Category Archives: Coronavirus

În interiorul legii garanției reciproce

Suntem în interiorul legii garanției reciproce și înaintăm în conformitate cu aceasta. Întreaga noastră viață depinde de îndeplinirea acestei legi, fie că o vrem sau nu, fie că o înțelegem sau nu. Toată omenirea se îndreaptă în direcția garanției reciproce.

Dacă te uiți înapoi cu doar trei luni în urmă, o perioadă nesemnificativă în comparație cu viața umană, vei vedea cum ni s-au schimbat ideile despre dezvoltarea noastră, despre prezent și viitor. Am făcut un salt uriaș înainte.

Până acum trei luni, am crezut că pandemia de coronavirus se va termina rapid și ne va permite să ne întoarcem la viețile noastre anterioare. Dar nimeni nu gândește așa astăzi.

Uite ce revoluție are loc în întreaga umanitate, în miliarde de oameni și cum se schimbă atitudinea lor față de viață. Ei încep să realizeze că sunt într-un fel de proces obligatoriu din care nu pot fi eliberați. Nu sunt responsabili de viața lor, viața îi controlează și îi atrage dar nu spre scopul pe care l-au stabilit pentru ei înșiși.

Viața nu va mai fi la fel. Suntem într-un proces în care într-un timp foarte scurt putem observa schimbări dramatice între trecut, prezent și viitor. Se pare că toată lumea a făcut descoperiri foarte importante despre viața lor: Ei au realizat că astăzi nu va fi ca ieri, iar mâine nu va fi ca astăzi. Astfel, natura, Creatorul, ne ridică la un alt nivel de percepție a realității.

Devenim parteneri cu Creatorul, participând cu El în același proces, deși doar pasiv pentru moment. Natura face schimbări și suntem în acest proces, urmărind-o pe măsură ce se desfășoară în fața noastră.

Vedem deja că nu controlăm lumea și nu o putem schimba. Chiar dacă viitorul pare negru, înțelegem totuși că nu există alegere și că ceea ce ar trebui să se întâmple se va întâmpla. Iar atunci apare întrebarea: este posibil să schimbăm ceva?

Suntem din ce în ce mai pregătiți să acceptăm condițiile pe care ni le pune Creatorul dacă vrem să schimbăm viitorul. Este posibil să fim încă pasivi, dar suntem deja participanți la procesul care se desfășoară în fața noastră. Acest lucru este vizibil în mass-media, în oameni și în familii de-a lungul vieții noastre, iar aceasta este o realizare imensă.

Toți înclină treptat capul și nu mai sunt la fel de încrezători și siguri de sine ca înainte. Înțelegem că suntem în interiorul unui flux care este desemnat de natură. Natura ne-a stabilit legea garanției reciproce și va deveni mai clar în fiecare zi că numai printr-o conexiune corectă ne putem organiza viața și că doar lipsa unei conexiuni bune între noi este cauza tuturor nenorocirilor noastre.

Toate acestea vor deveni în curând clare pentru toată lumea și vom înțelege că legea garanției reciproce este obligatorie și nu există altă opțiune decât să o respectăm. Este mai bine dacă ne străduim noi înșine pentru aceasta, grăbim timpul și o aducem din ce în ce mai aproape pentru a o îndeplini înainte să ne depășească și să ne oblige să o îndeplinim cu forța. Vrem să o îndeplinim în mod voluntar, după voia noastră.

Zi după zi, umanitatea se apropie de garanția reciprocă, deschizându-și din ce în ce mai mult ochii.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 25/8/20, Scrierile lui Baal HaSulam, „Arvut (garanție reciprocă)”

 

“Toamna este aici, la fel si Covid” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Toamna este aici, la fel si Covid

August s-a încheiat, toamna este aici, la fel și Covid, mai puternic ca niciodată. Coronavirusul a devenit o parte inseparabilă a vieții noastre. Nu atât boala, cât schimbările pe care le aduce cu ea. Treptat, recunoaștem că este aici, ca să rămână. În timp ce ne este frică să nu luăm Covid, impactul virusului merge cu mult dincolo de sănătatea noastră; a afectat fiecare aspect al vieții noastre.

