Category Archives: Criza, globalizare

“Nu exista niciun fel de liber arbitru”

In stiri (Atlantic) “De secole, filosofii si teologii au sutinut aproape unanim ca civilizatia, asa cum o stim, depinde de o credinta larg raspandita in liberul arbitru – iar pierderea acestei credinte ar putea fi catastrofala. …”

“Stiintele au crescut in mod constant, fiind tot mai indraznete in afirmarea faptului ca, comportamentul uman poate fi explicat prin legile precise ale cauzei si efectului. Aceasta cotitura in perceptie este continuarea unei revolutii intelectuale care a inceput acum 150 de ani, cand Charles Darwin a publicat pentru prima data Originea Speciilor. …”

“Galton a lansat o dezbatere, care a durat tot secolul 20, despre natura versus hrana. Sunt actiunile noastre efectul manifestarii geneticii noastre ?  Sau rezultatul a ceea ce a fost imprimat in noi este din mediul inconjurator ? …”

“In deceniile recente, studiile functionarii interne a creierului ne-au ajutat sa rezolvam dezbaterea natura-hrana – si a dat o lovitura ideii de liber arbitru. Scanarile creierului ne-au permis sa privim in creierul unei persoane, reveland retele complicate de neuroni si permitand cercetatorilor sa ajunga astfel la consensul ca retelele de neuroni sunt atat genetice cat si in functie de mediul inconjurator. Dar exista, de asemenea, o axioma in comunitatea stiitifica ca aprinderea unor neuroni determina nu doar unele sau majoriatea, ci toate gandurile, sperantele, memoriile si visele noastre. …”

“Multi cercetatori spun ca psihologul american Benjamin Libet a demonstrat in anii ’80 ca nu avem liber arbitru. Era deja stiut ca activitatea electrica construieste in creierul  omului actiunea inaintea lui, de exemplu, miscarea mainii. Libet a demonstrat ca aceasta contructie apare inainte ca persoana sa ia constient decizia de miscare a mainii. Experienta constienta a deciziei de a actiona pe care, de regula, o asociem cu liberul arbitru, rezulta a fi o extensie de fapt, o reconstructie ulterioara a evenimetelor care apar in creier, dupa ce acesta a dat comanda de actiune a miscarii. …”

“Dezbaterea secolului 20 natura-hrana ne-a pregatit sa gandim despre noi in forma influentelor in afara controlului nostru. … Provocarea propusa de neuro cercetatori este si mai radicala : Descriu creierul ca un sistem fizic precum oricare altul si sugereaza ca nu vrem sa-l operam intr-un mod diferit de cel al operarii batailor inimii. Imaginea comportamentului uman, conform oameniilor de stiinta contemporani, este cea a unui neuron aprins, care cauzeaza aprinderea altora, fiind cauza gandurilor si faptelor noastre, precum intr-un lant care se intinde in trecutul nostru inainte de nastere si chiar mult mai in spate, in timp. In principiu suntem, prin urmare, complet predictibili. Daca am putea intelege arhitectura si chimia creierul fiecarui individ destul de bine, am putea, in teorie, sa prezicem raspunsul sau individual la orice stimuli cu un procent de acuratete de 100%.

“Saul Smilansky, un profesor de filosofie  al Universitatii din Haifa din Israel, a ajuns la o concluzie dureroasa : ‘Nu ne putem permite ca oamenii sa internalizeze adevarul despre liberul arbitru’”

“Smilansky este convins ca liberul arbitru nu exista in sensul traditional – si ca ar fi foarte rau daca majoritatea oamenilor ar realiza adevarul  asta.”

Raspuns: Conform Intelepciunii Cabalei nu exista liber arbitru in conformitate cu definitia obisnuita. Toate actiunile persoanei sunt inconstiente si sunt facute inconstient si doar dupa ce sunt intelese, iar unele dintre actiuni nu sunt mereu intelese. Conform multor texte cabaliste, precum cel al lui Baal HaSulam “Ma ingradesti inainte si dupa” din scrierile Shamati, vorbesc despre asta. O alta parte a literaturii cabaliste este divizata in doua parti : partea care depinde de Creator si partea care depinde de om.

