Category Archives: Educatie

Omul este o parte integrală a naturii

Întrebare: Ne regăsim pe noi înșine astăzi într-o realitate unde interconexiunea universală, pe care o simțim foarte puternic astăzi și respingerea noastră egoistă, se amestecă împreună în mod natural.

Singura cale de ieșire din acest conflict este să schimbăm sistemul relațiilor dintre oameni și sistemul de valori din societate, sau să așteptăm până când natura ne corectează prin loviturile ei, precum coronavirusul în acest caz, sau noi înșine trebuie să găsim vreo soluție.

Suntem suparăți pe natură și întrebam: “Ce s-a întâmplat? De ce avem ne trebuie o astfel de pedeapsă?”

Crezi că natura are o minte? Suntem pedepsiți pentru ceva sau acestea sunt doar procese evoluționare?

Răspuns: Omul este o singură entitate cu natura. Noi suntem într-un sistem complet închis și prin urmare, nu putem să ne separăm de natură sau natura de noi. Prin urmare, dacă se întâmplă ceva, se întâmplă cu toată natura, în sistemul integrat global.

Așadar, nu ar trebui să fie investigații separate în privința omului și în privința naturii. Suntem parte din ea. Faptul că, în ciuda acestui lucru, noi tot avem oportunitatea să ne controlăm pe noi înșine cumva, să evaluăm, să ne deosebim de natură, să studiem dependența noastră de ea sau de dependența ei de noi, acestea sunt doar posibilitățile noastre.

Dar ele trebuie să fie divizate foarte clar: întâi în ce putem să studiem și să înțelegem și în al doilea rand, ce putem să schimbăm în ea și în noi înșine. Într-adevăr, practic, toată problema cu natura este că noi îi violăm armonia, conexiunea noastră naturală cu ea.

Când oamenii erau încă la nivelul animal și noi toți ne-am dezvoltat de la această stare, nu erau probleme. Omul a acționat pe baza înțelegerii, conștientizării și a senzației sale, ca orice parte elementară a naturii.

Și apoi, când mintea s-a dezvoltat în el, când a început să obțină proprietăți egoiste cu în jur de șase mii de ani în urmă, el a început să se separe de natură, să se îndepărteze de ea, să se opună ei. Relațiile diferite de cele naturale au început să se dezvolte între oameni: egoiste, opuse naturii. Și în acest punct, problema a apărut: confruntarea dintre natură și om, natură și societatea umană.

Întrebare: Unde poate cineva să vadă în natură anumite indicii ale sentimentelor sau a rațiunii?

Răspuns: Noi nu putem să vedem nimic în natură deoarece trecem totul prin noi. Și reiese că în natură, în general, nu este nimic și totul trece doar prin noi.

Întrebare: Natura are un scop?

Răspuns: Scopul naturii este să ne aducă pe noi toți la echilibru integral.

De pe KabTV “Era post-coronavirusului” 4/16/20

 

Coronavirusul ne va face să…

Întrebare: În era coronavirusului, există oameni care nu se tem de nimic. Am văzut imagini cu primari italieni care ies în oraș pentru a-și dojeni concetățenii și a-i îndemna să se întoarcă acasă. Fac ture prin oraș. În Italia! Există însă și oameni care respectă legea în mod natural, stau în casă și-i respectă pe toți.

De ce ar trebui să se teamă omul: că se va infecta sau că-i va infecta pe ceilalți?

Răspuns: Sunt foarte bucuros că s-a ridicat această întrebare. Trebuie să mă gândesc la alții. Și în ciuda faptului că nu mă încred în medici și nici nu cred că m-aș putea infecta și aș putea deveni un purtător al acestei infecții, trebuie să fac ce spun doctorii pentru ca oamenii să vadă că țin la ei. Nu este vorba despre tine ci despre ei.

Întrebare: Vrei să spui că ar trebui să purtăm mască pentru a arăta că nu vrem să-i infectăm pe ceilalți? Se aplică aici garanția reciprocă?

Răspuns: Desigur! În primul rând. Cum aș putea face ceva care poate periclita viața altcuiva? Viața! Astăzi este o chestiune de viață și de moarte!

Virusul este un program care urmărește să ne învețe cum să avem grijă unii de alții. Nu vreți să aveți grijă de ceilalți în dorința voastră ordinară, egoistă? Nu doriți să vă considerați un sistem unic, integrat, o civilizație terestră? Atunci virusul vă va învăța.

El vine să completeze tot ce nu putem adăuga noi în mod conștient și de bunăvoie. Ne forțează să facem ce trebuie.

Întrebare: Este capabil să facă din noi ceva sau nu?