Virusul ne va învăța că suntem dependenți unul de celălalt și ne va face să ne gândim unul la celălalt. Dar când o vom învăța, vom descoperi bucuria și puterea în unitate, în a avea o comunitate solidă.

Sfera publică a fost transformată. Cafenelele arată diferit, cinematografele, centrele comerciale, școlile, totul este diferit, ciudat. Mulți oameni lucrează de acasă; mulți nu lucrează deloc, iar pentru cei care și-au păstrat vechile locuri de muncă, locurile de muncă în sine par diferite. Și sub aceste schimbări, are loc o transformare; ne schimbăm relațiile dintre noi și cu întreaga realitate. Ne schimbăm relația cu viața.

Vrem în continuare să ne întoarcem la vechiul „normal”, să facem planuri pentru un viitor fără Covid, dar natura și-a spus cuvântul și trebuie să ne conformăm. Trebuie să acceptăm că viața s-a schimbat definitiv.

Apropierea toamnei ne va determina să ne schimbăm atitudinea față de viață, față de societate, față de orice. Cu toate acestea, în cele din urmă, va fi o schimbare pozitivă, care va face să ne înțelegem mai ușor unii pe alții, să ne simțim reciproc și să devenim mai apropiaţi în inimile noastre, dacă nu încă fizic. Treptat, vom deveni mai conștienți că lucrurile s-au schimbat radical. Nu va fi, practic nici o prezență fizică la școli sau universități, mulți părinți vor trebui să rămână acasă cu copiii lor, iar oamenii vor deveni mai „sedentari” ca niciodată.

Dacă putem depăși agresivitatea care a trecut societatea printr-o furtună în ultimele luni, vom descoperi că, de fapt, suntem cu toții în aceeași barcă. Diferențele dintre oameni sunt mult mai mici decât credem, deoarece, în cele din urmă, ne dorim cu toții aceleași lucruri simple: hrană și adăpost, sănătate și un mediu bun pentru copiii noștri. Virusul ne va învăța că suntem dependenți unul de celălalt și ne va face să ne gândim unul la celălalt. Dar când vom învăța asta, vom descoperi bucuria și puterea în unitate, în a avea o comunitate solidă.

Când dezvoltăm responsabilitatea și considerația reciprocă, ne vom comporta într-un mod care nu îi pune pe alții în pericol de contaminare. Și când vom face asta, vom descoperi că virusul a plecat. Fără vaccinare și fără medicamente, va dispărea pur și simplu când ne vom uita unul la celălalt. Când vom fi eliberați de virus, nu vom avea nevoie de distanțare (anti) socială, de măști care să ne ascundă zâmbetele sau de gel de alcool pentru a ne dezinfecta mâinile după ce ne îmbrățișăm. Apoi și abia atunci, ne vom da seama de ce a venit Covid: să ne învețe cum să ne pese.

“Școlile erau deja moarte, iar Covid a venit să le îngroape” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Școlile erau deja moarte, iar Covid a venit să le îngroape

Pe de o parte, dorim întoarcerea la școală a copiilor, astfel încât să ne putem întoarce la muncă și să ne întoarcem la normalitate. Pe de altă parte, nu există nicio îndoială că școlile vor deveni locuri de infectare în masă, deoarece distanțarea socială este complet nefirească pentru copii. Nu vor putea respecta astfel de reguli și le este dăunător din punct de vedere emoțional să stea fizic separaţi. Rezultatul ciocnirii dintre deschiderea școlilor și creșterea economiei, și închiderea școlilor și păstrarea în siguranță a copiilor și a familiilor acestora, va fi defectul permanent și vechi al sistemului de învățământ.

