Category Archives: Congrese

Congresul de la St Petersburg : Saltul începe cu un pas înainte

Pregătirea este cheia succesului!

De acum, trebuie să-mi imaginez congresul în forma ideală. Pentru ce trebuie să fac asta? Întâlnirea prietenilor, de ce trebuie să aibă loc? Experienţe emoţionale – ce gen şi prin ce mijloace externe le putem atinge? Cursuri – pe ce subiect? Poate le voi recomnda pe ale mele. Ce întrebări pregătesc, cele pe care aş dori să le adresez după cursuri şi ateliere? Cum trebuie să mă pregătesc a percepe lumea? Ca un oaspete? Ca o gazdă? Ca un prieten? Ca un student? Ca un profesor? Ca un servitor? Cine sunt în raport cu toată lumea? Şi cum trebuie să mă comport în fiecare stare din acest spectru?

            Lucrez asupra a ceea ce este cel mai dificil pentru mine. De exemplu, dacă nu-mi place să dansez cu toată lumea împreună, atunci mă pregătesc să particip în avans, nu mă cruţ de niciun efort, acţionând cu toate forţele mele

● Voi încerca să rămân în intenţia corectă permanent, să o menţin tot timpul, deoarece toată lumea depinde de intenţia mea. Este adevărat că transfer lumina prin „conducta” mea subţire pentru ei şi deci, trebuie să rămân „on-line” în permanenţă. Trebuie să vorbesc grupului meu de zece: toată lumea susţine pe toată lumea, astfel că nimeni nu pierde această „conductă”. O divizăm şi dorim să o transformăm într-un canal larg de comunicare pentru întreg congresul.

● Mă tem ca nimeni să nu fie deconectat de la intenţia corectă, preocupat în aşa măsură, încât tremur în interior, de teamă şi anxietate. Atunci când se întâmplă ceva unui copil, este o catastrofă pentru noi, „sfârşitul lumii”. Acum, îmi fac griji şi mai mult. Problema este că această teamă nu este în mâinile noastre, nu putem să o simţim bine, nu suntem sensibili la detaşarea de intenţie. Deci, ar trebui să fiu, literalmente, într-o febră, tremurând de teamă pentru toată lumea, astfel încât să nu-şi piardă intenţia. Succesul depinde de asta.

● Indiferent de ce fac prietenii, indiferent ce spun, ce cântece cîntă, vreau să fac totul pentru a mă dezvălui lor, aşa cum trebuie. Constant, mă neliniştesc şi am grijă de ei ca mama de copilul ei care a început să facă ceva. Îl privesc cu nelinişte, dacă va reuşi. Se spune despre asta „o preocupare în inima lui, lăsaţi-l să spună altora”. Preocuparea mea este transmisă tuturor.

● Încerc să vin, cât mai devreme posibil, dimineaţa, pentru a pregăti totul şi pentru a mă uni cu prietenii, pentru a mă aşeza şi a cânta împreună, chiar dacă există numai concizeci de persoane, dar începem, deja, să umplem spaţiul congresului cu sentimentul nostru.

● De fiecare dată, pe drumul de la congres acasă, încerc să mă asigur că niciunul dintre prietenii mei nu pierde atmosfera, intensitatea.

● Adunarea prietenilor trebuie să fie în mişcare, emoţional, cât mai mult posibil, pentru a ne pregăti pentru prelegeri, conferinţe sau atelierele pe care le vor urmări. Aceasta este foarte important. Toate discursurile şi cântecele ar trebui să aibă un program clar şi în proporţia corectă. Întâlnirile nu trebuie să fie prea lungi, dar ar trebui să fie din inimă. Fără această pregătire, o persoană nu va putea fi inclusă în atmosfera generală, în „aerul” congresului, care ar trebui să fie respirat, trăit. Lucrul principal este de a influenţa şi de a atinge pe toată lumea. Trebuie să reflectăm serios la modalitatea de a realiza asta. Trebuie să găsim un sentiment mutual, o inimă reciprocă, obţinută cu ajutorul minţii. Lucrăm într-o manieră raţională asupra sentimentului de unitate.

 

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 27,06,2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Doamnelor, nu ne lăsaţi să cădem!

Întrebare: Aş vrea să înţeleg care este secretul grupului din Kazakhstan. Mereu radiază de fericire şi mă împresionează de fiecare dată. Am stat de vorbă cu o femeie din acest grup, care mi-a zis: „Am un soţ puternic!”. Cu alte cuvinte, ea nu are nicio îndoială că el ar greşi sau că s-ar putea abate de la acest drum. Asta, pur şi simplu, mă uimeşte! Este posibil ca femeile să fie secretul?

