Category Archives: Educatie integrala

Criza: găsirea soluţiei

Astăzi, devenim tot mai conştienţi că existenţa noastră este dăunătoare şi numim asta „criză”. Încă nu credem că este vorba despre o criză generală care înglobează toate domeniile existenţei umane. Încă nu credem şi nu conectăm toate crizele individuale în sânul familiei, în educaţie, în cultură, în ştiinţă, în relaţii şi cel mai important, criza ameninţă existenţa noastră financiară, economică şi ecologică. Totuşi, toate aceste crize sunt, în esenţă, aceeaşi criză.

În general, cuvântul criză, în traducerea şi semnificaţia sa corectă, simbolizează naşterea. În ebraica veche şi de asemenea, în aramaică, termenul indică acelaşi lucru, un loc unde o femeie dă naştere. În timpurile vechi, existau pietre speciale de naştere, acolo unde o femeie da naştere cu ajutorul moaşelor. Acest loc a fost numit “Mashber”. Acest simbol se regăseşte pentru a simboliza naşterea în numeroase limbi, tradus prin „naşterea a ceva nou”.

Adică, nu ar trebui să considerăm o criză aşa cum este văzută de toţi cei care vor să obţină mai mult din această lume şi care, între timp, acţionează precum egoiştii, fără nicio deliberare. Puteţi vedea că există mulţi oameni care gândesc că ceva trebuie să fie corectat în această criză şi apoi totul va fi bine, aşa cum era cu o zi înainte.

Dar în ultima vreme, există tot mai puţine persoane ca acestea şi vom vedea toate acestea întâmplându-se foarte repede. După cinci ani de criză, este deja clar că ea continuă şi nu va trece  de la sine. Se spune deja că va dura în jur de douăzeci de ani ca să treacă, ca şi cum ar fi posibil să corectezi ceva utilizând vechi metode. Deja a devenit clar că această criză nu se va termina într-un an sau anul viitor.

Conform înţelepciunii Cabala, criza va continua. Ea va evolua şi se va adânci. Încă vom atinge stări pe care, la ora actuală, le vedem ca imposibile, când oamenii vor pierde faţa lor umană, devenind precum animalele sălbatice, luând asupra lor legile, reguli generale şi normele de comportament care au fost considerate ca inumane, sub nivelul uman de-a lungul secolului al XXlea. Convenţiile acceptate vor fi date de-o parte de ego-ul nostru în evoluţie şi, în general, progresiv, vom coborî la nivelul fiarei.

Pe durata acesteia, ar putea fi chiar războaie. Vedem se întâmpă deja asta în lume , când dintr-o dată, fără raţiune clară, izbucnesc conflicte în diferite regiuni şi naţiuni şi fenomenele încep să apară, motivele adevărate nefiind clare pentru toată lumea. În esenţă, aceste motive au existat mereu dar au fost îngropate în interior şi nu au fost vizibil sau destul de importante pentru a provoca probleme, precum în Siria sau Liban, şi aşa mai departe. Se vorbeşte aici despre probleme sociale şi politice.

Şi în plus de asta, există raţiuni economice profunde, pentru că ego-ul se dezvăluie în primul rând şi înainte de toate, în domeniul economic. Aceasta, deoarece economia reflectă legătura dintre noi, cine cui dă, cât şi cum primesc. Prin urmare, economia ne arată în primul rând, cât a devenit sistemul de necontrolat. Nu înţelegem, deloc, ce legi sunt acelea care ne guvernează în prezent, deoarece lumea este în creştere la un alt nivel. Conform nivelului său de dezvoltare, umanitatea a trecut deja prin stadiul egoist şi a atins o anumită limită. Şi, cum spera deja Baal HaSulam, la începutul secolului al XXlea, plecând de acum, din ce în ce mai mult, ne vom da seama că trebuie să ne conectăm.

