Category Archives: Educatie integrala

Care este esența mesei rotunde?

Întrebare: Care este esența mesei rotunde? Ce trebuie făcut pentru a atinge conexiunea într-un cerc?

Răspuns: Cercul simbolizează o stare în care condițiile atelierului sunt realizate. Fiecare se anulează în fața celorlalți și se simte ca fiind inferior tuturor. Rezultă că toți suntem absolut egali și grație acestui lucru, suntem uniți într-un întreg, ca un om cu o inimă.

Ajungem la o astfel de stare, când încetăm să ne simțim și resimțim doar sentimentul conexiunii noastre.

 

Să presupunem că se adună zece persoane. Dacă ajungem la conexiune, vom atinge nivelul următor în care devenim unul egal cu zece anterior, cu ceva în plus, o forță suplimentară.

Din kab.tv, ”Întâlnirea lumilor”, 18.06.2014

Intenția spirituală corectă

Întrebare: Dacă mergând spre oameni, dorim să le transmitem un sentiment de conexiune, trebuie să ne identificăm cu ei într-un mod special, să spunem, ca părinții față de copiii lor, cu iubire?

Răspuns: Trebuie să ne identificăm cu ei ca oameni unici în întreaga omenire. Creatorul vă pune în contact cu ei în mod special, trebuie să vă deschideți emoțional în ceea ce-i privește. Intenția emoțională determină totul.

Întrebare: Suntem programați să ne întâlnim cu consiliul local al orașului. Dar, eu personal am simțit un reproș împotriva lor. Pot să merg spre oameni într-o astfel de stare?

Răspuns: Nu. Creatorul organizează toate acestea; El vă construiește tot soiul de distorsiuni și chipuri distorsionate. Și voi trebuie să vă referiți la El cu iubire. Stați în fața celorlalți ca și cum ați sta în picioare în fața Creatorului.

Această experiență a fost pregătită pentru tine ca să vezi că, dacă nu iubești pe cineva și nu poți să-l faci să te iubească pe tine, este un semn că nu ai intenția spirituală corectă.

Întrebare: Lumina efectuează toate acțiunile cu publicul extern. Nu o resimt, doar văd rezultatul pozitiv care, conform calculelor mele, nu trebuia să apară. Cum începe munca Luminii și ce depinde de mine pentru ca această muncă să înceapă?

Răspuns: Adevărat, uneori simți o insensibilitate interioară, aroganță și dispreț pentru toată lumea. În exterior, vorbești, de asemenea, cu dificultate. Și brusc, vezi că oamenii sunt entuziasmați și aprinși, chiar dacă nu erai pregătit, cu adevărat, pentru asta. Dar, Lumina funcționează în conformitate cu propriile sale legi. Este ceea ce se întâmplă cu mine de multe ori, chiar în timpul lecțiilor.

Creatorul organizează toate astea pentru ca să-ți arate că nu contează cum percepi totul. El face munca Sa și, pentru ca să-ți dea un exemplu, îți oferă stări de dispreț, aroganță și așa mai departe și trebuie să te ridici deasupra lor.

Din conversație la Congresul din Soci, 09.06.2014

Misiunea cea mai pertinentă

Întrebare: Cuvântul educație este, în general, asociat cu educația copiilor și cu școala, în timp ce noi vorbim despre educarea unei persoane de orice vârstă.

Răspuns: Educația este pertinentă de-a lungul vieții unei persoane. Educația este misiunea noastră principală și scopul său este ca o persoană să devină capabilă să învețe și să se educe din nou prin Lumina Superioară. Treptat, ea va fi capabilă să sacrifice egoul său, ceea ce se numește a oferi un sacrificiu.

O persoană trebuie mai întâi să învețe asta prin ea însăși și apoi, prin exemplul său, să învețe pe altcineva cum să se conecteze la Lumina de corectare. La urma urmei, nu putem niciodată să ne corectăm reciproc, doar Lumina Superioară face asta. Întreaga putere a grupului este faptul de a arăta un exemplu pentru fiecare dintre membrii săi.