 Răspuns: Din păcate, eu nu le cunosc pe aceste femei, dar se pare că au dreptate. Când o femeie vorbeşte astfel despre soţul ei, acest lucru înseamnă un mare sprijin pentru el. Principalul lucru pentru bărbaţi, chiar pentru cei mai duri macho, este ajutorul din partea unei femei. El are mare nevoie de asta. Când o femeie vorbeşte astfel despre soţul ei, el nu poate să-şi permită să fie slab. Va face tot ce-i va sta în putere pentru a justifica părerea soţiei sale pentru a nu părea mai mic în ochii ei.

O femeie inteligentă ştie şi foloseşte acest lucru şi profită de acest lucru. O femeie poate să-şi ajute soţul în acest fel mult mai mult decât grupul, deoarece ea este parte din soţul ei. Dacă ea îl sprijină, succesul lui este sigur.

Atunci, voi, femeile, ţineţi cont de faptul că această misiune specială este în mâinile voastre. Partea feminină şi partea masculină sunt conectate în interior una cu alta prin legături naturale pe care noi nu le cunoaştem. Ele sunt transferate printr-o imagine interioară de la noi la voi, şi invers.

Influenţa voastră asupra noastră este mare şi voi puteţi determina succesul bărbaţilor. Mă bazez cu adevărat pe voi. Nu ne lăsaţi să cădem!

De la Congresul de la Krasnoyarsk de pe 16.06.2013. Lecţia 5. 

 

Fără pregătire – Fără congres

Întrebare: Ştim, deja, că gândul are o putere enormă. Puterea suportului psihologic de colaborare a fost documentat în cercetarea ştiinţifică. La congres, suntem cu toţii într-un singur gând spre obiectivul comun. Eforturile noastre sunt înregistrate undeva, sau pur şi simplu, se „dizolvă în aer”?

Răspuns: În primul rând, toate acţiunile noastre – bune şi rele, bine şi rău, adevărat şi fals – sunt „înregistrate”. În general, aşa cum o ştim, creatura trece prin trei etape:

–          În primul rând, Malchut al Lumii Infinitului înainte de restricţie;

–          A doua condiţie este procesul prin care lucrurile următoare se produc pentru noi: coborârea lumii, spargerea, dezvoltarea în această lume şi ascensiunea înapoi

–          În cele din urmă, ajungem la a treia stare, acelaşi Malchut al Lumii Infinitului, dar care este complet corectat şi este de 620 de ori superior primei stări.

Astfel, coborârea se sus în jos şi ascensiunea inversă sunt considerate ca o singură stare.

Şi a doua stare este pregătirea celei de a treia stări şi ultima: finalul corecţiei. Totuşi, vom atinge finalul corecţiei în fiecare acţiune individuală, ca mici părţi ale sistemului general, aderând progresiv într-o mare “parte integrală”.  De fapt, această “integrală” este o sumă calitativă nouă de mici “sectoare”.

Se pune întrebarea:  Cum putem face ca, pentru fiecare etapă, să obţinem rezultatul corect în fiecare parte?  Răspuns: Numai prin pregătire, deoarece lucrul principal pentru noi este munca spre corecţia finală, colectivă şi individuală.

Deci, acum, noi trebuie să muncim cu privire la pregătire. Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la congresul din St. Petersburg şi trebuie să ne pregătim corect.

Nu contează cu ce grup voi participa la acest congres, mă pregătesc astfel încât să mă deconectez de la lumea întreagă, de orice influenţă exterioară: fără radio sau TV, fără cărţi, fără activităţi exterioare. Timp de trei zile, prietenii mei şi cu mine mergem la “mare adâncime”, indiferent unde suntem fizic. Formez un “balon” pentru mine cu prietenii mei, mă ascund în el de toate interferenţele lumii şi mă deschid la acţiunea (influenţa) congresului.

Şi, toate acestea trebuie organizate în avans, prin conectarea la grupul cu care voi petrece aceste trei zile sau cu cei care vor veni la St. Petersburg. Trebuie să mă pregătesc pentru a mă detaşa de lume, trebuie să fiu pregătit să mă conectez cu grupul, să mă dizolv în el şi să mă predau ca un fetus în pântecele mamei. Dacă, să zicem, prietenii mei şi cu mine suntem la un congres oglindă, atunci noi vom primi hrana, Lumina vieţii din St. Petersburg, ca prin cordonul ombilical.

