Întrebare: Există o problemă în a atrage publicul pentru educaţia integrală. Din ceea ce ştiu, oamenii vor să înveţe ceva, să primească cunoştinţe şi nu vor să fie educaţi.

Este corect a camufla cursurile noastre ca fiind psihologie sau un alt tip de curs pentru a atrage oamenii şi apoi a-l prezenta ca un instrument pentru unitate? Adică, a prezenta o instruire completă într-un pachet.

Răspuns: Nu vă înţeleg, să minţim oamenii? Prin ce este diferită instruirea noastră de orice altă pregătire psihologică?

Noi ne reunim în grupuri de zece, în mese rotunde şi le dăm o pregătire psihologică. Le arătăm că, prin conexiunea şi unitatea dintre noi şi muncind conform sistemului de conexiune, când ei nu se resping reciproc, ci se susţin, când ei încearcă să găsească o soluţie comună – brusc, descoperă o anumită forţă particulară interioară. Este vorba despre o pregătire psihologică.

Există sute, mii de laboratoare de pregătire ca acesta, care tratează acest lucru, peste tot în lume. De ce vreţi să ne distingem ca fiind un soi de grup mistic, care nu este clar cu privire la ceea ce tratează şi care nu ştie ce diseminează?

Şi voi puteţi să o numiţi educaţie integrală, deoarece noi dorim să schimbăm o persoană, este preferabil a se adapta la o lume în care trăieşte. În principiu, nu contează cum numim cursul nostru – chiar şi „metoda de dezvoltare integrală”, deoarece nu este diferită de orice psihologie.

Cursul nostru psihologic este numit educaţie integrală. La fel, puteţi să-l numiţi curs de creştere integrală deoarece cu el, dorim să schimbăm persoana, pentru ca să se adapteze mai bine la lumea în care trăieşte. În principiu, nu contează cum numeşti cursul nostru, chiar şi „metoda de dezvoltare integrală”, deoarece nu este diferit de orice altă psihologie.

A doua parte a Cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, Shamati 59, Despre toiag şi şarpe

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Aţi spus că este posibil să trezim, cu ajutorul minţii, emoţie şi emoţia trezeşte forţa iubirii. După ce am auzit asta, o bucurie a pus stăpânire pe mine, bucurie pe care am resimţit-o toată ziua. Spre seară, nu eram obosit deşi am muncit până târziu.

Mai mult, acolo unde predau, sentimentul iubirii şi bucuriei a trecut şi la elevi. Într-o oră, erau „prinşi” de sentimentul meu. Şi în general, toată lumea cu care am intrat în contact în acea zi s-a impregnat de acest sentiment.  Şi astfel am dat atenţie faptului că este o legătură clară între iubire şi fericire. Ce este această legătură?

Răspuns: Fericirea este colaterală şi reprezintă o dovadă că te afli în sentimentul corect. Bineînţeles, este posibil să simţi asta şi când comiţi crime, dar dacă vine ca rezultat al unei acţiuni bune, reiese şi dovedeşte faptul că acea acţiune a fost făcută într-un mod corect.

Întrebare: Presupunând că mintea poate trezi forţa iubirii, este ea pregătită să trezească dorinţa în noi?

Răspuns: Totul depinde în mod special de minte, de creier. Totul se află în cap. Venim pe lume ca nişte „mici animale săbatice” şi apoi începem să adoptăm valori de la mediu, de la părinţi, de la grădiniţă, şcoală, televizor, Internet şi alte forţe din afară. Toate valorile care se cristalizează mai târziu stabilesc toată fericirea şi toată dezamăgirea mea.

În cele din urmă, totul este artificial, totul este în funcţie de discernămintele pe care le dobândim din exterior. La început, discernămintele au fost mentale, dar apoi, prin influenţa mediului, devin o unitate de măsură potrivit căreia îmi evaluez condiţia; şi, drept rezultat, sunt fericit sau trist. Dacă mă adaptez la unitatea de măsură a mediului, este plăcut pentru mine, dacă nu, mă întristez.

Deci totul în mine este construit conform minţii, care se combină cu înţelegerea primordială, neprejudiciată a copilului şi, pornind de la ea, este modelată o imagine interioară, care face posibilă auto-evaluarea, rea sau bună. Nu am nimic fundamental sau de bază care să-mi aparţină mie, totul depinde mai degrabă de părerea mediului. De aceea, oamenii care trăiesc izolaţi într-o pădure, şi cărora, comparaţi cu noi, le lipseşte totul, pot fi fericiţi în ceea ce priveşte viaţa, din moment ce, potrivit unităţii lor de măsură, au tot ce le trebuie. Pentru noi, asta ar reprezenta o soartă crudă, în timp ce ei sunt fericiţi cu partea lor.

Aici este ascunsă cheia fericirii.

Întrebare: Forţa atracţiei în cuplu care apare în mod spontan se estompează cu timpul…

Răspuns: Corect, entuziasmul de la început nu durează mult. Potrivit datelor biologilor, secreţia de hormoni durează trei ani. În mod accidental, putem să luam artificial hormoni şi „să aprindem flacăra”. Este posibil. Dar entuziasmul natural este de, cel mult, trei ani. Tot ei spun că aceasta este perioada de timp care ar fi suficientă pentru un bărbat să sprijine o femeie înainte de a da naştere şi pe parcursul celor doi ani de alăptat. Cu alte cuvinte, natura nu leagă mai mult de-atât un bărbat de o femeie şi de un copil.

Este evident că, în prezent, ca rezultat al diverselor influenţe exterioare, condiţiile s-au schimbat. Dar există un temei în biologia umană.

Astfel, la început, pasiunea noastră are un caracter hormonal şi, mai târziu, putem să o reînnoim cu ajutorul muncii mentale a amândurora, cea care face posibil să dăm formă unui sentiment despre partener.

Dar, înainte de toate, trebuie să clarificăm de ce atracţia naturală slăbeşte. Ar putea fi vorba despre probleme fizice, deşi acestea sunt cazuri izolate.

Aş presupune că este vorba despre probleme psihologice în 90 la sută dintre cazuri. Şi aici, un joc rezolvă totul. Pentru că dacă este deja vorba despre psihologie, atunci totul este în mâinile noastre, putem rezolva aceste probleme. Este clar că trebuie să păstrăm relaţiile sexuale între parteneri şi este nevoie să-i excite pentru că asta le dă sentimentul de conexiune. Asta pentru că, fără un astfel de sistem de relaţii, familia nu ar mai exista pentru mult timp în adevărata ei formă şi nici ca o legătură oficială. În lipsa contactului fizic, nu există niciun sentiment de intimitate, de împărtăşire, de unitate familială. Astfel o construim. Şi de aceea suntem obligaţi să ne străduim să avem relaţii sexuale constante, să facem un angajament faţă de partener cu care ambii parteneri sunt de acord.