Răspuns: Natura poate face orice cu noi. Și cât de curând posibil!

Întrebare: Este posibil să schimbi omul? Tot timpul mă gândesc doar la mine. Așa am trăit, aceasta este viața mea.

Răspuns: Suferința va face totul.

Comentariu: Este o mare problemă să trebuiască să avansezi tot timpul prin suferințe.

Răspuns: Nu doar prin suferință! De fapt, noi suntem cei care nu dorim să o facem de bunăvoie! Nu vrem să o facem rațional! Pentru noi nu este posibilă o altă cale. De aceea, aducem asupra noastră toate aceste lovituri din partea naturii.

Întrebare: Aceasta înseamnă că virusul este ceva foarte inteligent?

Răspuns: Toată natura este inteligentă. Este condusă după un anumit program. Dacă nu te încadrezi în acest program, sunt pornite alte programe și apoi altele, etc. Aceștia sunt așa numiții viruși naturali.

Le spunem „viruși” dar de fapt sunt programe incluse în programul general, egoist, cu scopul de a-l schimba treptat.

Nu-l distruge! Ne schimbă, deocamdată doar într-o mică măsură.

Acum virusul apare la animale, apoi la păsări, apoi undeva în aer, cine știe unde, la tot felul de musculițe și țânțari. Nu vă puteți imagina ce s-ar putea întâmpla! Ne-am trezi într-o lume ostilă în care totul ne-ar fi împotrivă pentru că noi i-am fi opuși, pentru că prin comportamentul nostru am urî-o! Uite ce i-am făcut!

Ea ne-ar frânge. Dar noi trebuie să tratăm diferit această lume. Mai întâi trebuie să ne izolăm de orice comportament care profită de ea în mod egoist, excesiv și malițios. Nu vom mai avea nevoie de milioanele de magazine și nici de obiectele pe care le-am acumulat în întreaga lume pe parcursul ultimului secol. Și, încet-încet, ne vom micșora.

Întrebare: Când va înțelege virusul că și-a îndeplinit misiunea?

Răspuns: Acest lucru se va petrece automat în natură. Când vom începe să cheltuim mai puțin, să poluăm mai puțin, să-i permitem naturii să se curețe, când oceanele vor începe să înghită tot plasticul cu care le-am umplut. Vom constata urmările analizând pământul, el va deveni mai fertil, păsările vor cânta în zbor. Totul va fi bun și frumos. Natura va cânta din această armonie pe care noi nu o vom mai viola! Însă tot acest proces necesită timp.

Omenirea nu se angajează încă în acest program.

De aceea trebuie să ne restricționăm, să respectăm aceste legi exprimate astăzi de natură. Stau izolat în camera mea și nu plec nicăieri. Ce altceva ar trebui să fac? Este legea naturii.

Când vom intra într-un echilibru relativ cu ea, natura va începe să ne afecteze în moduri și mai sofisticate pentru ca noi să devenim tot mai adaptați la ea, până când vom atinge o stare în care acțiunile noastre fizice vor începe să ne influențeze principiile morale, interacțiunile reciproce.

Nu dorim să ieșim din noi în afară, din proprie inițiativă, folosindu-ne conștiința, senzațiile. Nu vrem să ne schimbăm relațiile și atitudinea față de natură în acest fel, așadar ea ne forțează să o facem, din partea opusă; ne presează din afară până când ne vom schimba.

Întrebare: Faptul că începem să ne gândim cum să nu-i infectăm pe ceilalți este un pas clar către natură?

Răspuns: Este ceva involuntar. Nu are loc încă la nivelul conștient, la nivelul la care consimțim, al acceptării voluntare și al acțiunii dezirabile. Dar este un început. Slavă Domnului că natura a început să lucreze asupra noastră!

Întrebare: În ce moment ne va spune cel puțin „Acum vă puteți relaxa un pic” deși nu ne va lăsa încă în pace?

Răspuns: Când vom intra într-un echilibru dinamic cu ea.

Comentariu: Este o țintă foarte îndepărtată.

Răspuns: Nu dorim să fim lăsați în pace. Doamne ferește!

Ceea ce contează este atitudinea persoanei, ca ea să facă totul fără să abuzeze de nimic, să-și satisfacă toate pretențiile dar fără să desfigureze natura și așa mai departe.

Programul este inserat în noi și suntem obligați să-l împlementăm și să ne schimbăm. Nu există scăpare. Fie grăbim procesul de bunăvoie, adică în Achishena, sau vom fi presați iar acest lucru va necesita mai mult timp și suferință. În orice caz, programul a fost inserat. Asta este! Acum va începe să ruleze.