A munci cu oamenii îndulceşte chiar şi „inima de piatră”

Întrebare: Este grija interioară pe care o resimţim în ceea ce priveşte suferinţa publicului, indicatorul corect pentru construirea kli-ului spiritual?

Răspuns: Atunci când ne investim forţele în munca cu publicul, dorim să reuşim din motive egoiste. Deci, este uşor pentru noi să continuăm această muncă. Investim atât de mult în aceşti oameni pe care-i simţim deja ca fiind familia noastră şi dorim succesul lor. Prin urmare, diseminarea lărgeşte vasele noastre. Dacă ne “coacem” doar în mijlocul grupului, în cele din urmă grupul va degenera şi va rămâne într-o stare statică. Ne va fi tot mai dificil să facem paşi unul spre altul şi să ne apropiem. Exact asta se va întâmpla!

Dar, dacă avem grijă de oameni, vom începe să fim îngrijoraţi de avansarea şi succesul lor. Este rezonabil ca noi să avansăm împreună cu studenţii noştri, chiar dacă fiecare dintre ei avansează în funcţie de nivelul său. Şi, atunci când veniţi de la studenţii voştri spre prieteni, atunci vă legaţi de ei diferit, nu ca înainte.

Este foarte dificil de a ajunge la o conexiune imediată şi puternică cu oamenii care sunt la acelaşi nivel, astfel încât să fiţi ca un singur om cu o singură inimă. Dar, numai după ce sunteţi preocupaţi de oamenii la un nivel mai jos ca voi, vă îndulciţi şi obţineţi sentimentul de dăruire în interiorul dorinţei voastre de primire şi, ca urmare, veţi trece la această înclinaţie a dorinţei de dăruire faţă de prieteni.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 25.02.2014

A iubi, a ierta, a înţelege

Întrebare: În timpul congresului am învăţat să ne simţim unii pe alţii mai bine, să simţim dorinţele prietenilor. În acelaşi timp, sensibilitatea faţă de toate celelalte persoane pe care le întâlnim în viaţa cotidiană a devenit mai puternică.

Răspuns: Devine tot mai clar cine sunt ei. La urma urmei, când privim copiii mici, îi înţelegem. De asemenea, în acest moment, când privim masele, înţelegem ce sunt: nimic – în esenţă, copii.

Întrebare: Ce ar trebui să se producă în interiorul nostru atunci când suntem printre ei pentru a disemina?

Răspuns: Nimic. Iubeşte-i, iartă-i şi înţelege-i. Sunt oameni obişnuiţi, cu toate slăbiciunile lor, gândurile lor şi dorinţele lor, tot ceea ce a fost insuflat în ei prin programul naturii. În ce alt mod aţi putea să vă comportaţi cu ei? Natura funcţionează în interiorul lor şi ei, precum păpuşile mecanice, execută programul lor.

Astfel, munca voastră este să îi trataţi cu calm şi fermitate, aşa cum ei se tratează unii pe alţii, doar că într-un mod binevoitor.

Întrebare: În acelaşi timp, menţinând o conexiune cu grupul si Creatorul?

Răspuns: Grupul şi Creatorul reprezintă ceva total diferit. Aparţin lumii superioare, în timp ce 99% din populaţie aparţin lumii animale. Deci, interacţionaţi cu ei la acest nivel.

Întrebare: Dar, atunci când vedeţi că majoritatea oamenilor suferă, aceasta creează un sentiment de culpabilitate şi responsabilitate faţă de ei.

Răspuns: Sentimentul de responsabilitate apare deoarece noi putem, graţie gradului nostru spiritual, să ameliorăm condiţia lor şi, dacă există un sentiment de vinovăţie, asta înseamnă că învinovăţim Creatorul.

Un inel extern, format din mai multe milioane

Întrebare : La începutul săptămânii aţi spus că dacă reuşim să strângem legătura dintre prietenii care se întorc în oraşele lor de origine şi sunt în măsură să depăşească toate obstacolele din această lume  sfârşitul corecţiei va veni în Şabatul viitor . În cazul în care este aşa, de ce am în lecţia de ieri că sfârşitul corecţie nu va veni decât dacă milioanele de oameni care ne susţin şi care sunt în contact cu noi vor fi  împreună cu noi?