Ceea ce oferă școlile în ceea ce privește cunoașterea, le va fi predat prin cursuri online sau înregistrate. Pentru copiii de astăzi, învățarea online este la fel de naturală ca și învățarea fizică pentru noi. De fapt, învățarea fizică și participarea obligatorie la clasă sunt nenaturale pentru ei.

Şcoala, așa cum o știm, este un sistem defunct, care a murit de zeci de ani. Mai mult decât cunoaștere, „îi învață” pe copii comportamente obositoare, îi expune la droguri, promiscuitate sexuală extremă, agresiune, violență, dependență de orice, de la jocuri pe computer la droguri dure și îi înstrăinează de familiile lor.

COVID-19 ne-a făcut tuturor o mare favoare închizând sistemul „educației”, și ne va face o altă favoare atunci când ne oprește din a-l redeschide. În cele din urmă, vom învăța ce programe sociale trebuie să deschidem și ce fel de activități dorim să se desfășoare, dar depinde de noi să decidem cât de repede dorim să vină acel bun sfârșit.

Florida, care a încercat să-și deschidă sistemul școlar, exemplifică costul insistenței de a deschide școlile. Departamentul de Sănătate din Florida a raportat o creștere de 9.000 de cazuri confirmate la copii în doar 15 zile de la redeschiderea școlilor în stat. Este absurd să crezi că s-ar putea întâmpla altfel. Însăși dezvoltarea copiilor depinde de contactul strâns unul cu celălalt. Atingerea, jocul împreună, schimbul de obiecte, împărtășirea și împrietenirea sunt necesare pentru creșterea lor. Copiii au nevoie de un contact strâns cu prietenii și colegii, pentru a se stabili ca ființe sociale. Pentru ei acest lucru este vital, ca mâncarea.

Și mai rău, mesajul pe care li-l dăm, spunându-le să rămână distanţaţi și să respecte regulamentul (anti) social de distanțare, este probabil să-i sperie definitiv. Îi înstrăinăm unii de alții. Instinctele noastre parentale sănătoase ne fac să ne încurajăm copiii să socializeze, să-şi facă prieteni, să fie drăguți cu oamenii și să fie atenți la oamenii răi, deoarece vrem ca ei să crească pentru a fi indivizi împliniţi. Dar, cu restricțiile coronavirusului, trebuie să le spunem contrariul: „Stai departe de toată lumea! Rămâi în propriul tău colț; nu da nimănui nimic și nu lua nimic de la nimeni. Oricine îți poate da virusul; stai departe de ei!” Ce fel de oameni ne așteptăm să crească din astfel de imperative?

În astfel de condiții, este mai bine să țineți copiii acasă și să înveţe online, unde comunicarea dintre ei este monitorizată și minimă. Conexiunile pe care le vor dezvolta cu colegii online, vor fi mult mai pozitive și mai puțin stresante decât presiunea socială pe care o suportă în clasă, și își vor completa nevoia de contacte sociale cu familia și cu câțiva prieteni apropiați, unde se simt confortabil și în siguranță și unde reduc la minimum riscul de infectare.

Ceea ce oferă școlile privind cunoștințele, le va fi predat prin cursuri online sau înregistrate. Pentru copiii de astăzi, învățarea online este la fel de naturală ca și învățarea fizică pentru noi. De fapt, învățământul fizic și clasa obligatorie sunt nenaturale pentru ei.

Prezența copiilor acasă nu va fi gratuită. Un adult va trebui să fie cu ei acasă în timpul orelor de „școală”. În gospodăriile cu doi părinți, unul va trebui să rămână cu copiii, să vadă că primesc mâncare și pauză și că de fapt învață în timpul orelor lor. Și dacă pare greu să ai un singur salariu, va fi mult mai greu pentru gospodăriile monoparentale. Dar și aici va trebui găsit un aranjament, fie cu asistență guvernamentală, ONG-uri, fie printr-un alt acord. La urma urmei, atunci când școlile sunt centre de infectare în masă, nu este o chestiune dacă copiii ar trebui să rămână acasă, ci cum se poate face asta. Cu cât recunoaștem mai repede necesitatea de a ne adapta la realitate, cu atât mai ușor vom parcurge tranziția.