Din programul KabTV “Știrile cu Dr. Michael Laitman,” 4/6/20

 

Contrar avantajului tuturor

Întrebare: Există ceva în oameni care îi împiedică să își dezvăluie dependența lor unii de alții. Aceasta este ceea ce noi numim egoism. Ce consideri tu, ca un cabalist, ca este egoismul?

Răspuns: Egoismul este iubirea pentru sine, ceea ce este opus iubirii pentru orice altceva: elemente minerale, vegetale, animale și umane ale naturii.

Întrebare: O definiție a acestui concept este aceea că „egoismul este un comportament care este determinat în totalitate de dorința unei persoane care vizează propriul său beneficiu și avantaj.” Esti de acord cu asta?

Răspuns: Aici trebuie adăugat că, de regulă, aceasta este o aspirație contrară intereselor și beneficiilor tuturor celorlalți. Adică nu mă împlinesc doar eu, o fac folosindu-i pe alții.

Observație: Mai mult decat atat, aceasta umplere duce la devastare.

Răspuns: Desigur, pentru că atunci când cineva se împlinește cu ceva, ajunge imediat la un sentiment de gol și o dorință și mai mare de a fi satisfăcut.

Observație: In plus, egoismul nostru nu este controlat de noi, ci de o societate care ne definește valorile.

Răspuns: Obținem aspirații egoiste din afară, fie într-un mod simplu, când comparăm averea noastră cu ceea ce are aproapele nostru, sau vin de sus, nu se știe de unde. Dar în fiecare moment apar noi impulsuri egoiste, ego-ul se dezvoltă și suntem creați cu o dorință generală de a-l satisface.

Din emisiunea KabTV „Post-Coronavirus Era”, 4/2/20

 

Gata cu “vacile sacre” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “Gata cu “vacile sacre

Anii trecuți au fost o lungă procesiune de împrǎştiere a“vacilor sacre”. De la bănci, la politică și politicieni, la agenții de informații și chiar poliție, nicio instituție nu mai este sacră și nimic nu este mai presus de ridicol și dispreț.

Când în societate există atâta separare și înstrăinare, este clar că singura soluție este opusul acestora: unitatea.

Chiar și noţiunea sacră a libertății de exprimare, articulată în Primul amendament din Constituţia SUA, a fost deturnată și măcelărită de, ei bine, luptătorii pentru libertatea de exprimare.

Unde ne duce această dezintegrare? Nu putem crede pe nimeni și ne este frică să o spunem, deoarece nu există libertatea de exprimare. Mai rău totuși, speranţa că lucrurile se vor îmbunătăți se estompează rapid.

„Odată ce oamenii își respectă reciproc dreptul la demnitate, este posibil să începem să privim cum frumusețea și puterea Americii provin tocmai din diversitatea sa.”

Aceasta este o situație foarte periculoasă. În același timp, este singura situație din care este posibil să ne dezvoltǎm. Când în societate există atât de multă separare și înstrăinare, este clar că singura soluție este opusul ei: unitatea. America este într-o situație de “acţioneazǎ sau mori”. Fie oamenii se unesc mai presus de toate cele care îi separă, fie ultimele fire care mai țin țara împreună se vor strânge, și va izbucni un al doilea război civil.

Vestea bună este că nu este prea târziu. Atât timp cât există comunicare, există speranța că oamenii vor asculta rațiunea și vor înțelege că nu va exista dreptate sau pace pentru nimeni, dacă nu există grijă pentru toată lumea. Grija, sau cel puțin preocuparea, stă la baza construirii unei societăți juste.

Gândiți-vă la părinții cu copiii lor: când copiii se ceartă, părinții ar putea da dreptate unui copil sau celuilalt, dar cu siguranță vor acționa din iubire pentru ambii și, prin urmare, în mod corect, sǎ încerce să răspundă nevoilor ambilor copii.

Poporul american nu are părinți; nimeni nu va spune Americii cine are dreptate și cine greșește, în lupta pe care națiunea chinuită o experimentează. Drept urmare, dacă poporul american nu adunǎ puterea de a pune binele comun deasupra interesului personal, acesta se va cufunda în vărsare de sânge și toată lumea va pierde.

Anul acesta, 2020, este un an critic. Trei factori au convers în acest an, fiecare dintre ei putând dezmembra orice societate: COVID-19, protestele George Floyd și alegerile prezidențiale. Împreună, cele trei formează o furtună perfectă, care pentru a fi depǎşitǎ, va avea nevoie de o națiune cu adevărat curajoasă.