Studiul Cabalei se reduce, de fapt, la studiul si implementarea liberului nostru arbitru, dar nu putem defini si implementa decat numai in baza intelegerii actiunilor Creatorului si doar cand atributele noastre devin egale Lui, prin aderarea cu El, ca un partener. Scopul actiunilor noastre consta in intelegerea noastra si in completa noastra conexiune dintre toate actiunile omului si cele ale Creatorului. Aceasta se numeste adeziune.

Atenție, circuitul se poate repeta !

În știri (vz.ru) “Patru dezvoltări sunt cunoscute omenirii : arhaică, tradițională, industrială (era modernă) și post-industrială (postmoderna).

“Și, judecând după toate tendințele, aceste faze urmează una după alta ca într-un cerc închis. Adică, postmodernismul va fi urmat de noul arhaic, chiar și cu roboții, motoarele cu plasmă și coloniile de pe Marte.”

“Principala caracteristică a societății arhaice este izolarea și castele. Globalizarea post modernistă curentă se frânge în fragmente de sisteme regionale închise. Democrația, monarhia, oligarhia, chiar și cu respectarea formală a drepturilor și libertăților, vor fi înlocuite de despotism.”

“Si dacă despotismul erelor moderne (începând cu regimurile totalitare ale secolului xx) a fost puternic, totusi a fost fragil și nu va dura o veșnicie…”

“In același timp, barieră dintre postmodernism și noul arhaic este foarte instabilă. Această nu este prima manifestare a unei noi ere statornică a forțelor liberale din lume, în ciudă declarării drepturilor și libertăților (incluzând aici și dreptul la libera alegere), scuipă pe rezultatele alegerilor, dar ușor și persistent își crește rădăcinile în corpul societății. ….”

“Despoții modernității și-au păstrat identitatea (Stalin, Mussolini, Roosevelt). Despoții arhaici sunt impersonali. … castele fără fată ale bancherilor/ preoții/ părinții oamenilor. În acest caz, diferit de tradițiile monarhiste, despotul arhaic nu este legat de nicio obligație fată de cetățeni și de puterile mai mari. El este puterea supremă. …”

“Ce este important într-o lume arhaică ? Cel mai important – este legea. Legea lui Moise sau codul Hummurabi, obiceiurile castei tale, lumea despoților, ofițerilor și supervizorilor. …”

“Cu privire la asta, distrugerea Creștinismului din Europa, cea mai importantă învățătura a erei tradiționale și înlocuirea lui printr-un postmodernism calculat este subliniat simbolic, insa numai  la suprafața. Dar contextul schimbărilor din Europa, emigranții care promovează doctrina dogmatică (opusă tradiționalismului) a legii Islamice, care este imperceptibila din cele mai vechi timpuri, sunt de fapt o problemă mult mai mare.”

Dacă acest proces nu este oprit, după 30 de ani, Europa va fi divizată în 50 de califate, în care Islamul nu este doar dezvoltat, dar își și pune amprenta forței opresive indestructibile. Ceea ce vedem astăzi în Arabia Saudita, Qatar și în alte țări din regiune.

“Cu toate acestea, forma lor și modul de viață va fi determinat nu în funcție de dorințele oamenilor și a națiunilor,  …. ci, simplu, prin oportunitatea și voința acestor stăpânitori fără de față.”

Comentariul meu: Graniță dintre postmodernism și noul arhaic este instabilă. Această este starea proliferării Înțelepciunii Cabalei. Cabala cheamă către asta, astfel încât istoria să nu se repete cu toate cele patru etape. Mișcarea înspre noua etapă poate fi și printr-un nou război mondial.

Umanitatea trebuie să învețe lecția din cele patru faze egoiste de dezvoltare prin care a trecut, astfel încât să nu le repete la un nivel avansat, iar în loc să atragă Lumina pentru o corectare mai mare care să echilibreze egoismul și să înceapă să existe într-un sistem cu trei linii la următorul nivel, nu în lumea noastră, ci în lumea Atzilut, scopul creației.