Întrebare: Şi dacă partenerii nu vor acest lucru?

Răspuns: Atunci, trebuie să-i ajutăm să vrea asta. Relaţiile sexuale sunt obligatorii atâta vreme cât sunt posibile. Iar cuplurile vârstnice se pot îmbrăţişa. În viaţa de familie, cât de mult contact fizic posibil este obligatoriu, din moment ce nimeni nu poate anula legile naturii.

Întrebare: Ce este de făcut dacă cineva îşi pierde partenerul?

Răspuns: Repet, este vorba despre un joc mental şi nimic altceva. Cu ajutorul potrivit, este posibil ca o persoană să aibă noi preferinţe şi ar putea să înceapă să fie atras de blonde sau brunete, de femei slabe sau grase. Toate astea sunt impuse din exterior. Deci, de ce ar fi imposibil să-l forţăm să fie atras de soţia lui, să o vadă într-o lumină diferită? Pentru că, în cazul în care contactul fizic cu ea aduce reînnoire, atunci conexiunea dintre ei nu se va sfârşi.

Problema noastră este că fiecare aspect al vieţii noaste pe care nu-l împrospătăm devine o rutină. Asta se întâmplă în toate aspectele. Doar copiii ne aduc satisfacţie tot timpul cu ceva nou, şi acesta este motivul pentru care continuăm să-i iubim. Dacă nu ar creşte, am lăsa tot ce are legătură cu ei. Dar ei cresc, stimulându-ne tot timpul; tot timpul, ei trezesc copilul din fiecare dintre noi şi nu ne lasă niciun moment de răgaz.

Deci, în relaţia dintre parteneri, ne lipseşte jocul; de aceea, ne pierdem interesul unul faţă de celălalt şi ne uităm unul la altul ca la un obiect sau ca la o piesă de mobilier. Deci, ce este de făcut? În interior, să înlocuim „piesa de mobilier”.

Trebuie să înţelegem aici psihologia umană. În esenţă, cum ne putem înnoi unul pentru celălalt? Cum este posibil să ne încântăm din nou partenerul? În multe culturi orientale vedem exemple asemănătoare, femeia dansează în faţa bărbatului, cântă împreună şi apoi se aşează şi mânâncă delicatese…

Metode asemănătoare au fost acceptate în generaţiile dinainte. Dar astăzi, noile tehonologii, munca istovitoare şi ritmul vieţii din ce în ce mai alert, îi goleşte de conţinut. Suntem atât de superficiali încât este o minune că instituţia familiei există încă. Este uimitor că unii oameni pot păstra structura familiei fără înnoire, fără atracţii hormonale, fără speranţa unei noi surse a vieţii, unei noi plăceri… din cauza egoului care a crescut timp de mii de ani, deja mulţi nu mai simt nevoia pentru familie; tot ceea ce este lăsat este presiunea exterioară.

Întrebare: Deci, cum putem descoperi la partener ceva nou? Până la urmă, este tot aceeaşi persoană.

Răspuns: Am oferit deja o reţetă pentru asta; este necesar să împrospătăm mereu relaţiile dintre noi, să punem o viaţă nouă în iubire şi devotament, să ne îndreptăm către concesie şi apropiere. Atunci, noile porţii ale egoului ne vor împinge, tot timpul, cu paşi noi, unul spre celălalt.

Dacă muncim deasupra egoului, atunci va fi mereu o reînnoire, pentru că cel care îşi va lăsa capul jos şi va ceda din teritoriu, va face posibil ca celălalt să intre acolo. Fiecare îşi doreşte ca partenerul să intre, să-l pătrundă din ce în ce mai mult, printr-o conexiune între ei. Vrem să fim ca două naturi îngemănate.

Şi atunci vom experimenta, cu adevărat, reînnoirea permanentă. Egoul nostru se va shimba permanent şi va creşte, diferite perturbaţii vor intra şi va trebui să muncim deasupra lor. Va fi ca un joc; este necesar să găsim soluţia pentru a ne ajuta unul pe altul tot timpul. Egoul ne îndepărtează mereu unul de altul, se întoarce în colţul lui, şi noi vrem din nou să ne apropiem cu forţă şi să menţinem conexiunea. Trezim mereu conflicte şi dorinţe, cochetând între schimbările de stare, respingând şi apropiind din nou. Şi toate aceste schimbări interioare înnoiesc totul în relaţiile dintre noi, inclusiv relaţiile sexuale. De fiecare dată când reuşim să ne apropiem unul de celălalt, ne dorim şi apropierea trupească ca rezultat al conexiunii pe care am dobândit-o.

Uneori, se întâmplă ca, la nivel subconştient, să trezim unele conflicte familiale şi apoi, când am încheiat unul cu celălalt, să mergem în dormitor. Un alt exemplu este despre lei – pentru ei, este greu să se împerecheze într-un mod natural, deci este ca şi cum se luptă şi apoi se sfârşesc unul pe altul. Deci, pentru a trezi pasiunea trebuie să fim „un ajutor împotrivă”, forţa care se opune. Altfel, nu reuşim. Acestea sunt regulile generale ale jocului care conduce totul. Mereu depinde de mine să trezesc o forţă negativă pentru a scoate în evidenţă o cauză pozitivă. Vezi că totul din natură este înclinaţia rea şi că nu există în ea nicio forţă pozitivă. De aceea, pentru ca în ciuda a toate astea să menţinem conexiunea, avem nevoie să profităm chiar de stimularea răului, a „ajutorului împotrivă”.

Întrebare: Să luăm un cuplu mediu cu probleme obişnuite şi cu multe certuri familiale. Pe lângă asta, unul dintre parteneri nu se mai simte atras de celălalt. Şi prin metoda integrală, intră într-un proces în care se apropie unul de altul. Cum va decurge asta?

Răspuns: Partenerii vor depăşi certurile şi chiar se vor folosi de ele. Noua muncă în comun va trezi noi dispute între ei, dar acum ei controlează lipsa lor de înţelegere, ei pricep ce li se întâmplă şi că aşa trebuie să fie totul. Sub o astfel de formă, procesul este controlat de ei crează „un teritoriu comun” deasupra certurilor lor. În acest teritoriu simt opoziţia unuia faţă de celălalt pentru că aparţin celor două sexe diferite, şi, în acelaşi timp, sunt conectaţi într-o structură, într-un sistem. Asta produce atracţie reciprocă, inclusiv apropiere trupească.

Mai mult decât atât, în cadrul conexiunii reciproce reînnoite, voi primi plăcere mult mai mare.