Chiar și acolo unde poliția nu a fost desființată, este dificil să vezi cum pot ei singuri să-i împiedice pe oameni sǎ izbucneascǎ total în violențǎ. Cu excepția cazului în care oamenii reuşesc să-și reținǎ frustrarea, mânia și, în principal, ura față de cealaltă parte sau culoare, nicio poliție sau Gardǎ Națională nu va ajuta. Este alegerea fiecărui individ să dea exemplu de reținere, respect și, în cele din urmă, grijă de ceilalți, pur și simplu pentru că fiecare, fiecare persoană, este o ființă umană. Și așa cum aş vrea ca alții să mă trateze, la fel trebuie să-i tratez și eu pe ceilalți.

Odată atins acest nivel de restricție, este posibil să vorbim despre apropierea oamenilor. Odată ce oamenii își respectă reciproc dreptul la demnitate, este posibil să începem să privim cum frumusețea și puterea Americii provin tocmai din diversitatea sa. America este casa tuturor raselor, a tuturor culorilor, a tuturor religiilor și a tuturor viziunilor politice.

Dacă nu ar fi această diversitate, America nu ar fi America. Dar pentru a vedea acest lucru, americanii trebuie să pună națiunea înaintea diviziunii, întregul înaintea părților. Atunci, și numai atunci, ei vor putea să se unească și să fie modelul de rol care pot și trebuie să fie, liderul lumii libere.

“Punctul de cotitura al lumii” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “Punctul de cotitura al lumii

Peste tot în lume, există un sentiment în crestere, că ne aflăm într-o stare foarte sensibilă și precară. Cu toate că terenul este aparent încă stabil, în ciuda problemelor globale, tot ce se află sub aparenţe, clocoteşte. Dar, în ciuda tuturor temerilor și a pericolelor, această situație poate fi transformată în bine, dacă ne reexaminăm perspectiva asupra vieții, ca indivizi și ca societate.

Ne lipsesc cunoștințele, înțelegerea și senzația că existăm într-o lume interconectată – suntem un sistem integral, un singur mecanism.

Dacă, odată, era suficientă mâncarea de pe masă, astfel ca o persoană să-și considere ziua încheiatǎ cu succes, astăzi, viața fără computer, aparat de aer condiționat sau televizor este greu de imaginat. Epoca tehnologică a creat un mediu artificial în cadrul sistemului naturii, oferind confort creaturii, fără de care existența umană este greu de imaginat. În același timp, împreună cu toate progresele tehnologice, au apărut noi pericole. Războiul convențional nu mai este necesar pentru a paraliza o regiune sau o țară întreagă. O tastatură este suficientă pentru a lansa un atac cibernetic, care sǎ punǎ în pericol siguranța a mii sau milioane de persoane. Și pe lângă amenințările umane, planeta se clatinǎ, în pragul dezastrelor ecologice care se întrevǎd, peste casa noastră comună.

La baza tuturor problemelor noastre stă intensificarea egoismului uman: oamenii își construiesc succesul propriu pe distrugerea celorlalți. Fără echivoc, acesta este incubatorul pentru conflict și război. Egoul cuiva pare să întǎreascǎ interesul și punctul său de vedere, deasupra celorlalți, provocând diviziune și fricţiuni. Aceasta este natura umană și, dacă nu reușim să recunoaștem că, atunci când vom produce rău altora, ne dăunăm nouǎ înșine (întrucât suntem cu toții conectați într-un sat global), probabil că nu vom supraviețui secolului XXI.

Ne lipsesc cunoștințele, înțelegerea și simțirea că existăm într-o lume interconectată – suntem un sistem integral, un singur mecanism. În această viziune clară a realității, o persoană nu poate face nimic pentru propriul beneficiu, decât dacă se asigură înainte că nu dăunează altora. Pe scurt, nimic nu poate fi bun pentru mine, doar dacă este bun pentru toată lumea.

Cel mai important cabalist Rav Yehuda Ashlag s-a referit în articolul său „Pacea în lume”, la nevoia unei abordări integrale, pentru ca umanitatea să prospere, „În generația noastră, când fiecare persoană este ajutată în fericirea sa de cǎtre toate țările din lume, este necesar ca, în aceeaşi măsură, individul să fie devotat întregii lumi, ca o roată într-o mașină. Prin urmare, posibilitatea de a ne purta bine, sǎ fim fericiţi și pașnici într-o singură stare, este de neconceput atunci când nu este la fel în toate țările din lume și invers.”

În consecință, el a subliniat, de asemenea, „Rezultǎ astfel, că individul și colectivul sunt unul și același, iar individul nu este rănit din cauza devoţiunii sale către colectiv, devreme ce libertatea colectivului și libertatea individului sunt una și aceeași”.