 

O noua viața nr. 588 – Limitele dreptului la exprimare

http://files.kabbalahmedia.info/video/eng_t_rav_2015-06-21_program_haim-hadashim_n588.wmv

Dr. Michael Laitman in conversatie cu Oren Levi si Yael Leshed-Harel

De ce abuzează astăzi societatea de dreptul la liberă exprimare? Cum putem să învățam să folosim dreptul la exprimare în mod corect și cum putem învața efectiv criticile sociale?

Rezumat

Există actori influenți, muzicieni și artiști ale căror păreri sunt apreciate, dar nu există nicio justificare pentru asta. Lumea și-a pierdut orice urmă de bun gust, iar cei care se exprimă mai vulgar sunt mai apreciați. Media a devenit, de asemenea, mai provocatoare și putem afirma cu siguranță că s-a depășit de mult măsura.

Umanitatea este în retragere : în trecut eram dornici să știm cât mai multe, iar astăzi avem totul, dar lumea este precum o turmă. Astăzi nu are nici un rost să restricționezi lumea artificial și să-i închizi forțat gura. Trebuie să investim în educație și publicitate. Asta nu se poate face rapid. Se poate face doar printr-un  proces educativ care include toată societatea. Trebuie să învățam că atitudinea noastră negativă dintre noi este foarte dăunătoare în fiecare aspect al vieții noastre. La urma urmei, suntem conectați și integrați.

Toată lumea vrea să se simtă bine, dar lumea nu știe că binele lor depinde de binele altora. O persoană care știe cum să-și folosească libertatea de exprimare va deveni o componența pozitivă în societate. La urmă urmei, toată lumea e specială și nimeni nu poate contribui în societate așa cum o face fiecare individual, în mod special și de asta este vital ca toată lumea să coopereze în acest sistem.

Astăzi totul se bazează pe putere. Acei care sunt mai puternici, mai bogați și mai vicleni își pot cumpără pentru ei o platformă. Problema nu este astăzi libera exprimare, ci faptul că nu educăm publicul pentru ziua de mâine. Trebuie să existe o formă de control, control inteligent, care să decurgă din cunoașterea legilor dezvoltării umane.

Plăcerea și goliciunea

Întrebare: Care este beneficiul oamenilor care se dezvoltă spiritual, dacă pot și, astfel, să primească maxim de plăcere în lumea materială ?

Răspuns: Dacă pot primi plăcere, lasă-i să trăiască așa cum sunt. Creatorul dezvoltă gradual simțul egoist al omului până aceasta realizează că existența sa este insignifiantă, temporară și nu are niciun rost.

Înțelepciunea Cabalei nu se adresează oamenilor care sunt încă atrași de dorințele fizice. Din contra, cabaliștii au ascuns-o atât de mulți ani până cand am ajuns la “frontiera” crizei generale, care abia acum începe să se dezvolte în mod semnificativ.

Criză ne conduce într-o stare în care trebuie să răspundem la întrebarea legată de sensul vieții. Fără asta, nimeni nu mai vrea să existe: Fie îmi dai un răspuns la această întrebare, fie mă sinucid.

Omul va simți finitul, limitarea, nimicul tuturor împlinirilor fizice trecătoare, atât de mult încât nu-și va mai dori nimic, chiar și în cazul în care o enormă plăcere “strălucește” în față sa.

Motivul pentru care oamenii devin depresivi și au nevoie de droguri este pentru că nu doresc să facă față acestei stări de goliciune și primire a plăcerii, primirea plăcerii și golul. Nu văd nici un sens suprem în asta. Preferă să se injecteze cu ceva și să uite totul.