Atât plăcerea umană cât şi plăcerea spirituală se vor adăuga plăcerii fizice, şi acestea sunt adăugiri cu greutate. Prin conexiunea dintre trupuri, simţim dintr-o dată ceva mai măreţ, o plăcere din ce în ce mai mare care apare şi erupe, o plăcere mult mai pătrunzătoare care pare să dispară, dar care arde înăuntru ca o scânteie a Luminii superioare care licăre în interiorul împerecherii noastre… pentru că am ajuns la asta cu ajutorul concesiilor reciproce în numele unităţii la nivelul „Adam – om”, şi vrem doar să adăugăm la asta componenta fizică pentru a completa imaginea.

Întrebare: Deci, de ce în viaţa obişnuită, certurile nu crează  astfel de atracţie?

Răspuns: Din moment ce cuplul nu realizează a doua parte a muncii, certurile dintre ei nu sunt în balanţă cu altceva, şi astfel ele ucid dorinţa. Mai simplu, cum să mă pot bucura de partenerul meu dacă nu mă atrage?

De aceea, dacă un cuplu nu se poartă cu înţelepciune şi certurile dintre ei ucid atracţia sexuală, asta trezeşte o separare din ce în ce mai mare; în cele din urmă, este posibil să ducă la divorţ. De partea cealaltă, „reacţia corectă” face posibilă folosirea „combustibilului” certurilor pentru a păstra pasiunea reciprocă, inclusiv pasiunea sexuală. Înclinaţia rea a fost creată doar pentru a fi transformată în bună. Astfel suntem construiţi. Deci haideţi, să fim înţelepţi şi să folosim oportunităţile care ni se oferă.

Întrebare: Dacă o ceartă evoluează între noi, cum poate fi folosită corect? Cum este posibil să nu fim înghiţiţi de ea?

Răspuns: În primul rând, depinde de mine să mă opresc. Mai mult decât atât, depinde de mine să mă opresc pentru a da un exemplu partenerului. „Apăs frâna” ca o demonstraţie. Uneori, partenerii învaţă asta după ani de experienţă şi reuşesc să rămână „tăcuţi” la momentul potrivit.

Şi, mai departe, este necesar să şi folosim aceste conflicte ca să le transformăm în ceva bun. Pentru că ele vor fi trezite mereu până la capătul zilelor noastre, dacă vicisitudinile vieţii nu ne obişnuiesc în mod automat cu înţelegerea reciprocă, „cu mersul printre picături”, cu mascarea conflictelor fără să ne rănim unul pe altul. În general, văd o viaţă şi o lume minunate mereu, trăiesc într-o familie fantastică, am o soţie minunată şi spun asta deschis. Şi ea răspunde prin a mă lăuda pentru că sunt un om înţelept şi nobil, un tată fantastic şi aşa mai departe. Poate că totul e pe dos, dar am devenit deja „părtinitor” şi asta este bine. Aşa trebuie să lucrăm unul cu altul. Nu face nicio diferenţă cine suntem; oricine vede în partener culmea frumuseţii, înţelepciunii, dreptăţii şi a altor virtuţi. Până la urmă, nu există criterii fixe, nu există adevăr absolut. Totul se va întâmpla aşa cum vrem noi. Din moment ce ne-am hotărât să ne uităm unul la altul ca la culmea perfecţiunii, acest tablou se va picta de la sine pentru noi.

Este evident că acest lucru nu este posibil fără cursuri pregătitoare care ne vor învăţa cum să ne jucăm corect, fără „minciunele”. Şi chiar după aceea, trebuie să învăţăm împreună cu alte cupluri o dată sau de două ori pe săptămână. Trebuie să înţelegem că este vorba despre un joc care cere mereu mai mult. De aceea avem nevoie de facilitatori sensibili, pe cât de mult posibil împreună cu sprijinul mediului mai larg, şi apoi succesul este asigurat.

În esenţă, un joc foarte profund este ascuns aici, ne jucăm împotriva egoului celuilalt şi astfel îl ajutăm să se ridice deasupra lui, datorită iubirii. Deşi pare că doar măgulesc, că îi admir egoul, nu este aşa. Îi dau un exemplu care îl încurajează să facă acelaşi lucru pentru mine.

Şi acesta nu este încă un joc cu adevărat; el devine un sistem de relaţii adevărate între noi. În schimbul standardelor hollywoodiene şi cele ale televiziunilor, ne dezvoltăm propriile noastre valori, începem să ne apreciem mai mult unul pe altul şi atunci fiecare devine o sursă de plăcere pentru celălalt. Cine altcineva mi-ar spune cât sunt de fantastic? Cine altcineva s-ar raporta la mine ca şi cum sunt „întreaga lume”?

Şi în continuare voi descoperi că nu am astfel de relaţii fascinante şi inovatoare ca acestea cu nimeni altcineva, şi în raport cu ele, restul pare secundar, neadevărat. De aceea alte femei nu mă interesează; cu siguranţă că aş descoperi în ele lipsa sentimentului adevărat, nu ceea ce există în familie. Pentru că aici sunt respectat, apreciat ca persoană, ca bărbat, preţuit mai presus de orice.

Aceasta este doar influenţă psihologică; vorbele partenerului mă pătrund şi lucrează la sistemul intern, inclusiv sistemul nervos, hormoni, şi aşa mai departe. Ca rezultat al acestei metode, suntem cu toţii asiguraţi că un partener va fi conectat la el şi la nimeni altcineva.

Totul depinde de apropierea de o persoană, ne facem griji pentru ea, o lăudăm şi o slăvim, şi ea „se topeşte” de la toată această fericire ca un copil care se bucură de laude. Deci cum mă mai poate părăsi apoi? În esenţă, devin pentru ea singura persoană din lume care îi este devotată din toată inima.

Dar reciprocitatea este importantă aici, din moment ce iubirea doar dintr-o singură parte creşte dispreţul. Dacă cineva mă iubeşte necondiţionat, pentru totdeauna, atunci relaţia mea faţă de această persoană nu mai este importantă pentru mine. Egoul îmi spune că „socoteala cu această persoană este deja încheiată” şi că este a mea pentru totdeauna. Asta se întâmplă în general cu părinţii care simt pentru copiii lor o iubire absolută.

De aceea, totul depinde doar de reciprocitate. Este clar pentru amândoi că, mereu, fiecare se depăşeşte pe sine şi trece prin schimbări de stare. Şi dacă acţionăm corect, atunci, mulţumită concesiilor reciproce, procesul continuă natural. Muncim unul cu celălalt la anularea reciprocă benefică, cedăm, ne supunem pentru a ajunge la o conexiune din ce în e mai puternică între noi. Începem să apreciem această conexiune şi ne trage din ce în ce mai adânc. Şi între timp, egoul se schimbă permanent în noi într-un mod corect, ca un motor special care ne îndreaptă către turbulenţele familiale care sunt create intenţionat.