Pe scurt, pregătindu-mă pentru congres, trebuie să realizez aceleaşi condiţii pe care le are embrionul în uter. Nu numai că am această imagine în faţa mea, dar o simt. Şi asta atinge întregul meu drum spiritual, şansa mea de a realiza ceva în viaţă.

Prietenii care vin la congres trebuie să înţeleagă: sunt într-un loc care trebuie izolat de influenţa exterioară. Lăsaţi oraşul să-şi desfăşoare propria viaţă, lăsaţi atmosfera să radieze “emanaţii” în toată lumea, la asta trebuie să lucrăm.

Acest congres poate deveni unic şi poate câştiga putere fără precedent, dacă ne pregătim doar pentru el, în mod corect, dacă ne izolăm de impulsurile înconjurătoare care sunt literalmente “în aer”, dacă ne detaşăm pe plan extern şi intern.

Sper că toţi participanţii se vor curăţa de influenţele exterioare şi vor veni deja pregătiţi, astfel ca fiecare să devină “uter” pentru fiecare “embrion” în corpul colectiv şi că toată lumea vrea să primească hrana de la profesor şi prin el, de la rădăcina superioară. În cele din urmă, toată lumea are nevoie să formeze această stare următoare, urmând numai aceste condiţii.

Aici este pregătirea: Îmi imaginez participanţii, pe mine, îmi imaginez cum mă voi hrăni în separare de tot ce este extern, aderând la corpul mamei, anulându-mă înaintea acestuia. Constant, trebuie să mă gândesc la asta, să trăiesc într-un punct care devine starea mea obişnuită. Apoi, sosit la congres, voi rula, automat, în direcţia bună.

Şi, în plus, trebuie să îi facem pe organizatori să înţeleagă ceea ce aşteptăm de la ei. Nu ne pasă de frumoasele bannere de pe pereţi şi alte decoraţiuni. Noi evaluăm organizarea doar prin abilitatea sa de a ne pregăti “uterul”, un grup în adevăratul sens al cuvântului. Astfel, adevăratul organizator nu este cel care conduce activităţile, ci cel care organizează această “izolare spirituală”, această lume spirituală în care trăim timp de trei zile.

Congresul de la St. Petersburg ne costă enorme eforturi şi bani. Deci,cum putel lăsa să-şi urmeze cursul? Am putea să trecem acele milioane de dolari în diseminare. Totuşi, merită, cu condiţia ca noi să înţelegem că totul este determinat de pregătire. În caz contrar, nu este cazul să mergem la St. Petersburg, chiar şi gratuit.

De aceea, vă avertizez: acum ni se cere să ne pregătim în mod corect. Toţi prietenii noştri, indiferent unde vor organiza acest congres, trebuie să se gândească la acest subiect, trebuie să fie împreună, să se unească şi să discute despre pregătire, fără să depindă de nimeni. Noi decidem cum să realizăm spiritul corect, modul de a forma “uterul” în care vom atinge adevărata realizare spirituală. Aceasta este extrem de important.

Altfel, în ciuda eforturilor investite, vom reveni ca după “un festival”, “o petrecere”, nu o acţiune spirituală, cu o senzaţie încă şi mai mare de gol.

Nu este o coincidenţă faptul că v-am vorbit în avans despre succesul congresului de la Krasnoyarsk, prietenii s-au pregătit pentru el timp de şase luni,  într-o mare tensiune interioară. S-au investit complet, de asemenea şi financiar. Cortul în care evenimentul a avut loc i-a costat două milioane de ruble. În plus, au colectat bani pentru a aduce oameni care locuiau departe. Mulţi au fost în tren timp de câteva zile, chiar şi o săptămână iar unii au resimţit un impuls în timpul congresului şi au venit aici pentru o zi şi jumătate. Aceasta este investiţia reală…

Deci, nu există pregătire, nu există congres. Dacă o persoană nu s-a pregătit, aş returna biletul dacă aş fi în locul ei. A sosi fără pregătire produce coborârea prietenilor şi asta vă loveşte ca un bumerang şi mult mai puternic. În acest caz, nu ar trebui să fiţi acolo. Este spus, “a ţine păcătoşii afară este bine pentru ei şi bine pentru lume”.

În ceea ce priveşte congresul oglindă din noul nostru centru din Israel: dacă e doar o mică reuniune pentru a decide cu privire la loc, la organizarea sarcinilor acolo şi la a privi ceea ce se întâmplă pe ecrane, va fi o pierdere – eforturi inutile.