Răspuns: Este o întrebare foarte complicată şi depinde de mai multe condiţii. Cum putem păstra legătura între toate grupurile, dacă nu suntem înconjuraţi de un inel exterior de mai multe milioane? Unul nu anulează pe celălalt, dar nu vom simţi nevoia de a fi atât de puternic legaţi  ca şi cum am sta unul lângă altul, deşi ne-am dispersat deja fiecare în propriul continent, decât numai în cazul în care aceste milioane de oameni nu ne obligă . Deci, depinde de asta .

Întrebare: Dacă aceasta este situaţia, atunci care este misiunea noastră pentru această săptămână, în scopul de a chema şi de a atrage forţa de la sfârşitul corecţiei, care este numit Mesia?

Răspuns: Trebuie să ne pregătim pentru acţiuni externe de diseminare peste tot în lume şi pentru a consolida grupurile şi prietenii care se angajează în educaţie integrală . Trebuie să reducem diseminarea  înţelepciunii Cabalei şi să trecem în totalitate la diseminarea educaţiei integrale . Nu am nici o îndoială că este mult mai aproape de punerea în aplicare a sfârşitului corecţiei şi că avem noi obiective. Trebuie să se stabilească planuri de lucru detaliate ale diseminării generale în toate continentele, ţări, oraşe şi grupuri.

Noi ar trebui să percepem următoarea serie de convenţii din Europa, America de Nord şi de Sud (Columbia, Chile, Peru, Mexic, Statele Unite ale Americiişi Canada), nu pur şi simplu ca nişte convenţii, ci ca o convenţie internă care ne va da un mare impuls spiritual. Trebuie deja să ne pregătim pentru asta, folosind fiecare oportunitate dată .

Faptul că am început să vorbim despre formarea embrionului spiritual şi uterul spiritual este un mare succes. Este un progres foarte semnificativ. Nu este atât de dificil şi noi pur şi simplu trebuie să ne organizăm pentru că ştim deja că mâinile şi picioarele acestui embrion spiritual există şi trebuie să ştim ceea ce ar trebui să sperăm şi ceea ce ar trebui să facem. Toate discernămintele sunt în mâinile noastre. Cu adevărat, asta mă umple de o mare speranţă şi bucurie .

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 2/12/14 , Scrierile lui Baal HaSulam

Nouă Etape Pe Dumul Către Unitate, Punctul 8

În Pregătire pentru Convenţia Integrală.

Viitorul bun al Omenirii.

Realitatea în care ne aflăm este descrisă de influenţa Luminii asupra dorinţei.

Putem schimba relaţia dintre Lumină şi dorinţă, conştient sau inconştient, constant, pe etape, inteligent, cu propriile puteri, printr-o muncă comună, sau la întâmplare aşa cum este scris: “Creatorul va împlini ceea ce mă preocupă pe mine”(Psalmi 138:8).

Oricum ar fi, realitatea pe care o percepem, cea fizică cât şi cea spirituală, este descrisă prin acţiunea Luminii asupra dorinţei. Iar când vom atinge echivalenţa  dintre Lumină şi dorinţă, completându-le, făcând pace între ele, aducem pace întregii lumi.

De aceea chiar şi oamenii fără punctul din inimă, care nu sunt pregătiţi să facă o conexiune între Lumină şi Vas şi să echivaleze forma lor prin Masach şi Ohr Hozer, văd lumea diferit. Ei nu văd ca fiind lumea spirituală pentru că nu au componente spirituale în senzaţiile lor. Cu toate acestea ei aspiră la unitate prin diferite dorinţe, cum ar fi să spunem dorinţă pentru bani, securitate, educaţie, onoare, său control,  vor fi elieberaţi de toate problemele lor.