Şi treptat devenim conştienţi de esenţa interioară, de imboldul interior, de forţa vie care ne cuprinde împreună, care trezeşte în mod intenţionat impulsul interior. Descoperim că totul provine de la această sursă care ne trezeşte la acest „joc” cu ajutorul mişcărilor reciproce, înainte şi înapoi, înăuntru şi în afară, la dreapta şi la stânga.

Şi la finalul problemei, simţim reînnoire fără sfârşit. În faţa mea nu se află doar o persoană, ci mereu o nouă persoană. Nu văd această imagine corporală ci esenţa care schimbă, imaginea ei interioară. Descopăr dintr-o dată că am dat peste jocul vieţii mele, şi schimbările permanente din el mă aduc la sursa plăcerii care nu se află nicune altundeva.

Dar aici nu se cere teorie, mai degrabă practică: ateliere, exerciţii, lecţii acasă în cadrul familiei conform materialului pe care îl învăţăm, şi aşa mai departe. Şi atunci cu toţii împreună vom dobândi un nou sentiment şi înţelegere.

Întrebare: Cum se întâmplă asta exact? Să o descriem ca pe o schimbare din punctul de vedere al partenerului.

Răspuns: Ea îi spune mereu soţului că el este o persoană unică, minunată, profundă, talentată, înţelegătoare şi cât de mult îl apreciază. Astea nu sunt doar complimente pe care le risipim pe copii, ci sunt complimente pentru cineva care este deja un băiat mare; indirect, dar logic, realitatea. Ea îşi „hrăneşte” soţul cu ele atât de mult încât el începe să se identifice cu adevărat cu imaginea pe care ea o descrie.

Ca rezultat al acestui lucru, el se simte perfect şi acum, datorită acestei perfecţiuni a relaţiei lui cu ea, el trebuie să îndeplinească aceste criterii. De aceea, soţia lui îl obligă să facă mai bine, şi nu poate să mai fugă de această responsabilitate.

În cele din urmă, soţul primeşte siguranţă, dar şi un impuls penru a dovedi. Şi aici soţia adaugă „arma ei feminină”; îi arată că îl doreşte, că îl aşteaptă şi că se bucură de tot ce vine de la el. În general, ea „înghite” egoul lui, dar nu într-o manieră grosolană, ci delicat, şi alături de asta, arată puţină dorinţă de a se apropia de el, de fi în contact cu personalitatea lui minunată. Fără îndoială, asta influenţează natura masculină şi îl forţează pe partener să răspundă corespunzător.

Reînnoirea se compune aici din două stări:

• În primul rând, complimente din parte soţiei pentru soţ
• În al doilea rând, dorinţa ei de a se uni cu el

De aceea, munca esenţială este mai ales a ei. Şi, după părerea mea, este bine că natura a aranjat lucrurile astfel, pentru că femeia este mai pregătită pentru asta.

În ceea ce-l priveşte bărbat, trebuie să-i furnizăm cel puţin o înţelegere minimă a ceea ce se întâmplă, astfel încât el nu va ignora eforturile soţiei sale şi va înţelege că, alături de el, ea construieşte o familie nouă, o conexiune nouă şi un cuplu nou.

Întrebare: Şi în esenţă, de ce sunt relaţiile sexuale atât de importante în familie?

Răspuns: Un prim motiv este acela că, fără ele, nu ar exista o generaţie viitoare. Aceasta este diferenţa esenţială dintre oameni şi animale, care sunt satisfăcute cu o singură întâlnire care asigură generaţia viitoare. Cu ele, acest lucru se întâmplă în mod instinctiv, adesea în anumite anotimpuri determinate de natură, iar apoi cuplul se separă, iar taţii nici nu-şi recunosc puiul.

Oamenii se află deasupra timpului, noi avem nevoie de o familie permanentă şi stabilă care formează cadrul pentru unitate între noi. Asta deoarece copilul, în contrast cu animalele, are nevoie de grijă pentru mult timp. Doar după cel puţin cincisprezece ani o persoană „stă pe propriile picioare” după ce a primit multe exemple de la părinţi, rude, prieteni şi cunoştinţe. Este nevoie de mut timp şi efort pentru a transforma un copil într-un om mare, şi în numele acestui lucru trebuie să construim un mediu pentru el.

Acest lucru nu este ca „un viţel de o zi se numeşte taur”. El este în esenţă ca un taur adult, dar doar la o scară mai mică. Stă deja pe propriile picioare şi aleargă după mama lui, şi ceea ce-i lipseşte sunt doar kilograme în plus, dar nu o maturizare interioară.

Copilul se naşte neajutorat. Trebuie să dobândească înţelepciunea vieţii şi alte trăsături care nu sunt transferate de la părinţi. Ca să ajungă om, are nevoie de o familie, de prieteni, de o mulţime de exemple, de impresii din partea mediului. Şi de aceea mama nu-i poate acorda toate astea de una singură.

De aceea, chiar dacă lăsăm de-o parte toate scopurile înalte, continuitatea speciei umane are nevoie de o societate largă, care include: tată şi mamă, bunic şi bunică, alte persoane şi apoi proprii lor copii şi nepoţi. Fiecare dintre ei le transmite celorlalţi experienţa acumulată şi acest sistem se măreşte şi cuprinde întreaga umanitate. Nu mai este cazul în zilele noastre; o persoană are nevoie de întreaga lume pentru o dezvoltare normală.

Întrebare: Partenerii trebuie să mai aibă relaţii sexuale după naşterea copiilor?

Răspuns: Dacă nu există relaţii sexuale între ei, nu există familie. Lipsa conexiunii corecte între părinţi se va vedea în tot, din moment ce este vorba despre originea vieţii. La nivel corporal, aceasta este cea mai puternică legătură care poate exista printre formele vii. La animale este un instinct, la oameni este deasupra instinctelor şi face posibilă continuarea vieţii împreună. De aceea, avem nevoie de înţelegere reciprocă a tot ceea ce priveşte legătura corporală. Partenerii trebuie să se bucure unul de altul la toate nivelurile, dar la final, trebuie să fie un singur întreg pentru a putea să se mişte împreună.

Chiar şi copiii simt când o conexiune este corectă sau incorectă între tată şi mamă. Asta influenţează tot restul vieţii lor.

Până de curând, o persoană nu putea fără familie să facă rost de tot ce-i era necesar. Dar în vremurile recente, am ajuns la o stare în care oamenii nu cer mai mult de la familie, pentru că pot să se alimenteze cu tot până la vârste înaintate şi chiar şi în cazul unui dezastru neprevăzut.