Când am scris în urmă cu câteva luni că speranțele oamenilor de a reveni la zilele pre-COVID erau nerealiste, oamenii nu au putut să accepte. Acum sper că vor vedea deja că așa este, deoarece cu cât ne adaptăm mai repede politicile și instituțiile la faptul că virusul nu pleacă, cu atât mai bine vom putea să ne adaptăm educația, economia și toate celelalte aspecte din viața. noastră în noua lume, care pare că a apărut peste noapte.

 

Sănătate și medicină, partea 4

Ce ar trebui să facă 90% din populația lumii ?

Întrebare: Oamenii de știință au calculat că 40% din boli nu sunt cauzate de viruși sau de boli fizice, ci de stres mental. Astăzi milioane de oameni stau acasă, iar acest lucru duce în mod firesc la stres. Mulți oameni spun că daunele cauzate de acesta sunt mult mai mari decât de la un virus. Ce crezi despre asta?

Răspuns: Cred că omul trebuie să se corecteze. Nu are rost să socotim dacă este așa sau nu. Omul trebuie să înțeleagă că trăiește într-o societate integrală, în interiorul unei bule. Natura minerală, vegetală, animală și, cel mai important, natura umană îl afectează și el trebuie să fie în homeostază, în echilibru, cu acestea. Și acest lucru nu se întâmplă.

Omul dorește să primească totul din jurul său, să nu ofere nimic în schimb sau, în cazuri extreme, să dea doar atât cât i se cere. Aceasta e problema.

Astăzi suntem în condițiile care ne vor obliga să facem ceva. Într-adevăr, pentru a ne oferi tot ce avem nevoie, doar 10% din populație trebuie să funcționeze. Subliniez – pentru a oferi cele necesare!

Și restul de 90% din oameni trebuie, de asemenea, să fie hrăniţi și îngrijiţi. Dar nu trebuie să funcționeze pentru aspectele de acumulări fizice, nu trebuie să obțină nicio valoare materială. Ei trebuie să transforme societatea, umanitatea; să fie interconectată. Aceștia trebuie să se angajeze în autoeducarea și pregătirea celorlalți. Atunci vom avea o societate armonioasă.

Întrebare: Ce înseamnă „o persoană trebuie să dea”? Spuneți: homestazia înseamnă că o persoană ia ceva din natură și trebuie să îi ofere ceva. Ce anume?

Răspuns: Prietenie bună. Nu avem nevoie de nimic altceva.

Întrebare: A existat o perioadă în istoria omenirii care exemplifică o bună părtășie?

Răspuns: Nu, nu a existat.

Întrebare: Chiar și în timpul sistemului comunei primitive?

Răspuns: Există sisteme primitive chiar acum, de exemplu, în Africa, în Polinezia. Dar aceasta nu este o societate, ci o comună mică.

Din „Post-Coronavirus Era” KabTV, 14/05/20

O viață nouă nr. 1270 – Prăbușirea lumii vechi

O viață nouă nr. 1270 – Prăbușirea lumii vechi

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Vechile sisteme egoiste sociale dispar și, în locul lor, ne străduim să construim un sistem nou, în care fiecare să fie egal, apropiat emoțional și interconectat cu o atitudine bună. Oamenii și-au pierdut gustul pentru forma de viață veche, luxoasă, când eram preocupați de mașini și modă.

În întreaga lume, asistăm la revoluții sociale pentru solidaritate și egalitate. Aceste revoluții încep în interiorul unei persoane prin schimbări de intelect, dorință și sentiment. Societatea va determina ulterior legi care susțin legătura dintre toată lumea. Trebuie să ne întrebăm, cum pot face bine celorlalți? Coronavirusul ne ajută să învățăm să ne îngrijim reciproc; trebuie să ne concentrăm pe a nu transmite virusul către alții din preocuparea pentru starea lor de bine. În viața nouă, bună, fiecare vom înțelege că nu existăm în noi și din noi înșine, ci doar ca urmare a tuturor celorlalți.

