În mâinile prietenilor
Întrebare: Ar trebui ca nivelul critic al grupului să fie astfel încât fiecare să fie gata să ofere lumina înconjurătoare oricui din grup?
Răspuns: Da. Ce înseamnă asta? Înțeleg absolut clar că bunăstarea mea spirituală, avansarea mea, gradul meu spiritual, viața mea și destinul meu sunt în mâinile grupului. Dacă simt că sunt în mâinile lor, înseamnă că m-am predat lor.
În realitate, mă aflu într-adevăr în această stare; trebuie doar să înțeleg că este așa și să acționez în consecință. Prin urmare, nu pun nicio condiție, ci pur și simplu ating nivelul la care văd că sunt în mâinile lor, că sunt în interiorul lor și apoi sunt de acord ca așa să fie.
Sunt de acord să fiu dependent de ceilalți, și chiar dacă nu ar exista o astfel de garanție spirituală reciprocă, chiar dacă nu ar trebui să fiu dependent, vreau să fie așa. Aceasta înseamnă că aprob structura acțiunii Creatorului și dorința de a fi în ea. Tocmai acesta este lucrul pe care îl aleg ca fiind singurul lucru corect și bun.
În acest caz, se consideră că am stăpânit acest grad spiritual, și dintre toate stările posibile, aleg cu precizie ce are loc în el. Sunt
Din Lecţia zilnică de Cabala de Sărbătoarea de Sukot, 28/09/26
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question