Şi în ciuda a toate astea, potrivit naturii, o persoană a fost creată ca o formă de viaţă care are nevoie în permanenţă de un mediu, având în vedere că în stadiul actual este mai slab decât animalele pentru că nu se poate descurca fără haine, adăpost, un sistem de aprovizionare cu mâncare, căldură şi răcoare, şi multe alte lucruri pe care i le furnizează mediul în mod special.  De aceea, izolarea şi îndepărtarea sunt defectele care se revelează astăzi. Este nevoie de cursuri instituţionalizate despre căsătorie şi, împreună cu acestea, despre vechile mecanisme. Deşi părinţii trăiesc în înţelegere, copiii au propriile lor vieţi în spatele uşilor închise, lângă calculator, părinţii nu sunt interesaţi de ei şi doar îi lasă în pace.

De aceea, în zilele noastre, nu există exemple pentru o viaţă de familie corectă şi rolul ei în dezvoltarea umană. Nu trebuie să ne aşteptăm la nimic bun dacă nu muncim cu oamenii şi nu le explicăm care este conexiunea corectă. Doar pentru o astfel de familie va exista forma corectă şi copiii vor avea parte de exemple care îi vor aduce înapoi la relaţiile umane, de la relaţiile virtuale pe Internet.

Din Discuţie despre Educaţia Integrală, 01.08.2013

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Când încearcă să înţeleagă puţin mai în profunzime relaţia cu sexul opus, o persoană descoperă că nu este familiară cu ea însăşi, cu toate straturile proprii. Ea are nevoie de îndrumare, pregătire…

Răspuns: Evoluţia umanităţii a ajuns la momentul „recunoaşterii răului” în situaţia actuală. Fără „recunoaşterea răului”, este imposibilă transformarea în Adam. Şi pe de altă parte, criza pe tărâmul iubirii nu i-a făcut încă pe oameni să renunţe la căutarea „celeilalte jumătăţi” şi ei se îndreaptă în masă către substitute pentru sex, droguri şi alte surse care distorsionează chestiunea originală.

Dacă privim problema dintr-un punct de vedere sistematic, istoric, acum avem oportunitatea să ne alăturăm procesului de corectare a speciei umane, prin relaţii între cele două sexe.

Întrebare: Dar astăzi este foarte dificil ca oamenii să-şi găsească un partener compatibil…

Răspuns: De fapt, nu mai există parteneri compatibili. Astăzi, nimeni nu-şi declară iubirea înainte de a cunoaşte numele partenerului. Dar exact aşa era în trecut când oamenii simţeau că sunt făcuţi unul pentru altul de la prima vedere.

Astăzi, am învăţat că trebuie să ne adaptăm unul altuia, muncind la apropierea reciprocă. Pentru a ne conecta între noi cu adevărat, trebuie să muncim împreună, cel puţin câteva luni şi uneori, un an sau doi. Şi doar atunci începem să ne adaptăm unul altuia şi există o legătură interioară între noi care face posibil să ne „răspândim”, să intrăm unul în altul, ca apa şi cafeaua care se amestecă până nu mai rămân aşa cum erau, dar împreună creează ceva nou. Doar după ce intrăm măcar puţin unul în celălalt din punct de vedere mental, începem să înţelegem cum să continuăm acest proces al integrării reciproce. Această pătrundere reciprocă reprezintă adevărata împerechere, o împerechere a sufletelor. Şi atunci suntem gata să ne căsătorim, să fim legaţi unul de altul pentru mulţi ani. Pentru că am  dobândit deja un program al întrepătrunderii mentale reciproce, înţelegem cum facem asta şi suntem gata să sprijinim acest lucru împreună.

De aceea, profesorul meu, Rabash, spunea că, la început, nu ar trebui să existe nicio respingere exterioară între oameni, şi restul depinde de eforturile comune prin care familia va înflori, fără să se odihnească pe proprii lauri, dar dezvoltând relaţia din ce în ce mai mult.

Întrebare: Dar cum poate hotărî o persoană să înceapă această muncă chiar înainte de a începe „răspândirea”? Până la urmă, este condusă de iubire, care reprezintă sentimente, nu raţiune.

Răspuns: Este necesar să ne curăţăm sufletul de toată „îmbrăcămintea” murdară în care este îmbrăcat: preferinţele egoiste, standardele de la “Hollywood” şi diversele stereotipuri pe care le stabileşte majoritatea.

Judecăm sexul opus în funcţie de semne exterioare artificiale. Deci dacă vorbim despre o adevărată schimbare, atunci trebuie să lucrăm în primul rând cu o mulţime de oameni singuri ca să-şi înţeleagă natura şi să priceapă de ce nu reuşesc să construiască relaţii stabile. O persoană are nevoie de o abordare sănătoasă în ceea ce o priveşte pe ea însăşi, dar şi pe ceilalţi: mai puţin din standardele de la Hollyood sau de pe Internet, mai puţine discuţii virtuale pudrate cu emoticoane.

Vorbim prin emoticoane, privim viaţa prin prisma şabloanelor. Dar de fapt, trebuie să fiu ca un copil care se poate îndrăgosti fără rezerve, ca pe vremea când exteriorul nu mă interesa. Nu prea-mi văd iubita pentru că se dipersează în ceaţa efuziunilor emoţionale, ca şi cum cineva a apăsat un buton invizibil şi „ard” după ea. Trebuie să mă întorc la o astfel de stare.

Şi pentru asta trebuie să scăpăm de toată „îmbrăcămintea” de care ne-am agăţat sub presiunea societăţii, fie că este influenţa Internetului, cărţilor, filmelor, contractelor sociale, fie că este vorba doar de aprecierile altcuiva despre ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Trebuie să devin mai natural, mai aproape de natură, chiar dacă asta este mai simplu şi egoist, nu contează. Nu vreau să mai depind de cineva.

Este posibil să ajung la asta doar într-o societate numeroasă de oameni ca mine, singuri, unde cu toţii învăţăm să ne recunoaştem: cine şi ce suntem, care este natura noastră, cum să relaţionăm cu noi înşine, cu un partener, cu lumea şi aşa mai departe. Treptat, încetăm să mai fi dependenţi de standardele exterioare care ajung la noi de peste ocean.

Totul depinde de înţelegerea socială. Dacă aceasta se schimbă, atunci privim toate aceste lucruri complet diferit. Imaginile moderne sunt nefondate, imaginare. În primul rând, trebuie să le dăm jos de pe piedestal şi, în acelaşi timp, nu mai târziu, chiar în paralel cu asta, să le înlocuim cu valori complet diferite, astfel încât nu voi fi atras de legături exterioare, ci de o legătură interioară. Până la urmă, legătura exterioară este fragilă şi trecătoare, adesea se sfârşeşte până a doua zi dimineaţa, în timp ce legătura interioară o putem dezvolta la infinit.