Dacă lumea vrea să vadă un viitor pozitiv, înclinația naturală a individului de a preamǎri sinele, în detrimentul altora, va trebui transformată și canalizată în acțiuni pozitive din care să beneficieze întreaga societate. În locul unei competiții autodistructive, egoiste, rasa umană nu poate decât sǎ-i cuprindǎ pe cei care ridică ştacheta mai sus, în beneficiul întregii societăți. Într-un astfel de scenariu, oamenii nu vor privi pe ceilalți din dorința de a-i distruge sau de a-i diminua, ci vor căuta modalități de ridicare a nivelului de viață al fiecǎruia, astfel încât toți vor fi mulțumiți.

Având o perspectivǎ largǎ, acum suntem la o răscruce și, prin urmare, trebuie să ne angajăm să reevaluăm modul nechibzuit în care am progresat până acum. Dacă persistăm în aceeași formă de concurență egoistă, lucrurile amenință, că vor ieşi rapid de sub control și vor sfârşi într-un război nuclear sau catastrofe ecologice. Prin urmare, este crucial să ne schimbăm rapid traseul și să învățăm cum să ne îndreptăm în siguranță pe noi înșine și umanitatea către un nou mod de viață, în care sǎ fim în armonie cu natura, ale cărei părți sunt toate conectate.

În centrul schimbării pe care fiecare dintre noi trebuie să o facem, este trecerea conștientă de la urmărirea confortului personal egoist, la o căutare care să asigure bunăstarea tuturor. În lumea noastră interconectată, nu există altă modalitate de a garanta siguranţa și un viitor bun pentru noi, copiii și nepoții noștri. Împreună putem construi o viață a adevărului, o viață în care interesul cel mai înalt al tuturor este cea mai apreciată marfă. Dacă începem să mergem mai departe în această direcție împreună, vom descoperi rapid cât de multe lucruri minunate ni se deschid, lucruri care acum rămǎn ascunse în adâncul naturii.

Societatea Viitoare – O Singură Umanitate

Întrebare: Care ar trebui să fie societatea viitorului?

Răspuns: Societatea viitorului este o societate în care oamenii vor începe să simtă toate formele de viață în același timp. O persoană nu va simți că există doar într-o parte a universului, cea mai nesemnificativă și cea mai mică parte, numită „lumea noastră”.

În plus față de aceasta, mai sunt mulți pași pe care îi putem înțelege, realiza și simți pe toți în timp ce încă trăim în această lume. Lumea noastră este partea egoistă a universului, iar restul este altruist. Le putem combina pe toate în interiorul nostru.

Dar pentru a începe să simțim celelalte niveluri, trebuie să ieșim din egoismul nostru. Atunci vom vedea ce este universul de fapt.

Întrebare: Acum există un lucru precum gândirea în dimensiunea 5D (5 dimensiuni). 3D este atunci când gândești egoist, pentru tine, iar 5D este atunci când simți această lume ca o singură minte, o singură umanitate. La ce ar trebui să ne străduim pentru a gândi ca un singur organism?

Răspuns: Pentru aceasta trebuie să te ridici deasupra egoismului tău și să dobândești proprietatea dăruirii, a iubirii. Trebuie să te pierzi pe tine însuți, să nu te mai simți ca un centru, și vice versa, să îi simți pe ceilalți ca un centru, ca un obiectiv către care dai totul. Și tu exiști doar pentru asta. Apoi veți simți nivelul de 5D și așa mai departe.

Din „Întâlnirile cu Cabala: Victoria Bonya” de la KabTV 29/03/20

Ce plăceri pregătește era post-coronavirus?

Întrebare: Poate o persoană să trăiască fără plăcere?

Răspuns: Nu. În fiecare minut de existență, o persoană caută plăcere.

Întrebare: Ce fel de plăceri noi, după părerea dumneavoastră, vor apărea în era coronavirus? Vedem că vechile forme de plăcere din adunările în cafenele și restaurante și din călătoriile în străinătate, cel mai probabil vor dispărea.

Răspuns: Pleacă treptat, dar nu pentru că ne dorim sau nu. Natura este programată astfel încât toate aceste plăceri din noi se schimbă treptat. Prin urmare, acele tipuri de plăceri de care ne-am bucurat în secolul XX dispar treptat în secolul al XXI-lea. Ce plăceri vin în schimb? Vom aștepta și vom vedea.

Cred că acestea vor fi plăcerile unei comunicări adecvate între noi, în care vom dezvălui următorul nivel de existență și vom începe să umplem mintea și inima cu o senzație de viață superioară.

Întrebare: Credeți că a sta împreună, a comunica și a dezvălui straturi mai profunde ale interconectării noastre este cea mai mare plăcere?