În esenţă, toate aceste condiţii existau şi în Rusia, în timpul revoluţiei socialiste. Sunt toate revelaţiile evoluţiei interioare a fiinţei umane, spre o nouă ordine socială. Dar, în final, nu a fost nimic. Precum ştiţi, Baal Hasulam a sperat foarte mult că revoluţiile în Rusia şi în Polonia vor evolua în mod diferit, şi nu doar pentru a lua puterea în propriile lor mâini şi a stabili o nouă ordine egoistă, un nou guvern. Primul război mondial a fost „un declanşator”, prima „lovitură”, primul impuls spre faptul că lumea trebuie să înceapă să

De aceea este spus în înţelepciunea Cabala că dacă oamenii nu reuşesc să înţeleagă că evoluţia trebuie să se facă prin conexiunea deasupra ego-ului, evoluţie care ne conduce acum spre această conexiune, lumea va continua să devină din ce în ce mai de neînţeles. Aceasta, deoarece natura, care a fost deja descoperită în fiecare dintre noi şi noi toţi împreună, ne-a împins, de mii de ani, într-o formă egoistă.

În conformitate cu ego-ul nostru, noi am dezvoltat ştiinţa, tehnologia, comerţul şi diverse relaţii sociale, noi am schimbat societatea, am trecut printr-o schimbare de formă…

Dar, în cele din urmă, ego-ul a ajuns la finalul dezvoltării sale şi a început să „ruleze” în sine. De ce ? Deoarece natura a dezvoltat şi expus întregul ego, extinzându-l la o stare de conexiune absolută, mutuală, globală, „rotundă”. Prin urmare, noi trebuie să fim, de asemenea, „rotunzi”, adică uniţi într-un întreg, şi noi nu facem asta.

Revelat aici, nu este doar un soi de tulburare, ci mai degrabă, este o diferenţă fundamentală între mecanismul nostru economic, politic, social şi intern, şi tot ceea ce există, acest sistem, acest program pe care natura îl aduce pentru noi. Acest lucru se datorează faptului că, a început să fie descoperit nu doar într-o formă mai egoistă, ci într-o formă de comunicare egoistă. Şi totuşi, în acest sistem, există diferite conexiuni altruiste, între noi, care încep a fi revelate, datorită cărora devenim complet transformaţi.

Astfel, se formează o suprapunere între cele două sisteme. Natura sistemului intern este dezvăluită, mai mult, ca fiind altruistă, integrală sau analogică, în timp ce am ajuns să existăm în sânul unui sistem egoist de conexiune mutuală, pe care l-am dezvoltat de milenii. Şi astfel, natura care a stârnit această evoluţie egoistă în noi, s-a schimbat şi continuă să se schimbe, din ce în ce mai mult. În esenţă, Creatorul, sistemul de conexiune integrală, a început să se dezvăluie mai mult în societatea umană, în civilizaţie.

Această stare de opoziţie între cele două sisteme este periculoasă şi nu este deloc evidentă pentru toată lumeai. De aceea, niciun lider de astăzi, oameni de ştiinţă, tehnicieni, politologi, sociologi, politicieni, economişti sau finanţişti, niciunul dintre ei nu ştie cum să gestioneze acest sistem.

Aceasta este cea mai mare problemă. Întotdeauna am guvernat prin dezvoltarea ego-ului; noi l-am condus spre diverse obiective şi domenii. Cineva care a fost mai egoist, mai inteligent, a profitat. Am încercat să facem asta şi în alte forme, precum revoluţia socialistă. Dar nu a existat nicio modalitate de a unii oamenii şi atunci, la final, egoiştii au sosit la putere şi au început să conducă, utilizând doar sloganuri socialiste şi altruiste dar în esenţă, cu acelaşi sistem egoist. De aceea, nu a ieşit nimic din toate astea; dimpotrivă, totul a devenit mai rău.

Şi nu este clar cum va continua lumea să progreseze şi să se dezvolte, înainte de a descoperi că există o metodă de tranziţie de la acest sistem egoist, în care se găseşte toată civilizaţia umană, spre un sistem altruist integral. Aşadar, de noi depinde să clarificăm asta şi să o spunem altora.