Toată lumea trebuie să aducă buna intenţie la congres, în funcţie de gradul său. Această intenţie este acumulată “prin bănuţi” pentru ziua respectivă. Dacă nu o faceţi, vă recomand să nu faceţi nimic: Este preferabil să rămâneţi acasă şi să priviţi la televizor. Nu veţi lovi ţinta fără eforturi, fără intenţie, dimpotrivă, veţi fura puterea prietenilor, în loc să adăugaţi forţă pentru ei.

Nu este vorba de semne exterioare, dorinţa trebuie să ardă în voi, astfel că acum, vom ridica împreună MAN, cererea corecţiei noastre. Ce este? Dorim ca Lumina care ne uneşte să vină la noi. În unitatea noastră, dorim să revelăm forţa superioară şi să simţim cum noi Îi aducem bucurie. O persoană vizează grupul şi de la grup la Creator. Este “Israel” (ישראל), adică “direct la Creator”, (Yashar-El – ישראל).

Avem nevoie de acelaşi congres ca la Krasnoyarsk, doar cu un nou Aviut, adică o nouă profunzime a dorinţei. Să luăm exemplu de la Krasnoyarsk şi să facem la fel la St Petersburg. Aceste două congrese sunt ca unul. În limbajul Cabala, putem să le numim “două capete ale Partzuf” – Rosh de Hitlabshut şi Rosh de Aviut.

Prin urmare, adăugarea pe care trebuie să o simţim este adăugarea Luminii care Reformează. La Krasnoyarsk, era o dorinţă “transparentă”, pură, dirijată în sus, relativ gata pentru orice şi, la St Petersburg va fi “egoismul unui mare oraş”, grosimea dorinţei.

Dar, nu trebuie să ne bălăcim înăuntru, ci să ne ridicăm la starea în care eram la Krasnoyarsk. De-a lungul congresului, trebuie să ne menţinem “în aer”, deasupra egoismului, deasupra raţiunii. Şi asta este ceea ce ar trebui să pregătim.

Nu trebuie să muncim în aceeaşi grosime, ceea ce este imposibil şi inutil. Sarcina noastră constă în a urca mai mult şi mai mult şi acum, în timpul pregătirii. Pregătirea este o acţiune potenţială: Nu am ajuns, încă, la realizarea acesteia, dar deja acţionez la cele mai bune abilităţi ale mele.

De exemplu, mă pregătesc să devin inginer, studiez, muncesc la proiecte, merg la cursuri de formare, şi doar atunci dobândesc profesia. Astfel, în perioada de pregătire, realizez aceleaşi sarcini pe care le voi face mai târziu, dar le execut în pre-condiţii particulare. Pregătirea este, deja, o acţiune, nu o fantezie, nu visele unui viitor promiţător. Acum, deja rămân în contact cu prietenii, încerc să mă conectez cu ei. Discutăm constant evenimentul viitor şi realizarea sa – actuală şi viitoare.

Imaginaţi-vă că organizaţi acest congres pentru câteva mii de persoane. Sunteţi responsabil, totul depinde de voi, în loc de grupul vostru de zece care trebuie să aibă grijă de lucrul cel mai important – a uni inimile. Si acum, acţionaţi, ca un singur om cu o singură inimă.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 24.06.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Congresul prin eforturile noastre proprii

Cele două congrese actuale, Krasnoyarsk şi St. Petersburg, marchează începutul unei noi etape. De acum încolo, vom începe pregătirea practică pentru unificarea la nou nivel. Dacă unul din cercurile noastre din întreaga lume nu participă la proces, ei vor fi aruncaţi de o parte şi nu putem permite asta. Desigur, nu vom „ataca” pe cineva, nici nu vom impune cerinţe intransigente, dar trebuie să înţelegem că avem nevoie să ne unim în viitorul apropiat.

Toate studiile noastre, întreaga noastră cale, întreaga corecţie este dirijată spre unitate. Şi progresiv, să spunem în şase luni, ar trebui să conducem pe toată lumea la această stare.

În prezent, suntem implicaţi într-o pregătire pe scară largă, înainte de congresul de la St. Petersburg. Ar trebui să fie rezultatul unei pregătiri comune, pe care nu am avut-o încă. Trebuie să simţim „prima mână”, să o simţim cu  „fiecare fibră a inimii”. Viaţa noastră întreagă, lumea noastră, realitatea actuală sunt o pregătire a corecţiei finale. Spunem că acela care nu a muncit, nu a pregătit Sabatul în avans, ce va mânca în ziua de Sabat? În esenţă, întreaga perioadă de şase mii de ani este pregătire, adică adăugarea de vase, de dorinţe, pe care le curăţăm, mai întâi, de egoism şi apoi le corectăm pentru a primi, în scopul de a dărui.

