În articolul „Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă?”, Rabaş subliniază în repetate rânduri, că pe măsură ce omul avansează pe plan spiritual, vălul (ascunderea) se intensifică.

Știm acest lucru din relatarea despre exilul în Egipt și despre Exod. „Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii”; apoi au stat în fața lui Faraon și au trecut prin cele zece plăgi – cele zece lovituri – până când au fost răsplătiți cu ieşirea din Egipt.

Toate acestea ne arată că vălul se îngroașă, iar obstacolele se înmulțesc. Avem nevoie de multă răbdare pentru a percepe aceste lucruri ca pe un rezultat corect al eforturilor noastre. Știm din natura noastră, că pe măsură ce investim mai mult, primim mai mult. Însă aici – întrucât trebuie să ieșim din dorința de a primi – cu cât depunem mai mult efort, cu atât trebuie să crească sentimentul de goliciune din interiorul acelei dorințe, astfel încât în cele din urmă, să ne putem elibera de ea.

Prin urmare, folosindu-și intelectul, omul poate înțelege – și poate chiar justifica uneori – această cale, acest proces de dezvoltare spirituală care nu seamănă deloc cu ceea ce cunoaștem în această lume. Cu cât omul se apropie mai mult de spiritualitate, cu atât se percepe pe sine ca fiind mai departe de aceasta.

Cu cât investește mai multă energie, cu atât simte că pierde mai mult. În consecință, se simte vlăguit. Acest lucru contravine naturii mele: cum să depun efort doar pentru a primi în cele din urmă, o nouă lovitură? Cine ar mai vrea să muncească dacă singurul rezultat este o serie de lovituri?

În cele din urmă, omul cade în disperare și nu știe ce să facă. Bazându-se pe ceea ce citește și aude, poate că este de acord la nivel intelectual cu acest proces – acceptând că aceasta este probabil, calea de a scăpa de dorința de a primi și de a dobândi a doua natură. Dar ce este de făcut?

Totul este expus frumos și corect, însă este oare realizabil în practică? Ce trebuie să facă un om dominat de dorința de a primi?

În realitate, omul nu are altceva de făcut decât să recunoască măreția Creatorului. Omul este incapabil să facă acest lucru singur; natura umană nu posedă o asemenea putere. Omul poate fi ajutat doar de grup, auzind despre măreția Creatorului: că totul depinde de El, că aceasta este voia Sa și că El are puterea de a înfăptui totul. Aceasta se referă la mediu – grupul, Rav-ul și cărțile – tot ceea ce înconjoară omul. Forțele interne ale unui om sunt incapabile să realizeze ceva.

„Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii.” Aici, trebuie să se ajungă la o stare în care cu adevărat, este vorba despre „Eu și nu un mesager”. Adică, trebuie să te adresezi direct Creatorului, să strigi și să suspini. Însă nu stă în puterea omului să facă acest lucru singur, decât dacă este un om virtuos căruia i se acordă ajutor de Sus, sau dacă are norocul să găsească putere în rândul prietenilor, în grup, în cărți și în Rav.

Doar atunci se îndreaptă cu adevărat și corect către Creator, știind că a făcut tot posibilul și conștientizându-și propria neputință. El ajunge la o stare de disperare. Doar prin această disperare omul se abandonează pe deplin voinței Creatorului și Îi permite Creatorului să facă tot ce dorește. Până când omul nu clarifică exact ce cere Creatorul și ce dorește El, nu poate trece de Machsom (barieră).

Esența alegerii noastre constă în scurtarea drumului în timp ce ne aflăm în întuneric și în exil – o stare în care cu cât avansăm mai mult, cu atât ne simțim mai goi. Rabaş scrie că în timpul exilului egiptean, omul poate umple Kli-ul (vasul), dar vasul este plin de găuri, iar tot conținutul se scurge afară. Omul îl umple din nou, și iarăși, vasul se golește.

Omul depune eforturi, dar nu primește nimic în urma acestei munci. Când realizează că nu mai are nicio putere să facă ceva cu acest vas, singura opțiune rămasă este să se adreseze Creatorului pentru ca acesta să fie corectat.

Cum se astupă găurile unui vas găurit? Prin intermediul unui ecran (Masach) folosit în scopul dăruirii. Atunci, vasul devine întreg și complet. Cu alte cuvinte, o „strecurătoare” se transformă într-un „polonic”.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →