Category Archives: Educatie integrala

Sentimente Echilibrate de Cunoastere

Intrebare: Pe parcursul educatiei integrale, noi intentionam inainte de toate sa educam oamenii care si-au pierdut slujba. Majoritatea lor sunt dezamagiti de viata; multi au dificultati in familie, dificultati de adaptare, etc.

Primul lucru pe care il puteti intani intr-un asemenea grup este resentimentul, frustrarea si agresiunea. Pot fi oare capabili oamenii aflati in aceasta stare sa perceapa o asemenea informatie distanta, abstarcta si teoretica? Cu ce ar trebui sa incepem pentru a gasi termeni comuni cu acesti oameni?

Raspuns: Nu avem alta posibilitate. Noi, oamenii, suntem alcatuiti din doua jumatati: inima si minte, iar acestea trebuie sa se mentina in echilibru. Doar atunci cand o persoana de dezvolta armonios, vede lumea dar si pe sine in ea. Poate le vede pe amandoua si lumea ca dezechilibrate, insa aceasta imagine devine din ce in ce mai putin corecta.

Prin urmare, trebuie in primul rand sa contrabalansam toate problemele de astazi prin cunoastere: De aici apar aceste probleme; originea lor; necesitatea lor de a continua dezvoltarea noastra; unde trebuie sa ajungem, etc.

In primul rand oamenii de afaceri trebuie sa isi parcurga un curs educational si nu de educatie, munca practica, si scenarii de joc- ei snt inca departe de asta. Munca practica in asemenea grupuri incepe doar aunci cand toate genurile de probleme si crize sunt echilibrate. Oamenii incep sa inteleaga esenta acestor probleme; ei pot discuta decide, ajunge la un punct comun de discutie, si pot discerne adevarul. Insa toate acestea au loc atunci cand sentimentele sunt balansate de cunoastere.

Daca luam acum 50 de oameni de pe strada si incepem sa discutam cu ei despre problemele de astazi, vom fi confruntati cu o completa lipsa de intelegere a punctului nostru de vedere. Corespunzator, sentimentele prevaleaza asupra mintii si nu vom ajunge nicaieri.

Asta se intampla astazi in lume. Fara a intelege sistemul general al naturii, dezvoltarea lui (inceptul, mijlocul, si sfarsitul caii sale) si starea umanitatii (in care existam in acest moment pe axa timpului), noi evaluam totul pe baza micului egoism uman care nu ne permite sa obtinem rezultate corecte. Mai mult, noi luam decizii gresite cu privire la viitor si astfel ne plasam intr-o situatie si mai dificila. De aceea eu personal, sunt convins ca in primul rand trebuie sa continuam educatia.

Tocmai cu aceasta incepem interactiunea noastra cu copiii. Trebuie sa luam in mod natural, ca exemplu, atitudinea noastra fata de copii.

Totul incepe cu explicatii. Un copil de dezvolta si simte: simt asta si asta. O crestere corecta consta in suplimentarea sentimentelor copilului cu explicatii si cu un sistem corect de atitudini catre ceea ce el simte, si cum percepe totul. Acest echilibru trebuie sa aiba loc si in adulti. Fara asta nu putem avansa.

Doar in masura in care un grup poate adapta aceasta cunoastere la sine, poate realiza si intelege cauzalitatea si consecintele sentimentelor, dezvoltarea cauzei si a efectelor si este capabi sa sa vada pe sine. Atunci cand o persoana se ridica deasupra propriului sine, se poate separa de propriul „Eu” si se poate vedea pe sine si societatea.

La fel si in psihologie: Privim omul nu ca pe un individ oarecare, ci ca pe un obiect psihologic. Apoi, explorandu-l incepem sa ii facem recomandari, explicatii fragmentate fara insa a-i explica cine si ce este. Insa in principiu, aceste explicatii sunt de asemenea bazate pe o anumita balanta intre sentimente si cunoastere. Altfel nu se poate.

De aceea in primul rand noi trebuie sa introducem cursurile despre care am amintit in ultima discutie. Ele contin o cantitate mare de cunoastere.