Binenţeles, treptat alte probleme vor fi descoperite pentru a avansa, dar vor vedea că lumea se apropie de bunătate, de fiecare dată. Iar aceasta este calea bună , calea Torei, ci nu calea suferinţei. Ca rezultat al influenţei inconştiente a Luminii asupra lor, vor vedea schimbările în bine. Vor descoperi sistemul de operare al realităţii, adică vor vedea că datorită relaţiilor bune dintre ei, lumea se va schimba, percepţia lor se va schimba şi reacţiile lor interioare la ceea ce se întâmplă se vor schimba.

Vor fi ei mai sănătoşi? Da. Vor descoperi şi alte fenomene pozitive? Da. Vom vedea cum ei vor activa forţele interioare conectate la natura minerală, vegetală şi animală.

Depinde de noi să înţelegem că avem cea mai puternică armă care există. Toate forţele naturii sunt pentru noi, chiar şi Creatorul, de fapt El vrea să ne spună: “Vă rog, folosiţi-Mă. Totul este în mâinile voastre.”

Când aducem pace lumii, oamenii vor fi implicaţi doar într-o conexiune circulară. Probabil o parte din ei vor lucra aproximativ o oră pe zi; iar în restul de timp cu toţii vor fi implicaţi mental, prin gânduri, în cum să se asemene Creatorului şi vor simţi plăcere din asta.

Încă nu înţelegem cum vă fi asta, dar aşa vă fi. Va deveni centrul vieţii. Pe lângă necesităţi, oamenii vor fi implicaţi în conexiunile dintre ei, în a aduce conexiunile dintre ei la o adâncime din ce în ce mai mare, la sensibilităţi mai adânci, până când corpul fizic şi lumea materială vor fi descoperite ca imaginare.

O altă lume vă fi dezvăluită; conexiunile deasupra acestei lumi vor fi descoperite şi vom începe să vedem că toată această pânză de păianjen este interdependentă. Ca rezultat lumea vă începe să înţeleagă înţelepciunea, gândul creaţiei care este latent în toate părticelele sale. Aceasta este strălucirea Divinităţii, revelarea Divinităţii.

Pregătire pentru Convenţia Integrală, Nouă Etape Pe Drumul Către Unitate, Punctul 8

Nouă Etape Pe Drumul Către Unitate, Punctul 7

În Pregătire pentru Convenţia Integrală

Importanța Misiunii noastre către Lume

1. Toată umanitatea, toată natura, după spargere se îndreaptă către unitate. Noi suntem cei care studiază știința unității, înțelepciunea cu care atragem puteri alternative pentru a ne ajuta să grăbim unitatea.

Toată Educația Integrală indica asta, la a învăţa o persoană să se conecteze cu ceilalți cât mai repede posibil. Până acuma nu a fost nevoie de această metodă, acuma în schimb începe să se ceară.

Noi suntem ca un fitil, toată umanitatea este sub noi, ca benzina ce așteaptă să fie aprinsă, iar deasupra noastră este Lumina Infinită.

Dacă ne transformăm într-o conductă de transmisie, totul va fi bine. Încă trebuie să se reveleze faptul că dacă noi nu ne conectăm la superior,

la mijloc și jos, în trei linii, nu vom putea acționa.

Avem nevoie de conexiune cu forța superioară, pentru a trece prin noi către ceilalți, pentru cei care trec prin proces cu scopul de a ridica inferiorul  pentru a descoperi superiorul. Așa lucrăm noi, ne învârtim în acest cerc închis tot timpul: de jos dorința este înnoită iar de sus ajunge Lumina.

2. În munca cu cei care sunt departe, jos, este important să ne asigurăm că sentimentul este înaintea intelectului. Teoretic este imposibil să predai înțelepciunea unității către publicul larg; este imposibil să împărtăşeşti înțelepciunea înaintea sentimentelor. Vor fugi.

Noi suntem pregătiți să tolerăm această înțelepciune pentru că avem dorința, avem punctul din inimă. Fără această dorința am fugi și noi.