Răspuns: Vorbind în limbaj simplu, aceasta este o plăcere psihologică din faptul că simțim cum funcționează natura asupra noastră, cum interacționează cu noi, cum o influențăm și cum ne afectează.

Întrebare: Deci toate problemele pot fi rezolvate numai prin schimbarea relației dintre oameni? Și putem dovedi asta?

Răspuns: Nu este nevoie să dovedim nimic, o vom vedea din viață. Dar nu este așa astăzi? Dacă nu ar fi probleme între oameni, cât de bine ar fi  în lumea noastră?

Comentariu: Pe de o parte, pare a fi așa, dar, pe de altă parte, nu este clar pentru oameni că uniți, vom putea cumva să influențăm straturile inferioare ale naturii.

Răspunsul meu: Acest lucru trebuie explicat. Și din moment ce existăm într-o natură integrală, nu este atât de greu de explicat. Întregul cosmos și noi, corpul nostru, societatea noastră, totul este aranjat conform principiului interacțiunii integrale a părților.

Singurul lucru care se desprinde din cadrul sistemului global și integral este o persoană, nu fizic, ci cu un dispozitiv moral, o atitudine față de ceilalți. Această atitudine față de celălalt, față de „în afara lui însuși”, el trebuie să pună ordine.

Întrebare: Credeți că va fi posibil să demonstrăm că, dacă oamenii se unesc acum, vor vedea imediat un fel de efect benefic al naturii asupra noastră și invers, dacă se deconectează, atunci vor începe unele cataclisme? Sau nu se va întâmpla atât de explicit?

Răspuns: Acest lucru nu se va întâmpla atât de explicit, dar putem accelera acest proces cu explicațiile noastre. La urma urmei, în principiu, avem o astfel de oportunitate. Și tot felul de viruși ne vor ajuta.

Din emisiunea de pe KabTV „Era Post-Coronavirus” din 23/04/20

“O civilizaţie în reînnoire” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “O civilizaţie în reînnoire

Ne-am gândit că putem învinge COVID-19 rămânând acasă câteva luni și practicând distanțarea socială. Ne-am ȋnşelat foarte, foarte tare. Imediat ce am renunţat la blocaj, virusul a revenit cu o tulpină „de aproape 10 ori mai infecțioasă”, potrivit oamenilor de știință din Scripps Research – Florida. Virusul nu va renunța până nu vom înțelege mesajul său: este timpul să reînnoim civilizația umană.

Pentru a se asigura că oamenii obțin informațiile necesare pentru a trăi într-o civilizație de conexiune, autoritățile vor trebui să prevadă ca oamenii sǎ primeascǎ toate beneficiile, în urma participării la învățarea modului de a trăi în această nouă societate.

Iată o listă parțială a ţărilor ȋn care numărul de cazuri confirmate este în creștere, încă o dată: Statele Unite, Rusia, Franța, Israel, Argentina, Brazilia (care nu a intrat cu adevărat în blocaj), Italia, Germania și Coreea de Sud (anterior standard de aur al succesului). Oriunde ai privi, tactica de „a rămâne acasă până când va dispărea” eșuează lamentabil, iar noua tensiune garantează că va continua să eșueze. Acest lucru ne lasă o singură opțiune: restructurarea țărilor noastre, astfel încât toată lumea să obțină susținerea de bază, în timp ce învață ce se întâmplă în lume. Orice țară care nu folosește această tactică va suferi o completă desființare socială, politică și economică.

Nu vom putea redeschide afacerile și centrele comerciale, deoarece acestea vor deveni centre de contaminare. Potrivit Bloomberg, „O treime din locurile de muncă pierdute din SUA riscă să devină permanent aşa.” Cred că Bloomberg este mult prea optimist. Întrucât virusul nu va permite redeschiderea afacerilor, acestea se vor închide pur și simplu, împreună cu toate afacerile dependente de acestea. În viitorul apropiat, aproape jumătate din America va rămâne fără venituri și fără nicio posibilitate de a găsi unul.

De-a lungul timpului, procentul de americani fără adăpost doar va crește, „pe măsură ce companiile, de la producători până la comercianții cu amănuntul, se adaptează unei lumi postvirus, ȋndepărtând și mai mulți oameni de un loc de muncă sigur”, potrivit cercetării Bloomberg Economics. Și având în vedere că virusul nu a dispărut niciodată, impactul pe piața muncii va fi și mai devastator decât s-a prevăzut. Prin urmare, fiecare guvern și autoritate municipală trebuie să ia măsuri immediate, pentru a preveni prăbușirea sistemelor, care va urma un astfel de coșmar de concediere masivă. Într-o astfel de stare de incertitudine, cea mai de temut problemă a oamenilor va fi foametea și adăpostirea. Guvernul, la rândul său, trebuie să pună în aplicare măsuri imediate pentru a furniza tuturor apă, hrană, energie electrică și locuințe. Dacă oamenii sunt lăsați flămânzi sau pe stradă, vor apărea revolte care vor depăşi ceea ce am văzut cu protestele recente pentru George Floyd.