In procesul studiului, aceasta cunoastere incepe sa fie in mod treptat absorbita de oameni, iar persoana incepe atunci sa o asimileze impreuna cu sentimentele. In acest moment noi trebuie sa incepem sa ontarim acest lucru prin exercitii practice care ajuta persoana sa echilibreze sentimetele si cunoasterea.

O persoana poate primi o senzatie initiala a acestei stari prin studierea materialelor la prima mana. Noi avem nevoie sa ii vorbim despre origini, evolutie si proprietati ale egoismului si sa ii prezentam aceste notiuni complet obiectiv ca pe o realitate existenta complet independenta si care nu are nimic de a face cu noi, astfel incat o persoana sa poata absirbi totul in forma in care exista in natura.

Apoi, o explicatie scurta referitoare la egoism trebuie prezentata referitoare la modul cum actioneaza egoismul in persoana: Cum se manifesta in lume, in legatura din familie, cu copii, cu sine, etc.

Adica, educatia implica, in final, separarea in doua parti, cand lasam de-a parte ce se intampla in natura si incercam sa exprimam acest lucru intr-un mod care este intru-catva uscat, limbaj stiintific, si apoi, aditional, noi folosim miscarea. Dupa aceea incepe cu adevarat trainingul, in care incepem sa ne investigam sentimentele din punct de vedere rational.

Un studiu teoretic inseamna intotdeauna ratiune, si noi o studiem, o umplem cu toata cunoasterea, date, grafice, formule, imagini, discernerea relatiilor, etc, in timp ce treptat adaugam un pic de sentiment. Cu alte cuvinte, studiul incepe intotdeauna din doua directii, „ratiunea si sentimentele”: sentimente in ratiune si ratiune in sentimente.

Din „ Discutii asupra Educatiei Integrale”, 12/1/11

Revelarea tiparului dezvoltarii

Astazi vom discuta despre legea unica a naturii, a carei parte suntem. Pe masura ce avansam, vedem ca exista un anumit tipar al dezvoltarii. Generatie dupa generatie, timp de mii de ani au aparut si s-au dezvoltat nivelurile mineral, vegetal, animal si uman ale naturii.

Dezvoltarea noastra a aparut treptat. Generatie dupa generatie, an dupa an, si chiar zi dupa zi, noi ne dezvoltam din ce in ce mai mult, insa incotro ne indreptam? Pentru a raspunde acestei intrebari, noi trebuie sa stabilim ce lege actioneaza asupra noastra?

Noi vedem ca exista un anumit mecanism, care se afla undeva sus si dezvolta intreaga natura intr-o anumita directie, ducand la forme din ce in ce mai complicate, de calitate inalta, mai bine formate si interconectate intre ele. Indiferent daca vrem sau nu, suntem fortati sa ascultam de poruncile acestei legi, care ne influenteaza si ne determina sa ne dezvoltam.

Aceasta este o lege comuna. Tot ceea ce exista se afla sub aceasta influenta: tot ceea ce vedem ca exista pe planeta noastra, tot ceea ce naste si se misca intr-o anumita directie.

Noi studiem legile naturii prin intermediul stiintei, iar daca vrem sa dobandim ceva, cunoasterea acestor legi ne poate ajuta sa avem succes. Incepem sa intelegem mai bine cum sa evitam raul si sa ne apropiem de bine, cum sa reducem greselile si gafele.

De aceea daca cunoastem aceasta lege comuna, care include restul de legi (fizica, chimia, biologia, zoologia, astronomia, medicina, psihologia, mica parte pe care o cunoastem si tot ceea ce urmeaza sa descoperim noi insine), aceasta cunoastere ne ajuta sa reusim.

Stiinta ne ajuta sa ne facem viata mai buna si mai comfortabila. Inainte, o persoana muncea de dimineta pana seara, dupa cum se spunea „cu sudoarea fruntii tale iti vei castiga painea” (Geneza), astazi insa o persoana poate hrani o mie de oameni cu paine datorita dezvoltarii tehnologiei, chimiei si intregii indstriei farmaceutice. Acelasi lucru este valabil pentru industria de confectii, constructii, educatie, cultura, pentru tot!