Mă adresez tuturor: acum facem mai multe eforturi pentru congres şi trebuie să ne familiarizăm cu ceea ce ne aşteaptă acolo, în avans. Tema congresului, calendarul său precis, cântecele şi evenimentele, toate acestea se raportează la pregătire. Grupurile noastre din întreaga lume trebuie să ştie ce va avea loc la St Petersburg pe parcursul celor trei zile.

Apoi, ei vor fi în măsură să planifice timpul lor în avans şi să se organizeze astfel încât să nu stea în faţa ecranului în aşteptarea a ceva nou. Este rău dacă pentru noi, noile lucruri sunt elemente „tehnice” formale. Nu avem nevoie de surprize externe, ci doar interne. De aceea, cu cât devenim mai familiarizaţi cu elementele externe, cu atât va fi mai bine.

Avem nevoie să traducem cântecele şi sloganurile congresului în principalele limbi. Toată lumea trebuie să ştie, în avans, detaliile de organizare, programul, planul locurilor, temele pentru întâlnirea prietenilor, fiecare detaliu. Aceasta va fi „infrastructura” procesului de pregătire.

Trebuie să construim intenţiile deasupra lui, să citim unele documente, să ascultăm muzică specială, etc. Nu avem nevoie de surprize. Dacă unei persoane-i place ceva, ea poate asculta cu plăcere de o sută de ori, fără a fi sătulă la următoarea ascultare. Este repetiţia care formează vasul. Dacă ea nu aduce plăcere prima oară, va veni atunci când există deja Reschimot care sunt umplute.

Este spus: „Voi mânca ce am stocat în avans”. Un succes semnificativ, la un moment crucial, nu este posibil decât graţie unei pregătiri minuţioase.

Până acum, am luat doar un mic avantaj din întâlnirile noastre, deoarece nu ne-am pregătit aşa cum trebuie.  De data aceasta, dacă pregătirea este bună, veţi simţi cât de eficient poate fi congresul. Prin pregătire, vom construi vasul colectiv şi eforturile noastre sunt baza unităţii viitoare.

În schimb, ajungi la congres fără pregătire şi saluţi, întâmpini prietenii şi rămâi singur printre „zgomotele exterioare”. Fără pregătire prealabilă, nu voi fi capabil să mă simt integrat în două mii de persoane şi prin ei, în alte două milioane. De aceea, există un singur risc, că în loc de pregătire să te scufunzi în anticipare. Acestea sunt două lucruri diametral opuse.

Vorbim despre un moment psihologic cheie. Nu mă bazez pe circumstanţe, nu-mi spun: „Va fi o zi, va fi hrană”. Nu, eu pregătesc hrana pentru această zi, altfel voi muri de foame, deoarece atunci va fi prea târziu. Ştiu exact la ce să mă aştept, ceea ce am nevoie în ceea ce priveşte toate detaliile, toate subtilităţile. Muncesc trei zile, apoi vine ziua de Sabat.

Dacă discuţiile noastre vă „motivează” doar să staţi şi să aşteptaţi ceva, atunci la congres, „masa” noastră va fi goală. Deci, nu aştept la nimic, nu sper la nimic, dar pregătesc toate lucrurile necesare. Şi atunci, sunt sigur de reuşită.

A patra parte a Cursului zilnic de Cabala, 25.06.2013, Scrierile lui Baal Hasulam

 

Întâlnirea ce nu dă roade fără pregătire

Organizăm congrese de peste zece ani. Primul congres, ce a avut loc în Israel a fost inițiat de grupul din Moscova și de atunci s-a dezvoltat o tradiție ca prieteni din diverse țări să se adune laolaltă. Astfel noi devenim mai familiari cu frații noștrii ce trăiesc în toată lumea.

Totuși, până acum, noi nu am folosit aceste congrese în forma ce trebuie realizată la final. Un congres este o adunare generală. locul revelării dorinței generale, intenția colectivă și interacțiunea (Zivug) cu Lumina Superioară către care noi suntem atrași.

Trebuie să considerăm următorul congres din St. Petersburg ca fiind nou, primul de acest gen. Iar caracteristica lui principală este pregatirea deplină și completă. Nu mergem la un festival, nici într-o vacanță cu program ușor și plăcut. Desigur nu sunt împotriva relaxării, dar sunt împotriva frivolității.