Oricum, trebuie să învăţăm împreună, prin cooperare reciprocă, în mijlocul grupului. Să facem ateliere comune şi alte activităţi care fac posibilă construirea unei relaţii diferite între noi. Doar atunci simt care femeie este mai aproape de mine, cu adevărat, într-un sens autentic şi profund. Şi este posibil să mă bazez pe acest sentiment pentru că voi înceta să văd externalitatea şi mă voi concentra doar pe esenţă, pe internalitate. Femeia nu va mai fi doar un „înveliş” pentru mine, ci va fi ca o „carte” valoroasă în care descopăr o nouă profunzime a emoţiei şi o inimitate la nivel mental. Şi aşteptarea acestei conexiuni va ajunge imediat la coarda ascunsă din interiorul meu. Şi apoi adaug o componentă exterioară acestei scântei.

Astfel, construim ordinea corectă a priorităţilor şi apropierea reciprocă, o apropiere total opusă faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Asta pentru că nu sunt în căutarea unei soţii pentru mine însumi, a unei legături interioare în minte şi simţire. Vreau să umplu spaţiul lăsat gol de prima iubire.

Depinde de mine să ajung la baza tuturor corecţiilor. Dacă golul nu ar fi fost lăsat în mine de primul sentiment, nu aş mai avea nimic pentru care să trăiesc. Toate celelalte sentimente sunt trecătoare şi superficiale în comparaţie cu acel sentiment. Dorinţa de bază pentru o legătură interioară mă forţează să caut împlinirea, deşi eu însumi nu ştiu ce vreau cu adevărat să umplu.

Doar acest gol m-a însoţit prin viaţă, împingându-mă să găsesc şi să dobândesc. Doar sufletul meu îl pot umple prin conexiunea cu celălalt. Şi partea esenţială a lui este conexiunea numită „familie”, „soţ” şi „soţie”. Şi treptat asta se adaugă bazei dezvoltării mele, îmbrăcându-mi dragostea, îmbrăcând treptat întreaga lume. Acesta este începutul sufletului uman, cele două baze ale lui, masculin şi feminin, care sunt conectate şi care includ totul în dezvoltarea lor.

Din Discuţie despre Educaţia Integrală, 20.06.2013

Filed under: Casatorie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Dragostea înseamnă prietenie şi prietenia înseamnă iubire. De ce există dragoste între părinţi şi copii dar nu există prietenie?

Răspuns: De fapt, astăzi, nimic nu există. Suntem într-o asemenea stare de egoism sporit, încât copiii şi părinţii nu simt mai multă dragoste, unul pentru celălalt. Nu suntem de vină, este doar ceea ce este.

Astăzi, în umanitate se schimbă multe lucruri. Oamenii nu mai doresc să facă copii, nu vor să mai întemeieze o familie. Aceia care acceptă să întemeieze o familie nu vor să facă copii, şi invers, ei vor să aibă copii dar nu mai vor o familie. În general, totul este incorect.

În tinereţea mea,  totul era un pic diferit şi acum, privesc tinerii şi nu-i înţeleg. Ei sunt o natură complet diferită. Este vorba despre o schimbare bruscă de generaţie, accelerarea timpului şi schimbări mai mari ne aşteaptă.

De fapt, nu este decât o creştere a dorinţelor care nu se exprimă clar în noi, dar sunt detaşate de nivelul anterior, adică, ne îndepărtăm mai mult, de lumea animală. Cu alte cuvinte, natura umană, egoismul uman se manifestă, mai mult, în noi. Prin urmare, noi ne detaşăm de nivelul animal precedent şi pierdem instinctele naturale care vizează întemeierea unei familii şi creşterea copiilor. Ele primesc un caracter simbolic.

Toate acestea ne conduc la corectare. Între timp, oamenii avansează sub influenţa noilor dorinţe care se trezesc în ei şi apoi, ei vor începe să le recunoască, mai mult, să le recunoască ca fiind dăunătoare. Cum putem corecta asta ? Doar corectând intenţia noastră, muncind asupra erorilor.

Din Congresul St Petersburg, „Lecţia pregătitoare”

Filed under: Copii, Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, practic, toate se deteriorează, regresând spre o gestionare totalitară rigidă. Aceste companii demonstrează un maxim de eficacitate şi un minim de conflicte în colectiv. Metoda integrală poate schimba structura conducerii companiilor?

Răspuns: Este imposibil să iei un singur tip de structură, deoarece sistemul este circular, analogic. Este posibil doar într-un colectiv în care oamenii se regăsesc la acelaşi nivel şi lucrează împreună. Într-o companie sau uzină trebuie să existe o ierarhie care are dreptul de a controla toate conexiunile, dar la fiecare nivel, oamenii au nevoie să fie organizaţi în cercuri integrale.

Prin urmare, nu se contrazic. Marile colectivităţi ca acestea, ar trebui să fie construite, mai degrabă, şi cu o linie şi cu cercuri.

Împreună cu aceasta, în fiecare împrejurare, sistemele de control vor da instrucţiuni, deoarece oamenii, care au trecut prin acest proces de învăţare unic şi care lucrează acolo, ştiu, înţeleg şi se gândesc la tot şi sunt responsabili pentru că au înţelepciune, voinţă, dorinţă şi o capacitate de a-şi asuma responsabilităţi.

Pentru restul oamenilor, nu: ei sunt experţi într-un anumit domeniu al lor. Pentru a se simţi, ei înşişi, ca aparţinând nivelului de cunoaştere superioară a naturii,  ei trec printr-o formare completă, ce îi face capabili să se unească pentru activitatea de cooperare şi pentru a nu-şi pune beţe în roate, reciproc.

Într-un colectiv ca acesta, productivitatea creşte, ei încep să fie în măsură să se înţeleagă reciproc, de la o jumătate de cuvânt şi probabilitatea de eroare asupra unui anumit proiect scade la nivel minim, deoarece ei trăiesc în interesul unui scop unic.

Din kab.tv, “Prin timp”, 20.03.2013

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Judecata şi mila merg împreună în relaţiile familiale şi mereu au nevoie să fie în echilibru. Pe de-o parte, ca egoist, vreau să-mi folosesc partenera, presupunând faptul că soţia mea trebuie să facă ceea ce îi cer eu – acest lucru se numeşte „judecată” făcută de mine. Iar „mila” înseamnă că mă detaşez absolut, luând în considerare ce vrea soţia mea de la mine, şi încerc să construiesc modelul ideal. Cum aş relaţiona cu ea dacă nu aş avea interesul meu egoist şi aş intenţiona numai să o servesc pe ea?

Acum am nevoie să găsesc echilibrul între aceste două extreme: judecată şi milă, ceea ce se numeşte „linia de mijloc”. Acest lucru cere experienţă, muncă reciprocă, un proces în care fiecare îl învaţă pe celălalt. Dar noi începem deja să muncim cu o creatură nouă –  cu persoana din noi care este gata să ia în considerare partenerul, să-l înţeleagă, să fie sensibil faţă de el, şi să-l iubească aşa cum el se iubeşte pe sine.