Pare ca astazi, cu toata intelegerea tututror legilor si a puterii de care dispunem, ar trebui sa fim capabili sa avem o viata minunata! Cunoscand starea curenta a lumii si caracteristicile populatiei sale, noi vedem ca producem o cantitate si sortimente de produse care pot sustine o viata normala, lipsita de saracie, pentru intreaga populatie a acestei lumi.

Problema consta doar in faptul ca fiinta umana este egoista si nu isi poate gestiona corect potentialul pe care il are din cunoasterea legilor naturii. Ni se da abunenta, insa unii concentreaza marile puteri: banii, echipamentul si orice altceva, in timp ce altii, ca urmare a acestei concentrari, nu au nici strictul necesar pentru a supravietui.

Inseamna deci ca, ceva din interiorul naturii fiintei umane, nu ne lasa sa cream o viata buna, confortabila, calma si sigura pe aceasta minunata si prospera planeta. De aceea scopul nostru este de a intelege natura fiintei umane si sa intelegem cum ne putem imbunatati vietile astfel incat sa vrem sa cream o viata mai buna, prospera pentru noi si pentru ceilalti.

Acest lucru este posibil cunoscand legea care astazi incepe sa devina revelata in natura. Aceasta este legea fortei globale, care include si restul fortelor din interiorul sau, si care indiferent de dorinta noastra (pentru ca noi nu vrem asta), forteaza oamenii, tarile si civilizatiile sa fie mult mai conectate si atente unele cu altele.

Din KabTV’ “O viata noua” Episodul 4, 01/01/2012

Inchide ochii la lipsurile sotiei tale

Intrebare: in calitate de psiholog, ar trebui sa zugravesc oamenilor o imagine realista si sa le spun ca in  viitor va fi tot mai greu,  dar noi putem sa le oferim o solutie?

Raspuns: daca te referi la conflictul familial si rezolvarea sa, aici totul e foarte simplu. Eu as organiza cursuri pentru a  educa cuplurile in privinta psihologiei reciproce si a psihologiei umane  in general.

Comentariu: Dar oamenii nu suporta adevarul…

Raspuns: Nu sunt de acord cu asta. Adevarul poate fi de fapt tolerat daca eu stiu, inteleg ca asa sunt eu din fire: imi face placere sa-i pacalesc pe altii, sa fur, sa insel, sa ma folosesc de ceilalti pentru propriu meu interes, nu-mi place sa-mi recunosc slabiciunile, dar automat remarc punctele nevralgice ale celorlalti membrii ai familiei mele, ale sotiei si a celorlalti.  Dar si ea are aceeasi problema, ca orice om de altfel. Noi trebuie sa stam de vorba despre aceste lucruri si sa clarificam totul. Probabil ca odata cu aceste cursuri ar trebui sa realizam niste filme si programe tv care sa prezinte exemple de revelatii sincere  ale sotilor, in care oamenii sa se deschida unii altora cu absoluta obiectivitate, fara sa incerce jena sau discomfort.

Aceste doua organisme biologice, doua entitati psihologice traiesc impreuna. Cei doi isi spun unul altuia cum percepe si simte fiecare dintre ei, pe el insusi si pe celelalte persoane. Astfel de conversatii fac ca in final fiecare sa poata sa vada cu obiectivitate atat pe el insusi cat si pe partenerul sau si ceea ce au in comun ei doi.

Am trait alaturi de sotia mea mai bine de 40 de ani. Firesc, de-a lungul acestei perioade ne-am scos in relief si  reprosat unul altuia  in mod repetat slabiciunile, dar in final fiecare, am ramas cu baza noastra. Aceasta „baza” ramane in interiorul unei persoane, iar noi trebuie sa ne ridicam deasupra ei, atata timp cat este imposibil sa ne schimbam natura. Trebuie sa educam oamenii in aces sens.