Trebuie să ne pregătim pentru acest eveniment extrem de serios. Asta nu înseamnă că trebuie sa mergeți cu fețele încruntate. Dimpotrivă, toți trebuie să fim într-o stare exaltată, dar în aceelași timp să simțim împreună că suntem pe cale să ne adunăm forțele necesare pentru a realiza acea forță specială, prin care vom fi capabili să ne unificăm cu Lumina Superioară, în măsura similarității cu ea, chiar și minim.

Vrem să generăm măcar un pic de dăruire din partea noastră, pe care Lumina Superioară va putea să o corecteze dându-i forma corectă. Apoi, după lumina corectoare a AB-SAG, se va revela lumina care ne umple, și Îl vom cunoaște pe Creator, iar asta pentru a-I aduce Lui mulțumire.

Lucrul principal pe care trebuie să îl construim în noi este încrederea. Totul depinde de pregătire, iar în legătură cu rezultatul pregăririi și cu acțiunea însăși nu e nimic de făcut. Vorbind la figurat, ai la cină ce ai pregătit de mâncare. Se spune ”Cel ce nu a muncit în seara de Șabat, de unde va mânca el în ziua de Șabat?” Iată de ce munca principală nu se face la congres ci înaintea lui.

Mai sunt optsprezece zile până la congresul din St. Petersburg. Acesta promite să aducă un număr record de participanți. În plus, se desfăsoară imediat după congresul din Krasnoyarsk, și nu am avut niciodată o diferență atât de dramatică dintre proprietățile vaselor ce se arată prin aceste două întâlniri.

Pe scurt, noi avem o muncă precisă. Trebuie să facem aceelași lucru ca în Krasnoyarsk, dar în alte condiții interioare și exterioare, într-un alt strat al dorinței generale. Diferența ne este clară și înțelegem că trebuie să o neutralizăm. Dacă reușim să creeam aceeași atmosferă în St. Petersburg, aceeași unitate, aceeași transparență, ca în Krasnoyarsk, ni se va dărui o mare revelație.

Totuși, repet: Este necesară munca de pregătire a fiecărui individ și a noastră împreună. Dacă am fi avut un aparat care să măsoare nivelul de pregătire, l-aș fi pus la intrarea in sala congresului și i-aș fi lăsat sa intre doar pe cei care ar întruni condițiile și pe ceilalți i-aș fi trimis acasă. Toți trebuie să înțelegeagă asta; dacă nu participă corect într-un efort comun, el face un rău ce se întoarce asupra lui însuși în măsura în care îi păgubește pe toți ceilalți.

Aceasta este o lege foarte aspră. Deci, în primul rând trebuie să verificăm dacă toți participanții sunt pregătiți pentru congres.

Pe lângă asta, de azi înainte trebuie să discutăm despre întâlnirea urmîtoare, să pregătim și să distribuim materiale pentru a crea un teritoriu general online unde toți vor putea pune întrebari în diverse limbi. Noi vom traduce aceste întrebări și le vom răspunde. Avem nevoie de un comitet pentru a se ocupa de toate problemele din cadrul pregătirii spirituale pentru congres. Grupurile din St. Petersburg si Moscova să aibă grijă de pregătirea fizică si organizațională, cu tot efortul, iar noi trebuie să îi ajutăm în alte domenii.

Din Discuția despre Congresul din St. Petersburg 23/06/13

Erori din copilărie?

Întrebare: În ultima vreme, îmi amintesc multe lucruri din tinereţea mea şi-mi este ruşine de lucrurile pe care le-am făcut…

Răspuns: Veţi revedea ceea ce aţi făcut… Creatorul vi le prezintă în mod intenţionat dar trebuie să să înţelegeţi că El a făcut asta şi nu voi.

Asta înseamnă că trebuie să înţelegeţi cătot ce a fost în trecut  este ceea ce El a făcut cu voi, “Nu este nimeni în afară de El”. Prin urmare, nu culpabilizaţi!

Dacă vă condamnaţi cu privire la trecut, atunci condamnaţi Creatorul, deoarece tot trecutul vostru a fost determinat de El. Voi determinaţi numai prezentul şi viitorul.