Este necesar să implici și să activezi participanţii, să le furnizezi impresii, să îi aduni pentru ateliere, să dezvolţi și să le lărgeşti percepţia, înțelegerea și sentimentele pentru ai trezi și a le extinde în interior acel spațiu pe care îl vor descoperi și vor începe să se umple cu tot felul de detalii, cum ar fi grupul.

Când adunăm participanţi să discutăm întrebări într-un workshop, treptat ei se remodelează în funcție de forma integrală a lumii și vor lua decizii integrale, prin anularea sinelui, prin boaba de zmeură. Ei construiesc o mini realitate general împărtăşită în grup, acolo unde există un punct central și vase, dorințe. Acolo ei vor vrea să se conecteze prin anulare de sine, vor simți garanţia reciprocă, vor dori să descopere Creatorul. În acest grup de zece există un model al întregii realităţi.

Pregătire pentru Convenţia Integrală, Nouă etape pe drumul către Unitate, Punctul 7

Nouă etape pe drumul către unitate, Punctul 9

Pregătire pentru Convenţia Integrală: Educatorii Integrali.

Noi descoperim că nu suntem destinaţi doar în a păstra legătura cu Creatorul şi nu avem nevoie de publicul larg pentru a menţine “balonul de zmeură,” ci mai degrabă trebuie să avem “balonul de zmeură” pentu a servi publicul larg. Special prin asta ne apropiem de sfârşitul corecţiei.

Aşa putem vedea integralitatea, legăturile şi Arvutul(garanţia reciprocă) în natură. Începem să stabilim relaţia noastră cu publicul larg: cât de mult avem nevoie de ea, pentru că fără ea nu putem aduce mulţumire Creatorului şi cât de mult Creatorul îşi doreşte umanitatea ci nu pe noi.

Aşa ne atingem destinul şi dispărem. O “naţiune de preoţi” este atunci când tu nu exişti. Serveşti publicul larg, serveşti umanitatea şi Creatorul. În asta vezi rolul tău anonim. Nu ai nici un beneficiu din nimic, ci eşti legătura, o coponentă pentru transmisie. Şi asta e bine pentru că aşa noi putem fi cu adevărat mai aproape de natura Creatorului.

Trebuie să dăm un exemplu lumii iar prin acest exemplu transmitem nivelul spiritual pe care l-am atins. Chiar dacă între timp acest nivel este partea opusă a stării spirituale, dacă reuşim să întoarcem faţa lumii către noi, astfel întoarcem faţa noastră către Creator. Intocandu-ne către lume cu iubire, ne putem întoarce cu iubire către El. Se spune despre asta:”De la iubirea pentru creaturi către iubirea pentru Creator.”

Pentru a întoarce faţa lumii către noi, trebuie să trezim oamenii la înţelegerea corectă a uniunii cu ei. Pentru asta este necesar să transmitem tensiunea interioară în cuvinte. Cuvintele trebuie să fie foarte clare şi adânci. Doar aşa putem fi integraţi în cercul exterior şi să ne conectăm cu ei. Atunci vom primi plusul necesar, care ne va ajuta să intrăm într-un nivel mai înalt.

Educatorul integral adecvat pentru dezvoltarea spirituală trebuie să trezească această dezvoltare într-un student. Dacă reuşim să atingem inimile oamenilor, atunci acele experienţe şi impresii pe care noi le trezim în publicul larg vor face posibil ca “balonul de zmeură” să crească, făcând ca punctul de contact cu Creatorul să devină mai puternic.

Se spune:”Am învăţat de la toţi studenţii mei.” Vom înţelege de ce prin conexiunea cu studenţii putem învăţa mai mult decât de la profesori.

Mediatori integrali

Congresul pentru Educație Integrală, Atelierul al doilea: Grupul ne furnizează mijloacele care ne permit ca, în permanență, să tânjim după sentimentul corect, acela că întreaga mea viața, gândurile și sentimentele mele, toate vin de la Creator și că acest lucru este aranjat astfel încât, prin conexiune, noi ne vom întoarce către El.