Dezvoltarea noastră nu ne permite să trăim precum un copil mic care se bucură mereu de lucrurile mărunte. Ajungem astfel într-o stare în care Înțelepciunea Cabala începe să se dezvăluie pentru umanitate.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 21.02.2016

 

Viața nouă nr. 582 – Devenind mama

Dr. Michael Laitman într-o conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moshe

Cum sentimentele unei mame sunt un suport pentru copilul ei ? De ce este întreaga familie obligată să aibă grijă de copil și care este legătura dintre iubirea de mama și ideea „iubeste-l pe prietenul tău ca pe tine însuți?”

Rezumat

Scopul evoluției noastre este ca dorința de a ne bucura să atingă nivelul de iubire și dăruire. Acest lucru înseamnă că vom transcende natura iubirii de sine și ura pentru alții către natura „iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți „.

Acest lucru poate suna ca o fantezie, dar este direcția de evoluție. Natura a implantat într-o mamă dragostea pentru copilul ei. Este un fel de corecție, un suflet are grijă de un altul. Corecția perfectă este de a dezvolta o astfel de iubire pentru străini. Iubirea de mama este un exemplu pentru noi.

In trecut a fost foarte ușor pentru o femeie să aibă grijă de copilul ei. Ea a fost susținută de mediu, în timp ce în prezent există diferite dezordini moderne. Rudele trebuie să aibă un rol activ în îngrijirea copilului. Este o parte a corecției sufletului lor. Natura este ca o mamă pentru noi ; este un sistem complex, care ne ridică și ne învață.

Un sfat pentru tați : Fă tot ce soția îți cere să faci cu copilul. Aceasta este o parte din corecția sufletului.

Din KabTV  „Viata Noua nr. 582 – Devenind  mama,” 3/31/14

 

“Elitele în căutarea unui consens”

În știri (vestifinance.ru) “Membrii grupului Bilderberg, ale cărui întâlniri sunt în spatele ușilor închise de mai bine de jumate de secol, sunt o ocazie pentru tot felul de teorii conspirative, încă odată fiind considerate ceasuri sincronizate privind aspecte ale problemelor cheie de pe agendă elitelor occidentale globaliste.”

“In 2016 întâlnirea grupului ‘Bilderberg’ a avut loc în Dresda. …”

“Si aici, că de obicei, pe seamă protestelor permanente împotriva întâlnirii grupului ‘Bilderber’, aceștia au susținut că discută subiecte în mod tradițional foarte vagi și oferă doar imformatii aproximative :

  1. Evenimentele curente. 2. China. 3. Europa : migrația, cersetoria, reformele, viziunea și unitatea. 4. Orientul mijlociu. 5. Rusia. 6. Politica SUA teritorială : creșterea, datoriile, reforma. 7. Securitatea cibernetică. 8. Geopolitica energetică și prețul materiei prime. 9. Precariatul și clasa de mijloc. 10. Inovațiile tehnologice. Ce va include în discuții unul din aceste subiecte ?…

“Ca de obicei cu Bilderberg sunt doar presupuneri. În acest caz lucrul principal nu este ce se întâmplă în spatele ușilor închise. Faptul că de peste 60 de ani, o întâlnire a reprezentanților autorităților, capii marilor bănci, ai companiilor energetice, ai coporatiilor de apărare, ai principalelor imperii media din occident, lasă o aură de secret, paranoia și speculații, iar acest fapt nu înmulțește susținătorii grupului ‘Bilderber’.

“Daniel Estulin, autorul bestseller-ului ‘Cine conduce lumea ?’  sau adevărul curat despre grupul ‘Bilderberg’, descrie întâlnirea precum “o întâlnire a guvernului modial din umbră … fiind o amenințare care ne va lua dreptul la control asupra destinului nostru, creând o realitate tulburătoare”. “Imaginați-vă un club privat în care președinții, primii miniștri, bancherii și generalii comunică foarte strâns, unde oamenii care produc războaie și afectează piețele, spunând ceea ce nu ar îndrăzni să o spună vreodată public.” În majoritatea copleșitoare ‘Bilderberg’ reprezintă interesele capitalismului global. Nu sunt interesați de populație. În același timp, discută probleme care afectează în mod direct foarte mulți oameni. ….”