Într-o astfel de formă poţi să te apropii nu doar de soţie, dar începi şi să fii sensibil faţă de alţi oameni. După un exerciţiu ca acesta făcut cu partenerul tău, simţi că eşti pregătit să te conectezi cu oamenii şi să te descurci cu ei: pe stradă, acasă, în orice loc. Vor începe să se supună influenţei tale pentru că relaţionezi cu ei cu „linia de mijloc”, în proporţia portrivită; te apropii de o persoană în măsura în care ea se apropie de tine.

În mod automat ajungi la un echilibru cu lumea şi începi să simţi că poţi să te descurci cu ea. Vezi că „linia de mijloc” este legea fundamentală a naturii potrivit căreia întregul univers funcţionează, cu excepţia societăţii umane pentru că fiinţa umană a fost creată egoistă. Şi acum tu corectezi acest lucru şi îţi echilibrezi egoul. Învăţând să-ţi vezi soţia astfel, începi să-i vezi pe toţi ceilalţi în acelaşi fel atunci când contruieşti „linia de mijloc” în relaţiile cu ei.

Prima linie este considerată „judecată” – este ceea ce cer de la celălalt pentru mine însumi. A doua linie este numită „milă”, adică îi dau soţiei mele tot ceea ce ea vrea de la mine atunci când mă detaşez complet de dorinţele mele. Este ca şi cum o aduc în interiorul meu.

Suntem doi egoişti care stăm faţă în faţă. Dacă îmi satisfac egoul, acest lucru se numeşte judecată în raport cu soţia mea, şi dacă îi satisfac ei egoul, acest lucru se numeşte milă. Trebuie să plasez aceste două linii într-o astfel de formă încât se formează a treia linie, „linia de mijloc”. Asta înseamnă să ajungi la ataşament, la un legământ. Scopul nostru este să aducem aceşti doi egoişti împreună şi să-i aducem la conexiune. Prima condiţie obligatorie, fără de care este imposibil să începem munca, este disponibilitatea fiecăruia să simtă dorinţa celuilalt.

Echilibrul se bazează pe gradul în care fiecare este gata să se anuleze pe sine. Nu putem să împlinim aceste două dorinţe egoiste care stau faţă în faţă până la capăt. Doar cu condiţia ca o parte să-şi reducă pretenţiile puţin, atunci putem împlini puţin cealaltă parte.

Întrebare: Dar cum ştim limita la care trebuie să cedezi? Aţi spus că nu trebuie să fie iubire absolută fără limite. Trebuie să arăt că reacţionez faţă de relaţia partenerului şi să iau acest lucru în considerare?

Răspuns: Este necesar să găseşti punctul de echilibru, ca şi cum conduci o maşină, concentrându-te pe destinaţia la care vrei să ajungi. Aşa trebuie să verificăm dacă ne apropiem de scop: ne apropiem unul de altul, vedem că partenerul reacţionează la eforturile noastre ca să vină mai aproape pe calea cea bună.

Întorc volanul familiei noastre la dreapta şi încerc să introduc cât de multă compasiune posibil în relaţie şi văd până la ce punct această muncă merge bine, iar atunci când o deviere devine prea mare, trebuie să reglez volanul. Şi soţia mea întoarce volanul, ceea ce înseamnă că începem să ne descurcăm, să ne direcţionăm pe noi înşine. Muncim deja deasupra naturii noastre! Devenim fiinţe umane care se ridică deasupra instinctelor naturale.

Din programu „O nouă viaţă”, KabTV, 01.08.2012

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Întrebare: Înțelepciunea Cabalei a folosit patru limbi de-a lungul istoriei: limbajul Bibliei, limbajul Halachei (Legii evreiești), limba Haggadah și limbajul Cabalei. Putem spune că limba educației integrale este a cincea limbă nouă pe care o folosim pentru a comunica cu lumea?

Răspuns: Nu, este mai mult ca limbajul Cabalei, adaptat pentru „copii.” Este așa pentru că  vorbim cu oamenii despre dragoste, conexiune, ascultare, despre forța colectivă a dăruirii care este revelată în conexiunea dintre noi. Această forță este dezvăluită de la un nivel superior și locuiește printre noi, la fel ca înțelepciunea pentru mase. Noi explicăm psihologia educației integrale folosind terminologia de astăzi în spatele căreia nu există altceva decat înțelepciunea Cabalei: Sfirot, Partzufim, lumi, urcari si coborari, conexiune reciprocă, Reshimot (amintiri), etc.

Întrebare: Dacă în trecut obișnuia să-mi fie suficient să studiez înțelepciunea Cabalei și să mă conectez cu prietenii și cu grupul, trebuie, de asemenea, să studiez acest stil de limbă cabalistică astăzi?

Răspuns: Da. Este unicitatea educației integrale. În mod asemănător explicăm copiilor și adulților aceleași lucruri în moduri diferite. Legătura cu lumea trece printr-un alt nivel de comunicare și noi trebuie să-l învățăm.

Este Lumina care Reformează cea care corectează pe toată lumea. Ea nu vine la mase dacă noi nu participăm în proces. Dacă lumea începe să se conecteze independent, va accelera ritmul avansării pe calea suferinței.

De exemplu, dacă Europa începe să întărească uniunea de care are atâta nevoie astăzi, va conduce la regimurile naziste și comunele locale care abuzează pe alții. Dar dacă vom lucra la unitatea Europei, atunci va lua o formă spirituală, conform regulii „iubește-ți prietenul ca pe tine însuți.” De aceea, noi nu trebuie să dăm timp lumii pentru a începe conexiunea egoistă. Numai dacă vom iniția procesul conexiunii dintre ei, vom conduce la un rezultat pozitiv.

Întrebare: Cum putem face asta?

Răspuns: Folosind mass-media, prin intermediul grupurilor noastre, și în special prin rețeaua generală care ne conectează pe noi toți ” dincolo de spațiu”. Prin ea, vom influența oamenii și ei vor începe să înțeleagă că noi avem metoda corecției și nimeni altcineva.

De fapt, acceptarea educației integrale este criteriul după care o persoană este gata pentru a fi corectată. Aceasta este împlinirea înțelepciunii Cabalei, așa cum se spune în articolele „Matan Tora” (Dăruirea Torei) și „Arvut” (Garanția reciprocă). Deci, rolul nostru este de a deveni profesori, o „împărăție de preoți și un neam sfânt” în ceea ce privește națiunile lumii. Acesta este de fapt câmpul în care vom efectua acțiunile noastre externe -„un câmp binecuvântat de către Creator.”

Din partea a 4-a a Lecției zilnice de Cabala 03/6/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Este înţelept să adăugăm noi grupuri care se interesează de educaţia integrală la un grup care include, deja, cinci cupluri şi a trecut prin câteva cursuri integrale?