Din „Noua viață 1270 – Colapsul lumii vechi” de la KabTV, 27.07.2020

Viața și moartea: ciclul circular al dorinței în natură

Întrebare: Înțeleg oare corect că moartea există pentru ca omul să se gândească la sensul vieții?

Răspuns: În general, da. Dacă ar exista alte forme de continuare a vieții în locul morții, atunci, desigur, omul s-ar simți complet diferit. Prezența morții determină întreaga noastră viziune asupra lumii.

Întrebare: Ce puteți spune despre moartea clinică? Procesele experimentate de o persoană sunt o iluzie? Și de ce imaginile și senzațiile în cazurile de deces clinic sunt similare la mulți oameni?

Răspuns: Acest lucru este firesc, deoarece existăm în corpuri animale similare și, prin urmare, procesele care apar la noi în timpul opririi anumitor funcționări ale sistemelor noastre biologice sunt similare și dau aceleași gânduri.

Întrebare: Moartea clinică este o iluzie?

Răspuns: Parțial, deoarece dorința însăși nu poate muri. Doar forma acestei dorințe, numită corp, dispare.

Întrebare: Pe măsură ce apa își schimbă forma, poate fi în stare gazoasă, lichidă și solidă. Deci, omul își schimbă forma existenței sale?

Răspuns: Ideea este că procesul vieții și al morții este exprimat în relație cu omul. Nimic nu se întâmplă cu adevărat. Doar în ceea ce privește oamenii, dorința trece prin astfel de forme de transformare atunci când ni se pare că trăiește, moare, se naște etc. Există un circuit al dorinței în natură.

Din „Post-Coronavirus Era” din KabTV, 14/05/20

“Coronavirus: Vaccinul Naturii pentru vindecarea egoismului” (KabNet)

KabNet a publicat noul meu articol: “Coronavirus: Vaccinul Naturii pentru vindecarea egoismului

Cu toată carantina de acasă și ordinele date de departamentul de sănătate, de a rămâne acasă, cu excepția nevoilor esențiale, care se ridică în întreaga lume în acest moment, în timp ce aceste mișcări sunt menite să ne protejeze sănătatea fizică, ele pot servi, de asemenea, ca un nou mediu pentru a ne vindeca pe noi, ca indivizi și ca societate.

Faptul că mulți dintre noi am fost blocați în casă ar trebui să ne servească în descoperirea adevăratei noastre stări: că suntem îndepărtaţi interior, unul de celălalt. O aşa revelație poate servi astfel, pentru a ne arăta în ce fel îndepărtarea fizică și izolarea materială au nevoie de apropiere interioară și conexiune spirituală.

Ȋndepărtarea fizică și izolarea materială cer apropiere interioară și conexiune spirituală

Datorită coronavirusului, care ne închide în casele noastre, în întreaga lume, obținem acces la un spațiu nou, unde putem participa cu toții, la același gând. În acest spațiu, avem ocazia de a căuta mai mult contactul interior unul cu celălalt, și cu forța conexiunii, care anterior era ascunsă de noi. Datorită stilului nostru de viață competitiv și materialist, oprit brusc, am fost incluşi într-un mediu nou, în întreaga lume, unde avem șansa să ajungem mai aproape de natură.

„Virusul egoului nu ne-a dat febră și tuse uscată; ne-a atacat gândurile și dorințele. Ne-a făcut să ne gândim la noi înșine tot timpul, făcându-ne să acționăm numai pentru beneficiul personal, folosind orice și pe oricine din jurul nostrum, pentru a ne satisface.”