Ridicandu-te peste asta, tu incepi sa vezi lucrurile din alt unghi, pozitionandu-te corect , ca tot ceea ce este un lucru negativ,  toate slabiciunile individuale dar si generale se reunesc in ceva bun. Concluzia e ca exista un motiv pentru care sunteti impreuna si va completati. Dincolo de toate neintelegerile si contradictiile, voi tindeti sa creati o zona comfortabila a existentei interioare a fiecaruia dintre voi si in aceeasi masura comfortabila co-existentei voastre, natura pe care nici macar nu vi-o puteti imagina, fiind noua voastra familie ivita pe neasteptate.

Altfel spus, fiecare dintre noi are ceva doar al lui si asta este daruit de natura. Fiecare dintre soti accepta ceea ce exista in partenerul sau si impreuna construiesc un acord mutual, inaltandu-se, depasindu-se pe ei insisi. Eu cred ca acordul lor- peste egoism, de care nu se ating- este cu adevarat realizabil. De aceea nu este necesar sa se transforme mediul lor ambiant si tot restul. Este o simpla munca obisnuita in orice cuplu.

Din“Lectie despre noua lume” 6, 12/14/12 /

Scopul care-ti da putere

Intrebare: Care este diferenta intre un mediu inconjurator integral bun si unul incorect?

Raspuns: Doar dorinta de a ne asigura ca obtinem nivelul perfect al starii noastre si nimic mai mult.

Cu alte cuvinte, oameni care inteleg ca nu exista alta alegere si ca noi trebuie sa iesim din criza, de preferat fara razboi si evenimentele dramatice si oribile care-l insotesc. Este mai bine daca noi ne directionam in mod voit spre aceasta si sa incepem sa o si facem. Studiem sistemul, incercam sa-l realizam si asta ne influenteaza pe fiecare. Nu exista altceva. In acelasi timp noi intesificam puterea scopului spre care nazuiesc ei, care este tainuit in natura, iar acest scop li se pare ca le straluceste de departe. Isi emana puterea, perfectiunea sa si acesta este viata lor. Si de aici ei dobandesc noi puteri.

Orice scop are puterea sa. Si cei conectati cu acesta pot munci peste masura.

Intrebare: Este aceasta aspiratie spre scop „ascensiunea”?

Raspuns: Da, de fiecare data noi ascedem in mod specific in relatia cu scopul. Dar cand suntem in grup, in aceasta mica comunitate, ne putem coordona corect.

Cum pot eu sti ca acest scop este, unde este, ceea ce reprezinta participarea benevola a rotilor dintate intr-un mecanism, etc? Si vad calea de a ma raporta corect la grup: daca ma comport corect in interiorul acestei mici comunitati cu maxima integrare si amabilitate fata de tot. Eu trebuie sa studiez consecintele tuturor gandurilor mele: ganduri, nu doar fapte. Gandul este actiune.

Gandurile noastre si dorintele joaca acelasi rol la urmatorul nivel al existentei noastre (nivelul uman – Adam, nivelul integrat) ca si actiunile ce le intreprindem la nivelul corporal curent.

De aceea trebuie sa castigam controlul asupra dorintelor si gandurilor noastre. Acesta este principalul lucru. Actiunile pot ramane la fel de taioase si crude precum intr-o sala de operatii dar ele vor fi directionate spre binele celorlalti. Principala transformare are loc in ganduri si dorinte.

Din “Lectie despre noua Lume” 7, 12/14/122

Ridicandu-ne deasupra egoismului nostru

Intrebare: Ce presupune actiunea de a te ridica deasupra egoismului? E un proces mental de activare  a unei anume intentii? Cum este ?

Raspuns: Poti incerca sa iti descoperi esenta fie independent sau cu ajutorul psihologilor. Doar te descoperi; e precum o operatie, iti asterni esenta in fata cu toate calitatile ei, dorintele si gandurile.

Calitatile ne sunt date de natura, dorintele se formeaza sub influenta mediului, iar gandurile se alcatuiesc pentru a executa si realiza aceste dorinte, pentru a obtine dorintele. Asta e modul in care suntem alcatuiti.

Cand vezi intregul tablou al lumii tale psihologice interioare, poti fi obiectiv fata de asta ca si cum nu ai fi tu si sa lucrezi cu tine insuti.

