Întrebare: Ce înseamnă să credem că toate stările vin de la Creator, și cum ajungem la o astfel de credință?
Răspuns: Cum ajungem la credința că toate stările vin de la Creator? Doar prin conștientizarea treptată, că nu există nimeni altcineva în afară de El.
Acest lucru se întâmplă sub influența luminii superioare asupra noastră. La urma urmei, pe lângă faptul că această lumină controlează totul – natura minerală, vegetală, animală și umană – își dorește și elementul pe care îl controlează, adică omul, să-l simtă.
Aceasta este deja o atitudine nouă, foarte specială, a Creatorului față de om. Adică, Creatorul începe să-l atragă spre Sine, ceea ce trezește în el un sentiment de Sine. O astfel de atracție poate avea două părți.
Pe de o parte, Creatorul atrage omul la Sine; pe de altă parte, El începe să trezească în om tot felul de gânduri, tulburări și interferențe. Este ca și cum am auzi o emisiune normală de vorbire, în timp ce experimentăm unele interferențe pe linie. Creatorul face la fel. El este un maestru în aceste lucruri și trebuie să lucrăm cu asta.
De regulă, Creatorul trezește o conexiune cu noi, și în același timp ceva negativ, adică tot felul de confuzii. Să zicem că acum mă privești, asculți, încercând să-mi înțelegi cuvintele, și în același timp îți imaginezi perna pe care cazi. Dar aceste întreruperi sunt necesare pentru că așa întăriți conexiunea.
Ce să fac? Întreabă-l pe Creator. Nu încerca să te înveselești: „Acum o să fac ceva, o să beau o ceașcă de cafea, să mă încălzesc cumva, să mă enervez!”. Nu este nevoie să-ți trezești măgarul; trebuie să-l întrebi pe Creator: “Faptul că îmi dai gânduri despre Tine — Îți mulțumesc! Faptul că Tu îmi dai dorința de a dormi în loc să ascult lecţia — Îți mulțumesc! Și vreau, de asemenea, să-Ţi mulțumesc că m-ai trezit acum și că m-ai direcţionat mai mult către Tine.” Acesta este cel mai bun lucru!
Ai toate condițiile pentru a începe să lucrezi la răspuns. Așa se face – foarte simplu.
Adică, este de preferat să nu depuneți eforturi proprii. Ar trebui să existe un singur efort – să te întorci la Creator în toate situațiile din viață până când devine clar că nu există altcineva în afară de El, că numai El este în faţa ta.
Și propriile tale eforturi? Nu există eforturi. Cine ești tu pentru a face orice acțiuni spirituale, pentru a lua orice decizie? Nu poate exista nimic asemănător într-un om – doar un apel către Creator!
De aceea, se spune: „Dumnezeu te ajută să te rogi de dimineața până seara”. M-am rugat, adică m-am îndreptat către Creator, am fost tot timpul într-un dialog interior cu El.
Din Lecția zilnică de Cabala 3/9/19, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.1 – “Nu există nimeni în afară de EL”
Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate -
Niciun comentariu→