Ce este natura? Natura este la bază, un gând, care are calitatea de conexiune, iubire și dăruire. Cu cât atitudinile noastre unul față de celălalt seamănă cu calitatea naturii, cu atât descoperim un câmp nou, care pare să se ridice între noi, un spațiu existent în conexiunile noastre, care este viu, respirȃnd și pulsȃnd.

În acest cȃmp, care începe să se formeze între noi, începem să trăim la un nou nivel de conexiune. Acest nou nivel de conexiune cere din partea noastră dezvoltarea unui sentiment de dependență și responsabilitate reciprocă, cu legături de sprijin, încurajare și prietenie între noi. Tot ce am creat până acum se dovedește a fi cu atât mai artificial și mai trecător.

Cum ne învață natura să ne maturizăm și să devenim atenți unii cu alții

Forța integrantă a naturii care se revelează în conexiunile noastre ne aduce pe de-o parte mai aproape interior, împreună, și pe de alta parte ne îndepărtează între noi, la intervale de timp. Poate fi asemănată cu părinții care își învață bebelușii să meargă ținând ambele mâini ale bebelușilor și ghidându-i prin câțiva pași, și apoi lăsându-le mâinile, lăsându-i să cadă, totul sub îndrumare atentă, lăsând bebelușii să învețe cum să înceapă să meargă singuri.

De asemenea, există momente în care ne simțim mai apropiaţi și perioade în care devenim mai îndepărtați, iar această alternanță este pentru ca noi să căutăm modul în care ne putem conecta pozitiv, peste distanța crescândă, pentru a construi relații mai mature între noi. „Matur” înseamnă că simțim un sentiment de respingere care ne separă și, deasupra acestei senzații negative, construim conexiuni pozitive de considerare și sprijin reciproc.

Natura ne-a injectat cu Coronavirus, ca un vaccin, pentru a vindeca un virus mai serios

Înainte să fim izbiţi de coronavirus, am fost loviți de un alt virus: natura noastră umană egoistă. Virusul egoului nu ne-a dat febră și tuse uscată; ne-a atacat gândurile și dorințele. Ne-a făcut să ne gândim la noi înșine tot timpul, făcându-ne să acționăm numai în beneficiul personal, folosind orice și pe oricine din jurul nostru pentru a se satisface.

Problema era că ego-ul nu putea fi niciodată cu adevărat satisfăcut. Într-o cursă nesfârșită pentru a se împlini, s-a transformat din ce în ce mai mult, dorind din ce în ce mai mult, făcându-ne să uităm de nevoia de a fi atenți cu ceilalți și îndemnându-ne să căutăm mai multă bogăție, statut social și putere, folosind pe oricine și orice care ne-ar putea ajuta să apucăm.

Natura ne-a injectat apoi coronavirusul – vaccinul naturii pentru virusul ego-ului, care in ultimul timp a ajuns la extreme. Pentru că am lăsat ego-ul să exploateze apropierea fizică pe care o aveam, natura ne-a distanțat fizic unul de celălalt, pentru a ne oferi timp să ne vindecăm interior, pentru a ne da seama că egoismul nostru ne scoate din ce în ce mai mult din echilibru, unul faţă de celălalt și de natură și să ne gândim la cum am putea remedia această greşeală – pentru a dezvolta un sentiment comun de susținere, încurajare și responsabilitate unul pentru celălalt, deasupra egoului.

De cea mai mare importanță, acum, este să fim împreună, să ne ajutăm să ne raportăm constructiv la această perioadă de izolare fizică la care natura ne-a obligat – că nu avem nevoie de altceva decât să dezvoltăm sentimente de considerație, grijă și responsabilitate unul pentru celălalt, să facem o schimbare istorică, de la vechea lume competitiv-egoistă, către o nouă lume, de conexiune armonioasă globală.