Din pregătirea Congresului Krasnoyarsk 13/06/13

Învăţaţi să vă faceţi fericiţi unul pe altul

Al doilea principiu al relaţiilor dintre cuplurile căsătorite, spune: „Fiecare partener trebuie să ridice tot timpul spiritul, buna dispoziţie a celuilalt”. Orice om întâmpină cu bucurie oportunitatea de a-şi ridica buna dispoziţie. Iar în aceste circumstanţe, trebuie să te vezi mai mult decât un partener, trebuie să te vezi ca o mamă care are grijă de bunăstarea copilului său.

Adică să vă străduiţi să fiţi pe placul celuilalt, să îi creşteţi buna dispoziţie, să fiţi îngrijorat ca lucrurile să fie bune pentru el, să încercaţi să îi aduceţi ceea ce iubeşte, să îi pregătiţi şi să îi aranjaţi lucrurile. Şi trebuie să arăt că fac asta în special de dragul soţiei, căreia vreau să îi dăruiesc plăcere. Îi dau un exemplu de comportament pe care aş vrea să îl văd şi eu de la ea, în relaţie cu mine.

Asta vorbind de cuplurile căsătorite care învaţă să construiască relaţii corecte. Înţelegem că suntem doi egoiştii care trebuie să corecteze condiţia familiei noastre. De aceea, fiecare arată un exemplu diferit şi are privilegiul să îi amintească celuilalt cum trebuie să se comporte.

Împreună cu asta, este foarte important să ne ridicăm spiritul, dispoziţia, unul celuilalt, pentru că vrem să construim o conexiune între noi! Altfel, într-o dispoziţie proastă, nu este pregătit să se conecteze cu ceilalţi.

Dacă partenerul se află într-o astfel de stare de depresie, nu este posibil să îl faci fericit cu nimic, ci este necesar să cobori la proasta lui dispoziţie, să împarţi cu el grijile acestuia, să încerci să vezi totul prin ochii lui, să fii de acord cu problema lui şi să îi găseşti justificare sută la sută! Iar după ce simţi că te afli şi tu în aceeaşi dispoziţie, în aceeaşi furie împărtăşită, încearcă să îl scoţi de acolo. Pentru că fără această conexiune este imposibil să scoţi o persoană din cădere; este necesar ca mai întâi să o poţi apuca de undeva.

Iar dacă încerci să îţi faci partenerul să fie vesel în această stare proastă, atunci asta duce la crearea unui efect opus, iar optimismul tău va atrage în partener o şi mai mare furie, pentru că tu te afli în stare opusă faţă de el. Mai întâi, trebuie să realizezi o conexiune, solidaritate, să vă simţiţi unul pe celălalt şi numai după aceea, gradual, foarte încet, să începi să îi ridici spiritul; aceasta va fi abordarea psihologică corectă.

Fiecare stare trebuie să fie exploatată pentru munca anulării de sine. De exemplu, ajungi acasă şi vezi că papucii tăi nu sunt la locul lor, aşa că eşti fericit pentru că ai oportunitatea să te ridici deasupra mâniei şi că ai primit material cu care poţi lucra. Ştii că vei beneficia din asta şi că vei goli o zonă din tine pentru o conexiune şi mai adâncă.

Omul trebuie să găsească compensaţie pentru concesiile sale, astfel încât să simtă că merită să facă aceste concesii, pentru că astfel vă câştiga iubire, o bună conexiune şi chiar ceva mai înalt! În aceste sentimente, apare deodată ceva unic, care ridică relaţie de la nivelul de animal la nivelul uman şi înţelege că a meritat.

Întrebare: Şi dacă ajung acasă şi văd că soţia este înconjurată de nori de furtună? Soţia este într-o dispoziţie proastă iar eu sunt teribil de furios, sun infectat de o stare foarte proastă. Ce ar trebui făcut în aceste circumstanţă?

Răspuns: Du-te şi caută buna dispoziţie la fel cum îţi cauţi papucii! Caută modalităţi de a a-i îmbunătăţii dispoziţia ei şi a ta. Acum trebuie să devii un psiholog în ceea ce o priveşte pe soţia ta şi să cauţi o abordare ştiinţifică, constructivă şi blândă, să construieşti o asemenea conexiunea cu ea, care să o scoată din disperare şi furie şi care să o ridice la un alt nivel al relaţiei de viaţă. Acum, lucrezi ca un adevărat psihoterapeut.