Comentariul meu: Această este o caracteristică naturală în lumea noastră egoistă. Cred că dețin controlul. Fiecare dintre ei vrea să obțină totul și se pun de acord cum să împartă lumea în mod pașnic. Dar nu sunt motive să ne îngrijoram de deciziile lor, pentru că totul este făcut de sus. Creatorul stabilește și materializează dorințele noastre.

Dacă știm cum să cerem, să ridicăm MAN, determinăm influența managementului care vine de Sus ! Dar, acesta este rolul întregului popor Israel, adică toți cei care sunt pregătiți să ridice o cerința corectă către Creator. Grupul de Cabaliști Bnei Baruch diseminează Înțelepciunea Cabalei, metoda pentru influența corectă a forței superioare care controlează totul, Creatorul ; în timp ce puternicii conducători ai acestei lumi nu sunt nici mai mult, nici mai puțin, decât niste “marionete” – conductorii ai aceste forțe.

 

Ultima inovație

În știri (inosmi.ru) “Conform multor cercetători occidentali, lipsa de inovații tehnologice revoluționare – este una dintre principalele cauze ale stagnării economiei mondiale pe termen lung. În timpul ultimilor 25 de ani, după începutul erei digitale (internet și mobil) nu am făcut descoperiri tehnologice importante care să afecteze fundamental economia…

“Amploarea impactului celor trei revoluții științifice și tehnologice asupra calității vieții s-a dovedit a fi incomensurabil : cu prima revoluție (descoperirea motorului cu aburi și războiul de țesut) la sfârșitul secolului 18 și începutul secolului 19 și a două (electricitatea și motorul cu combustie internă) la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, calitatea vieții s-a schimbat radical. În același timp, a treia, sau revoluția digitală, din anii 70 și pană în prezent, chiar dacă a făcut viata mai interesantă, nu a condus către o reală bunăstare în occident. ….”

“Revoluția digitală a îmbunătățit semnificativ calitatea vieții în lumea întreagă. Comunicarea umană, curgerea de informație, serviciile și divertismentul – toate acestea sunt greu reflectate într-un concept “dur” al PIB-ului, care operează numai pe cifre exacte, materiale. Problemă rămâne în menținerea echilibrului între lumea reală și economia virtuală.”

Într-adevăr, echilibrul acesta în ultimele decenii s-a rupt : investitorii preferă să nu lucreze în sectorul financiar real, unde pot umflă bule virtuale și să nu producă nimic. Oamenii intră în lumea virtuală și își pierd simțul realității, au devenit dependenți de internet, iar țările printează bani virtuali și construiesc datorii uriașe. Ultima inovație

Comentariul meu: Ultima inovație nu va fi o schimbare în lumea fizică, ci o schimbare în om, prin Lumina Superioară, așa cum este scris, ”Am creat înclinația rea (ego-ul uman), am creat Tora ca mirodenie pentru el” (Kiddușin 30b) (Tora = Or Makif – Lumina Înconjurătoare).

Cum s-au condamnat evreii singuri la moarte

Întrebare: De ce nu au părăsit evreii Europa înaintea holocaustului ?

Răspuns: În primul rând, evreii nu au crezut că atitudinea față de ei poate deveni atât de negativă și asta este ceea ce cred chiar și astăzi, când se află în pragul unui nou holocaust.

În al doilea rând, liderii spirituali i-au convins că totul va fi în regulă, că trebuie să îl aștepte pe Mesia acolo unde se află. Așadar, trei milioane de credincioși evrei ortodocși, polonezi, care au ascultat vocea liderilor lor și-au întâlnit moartea în camerele de gazare.

Trebuie punctat că au fost avertizați de cabaliști înaintea holocaustului, care au încercat să-i convingă să părăsească Europa dar, în schimb, aceștia au primit numai injurii. Cabaliștii au reușit însă să se salveze la timp.

Din Webinar 08.05.2016

 

Cum se va Salva Uniunea Europeană de Spargere?

Întrebare: Sondajele recente arată că tot mai mulți cetățeni ai Uniunii Europene doresc să o părăsească. În Anglia, astăzi, ei reprezintă 50% din populație, iar în Franța și Suedia, 38%.