Din Congresul Krasnoyarsk, 16.06.2013, Lecţia 5

Economia prezentului şi viitorului

Sistemele noastre de relaţii sunt sută la sută conectate la economie. Economia este reflectarea conexiunilor noastre egoiste pentru că nu este vorba doar despre bani.  Chiar dacă spunem politicos, unul altuia: “Bună, mulţumesc, la revedere”, sau pur şi simplu îi dăm cuiva o furculiţă atunci când ne aşezăm la o masă comună, este, de asemenea, economie, deoarece sunt acte de schimb.

Nu suntem neapărat obligaţi să contabilizăm în euro sau dolari, deoarece schimbul se produce atât la nivel energetic cât şi la nivel verbal. Prin urmare, înţelepciunea Cabala spune că lumea va trece la o altă economie şi economia actuală va fi pur şi simplu distrusă. Şi, cu cât mai repede înţelegem încotro mergem, cu atât va fi mai uşoară tranziţia spre o nouă economie.

O nouă economie este o economie de consum rezonabil, unde nu analizăm opţiunile noastre, ci nevoile noastre şi lucrăm doar pentru ele. Economia va fi construită pentru satisfacerea unei vieţi umane raţionale şi nimic mai mult. Întrucât principiul, conform căruia ea funcţionează astăzi, va fi “eliminat” curând, de peste tot, totul se va prăbuşi.

Dacă nu vom trece la educaţie integrală, aceasta se va realiza prin criză şi faliment, care sunt astăzi prezente foarte mult. Noi nu luăm asupra noastră decât munca educativă. Avem nevoie de noi economişti, persoane diferite de cele care se găsesc astăzi la putere.

Din Congresul Krasnoyarsk, 14/06/13, Lecţia 4

 

A face totul pentru binele celorlalţi

Întrebare: Într-una din lecţii aţi spus că Creatorul ne va fi revelat atunci când nu dorim asta. Ce înseamnă?

Răspuns: În ceea ce priveşte ce a fost spus, că Creatorul este dezvăluit atunci când o persoană nu o doreşte, înseamnă că persoana refuză orice rezultat pe care l-ar putea avea pentru ea şi astfel, ajungem în punctul de dincolo de “Machsom.”

Congresul Krasnoyarsk, 14.06.2013, Lecţia 4

A te pierde printre prieteni

Întrebare: În timp ce vorbesc cu prietenii, simt pe de o parte că inimile noastre sunt apropiate, iar pe de altă parte acolo există înţelegerea că privesc ca într-un abis şi că nu voi simţi niciodată pe nimeni.. Suntem atât de diferiţi: fiecare cu egoul său, că uneori interferează şi e deranjat iar uneori sare în ajutor şi ne permite să fim împreună. Cum putem să trecem acest punct în aşa fel că „bicicletele” noastre vor merge într-un final înainte şi vom putea urca pe ele şi nu vom cădea?

Răpuns: Pentru aceasta, omulare nevoie să simtă prin sentimentele sale ca fiind cel mai mic, intră în prietenii săi şi nu are nevoie de altceva. Trebuie să simtă: „ei sunt atât de mari, aş vrea să mă strecor între ei, iar acolo va fi speranţa că împreună cu ei voi merge înainte.” Este o bucurie mare ca o persoană să simtă aşa despre sine.

Întrebare: Dar aici intervine opoziţia. Trebuie simplu doar să o ignorăm?

Răspuns: Trebuie să lucrezi cu ea, nu doar să obiectezi, dar încearcă să asculţi prietenii.

Priveşte înspre locul de unde au venit prietenii pentru a participa la convenţie, cât de multă energie, timp, efort şi motive au irosit, unde locuiesc şi cum Creatorul i-a ales pe ei. Dacă îi vei privi din exterior nu vei vedea persoane frumoase şi deştepte. Fiecare are o personalitate diferită.

Dacă vei săpa mai adânc, aceasta este munca! Vei vedea că în interior este o scânteie a Creatorului pe care El a pus-o în fiecare din prieteni. Binenteles, acolo trebuie să fie veneraţia şi teama că fără ei eşti pierdut.

Trebuie să înţelegi asta. Trebuie să te gândeşti la asta devreme ce gândul măreşte dorinţa. Când dorinţă este mică, dar cu ajutorul gândurilor o măreşti constant, atunci creşte şi devine ceva puternic.

Dar eu vorbesc despre o senzaţie care este exactă şi clară. Dacă nu vei intra într-un „transport mutual” general, atunci vei rămâne pe marginea drumului. Trebuie să împingi, să te strecori între prieteni pentru a nu te pierde printre ei.