În continuare, guvernul și autoritățile locale vor trebui să informeze toată lumea că situația s-a schimbat și viața lor nu va reveni la ceea ce a fost înainte de martie 2020. Oamenii vor trebui să fie informați despre ce înseamnă să trăiești într-o lume în care foarte puțini oameni muncesc, iar cei care o fac, asigură susținerea tuturor. Restul oamenilor vor face ceea ce ar fi trebuit să începem să facem demult: să comunicăm între noi.

Odată ce traiul oamenilor este garantat de noua structură pe care autoritățile o vor stabili, restul oamenilor își vor petrece abundența de timp liber pur și simplu socializând. Până la urmă, despre asta este vorba ȋn a fi om. Nu va exista niciun motiv pentru a concura pe locuri de muncă, niciun motiv pentru rivalitățile din afaceri, iar tot ceea ce va trebui să facem este să vorbim între noi și să descoperim cât de grozav este să fii pur și simplu împreună – toate rasele, toate culorile, toți oamenii. În loc să se lupte, oamenii își vor găsi noul sens în viață mai degrabă în conectarea cu alți oameni, decât în cursa împotriva tuturor, pentru a ajunge în vârf, epuizați, cicatrizați și singuri.

Pentru a se asigura că oamenii obțin informațiile necesare pentru a trăi într-o civilizație de conectare, autoritățile vor trebui să prevadă primirea tuturor beneficiilor, numai după participarea la învățarea modului de a trăi în această nouă societate. În acest fel, oamenii își vor satisface nevoile fizice, intelectuale și emoționale prin intermediul sistemului. Mai repede decât credem, va apărea o nouă societate, în care violența și ura nu-şi mai au loc, iar ocupația principală a oamenilor va fi să își facă prieteni.

Și dacă aceste cuvinte sună ca o fantezie, luați în considerare ce gândeați despre viață în februarie și ce credeți despre asta acum …

Dependența este un lucru delicat

Întrebare: Deși coronavirusul ne-a ajutat să simțim că suntem conectați, noi nu înțelegem cât de mult depindem unul de celălalt. Acesta este întregul paradox. Cum putem să ieșim din asta?

Răspuns: Într-adevăr, o mare problemă este ridicată aici. Noi înțelegem că suntem inevitabil conectați unul de celălalt, suntem împreună într-un singur sistem, iar virusul acționează asupra tuturor, printr-unul față de celălalt.

Mai mult, asta este vizibil nu numai în fiecare regiune separată, ci în toate țările. Nu există probleme cu comunicare astăzi așa că putem să învățam despre tot ceea ce se întâmplă în lume.

Suntem conectați? Da, dar pentru a simți dependența este o problemă deoarece ea poate fi pe nivele diferite. Este foarte dificil pentru noi să determinăm asta.

În plus, conectivitatea este un concept specific. Putem să studiem diferite conexiuni: rele, bune, orice, deoarece ele sunt obiective.

Și pentru a simți dependența, senzația noastră subiectia deja interferează. Poate că nu aș vrea să simt dependența de cineva sau nu vreau ca alții să se simță dependenți de mine și să se plângă. Așadar, dependența este un lucru foarte delicat.

Noi trebuie să ne dam seama cum suntem dependenți unii de alții, cum se manifestă această dependență și ce se întâmplă dacă noi intenționat ne influențăm între noi în acest fel? Aici sunt multe oportunități pentru tot felul de conjuncturi și speculații.

Vorbind despre dependență, eu trebuie să înțeleg că nu poate fi nicio opinie clară și o bază solidă aici, însă tot timpul sunt anumite adăugări de la diferiți oameni direcționați unii împotrivă celorlalți.

Întrebare: Dependența invocă tot timpul o lipsă a libertății? Este posibil să ieșim din asta?