Şi, faţă de  un psiholog extern ai chiar instrumente mai puternice de influenţă, pentru că tu te poţi apropia de soţie, o poţi îmbrăţişa, o poţi întreba ce s-a întâmplat. Mai întâi, îmbrăţişeaz-o, asta va dezgheţa totul imediat. Asta este la fel ca tot ce aduce plăcere şi sentimentul unui sprijin în viaţă unui om.

Întreaga metodă a relaţiilor familiale este sprijinită de concesii iar conexiunea care este realizată cu ele, prin depăşirea egoului, astfel încât „iubirea acoperă toate păcatele” prin ajutarea celuilalt, dând un exemplu a cum să se conecteze înapoi cu tine. Tot ce este necesar se află în aceste cuvinte, nu mai am nimic ce să adaug.

Din discuţie asupra educaţiei integrale din 01.08.2012

Nu opriţi ajutorul spiritual de la voi!

Întrebare: Cuplurile de cabalişti căsătoriţi trebuie să ajute pe cei necăsătoriţi să îşi găsească un partener?

Răspuns: Cred că este o dorinţă pentru amândoi şi femeie şi bărbat pentru a stabili o familie, cu toate că poate nu este în programul lor aceasta. Şi anume că femeia de astăzi care în trecut aspira la stabilirea unei familii nu mai vrea, acesta fiind rezultatul unei dezvoltări, sau poate a unei supra dezvoltări a egoului.

Persoana nu mai vede nici un motiv: „Ei bine, voi aduce un copil pe această lume, iar după 10, 15 ani el mă va părăsi şi atunci ce?” Este acelaşi lucru şi cu bărbatul. „Îmi voi dedica toată viaţa lui, după care ce?”

Nu, nu este aşa. Avem nevoie să construim aceste relaţii între noi şi în interiorul nostru dar şi în întreaga lume. De aceea e necesar să încercăm să acţionăm într-o familie conform aceluiaşi principiu cu care noi învăţăm Înţelepciunea Cabala şi gradual va prinde rădăcină. Atunci familia va avea un scop, în ciuda a toate, aceasta este aceasi celula din care dezvoltarea unei persoane începe. Soţul şi soţia au nevoie să se implice în Înţelepciunea Cabala împreună şi să participe într-un grup ca o singură celulă. De asemenea grupurile, prin uniune, au nevoie să participe la grupul nostru mondial ca o singură celulă, iar grupul mondial în raport cu întreaga lume, până când toţi vom fi încuiaţi într-o singură familie. Deci totul începe de la familie.

Niciodată să nu denigraţi această componentă egoistă, este nevoie doar de ridicarea la un alt nivel a acesteia.

De aceea cred că femeia şi bărbatul se pot căsători la orice vârstă, muncesc împreună şi participă la grup ca un întreg. Prin asta vor simţi beneficiile aestei cooperări, deoarece în ciuda a toate, este îndoielnic că obligaţiile cabalistice te vor ţine în grup aşa cum eşti ţinut acasă.

Merită, vorbesc serios. De aceea toţi burlacii ar trebui să fie atenţi pentru a nu opri ajutorul spiritual de la ei.

Din Convenţia Krasnoyarsk 6/14/13, Lecţia 1

 

 

Dincolo de timp și spațiu

Din știrile zilei (din JSpace) “Fizicienii cunosc, de mult timp, faptul că particulele cuantice se pot influența între ele, indiferent de distanța la care se află, prin fenomenul numit în derâdere de Einstein ‘actiune fantomatică la distanță.’ Acum, oamenii de știință de la Institutul de Fizică al Universității Ebraice Racah, au dovedit că acest fenomen este adevărat chiar și pentru particule care nu există în același timp.

“Constatarea lui Einstein, care poartă numele de entanglement (încâlcire), descrie principiul incertitudinii în fizica cuantică. Particulele cunatice de lumină, numite fotoni, există într-o ceață de incertitudine și pot fi polarizate orizontal, vertical sau, cu totul derutant, în ambele direcții. Totuși, în momentul în care o particulă este testată pentru a se determina polarizarea, incertitudinea dispare, iar fotonul este polarizat într-o singură direcție.