Daca in acelasi timp te conectezi la un scop special, pe care il doresti si pe care il poti atinge; incepi sa lucrezi corect cu informatiile tale interioare, calitatile obtinute de la parintii si inaintasii tai; munca cu dorintele acumulate din mediu pe parcursul procesului de dezvoltare si iti indrepti gandurile pentru scopul realizarii acestor dorinte si calitati pe cat de mult posibil. Iar daca vezi un anumit scop mare si serios inaintea ta – asta inseamna ca incepi sa lucrezi obiectiv cu proprietatile tale cu scopul de a atinge acest tel.

Acest tel este sprijinit de societatea inconjuratoare. Poti incepe sa lucrezi cu sprijinul societatii, cu judecata si aprobarea ei; asta e „ inima” care furnizeaza putere si energie ca sa incepi aceasta munca. Si aceasta  societate intotdeauna iti va arata directia exacta catre scop, pentru ca scopul este in interiorul actualei societati, in includerea ta in aceasta societate ca un element armonios.

In acest caz te ridici deasupra ta si te privesti dintr-o parte, din punctul de vedere al societatii. Si natural incepi sa te schimbi corect si obiectiv; mai mult de atat, te transformi independent de ceea ce simti in dorintele tale egoiste, in ganduri si calitati. Testul tau principal este in conectarea totala cu societatea, si in venirea cat mai aproape de scopul tau.

Daca este asa, te opresti complet din a face ce faci cu tine insuti. Asta se cheama sa „te ridici.”

O persoana trebuie sa ajunga la acest scop, la acest nivel de unu singur. Asta este asa pentru ca fiecare dintre noi trebuie sa atinga constient starea interactiunii cu ceilalti prin folosirea resurselor sociale interne si externe in acelasi timp. Dar persoana trebuie de fapt sa se schimbe in loc sa popularizeze metoda.

 Din „ Lectii despre o Noua Lume” Nr. 7,  14/12/2012

O necesitate naturala

Intrebare: In anii 1920 si 1930 un psiholog sovietic celebru, Vigotski, introducea conceptul de „zona proximei dezvoltari” care, printre altele, vorbeste de diferenta dintre Eul ideal si Eul real. Daca aceasta zona este prea mare, punctul de contact dintre cele doua concepte se rupe, iar persoana pierde contactul cu realitatea. Apar deceptia si minciunile, ceea ce s-a intamplat in Rusia. Vedeti vreo primejdie in faptul ca exista o diferenta mult prea mare intre tabloul ideal al unei societati integre si adevarata stare de fapt a omenirii?

Raspuns: Intelegeti ce este aceea o „necesitate naturala?” Daca in acest moment aceste idei sunt simple deziderate in Rusia, in statele noastre sunt absolut necesare. Daca a fost posibil candva sa cream o societate capitalista si sa para o lume vestica libera si infloritoare precum paradisul pe pamant pentru cei ce traiau intr-o Rusie demolata, saracita si murdara, in acest moment nu mai este cazul. Astazi o singura imagine apare in fata tuturor: anihilarea absoluta sau munca constructiva la alt nivel.

De aceea eu subliniez ca este necesar sa stimulam constant acest punct intr-o persoana. Alta solutie pur si simplu nu exista.

Spre exemplu, nu exista alta solutie pentru criza europeana curenta. Sunt incercari constante de a evita, de a amana luare deciziilor pana la noi intalniri, promitand ca se vor gandi la ceva pana atunci. Dar bineinteles nu e nimic la care sa te gandesti. Totul incepe cu „ Dumnezeu stie unde” pentru ca nimeni nu poate calcula si prevedea consecintele negative a acestei povesti fara sfarsit si fortei distructive crescande.

Nu exista alta cale. Asta in primul rand.