Răspuns: Dependența nu rezultă în mod necesar într-o lipsă a libertății. Ce contează este de ce depinde cineva. Dacă eu depind de întregul univers, stiu că sunt o parte din el și voluntar mă conformez legilor care există în el, atunci experimentez un sentiment al eternității și perfecțiunii. Prin urmare, nu mă suprimă și eu nu mă presez că sunt o parte din el.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 5/25/20

“Argumentul neȋntemeiat din spatele tăierii de fonduri pentru poliţie” (Medium)


Medium a publicat noul meu articol “Argumentul neȋntemeiat din spatele tăierii de fonduri pentru poliţie

Solicitările de tăiere a fondurilor pentru departamentele de poliție din SUA ar pune siguranţa în cătușe. Cererea de cesionare a bugetelor poliției și redirecționarea fondurilor către inițiativele comunitare apărute în urma morții lui George Floyd aflat în custodia a patru ofițeri din Minneapolis, este o mișcare periculoasă. Dacă societățile doresc să îmbunătățească relațiile poliție-comunitate și să ajungă la o relație sigură și armonioasă, soluția nu este slăbirea forței de poliție, ci consolidarea educației colective.

Ca fiecare cetățean, forța de poliție trebuie să treacă printr-un proces de învățare semnificativ privind modul de a atenua izbucnirile și de a colabora cu comunitatea.

O mișcare din SUA, adusă în centrul atenției naționale în ultimele zile, cere tăierea fondurilor pentru departamentele de poliție și realocarea resurselor în inițiative de creare de locuri de muncă, precum și în programe sociale și de sănătate. În cadrul acestei inițiative, unele funcții îndeplinite în mod tradițional de poliție ar fi fost transmise altora, iar membrii comunității vor patrula pe străzi.

Simpla notiune de abolire sau slăbire a poliției, este dificil de înțeles sau de justificat. Cum poate o națiune să asigure respectarea legilor și menținerea ordinii civile, fără poliția ca legătură între guvern și oameni? Ce alt sistem are cunoștințe imediate despre ceea ce se întâmplă într-un moment dat pe orice alee sau stradă din rețeaua complexă de cartiere, orașe și metropole din America?

Dacă dorim să restabilim încrederea în relațiile poliție-comunitate, să prevenim infracțiunile și să reducem cazurile de abuzuri sau abateri de la conduită ale poliției, ar trebui să investim și mai mult în pregătirea poliției și în educația societății.

În zilele noastre, pe măsură ce natura egoistă a omului devine din ce în ce mai crudă, cineva se simte superior celorlalți și se străduiește să stoarcă și să exploateze, să zdrobească și să jefuiască, să abuzeze și să violeze. Astfel, trebuie să fim monitorizați. Confruntat cu probleme sociale, cum ar fi dependența de droguri, probleme grave de sănătate mintală și violență stradală, corpurile de poliție care mențin ordinea sunt ceva “sine qua non”. Într-o epocă de dezordine socială și instabilitate, legea și ordinea trebuie păzite. După cum este scris: „Numiți judecători și ofițeri în toate orașele voastre pe care Domnul, Dumnezeul vostru, vi le dă, în funcție de triburile voastre, și ei vor judeca poporul cu judecată dreaptă” (Deuteronom 16:18).

O națiune neguvernabilă nu are niciun viitor

Cei care încalcă legea au nevoie de influența inhibitoare a poliției și de frica descurajantă, de mustrare și de pedeapsă cu închisoarea, pentru a-i împiedica să comită infracțiuni împotriva persoanelor și comunităților. Egoul are nevoie de granițe; altfel, incită la anarhie, așa cum am văzut recent pe străzile din New York și în alte orașe din America. În special în generația noastră, cu turbulențele sale și cu multitudinea de agende politice, religioase și sociale specifice, scena trebuie să fie calmată și adusă într-o stare de echilibru.

Nu ne putem descurca fără un tip de figură-tată, dur și puternic pe de o parte și empatic și sensibil de cealaltă, al cărui rol este respectat și îmbunătățit printr-o finanțare generoasă.

De fapt, poliția este prinsă între ciocan şi nicovală – locul greu al vieții moderne: sub presiunea factorilor de decizie, sub controlul publicului, în mijlocul aglomerărilor politice și sociale, fiind uneori prost echipată să răspundă în mod corespunzător pentru atenuarea crizelor. Ofițerii de poliție se găsesc adesea prinși la mijloc și nu știu întotdeauna să împace diferențele conflictuale din politică, etnie și rasă.

Prin urmare, dacă dorim să restabilim încrederea în relațiile poliție-comunitate, să prevenim infracțiunile și să reducem cazurile de abuzuri sau conduite incorecte ale poliției, ar trebui să investim și mai mult în pregătirea poliției și în educația societății. Ca fiecare cetățean, forța de poliție trebuie să treacă printr-un proces de învățare semnificativ în ceea ce privește modul de a stopa izbucnirile și de a colabora cu comunitatea. Ofițerii, tâlharii și fiecare cetățean au mare nevoie de o acţiune educațională, în care să cercetăm natura umană, drepturile și obligațiile fiecăruia și cum să găsim baze comune pentru binele comun.