“Entanglementul survine acolo unde se găsesc doi fotoni. Fiecare dintre ei poate fi polarizat în una dintre cele trei direcții, dar entanglementul leagă polarizarea acestor particule, chiar și atunci când acestea sunt, fiecare, nedeterminate. Astfel, când primul foton s-a măsurat ca fiind căzut în polarizare verticală, cel de-al doilea a căzut, simultan, în poziție orizontală, indiferent de distanța dintre ei.

“Conform descoperirilor publicate în Physical Review Letters, oamenii de știință israelieni au entanglat fotoni care nici măcar nu există în același timp. Eli Megidish, Hagai Eisenberg, precum și colegii lor de la Universitatea Ebraică, au folosit o schemă numită entanglement swapping (rocadă în entanglement), pentru a dovedi fatul că doi fotoni care nu există simultan, pot fi entanglați. Au fost folosite două perechi de protoni entanglați, forțând câte un foton din fiecare pereche să devină entanglat cu celălalt.

“Acest avans extinde implicațiile atinse de teoria cuantică. În plus, experimentul poate îmbunătăți criptografia la distanță mare, permițându-le utilizatorilor la distanță, să fie legați printr-o rețea cuantică.”

Comentariul meu: Ne apropiem de hotarul cu lumea superioară, care există dincolo de spațiu și timp, dar știința va trebui să se oprească la granița ei, pentru că va fi nevoie de o minte diferită, pe care oamenii vor fi capabili să o dobândească doar prin schimbarea calităților lor egoiste într-unele altruiste. Atunci, ei vor fi capabili să înțeleagă acțiunile lumii superioare, descrise de înțelepciunea Cabalei.

O grădiniță ne poate hrăni pe toți

Știrile zilei (din Next Big Future) “Procesul Pronutria este mai eficient decât agricultura și creșterea vitelor așa cum sunt ele astăzi, producând hrană de o calitate nutrivită maximă, cu o eficiență de până la 1000 de ori mai mare şi un impact minim asupra mediului înconjurător.

“Creşterea vitelor ocupă 45% din suprafaţa planetei şi contribuie la efectul de seră produs de emisia de gaze într-o măsură mai mare decât automobilele, avioanele și tot restul mijloacelor de transport la un loc. Nici măcar îmbunătățirile aduse de recoltele GMO (organismele modificate genetic) la actualele tehnologii, vechi de 10000 de ani, nu pot satisface cererea în creștere pentru hrană…

“Inovația adusă de tehnologia Pronutria constă în descoperirea faptului că se poate optimiza funcționarea celulelor fotosintetice, pentru a permite producția continuă și ultra-eficientă a proteinelor, lipidelor, zaharurilor și vitaminelor esențiale, folosind doar lumina soarelui, bioxid de carbon, azot și apă dulce sau sărată.“

Comentariul meu: Criza a apărut în țările în care populația are suficientă hrană și, în general, nu este subnutrită! Este posibilă rezolvarea tuturor problemelor moderne, cu ajutorul tehnologiei, dar ele nu se pot rezolva practic, până când nu corectăm ființa umană, astfel încât să nu mai dorim să-i suprimăm pe ceilalți, ci, din contră, să vrem să-i ajutăm, la fel ca pe copiii noștri.

Mai înainte ca natura egoistă a omului (proprietatea de a-i elimina pe ceilalți) să fie schimbată, criza confruntării dintre om și natură (caracteristica de dragoste și dăruire) va crește, în continuare. Această criză, fiind generală, nu ne va permite să ne rezolvăm nici măcar una dintre  problemele noastre. De exemplu, deși există o abundență generală de hrană, în lume, jumătate din omenire va muri de foame.

Educaţie sau nazism?

Întrebare: Cu dictatori care au sosit la putere ca Hitler, este clar că vor acţiona precum educatorii pentru a salva societatea.