Vorbind la modul general, lumea este împărțită în două părți:

1. Oamenii care au primit o trezire de Sus, de la Creator, pentru a avansa către El. Creatorul aduce acești oameni la un grup, așează mâna unei persoane pe soarta bună și îi spune Ia-o. Apoi depinde de ea dacă o alege sau nu, ceea ce înseamnă să fie încorporat în grup, să devină parte din curentul general împotriva egoului, sau nu. Aceasta este alegera noastră.

2. Restul umanității trăiește individual, fiecare persoană pe cont propriu pentru moment, într-o mișcare întâmplătoare, browniană. Egoul se dezvoltă în umanitate, bineînțeles, dar treptat, și nu într-un grup.

Oamenilor care merg împreună cu un grup li se cere să-l întărească și să-l construiască în mod conștient. Cel mai important lucru este să înțeleagă că în momentul în care ei devin parte dintr-unul din grupurile noastre sau din grupul general, nu mai au nimic particular sau individual. Tot ceea ce li se întâmplă este numai rezultatul de a fi într-o mișcare comună cu noi. Acum tot ceea ce ei primesc este prin centrul grupului și nu contează dacă este în mod conștient sau nu. Apoi se împrăștie către toți și fiecare primește pe măsura eforturilor pe care le are de făcut în fluxul comun către conexiune, către centru.

Este la fel când vine vorba despre mișcarea noastră către Creator. Tot ceea ce vrem, să ne concentrăm pe El, să-I spunem, să-I cerem, să invocăm dăruirea Lui asupra noastră, influența Luminii Înconjurătoare, și așa mai departe, toate acestea pot să vină numai prin centrul grupului. Asta înseamnă că centrul grupului este foarte important pentru noi, ca un punct de la care putem urca în chemare noastră spre Creator și, prin el, ca printr-un cordon ombilical, primim totul și dăm totul.

Să ne imaginăm cordonul nostru ombilical spiritual prin care noi primim și dăm totul. Numai prin acest cordon suntem conectați la sursa vieții. Imaginați-vă că sunteți un embrion într-un pântec, și prin acest cordon, prin centrul grupului, primim viața, toată forța spirituală, tot ceea ce există.

Când găsim conexiunea cu cordonul ombilical, începem să conștientizăm modul în care totul este construit, și cum totul coboară, de fapt, la noi de la Providența superioară.

Lumea noastră este doar lumea rezultatelor, și de aceea nimic nu este vreodată născut în ea. Începem să conștientizăm cum putem influența Providența superioară și să evocăm cea mai bună urcare.

Astfel, ajungem la o dezvoltare conștientă pentru că găsim conexiunea cu sursa noastră, și începem să ne conectăm între noi, să atragem tot de la El și să răspundem în mod corect. Deși Nu este nimeni în afară de El, Creatorul este până la urmă o simplă sursă pasivă. Tot ceea ce se întâmplă este prin dăruirea noastră, potrivit cererii noastre.

Deci cum putem dărui sursei prin acest cordon ombilical? Bineînțeles că prin centrul grupului, altfel nu ar exista niciun contact cu ea. Îl descoperim pentru a urca deasupra deficiențelor noastre, și pentru a ne conecta ca să primim răspunsul de Sus, simțind cooperarea dintre noi și Creator prin conductă, prin linie. Învățăm despre linie în Cabala și funcționează ca o conductă de la lumea Ein Sof (Infinitate) până la lumea noastră.

Noi servim drept nivel superior pentru public și trebuie să folosim această conductă astfel încât oamenii să fie hrăniți de noi și treptat să fie atrași în sus. Pare că noi simțim punctul de contact cu Lumina, cu Creatorul, cu nivelul superior, dar pentru un motiv oarecare nu ne grăbim cu adevărat să-l găsim pentru a începe să trecem energia pozitivă de sus în jos prin noi și energia negativă de jos în sus.

Criza care se dezvoltă în jurul nostru este pentru a ne ajuta cu asta. În cele din urmă, dacă nu ne trezim la timp, va ajunge la noi nu numai spiritual, dar și în sensul comun, corporal. Până la urmă, criza are ca scop numai să ne trezească la o conexiune rapidă cu imensa forță, cu abundența, cu Lumina superioară care include totul, pentru a o transmite prin noi în lumea din afară.