Si in al doilea, prapastia. Cred ca aici ar trebui sa ne angajam intr-o munca serioasa si, cel mai important, sa dezvoltam in mod progresiv societatea. Avem un singur mecanism de influentare a unui om: mediul inconjurator. Doar mediul inconjurator, nu exista alte posibilitati. Psihologic, sociologic – toate sunt bune, dar fara influenta mediului social asupra persoanei, aceasta nu se va schimba, si nu vom primi din partea societatii un scop pentru a trai impreuna.

Daca unii experti imi vorbesc despre aceasta, ii aud la un moment dat (un el sau o ea) cum se infioara pe moment, sunt surprinsi, ademeniti de un concept, iar eu sunt gata sa ma implic, sa actionez si sa ma straduiesc pt ceva chiar acum si aici. Dar dupa aceea, fara presiunea sociala, fara forta ce ma incojoara si ma obliga – nu o voi face niciodata.

Eu pretind o societate ce poate sustine aceasta idee si o miscare care sa ma oblige la implementarea ei eliberandu-ma de calitati personale precum invidia, gelozia, dorinta de elevare si realizare si sentimentul rusinii: cine sunt eu comparativ cu ei, cum apar eu in ochii copiilor si celor dragi mie. Aici trebuie sa utilizam resurse ce le avem la indemana (si sunt egotice din moment ce in jur exista egoism) pentru a convinge o persoana sa intre progresiv in necesitatea recunoasterii constiente a unificarii integrale cu ceilalti.

Specialistii, psihologii ar trebui sa promoveze asta, iar in spatele lor o cortina sociala – mass media.

Din “Discutie asupra unei educatii integrale nr. 6”, 12/14/11

Exalta-ti personalitatea

Intrebare:  Insemna ceva cand intamplator ii povestesc unei persoane despre sitemul meu de valori iar ea sau el asculta atent. Este un lucru total diferit cand noi toti impreuna construim un tablou ideal, precum comunistii care stateau impreuna si isi imaginau viitorul ideal. Problema a fost ca acest viitor s-a dovedit a fi prea detasat de viata reala.

Raspuns: Comunistilor le-a lipsit un sistem pentru educarea oamenilor. Iar educatia, special in Rusia in acea perioada, si Rusia de azi de asemenea, exista o problema enorma deoarece pana in aceasta zi oamenii pastreaza psihologia de sclavi.  E nevoie ca sa fie restructurata treptat pentru a exalta personalitatea. Rusia are toate conditiile necesare pentru asta.

Desi miscarea indreptata catre nivelul uman, catre Adam,  presupune dizolvarea completa a persoanei in societate, iar simultan implica cresterea lui sau ei in personalitate. Asta e contradictia pe care au incercat sa o distruga pe parcursul regimului sovietic deoarece nu au putut crea un sistem pentru educatia oamenilor si  dezvoltarea unei persoane care ar putea deveni o personalitate, sa aiba propria lor opinie si sa isi poata realiza intregul lor potential. Ei pur si simplu au incercat sa faca un mic supus dintr-o persoana: „ Tu nu ai cap, Partidul va hotari pentru tine; tu nu ai nimic altceva decat cele doua maini, asa ca tu vei munci iar noi iti vom spune ce sa faci.”

Aceasta nu este imaginea lui Adam spre care ne aspiram. Tentativele de a neutraliza egoismul, de a-l anihila, si de a implanta artificial altruismul si sacrificiul de sine in locul lui- asta e impotriva naturii.

Aici noi vorbim despre invatarea unei persoane de a utiliza toate dorintele si impulsurile ei in mod corect.

Dintr-o „ Discutie despre Educatia Integrala” Nr.6,  14/12/2011

Nu asteptati pana imbatraniti

Intrebare: Sa spunem ca un barbat si o femeie din grup incep sa discute despre viitorul integral, in modul in care ei isi imagineaza acest tablou…

Raspuns: Pentru ca ei sa nu isi inchipuie un tablou ideal legat de prosperitatea materiala pe care ar fi capabili sa o asigure pentru ei, este mai bine ca ei sa inceapa de la proverbul rusesc „ dragostea face dintr-o cocioaba un castel”. „ Haide sa ne construim propriul nostru castel frumos.”

Intrebare: Dar „ dragostea transforma un bordel intr-un castel” este doar o notiune pur psihologica.