Răspuns: Hitler nu a fost dictator. El a ajuns la putere prin alegeri democratice. Oamenii l-au ales. Prin urmare, este imposibil să spunem că a cucerit guvernul prin putere aşa cum s-a făcut, să spunem, în Rusia sau alte ţări. În plus, Germania nu este o ţară care poate fi cucerită prin forţă militară. Aceasta a fost făcută graţie puterii de convingere.

Întrebare: Vreţi să spuneţi că înţelepţii care au nevoie să ajungă la putere acum, trebuie să convingă oamenii ?

Răspuns: Ei nu au nevoie să convingă, ci mai degrabă să educe, să explice unei persoane sensul vieţii. Persuasiunea nu este posibilă decât dacă acţionează la nivel bestial. Hitler a realizat exact acest lucru: el a pus presiune pe instinctele bestiale ale poporului german. Acelaşi lucru poate fi făcut cu oricare alt grup de persoane, deoarece cu toţii sunt ferm convinşi că „suntem unici” şi această înclinaţie spre unicitate poate fi ridicată la rang de fascism, nazism, adică oamenii pot fi reuniţi prin asta şi pot fi dirijaţi împotriva altora.

În societatea integrală, o nouă paradigmă spre care avansăm este complet diferită: umanitatea în general, integralitatea completă, similitudinea cu natura ca un singur sistem, un echilibru între noi şi natură unde fiecare are locul său, astfel încât să ridice umanitatea, să ajute pe toată lumea „să iasă din sine”. Această ieşire va fi simţită de fiecare precum achiziţia unei noi metode de existenţă, în care o persoană începe să simtă viaţa în afara ei însăşi, şi nu în interiorul ei. Mai precis, aceasta este ceea ce înţeleptul, şeful noii lumi, difuzează, promovează şi astfel, aceasta poate fi absolut diferenţiată de ceea ce toţi conducătorii şi dictatorii au făcut înaintea lui.

 

Programul kab.tv, „De-a lungul timpului”, 17.03.2013

A deveni identic cu reţeaua integrală

Întrebare: Care este motivaţia integrală care ne va conduce la relaţiile corectate dintre noi ?

Răspuns: Motivaţia completă este foarte simplă, Pentru a ieşi din criza generală universală, trebuie să devenim precum reţeaua integrală care ne controlează. De aceea, în timp, această motivaţie devine tot mai evidentă în toate. Vedem ce se întămplâ în Europa, America de Nord. Şi aceasta se extinde, mai departe, în Rusia, China, Japonia, ca o epidemie, numită criza universală şi nimeni nu ştie unde ne va duce.

De aceea, incompatibilitatea cu sistemul integral ne poate conduce la consecinţe teribile, dacă nu înţelegem că singura noastră sarcină este de a deveni egali, asemănători cu el.

Kab.tv, „Înţelepciunea mulţimii”, 06.05.2013

Universul este numai pentru binele omului

Întrebare: Conform teoriei integralităţii, nu există alte civilizaţii decât cele de pe pământ. Oamenii care traiesc pe pământ sunt singurele subiecte în imaginea enormă din spaţiul Ein Sof (Infinit). Se pare că tot universul a fost creat pentru ca noi să putem creşte şi să simţim ceva din interiorul nostru.

Răspuns: Universul a fost creat pentru ca noi să putem atinge următorul nivel de existenţă deasupra acestei naturi, ca să descoperim şi să intrăm în următorul nivel, mai subţire. Acesta este nivelul de eternitate, perfecţiune, armonie totală. Pentru a intra în acest nivel, trebuie să studiem armonia naturii, perfecţiunea sa, cooperarea reciprocă de acolo, interdependenţa sa şi trebuie să o imităm.

Întrebare: Pentru asta, ar trebui să educăm copiii şi adulţii, sau este deja prea târziu să educăm adulţii ?

Răspuns: Trebuie să educăm persoanele în vârstă şi tinerii, deoarece fiecare persoană este egală în funcţie de acest nivel şi fiecare persoană este necesară. Când veţi percepe natura ca fiind integrală, atunci fiecare dintre componentele sale, ca într-un sistem analogic, are acelaşi nivel de importanţă ca toate celelalte componente.