Din Convenţia din Krasnoyarsk 6/14/13, Lecţia 2

 

O nouă terminologie pentru ceea ce este important

Trebuie să înţelegem că nu există nicio diferenţă între înţelepciunea Cabala şi educaţia integrală. Este aceeaşi idee, transmisă în cuvinte diferite. Conform articolelor lui Baal HaSulam, metoda este bazată pe recunoaşterea importanţei obiectivului, pe ieşirea din ego, ridicându-ne deasupra noastră, în unitatea în care-l descoperim pe Creator, forţa superioară, forţa integrală a naturii.

Toate condiţiile despre care citim şi vorbim sunt adevărate şi, de asemenea, putem să le punem în practică, în educaţia integrală. Dar în educaţia integrală nu utilizăm termeni precum Creator, fiinţă creată, Lumina Înconjurătoare, Sefirot, Partzufim, etc…

În general, vom descrie aceleaşi condiţii şi aceleaşi procedee utilizând limbajul obişnuit. Spunem că forţa unităţii integrale apare progresiv, în unitatea şi adeziunea dintre noi, sau cum spunem astăzi, “înţelepciunea mulţimii sau inteligenţa colectivă”. Este Creatorul, este Lumina. Acest lucru nu se întâmplă dintr-o dată, ci puţin câte puţin, până când vom atinge nivelul real dar, în ansamblu, este acelaşi lucru.

De fapt, atunci când vom utiliza terminologia educaţiei integrale, veţi începe să înţelegeţi termenii cabalistici mai bine, semnificaţia lor interioară. La urma urmei, suntem obişnuiţi cu anumite cuvinte, dar ce se ascunde în spatele lor? Care este scopul lor? Care este mesajul? Noi nu simţim asta foarte exact.

Astfel, atunci când ne apropiem de educaţia integrală, începem să simţim cu adevărat ce este metoda Cabala, cum uneşte oamenii şi îi aşează împreună, în secţiunea dintre ei, ce înseamnă descoperirea reţelei de forţe ale conexiunilor altruiste reciproce. Adică acolo unde următorul nivel al naturii se va dezvălui, adevăratul nivel uman, sau cel al Creatorului.

Aşadar, nu încercăm să scăpăm de înţelepciunea Cabala, ci pur şi simplu de a o exprima în cuvinte diferite. Mai mult, în primele etape ale acestei ştiinţe a fost utilizată o metodă similară. Ştim deja că există patru limbaje pentru descrierea stării superioare integrale spirituale:

● Limbajul Torei, care este cel mai simplu, în care totul pare a fi descris ca o naraţiune “istorică”

● Limbajul Midrash

● Limbajul Haggadah

● Limbajul Cabalei

Limbajul Cabalei este cel mai precis, este un limbaj tehnic care utilizează doar o terminologie precisă:  forţe opuse, care operează mutual, prin repulsie şi atracţie, se apropie şi se depărtează. De fapt, este clarificarea vectorilor, exact ca în matematică. Cooperarea dintre două forţe opuse, prin conexiunea pe care o ating între ele. Această conexiune este numită Masach (ecran).

Deci, întregul sistem este foarte simplu. Forţa dăruirii este prezentată coborând de sus în jos şi, dacă forţa recepţiei poate să se transforme şi să lucreze cu Masach, ea devine asemănătoare şi egală cu forţa dăruirii. Ele se conectează şi, în plus faţă de conexiunea dintre cele două, există un sentiment de stare superioară.

Noi suntem forţa dorinţei. Nimic nu a fost creat, cu excepţia dorinţei. Deci există  lumina, forţa dăruirii, şi există o dorinţă, forţa primirii. Putem face ca forţa dorinţei să semene cu forţa dăruirii. Apoi, aceste două forţe nu vor fi opuse, ci se vor conecta reciproc  şi, în această conexiune, noi ne vom descoperi în starea de forţă superioară.

Astfel, revelaţia Creatorului, revelaţia forţei superioare, se desfăşoară în interiorul nostru. De fapt, devenim Creatorul. Deci, Creatorul este numit Bo-re (vino şi vezi), ceea ce înseamnă că Îl descoperiţi în voi. Vă schimbaţi calităţile personale şi apoi, aceste atribute corectate vor deveni dezvăluirea Creatorului în interiorul vostru.

Desigur, este un alt lexic, dar tot restul este la fel, nu a fost inventat nimic nou şi nu este nimic altceva aici. Este aceeaşi ştiinţă care se exprimă nu numai în aceste patru limbaje, dar într-un mod actualizat, utilizând terminologia sistemului social modern.

 

Din pregătirea congresului Krasnoyarsk, 13.06.2013