Raspuns: Desigur! Nimic altceva nu e necesar. Ei vor observa ca se pot multumi cu un minim si in acelasi timp sa fie perfect fericiti. Ei nu vor continua sa se distruga in aceasta cautare a abundentei fantoma ci in schimb vor fi capabili sa isi construiasca fericirea imediat. Dar pentru aceasta e nevoie ca sa fie foarte isteti. Pentru a obtine asta este necesar sa educam oamenii si sa se cerceteze serios educatia, sa ii tragem sus la un nivel foarte serios.

De obicei o multime de cupluri ajung in acest punct, cu exceptia ca se petrece la o varsta foarte inaintata. O stare de intelegere reciproca, cedare, si patrundere a unuia in celalal survine intre ei. Ei isi cunosc slabiciunile si obiceiurile unul altuia; ei inteleg ca sunt lucruri pe care nu le putem schimba la o persoana si de aceea nu e necesar in incerci sa faci asta; ei incep sa iubeasc slabiciunile unul altuia. Dar toate astea se petrec in ani, altfel spus prin calea suferintei deoarece decenii pot trece pana sa se produca ( asta daca trec fara sa se finalizeze cu divort).

Trebuie sa educam oamenii despre asta.

Dintr-o „ Discutie despre Educatia Integrala” Nr. 6, 14/12/2011

Egoismul, prietenul nostru

Intrebare: Cand oameni tineri, un barbat si o femeie isi fac planuri pentru viitor, ei viseaza  despre felul cum intentioneaza sa traiasca. Pot sotii sa discute tabloul ideal al unei familii complete intr-un grup educational deplin, astfel incat fiecare sa contribuie la viziunea lor?

 Raspuns: Asta este folositor chiar si astazi. Cand cream imaginea unei familii ideale, trebuie sa intelegem natura noastra egoista si sa avem o atitudine complet obiectiva despre aceasta. Daca ma pot deschide obiectiv grupului meu,  daca ma pot „ analiza” in fata lui, iar in plus grupul sa imi poata explica din punctul lui de vedere cine sunt si invers, apoi prin intelegerea punctelor de vedere, obiceiurilor, si argumentele fiecaruia, toate lucrurile oferite de natura sunt strecurate in noi, apoi am incerca sa ne ridicam deasupra intr-un sistem nou, complet, de relatii reciproce.

Noi nu am incerca sa ne separam unii de ceilalti deoarece cream ceva reciproc: ceva confortabil si bun pentru noi. Iar toate impulsurile noastre interioare negativ-egoiste s-ar converti automat transforandu-se intr-o  unitate deasupra acestora.

Incepem sa vedem ca daca acest egoism al nostru nu exista atunci noi nu am fi capabili sa intram in contact unul cu celalalt. Dar multumita faptului ca noi construim aceasta superstructura comuna deasupra, egoismul, de fapt partenerul nostru, prietenul si ajutorul nostru, pare ca actioneaza impotriva noastra in timp ce in realitate demonstreaza precis ca prin rezistenta fata de el, intorcandu-l  din interior in exterior in relatiile noastre reciproce, noi cream o familie noua, o noua societate anti-egoista.

Egoismul joaca un rol crucial in aceasta societate deoarece fara el, nu am fi capabili sa realizam ceva. Este chiar structura naturii intentionat strecurata in noi. Ce diferentiaza o persoana de un animal? Este exact faptul ca an dupa an, generatie dupa generatie egoismul sporeste in interiorul omului. Utilizand egoismul, exceptand directia opusa, cream reciprocitate intre noi: in loc sa ne respingem, ne apropiem mai mult, in locul refuzarii si urii este dragoste. Totul e continut in asta.

Din „ Discutia despre Educatia Integrala” Nr.6,   14/12/2011

 

Un tricou altruist pentru egoism

Intrebare: Ce inseamna, „ sa te ridici deasupra egoismului?” Cum faci asta: prin ganduri?