Dacă nu facem acest lucru la timp, lumea nu ne va trata foarte frumos. Se referă anume la noi și la înțelepciunea Cabala pentru că noi suntem cei care trebuie să facem corectarea. Dacă am face totul la timp, nu am mai vedea criza deloc și nu am mai simți nimic negativ. Am face pași constanți preventivi.

Dar rămânem în urmă. În acest moment, suntem puțin în urmă. Sper că este de ajuns, și că mai târziu vom înțelege responsabilitatea pe care o avem față de lume și vom înțelege că criza este o lipsă a forței superioare care trebuie să fie transmisă lumii prin noi.

Deci cum ne putem organiza cât de repede posibil pentru a veni în contact cu Creatorul, cu lumea exterioară, și să fim conductorii Luminii superioare, ai abundenței? Până la urmă, aceasta este soluția pentru fiecare aspect al crizei. Trebuie să simțim că noi suntem conductorii care fac legătura între lumea superioară și lumea inferioară; asta trebuie să facem.

Se spune: Cel de sus trebuie să învețe de la cel de jos. Trebuie să înțelegem mai bine cum trebuie să ne întoarcem către Creator, pe baza diseminării integrale și educației integrale în îndreptarea către public. Este vorba doar despre cum înțelegem în sfârșit să apreciem, atunci când devenim părinți, modul în care părinții noștri ne-au tratat pe noi. Când începem să legăm deficiențele care sunt evocate în public cu soluția integrală globală, cu urcarea spirituală pe care Creatorul se așteaptă să o facem, este ca și cum includem cele două capete:

–         Pe de-o parte, masele cu nevoile lor zilnice aparent simple

–         Pe de altă parte, valoarea superioară pe care Creatorul o așează în fața noastră, conexiunea și dobândirea singurului sistem care include totul în care El este revelat ca forța care renaște.

Astfel ne dezvoltăm per ansamblu, datorită faptului că noi ne aflăm între ciocan și nicovală. De-o parte, se află publicul, masele, și de cealalăt parte, Creatorul. Trebuie să echilibrăm acțiunile Creatorului, care ne impulsionează să ne conectăm și care coboară de sus și sunt împlinite în mase sub forma problemelor și nevoilor umane simple, și noi ridicăm problemele simple, prin noi, la un nivel superior de conexiune cu Creatorul, deasupra timpului și spațiului, deasupra a tot ceea ce este deja în noi, la spațiul spiritual.

Asta reprezintă unicitatea noastră, să începem să conectăm cele două lumi în noi și să le legăm de noi. Aceasta este calitatea specială a grupului care realizează această muncă, să se conecteze, să includă și să lege cele două lumi opuse în interiorul lui. Fiind o parte integrală, includem întreaga umanitate și coborâm Creatorul în ea de Sus. Astfel, dobândim sentimentul care există între cele două sisteme opuse ale creației. Aceasta este unicitatea noastră și împlinirea noastră ultimă.

Scopul ultim al ființei create este împlinit, de fapt, în interiorul grupului, ceea ce înseamnă în conexiunea umanității, începând din centru, de la noi, și împrăștiindu-se în cercuri mai largi. Noi îi tragem deja pe cei care sunt în spatele nostru, invitându-i să ni se alăture, fără să-i tragem la nivelul nostru, ci doar acționând potrivit nivelului dorinței lor și înțelegând criza ca o aspirație către conexiune.

Noi simțim că actuala criză este spirituală, în timp ce ei o simt la nivel corporal. Totuși, per ansamblu, soluția este una singură, aceea de a ajunge la echivalență de formă cu Creatorul și de a ști cum să fim în contact cu El, astfel încât El și noi ne vom conecta potrivit condiției de echivalență de formă. Aceasta este metoda.

De la Congresul pentru Educație Integrală, Săptămâna Mondială a Zoharului, Atelierul al doilea