Împreună cu aceasta, nu există diferenţă în limba în care este prezentată la copii sau adulţi. Fiecare persoană, prin cunoaştere şi prin propriile eforturi, intră în nivelul de cooperare reciprocă, precum celulele din corp. Cooperarea mutuală completă aduce o garanţie pentru un sistem absolut sănătos şi apoi, ne simţim la nivelul următor.

În plus, perioada de realizare este determinată anticipat. Noi trebuie să ajungem curând. Şi dacă noi, noi înşine, nu vom profita de această dată, atunci vom simţi forţele neplăcute care ne împing din spate într-un mod energic.

 

Kab.tv, „Criza mondială”, 19.03.2013

 

Inteligenţa colectivă: niveluri de revelaţie

Întrebare: Pe plan animal, „inteligenţa mulţimii” sau inteligenţa colectivă se dezvăluie cu o mare frumuseţe: banc de peşti, stol de păsări. De ce nu se relevă la fel în plan uman?

Răspuns: La nivel animal, inteligenţa colectivă funcţionează instinctiv, conform cu legea generală a comportamentului integrant din întreaga natură. Noi vedem cât această lege este realizată instinctiv şi egoist, deoarece se realizează doar pentru conservarea păsărilor, grupurilor de peşte, etc. Ea derivă dintr-o mare inteligenţă integrală, care este, încă, la nivel instinctiv, primitiv şi egoist.

Un alt gen de comportament este necesar la oameni, unul care nu este egoist. Toată lumea trebuie să depăşească ego-ul, în interesul societăţii, fiind preocupat de conservarea condiţiilor de existenţă integrală pentru mediu, inclusiv natura minerală, vegetală, animală şi societatea umană. În acest caz, ego-ul creează o problemă, ceva ce nu există în lumea animală.

Kab.tv, „Înţelepciunea mulţimii”, 14.04.2013

 

Măsura minimală a realităţii spirituale

Rabash, Ce ne dă regula „Iubeşte aproapele ca pe tine însuţi” ?: Dar, deoarece „tot Israel este responsabil pentru celălalt”, în întreaga lume, toate sunt păstrate. Ca şi cum toată lumea păstrează toate Mitzvot împreună. Astfel, traversând 613 Mitzvot, putem atinge legea „Iubeşte aproapele ca pe tine însuţi”.

Toate legile spirituale sunt legi integrale şi ele se manifestă atunci când există o structură întreagă. Nu există „puţin” în spiritualitate şi astfel, totul începe de la formarea unui grup de zece persoane, „un zece”, un Minyan, o măsură minimală în care realitatea spirituală poate exista. Este precum grupul Rabbi Shimon, în care studenţii au format reţeaua corectă între ei şi prin aceasta, au atins finalul corecţiei, atingând toate cele 125 grade ale scării spirituale. Astfel, totul depinde de formarea unui Minyan.

Toate legile realităţii pot fi descoperite într-un mic grup, dar, pentru că este un instrument menit să aducă mulţumire Creatorului, trebuie extins cât mai mult posibil, trebuie să părăsim grupul de zece, să dăruim şi să difuzăm acest mesaj în lume, pentru a ne conecta la restul realităţii. Această încorporare mutuală afectează, de asemenea, structura de zece şi contribuie la calibrare, ceea ce înseamnă corecţia interioară prin îndeplinirea celor 613 Mitzvot (porunci). Prin unire şi sprijin reciproc, grupul de zece este suficient să atingă întreaga creaţie, (ceea ce înseamnă efectuarea tuturor celor 613 Mitzvot).

Aceasta deoarece structura sa este compatibilă cu structura iniţială a Sefirot. Astfel este specific unui Minyan – un grup de zece persoane, nici mai mult nici mai puţin, care este vasul exact pentru corecţie. Cu toate acestea, atunci când vorbim de realizarea iubirii pentru ceilalţi şi iubirii pentru Creator, este completat prin expansiunea vasului. Acest Minyan devine o unitate ce operează în scopul corectării lumii care este în afara grupului de zece.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 21.05.2013