comentariu: Dar, în mod ideal, ar trebui să fie invers.

Răspunsul meu: Nu, adevărul se obține doar din întuneric. Prin urmare, trebuie să fim în mod constant la tranziția dintre întuneric și lumină.

Întrebare: Ce indică asta?

Răspuns: Acest lucru indică faptul că evreii, poporul Israel, au un instrument. Acest instrument poate determina dacă îl urmăresc pe Creator sau orice altceva.

Întrebare: Au evreii un astfel de instrument?

Răspuns: Da.

Întrebare: De ce să-i urăsc pentru asta?

Răspuns: Pentru că o au.

Întrebare: E ca și cum ei îl au și eu nu? Ăsta e jocul?

Răspuns: Da, este chiar mai mare. Este pentru că Creatorul o face aşa. Dacă ar fi la nivelul lumii noastre, ar fi doar jumătate din necaz.

Întrebare: Deci, dacă ar fi doar între noi, spuneţi că ar fi jumătate de necaz. Înseamnă asta că Creatorul îndreaptă această ură către noi, evreii?

Răspuns: Da.

Întrebare: Faptul că Căutător-de-adevăr recunoaște în timp ce scrie, la sfârșit: „Și eu îi urăsc”, cum interpretaţi asta?

Răspuns: Așa se simte în interior. Dacă el simte, atunci așa este.

Întrebare: Spuneţi-mi vă rog, când spune: „Și eu îi urăsc pe evrei”, este durere în asta, că „te urăsc”? Ce credeţi?

Răspuns: Aceasta este durerea conexiunii evreilor cu Creatorul. Pot avea orice, dar dacă nu am acest punct de conexiune cu Creatorul, atunci pur și simplu sunt nimeni.

Întrebare: Ce ar trebui să facem pentru a fi cu adevărat conectați cu Creatorul?

Răspuns: Trebuie să justificăm că suntem Israel. „Israel” tradus înseamnă „drept către Creator”. Asta este tot.

Întrebare: Ce trebuie să facem pentru asta?

Răspuns: Lasă totul deoparte, cu excepția acestui dor de Creator; este cel mai important lucru.

Comentariu: Deci orice altceva sunt doar jucării, spuneți.

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Ar trebui să rămână doar asta?

Răspuns: Da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” 6/5/24