Răspuns: Este o întrebare delicată. Când oamenii sunt în contact cu alţii, ei se acordă interior pentru armonia comună. Este precum un instrument muzical unde există o mare diferenţă între sunetul fiecărei corzi şi sunetul comun.

Prin urmare, nu ştiu dacă putem uni astfel de grupuri împreună. Dezvoltarea lor şi gustul lor trebuie să fie de acelaşi tip. Cu siguranţă, puteţi să încercaţi să introduceţi un cuplu în grup, apoi un alt cuplu, după un timp. Totuşi, nu ar trebui să rupi un grup şi să-l amesteci cu altul.  Altfel, oamenii vor pleca. Va fi ca o ruptură pentru ei.

Este preferabil să formezi o multitudine de mici grupuri şi mai târziu, să organizezi un picnic pentru toată lumea, în condiţii complet diferite. Nu ar trebui să fie în acelaşi loc, ci mai degrabă într-un parc, astfel încât oamenii să rupă toate deprinderile şi obiceiurile.

Apoi, veţi fi în măsură să creaţi ceva nou şi diferit. Ei se vor simţi, în acest cadru, foarte utili, vor exista noi fenomene şi completări, în loc de a săpa în relaţiile lor. Multe sentimente şi soluţii care erau noi şi necunoscute până în prezent, vor apărea în acest domeniu.

Discuţie asupra educaţiei integrale, 04.04.2013

Filed under: Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

La ştiri (oe bakadesuyo.com) „Schimbarea comportamentului nu este uşoară. Dar există o importantă conferinţă TED care arată un mijloc simplu prin care oamenii sunt împinşi să facă un lucru bun. Şi se bazează pe principiul că putem să ne folosim de tot în viaţa noastră de zi cu zi.

Alex Laskey a vorbit despre felul în care noi ne putem folosi de psihologia schimbării comportamentului pentru a-i face pe oameni să reducă din consumul de energie.

Mai mulţi studenţi au agăţat afişe pe clanţele uşilor oamenilor pentru a le cere să închidă aerul condiţionat şi să pornească ventilatoarele. Mesajul afişelorr folosite era variat.

După dumneavoastră, care mesaj a fost cel mai eficient?

–          Economisiţi bani

–          Salvaţi planeta

–          Fiţi un bun cetăţean

De fapt, niciunul dintre ele nu era.

Nimeni nu le-a dat atenţie. Nimeni nu a oprit aerul condiţionat.

Dar un al patrulea mesaj a funcţionat.

–          Vecinii voştri o duc mai bine

Un sondaj arată că 77 la sută dintre vecinii voştri au spus că opresc aerul condiţionat şi pornesc ventilatoarele. Vă rugăm, alăturaţi-vă lor!

Este o probă de comportament social pusă în practică. Robert Cialdini, autorul cărţii „Influenţe”, mi-a explicat în cadrul unei întâlniri cu el că „oamenii vor fi gata să spună da cererii voastre, dacă le dovediţi că şi alţi oameni ca ei au spus da.”

Nu ne place să credem că suntem influenţaţi de comportamentul altor persoane, dar cu toţii suntem. Şi una dintre cele mai bune modalităţi de a provoca o schimbare de comportament este să exploatăm acest lucru.

Comentariul meu:Cabala apelează la această importantă proprietate a influenţei mediului asupra oamenilor pentru corectarea lor. Sub influenţa mediului, o persoană este gata să facă şi acţiuni altruiste. De aceea, atunci când se află într-un asemenea mediu, ea va fi în măsură să se supună fără un consimţământ prealabil. Astfel, în loc să încercăm să influenţăm o persoană, trebuie să creăm mediul potrivit în jurul ei.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Libertatea”: Căci, deşi fiecare dintre noi posedă „propriul program”, nicio forţă nu se activează în afara mediului adecvat, ca bobul de grâu semănat în pământul în care forţele nu se activează decât prin mediu, care este pământul, ploaia şi lumina soarelui…Şi, aşa cum am explicat mai sus, problema constă în alegerea mediului, controlul pe care un om îl are asupra lui însuşi şi acesta este motivul pentru care el merită recompensa sau pedeapsa.

Înţelegem, deci, în ce măsură trebuie să ne îngrijorăm cu privire la consolidarea mediului, pentru a-l face cât mai mare posibil şi mai calitativ, adică puternic. El trebuie să fie invincibil, graţie dimensiunii şi calităţii, astfel că nicio societate neobişnuită sau gânduri neobişnuite ale persoanelor influente şi respectate în lume sau ale marilor mulţimi, nu vor fi în măsură să ne afecteze pe noi, drumul nostru, obiectivul nostru şi metoda noastră.

În momentul în care sentimentul că drumul nostru dispare, relaţia noastră cu acest proces slăbeşte un pic, chiar dacă nu suntem conştienţi de asta, atunci, în aceeaşi măsură, Lumina Superioară slăbeşte. Atunci, o persoană pierde „un moment important”, deoarece ea nu mai este sub influenţa unei forţe care poate schimba destinul său.

Deci, singurul angajament valabil în viaţă, este de a sensibiliza şi consolida societatea. Nu există liberă alegere pentru restul şi nu există o forţă care poate aduce schimbări. Lumea întreagă ne va urma, dacă păstrăm societatea noastră la un nivel corect. Conducem lumea prin Lumina care Reformează, pe care o atragem asupra societăţii noastre.

Dacă nu există lumină, cădem imediat pe drumul suferinţei şi revenim pe acelaşi drum al vieţii corporale care conduce lumea întreagă. Deci, trebuie constant să îmbunătăţim mediul nostru şi să-l extindem calitativ, deoarece este singurul lucrul pe care o persoană îl are. Aşadar, educaţia integrală este destinată să consolideze vasul nostru şi să atragă cât mai multe persoane noi, indiferent dacă sunt la curent cu metoda, atâta timp cât ele o acceptă şi se raportează la ea, şi ajunge să o cunoască.

Acum, când este „săptămâna cărţii” în Israel, trebuie să investim în public cât de mult putem, fără a ţine cont de cheltuieli şi efort fizic. Astfel, noi investim în propriul interior, crescând mediul nostru şi consolidându-l pe el şi zidurile lui. În plus, facem o muncă exterioară, în afara „zidurilor” noastre, realizând un sistem diferit de relaţii publice şi aducând oamenii la noi, consolidând astfel, opinia publică.

Totuşi, important este a munci, mereu, la conexiunea dintre noi, deoarece prin ea, în reţeaua care uneşte întreaga omenire peste tot în lume, precum apa subterană, Lumina care Reformează se va răspândi şi va schimba oamenii.

Pregătirea cursului zilnic de Cabala, 10.06.2013

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→