“Sacul de bătaie al sorţii?” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Sacul de bătaie al sorţii

Nimeni nu se aștepta ca uraganul Laura să devină atât de catastrofal, așa cum nimeni nu se aștepta ca incendiile din California să devină atât de devastatoare, sau că virusul Covid-19 încă se va răspândi și ucide în septembrie. Nimeni nu s-a gândit, de asemenea, că economia americană, care se descurcă atât de bine, va fi oprită de viruși, că piața muncii, care a fost probabil cea mai bună din toate timpurile, va scădea la cel mai de jos nivel cunoscut vreodată, în câteva săptămâni sau că societatea va fi sfărâmată de explozii de tensiuni rasiale. Nimeni nu și-a imaginat toate acestea, totuși s-au întâmplat și se întâmplă încă. America este lovită la stânga și la dreapta, în sus și în jos, iar țara posibilităților nelimitate pare să fi devenit sacul de box.

America a devenit grozavă datorită oamenilor curajoși care au îndrăznit să înfrunte încercările. Dar va rămâne grozavă doar dacă îndrăznește să-și îmblânzească propria bravură.

Statele Unite sunt evident o țară unică. Nu a crescut dintr-un anumit trib sau dintr-un clan, ci s-a format de-a lungul timpului, pe măsură ce imigranți din țări îndepărtate au migrat, adesea în circumstanțe dubioase, și au aterizat pe un pământ sălbatic al nimănui, unde puteau face regulile. Și au făcut regulile pe care le-au făcut. Nimeni nu trebuia să atingă proprietatea altuia, nici măcar să intre fără permisiune. Dacă ați intrat fără permisiune, ați putea fi împușcat pentru încălcarea legii și legea ar fi de partea celui care trage.

Dar confidențialitatea a depășit cu mult proprietatea. Coloniștii de pe continentul recent cucerit au stabilit că nimeni nu poate spune nimănui ce să facă, să gândească sau să spună, atât timp cât nu-și răneşte semenul. Religia – un inhibitor formidabil în Europa, din care provin majoritatea primilor coloniști – a fost declarată ca fiind o afacere personală și, prin urmare, și-a pierdut puterea punitivă. Toată lumea era liberă să urmărească visul faimei și averii și acesta era într-adevăr visul pentru care trăiau majoritatea americanilor. În multe privințe, încă este.

Multă vreme, acel vis a reușit. Urmându-l, America a devenit singura superputere a lumii; puterea sa militară, influența economică și influența culturală au pătruns în toate colțurile lumii. Toți, de la cei mai buni prieteni ai Americii până la cei mai răi dușmani ai săi, și-au dorit și poate încă doresc, să realizeze Visul American. Și acel vis este în principal despre bani și avere. Puțin câte puțin, America a devenit liderul lumii libere, în care oamenii erau sclavi doar la ordinele egoului lor.

Dar asta nu mai putea dura.. La un moment dat, ego-ul și-a depășit limitele și a început să se prăbușească din interior. Societatea, care a fost construită pe baza ego-ului, nu a putut suporta cerințele sale tot mai egocentrice și a început să implodeze. Când oamenii au început să renunțe la realizarea viselor lor, au căutat modalități de a-şi ușura deziluzia dureroasă. Astfel, America a devenit o națiune de fugari care încearcă să scape de propriul gol. Obezitatea, abuzul de substanțe, omuciderea, sinuciderea, extremismul și orice formă de evadare au devenit mai susceptibile de a prinde rădăcini acolo, decât oriunde în lume. Pur și simplu, oamenii trebuiau să scape de deznădejdea lor.

Și natura, de care America era atât de mândră, și pe bună dreptate, pare să se fi alăturat „tendinței” de a lovi America și a lovit-o din toate părțile. În felul său, le-a spus coloniștilor: „Destul!”

Vremurile se schimba. Egoul îşi pierde puterea și și-a pierdut suflul pe planetă. Natura ne impinge din spate, iar umanitatea, asasinul personal al ego-ului, suferă. Dar America, unde egoul a scris constituția, suferă cel mai mult.