La sfârșitul lunii, un sondaj final va fi realizat în Anglia, și este posibil ca națiunea sa părăsească Uniunea Europeană.

Crezi că este o chestiune de timp până când, într-un fel sau altul, totul se va sparge?

Răspuns: Am fost sigur de acest lucru de la început pentru că în loc de o unire a inimilor, a fost creată o piață europeană, nu o uniune.

Întrebare: Deci, în cazul în care se întâmplă acest lucru ce se poate face?

Răspuns: Nimic, în afară de a o părăsi în liniște atâta timp cat acest lucru este posibil. Eu cred că liderii UE nu vor veni cu nimic, si intre timp, nu ne-au auzit.

Noi, ca si Cabalisti, nu putem veni la ei  să îi convingem că avem dreptate. Ei au un alt sistem de credință și înțelegere, astfel încât aceștia nu vor accepta abordarea noastră.

Întrebare: Este aceasta o predispozitie pentru război?

Răspuns: Problema este că totul este imprevizibil. Pot prezice funcționarea sistemelor care sunt în dezvoltare dinamică, sau invers, în anti-dezvoltare. Și nu există nici o variantă din acestea. In scurt timp, încă un milion de refugiați vor sosi în Europa. Totul clocoteste ca într-un cazan, și nu este clar ce se va întâmpla.

Intrebare: împărțirea Europei va avea loc în mod special din cauza refugiaților?

Răspuns: Dacă nu ar exista refugiați, Europa ar experimenta o spargere mult mai simplă a uniunii. Națiunile din UE ar găsi o cale comună.

Întrebare: Ar putea apare un lider care sa unească Europa?

Răspuns: Adică, un nou Hitler? Acest lucru este absolut posibil. O astfel de revoluție s-ar putea întâmpla în Franța și Ungaria, adică, națiunile care sunt deosebit de aproape de nazism. Și restul națiunilor le-ar sprijini. Fiecare ar avea propriul său lider. Dar nimic nu poate fi prezis.

Ajungem la următoarea etapă a lumii. Nu prezic, ci doar vorbesc despre faptul că trebuie să  aducem foarte repede și urgent forța superioară a bunătății și iubirii. Modul în care această putere va acționa în lume nu este preocuparea noastră. Rolul nostru este de a aduce lumina națiunilor lumii.

Din KabTV  „Noutăți cu Michael Laitman” 6/2/16

Ce este etern?

Întrebare: De ce trebuie să tânjim după scopul creației ? Poate este  mai bine să trăim și să gândim că am realizat ceva în viață.

Răspuns: Aceasta este o păcăleală ! Nu putem ignora faptul că ne-a fost dată dorința de a înțelege funcționarea lumii, structura ei, soarta noastră, sensul vieții și scopul creației.

Aceste întrebări aparțin nivelului uman din noi și nu le putem subestima, altminteri devenim depresivi precum majoritatea oamenilor din lume. Deși această depresie nu îi aduce la revelarea Înțelepciunii Cabalei, ne-a adus deja pe noi. Prin urmare, trebuie să îi ajutăm să-și depășească depresia și abuzul de droguri.

Întrebare: În ultimiele momente ale vieții oamenii de obicei gândesc, “Am realizat ceva în viața această ! Am lăsat ceva în urmă mea !”

Răspuns: Iar eu o spun diferit : această lume și civilizația noastă minoră, absurdă, este finită. Indiferent de ceea ce faci în această lume, totul dispare și nimic nu rămâne. Singurul lucru care este înregistrat este ceea ce ai făcut pentru a aduce oamenii împreună într-un singur sistem unic în care, eventual, Creatorul va fi revelat.

Doar atributele și acțiunile rămân. Sunt păstrate în sistem și, astfel, ele sunt eterne. Ba mai mult, chiar sunt înregistrate în contul tău. Nimic altceva nu rămâne sau continuă în viitor.

Din emisiunea de Cabala în limba rusă din 13.03.2016