Raspuns: A te ridica inseamna sa lucrezi cu egoismul tau intr-o maniera inteligenta. Cand te afli sub influenta societatii iar societatea pare sa fie la dreapta ta, in timp ce egoismul este in stanga, devii mai apropiat de societate  si fuzionezi cu ea dupa cum  te investesti pe tine in ea cat de multi poti si tratezi egoismul ca pe  problema de a crea o persoana de a-i da o forma umana.

Asta e diferenta intre metoda noastra si toate celelalte metode, care sunt bazate pe distrugerea si suprimarea egoismului, ascunderea lui maxima, calmarea lui. Dar nu si aici! Aici este usor revelat. Si din moment ce e una din cele doua forte ale naturii, dupa cum revelez cea de-a doua forta, incep sa vad intr-o maniera total obiectiva cum ambele forte pot fi folosite dar nici una nu aplica la mine.

In prezent ma identific cu ego-ul meu; exist in el inseparabil. Dar aici aleg sa ies din el si imi privesc corpul, pe mine insumi si pe cei din jurul meu obiectiv; separ fiecare persoana de esenta ei egoista interioara. In acest fel, incep sa vad oamenii, nu neaparat in materia lor egoista, ci afara din substanta egoista, afara din egoismul lor, afara din materie, in felul in care ei ar trebui sa fie daca ar folosi corect aceste doua forte, stanga si dreapta. Forta stanga este egoismul, iar dreapta este mediul inconjurator care imi demonstreaza calitati altruiste care sunt opuse egoismului.

Intrebare: Nu inteleg in totalitate, care este linia dreapta?

Raspuns:  Linia dreapta este puterea. Este idea ca trebuie sa transform linia mea stanga: toate dorintele mele egoiste, intentiile, tot ce este. Sa spunem ca am 600 sau 800 de aceste dorinte, nu conteaza, orice numar devine revelat, chiar 10 sau 20  dorinte si ganduri diferite. Sub influenta societatii si mediului, trebuie sa imi transform toate calitatile mele egoiste, dorintele si gandurile care reprezinta mintea si inima mea egoista, in opusul lor: altruist. E ca si cum ai pune un tricou altruist peste egoism.

Intrebare: Sa dam un exemplu ca sa fie mai clar. Sa zicem ca am o noua dorinta sa cant. Imi place sa cant, dar sunt slab la asta.

Raspuns: Asta nu e egoism. Egoism e cand doresti sa folosesti ceva care ii va rani pe ceilalti presupunandu-se ca tu vei beneficia. Dar si daca folosim exemplul cantatului, daca ar fi sa canti in fata mamei tale care te iubeste, cantatul tau o va bucura, in ciuda calitatii vocii tale si a abilitatii tale de a canta armonios. Daca ar fi sa canti afara, s-ar putea ca oamenii sa nu fie prea bucurosi sa te auda. De aceea totul depinde de gradul participarii, de dragostea si conexiunea dintre tine si ascultatori.

Intrebare:  Cum sucesti o actiune egoista in opusul ei?

Raspuns: Introdu dragostea in conexiunea dintre noi.

Imagineaza-ti un om de stiinta, de exemplu, un doctor care a operat un pacient ce a avut probleme cu vocea sa si medicul i-a redat abilitatea de a vorbi. Acum aceasta persoana cu o voce falsa si suierand incepe sa cante. Imagineaza-ti ce placere experimenteaza doctorul auzind rezultatul muncii sale.

Aici totul depinde de conexiunea dintre oameni si nu de reproducerea corecta. Daca actiunile tale ii fac pe ceilalti fericiti, mergi inainte, infaptuieste-le! Toate usile sunt deschise inaintea ta.

Principalul lucru este sa ai o conexiune corecta cu ceilalti cand ii percepi pe toti ceilalti cu dragoste. Apoi noua ta realatie e la conducere. Incepi sa intelegi perfect si instinctiv ce calitati poti folosi. Dupa cum inainte doreai  deschis si instinctiv sa folosesti egoismul pentru beneficiul tau, acum deschis si sincer il utilizezi in directia opusa.

 Dintr-o  „ Discutie despre Educatia Integrala” Nr.7,  14/12/2011