În vremurile viitoare, considerarea reciprocă va fi obligatorie, responsabilitatea reciprocă va fi un dat iar culturile bazate pe ego se vor prăbuși. Trăim o schimbare de civilizație. Este o revoluție de un fel pe care nu l-am văzut niciodată. Nu este o revoluție în tehnologie, guvernare, economie sau în toate cele de mai sus. Este o revoluție în natura umană. Omenirea a intrat într-o etapă de transformare, din care va ieși ca o creație cu totul nouă: grijulie, atentă și unită ca unul.

Cei care își vor îngropa mândria vor ieși pe primul loc. Cei care vor rămâne lângă ego-urile lor, vor cădea împreună cu el.

America a devenit grozavă datorită oamenilor curajoși, care au îndrăznit să înfrunte încercările. Dar va rămâne grozavă numai dacă îndrăznește să-și îmblânzească propria bravură.

 

În cadrul dorințelor lor

Întrebare: Conform piramidei lui Maslow, 90% dintre membrii societății se află la nivelul dezvoltării dorințelor de bază: familie, sex, securitate. Atunci când o societate de consum le dictează astfel de valori, atunci în mod natural, aceasta cade pe un sol fertil.

Dacă acest lucru este creat de natură, cum îl putem schimba? O persoană nu vrea altceva decât să se satisfacă pe ea însăși cu cele mai simple plăceri naturale. Cum se insuflă noi valori în societate?

Răspuns: O persoană cu acest nivel de dorință se poate îndrepta, de asemenea, către ea însăși spre același obiectiv ca și societatea înconjurătoare, dar direcția și progresul său spre ea va fi oarecum pasiv în raport cu ceilalți.

Printre noi există diferite tipare de oameni: coleric, sanguin, melancolic și flegmatic. Nu puteți schimba asta. Dacă o persoană este de acest tip, dat de natură, atunci cu greu se poate schimba singură.

Comentariu: Dar spuneți că este necesar să ridicăm o persoană la nivelul „uman”, că trebuie să avem grijă de societate și să facem totul pentru binele ei.

Răspunsul meu: El sau ea o vor face, numai în ritmul lor, în cadrul dorințelor lor. Treptat, sub influența societății, aceste dorințe se vor schimba. Dar ritmul cu care începe să se deplaseze în raport cu întreaga societate spre același obiectiv ca societatea va depinde de caracterul persoanei.

Din „Post-Coronavirus Era” din KabTV din 5/7/20

 

Sănătatea și medicina, partea 2

De ce depinde sănătatea umană?

Întrebare: Sunt două tipuri de impact a societății asupra unei persoane.

Primul este un impact indirect, inconștient. De exemplu: poluarea atmosferei, apei, experimentele genetice care sunt făcute pe animale pentru hrană, etc. Toate acestea ne afectează în mod natural.

Al doilea este un impact direct, conștient al societății: media, tot felul de pârghii economice și norme sociale.

Crezi că sănătatea umană în cele mai multe cazuri depinde mai mult de societate sau depinde de genetică?

Răspuns: Sănătatea depinde de ambele.

În mare parte, fără îndoială, de la genetică. Dar totuși, așa cum spun ei, experiența determină conștiința. Prin urmare este imperativ să ne gândim la ce fel de mediu dăm unei persoane, deși în același mediu sunt oameni care îl tolerează relativ bine și mai sunt aceia care pier.

Remarcă: Doctorii spun că sănătatea umană depinde 10% de îngrijirea sănătății, 20% de ereditate, alți 20% de mediu, de ex. de la activitățile oamenilor. Și 50% sunt determinați de stilul de viață al unei persoane. Și modul vieții este dictat de media și de perioada istorică în care trăiește o persoană.

Adică, în principiu, noi putem spune că 80% din sănătate tot depinde de societate.

Comentariul meu: Desigur, așteptările de la viață și calitatea ei depind de relația dintre oameni, de comunicarea lor.

De pe KabTV “Era post-coronavirusului” 5/14/20