Category Archives: Lectia zilnica

Puterile ascunse ale sufletuluil

275Întrebare: Cabala spune că există o singură forță pozitivă a naturii și că toate forțele negative sunt trezite de omul însuși. Se dovedește că tot felul de fenomene negative sunt exclusiv forțele sufletului meu și se pare că vin de acolo. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Sufletul omului are puteri care îi sunt ascunse, dar le poate dezvolta în măsura în care încearcă să se apropie de ceilalți și să le facă bine.

Sufletul uman este dorința de a primi plăcere. Dacă corectează această dorință, adică, în loc să se bucure el, îi încântă pe alții, în această măsură începe să simtă lumea superioară, starea superioară. La asta trebuie să ajungem.

Nu avem nevoie de nimic altceva, doar să ne străduim să dobândim stările superioare, conexiuni bune cu ceilalți și influență bună asupra tuturor. Și atunci, în unitatea dintre noi, Îl vom simți pe Creator, Forța superioară a naturii. Cu ajutorul Lui, putem face orice.

Din KabTV “Stări Spirituale” 2/1/22

Nici o vrăjitorie împotriva lui Israel

527.01Întrebare: Este scris în Tora că nu există vrăjitorie împotriva lui Israel, adică împotriva celor care caută să dezvăluie proprietatea de dăruire, care este Creatorul. De ce este așa?

Răspuns: Rădăcina a tot ceea ce există este Creatorul. Forța superioară a binelui absolut, care se manifestă în om sub forma răului absolut, emană de la El. De ce este creat în acest fel? Pentru ca el să înțeleagă că se află într-o stare opusă Creatorului și vrea să devină asemănător Lui.

O persoană care aspiră direct la Creator se numește Israel (Isra – direct, El – Creator). Absolut oricine în lumea noastră poate fi așa. Nu contează culoarea pielii sau cine este el prin origine. Un singur lucru este important: aspirația sa pentru asemănarea cu Creatorul.

Creatorul este o forță absolut bună. Atunci când un om dorește să ajungă la starea de a fi bun și de a face bine absolut tuturor celor din lume, el devine asemănător cu Creatorul.

Urcă treptat cele 125 de trepte ale lumii spirituale până la o asemănare completă cu El și atunci este numit Israel. Dacă face acest lucru, atunci practic nicio forță nu acționează asupra lui, cu excepția celor pe care trebuie să le depășească pentru a urca treptele către Creator.

El lucrează la asta într-o aspirație constantă de a se apropia de Creator și ajunge la o asemenea stare când aceasta este întreaga sa misiune, dorință, intenție, gânduri, sentimente și aspirații. Și, prin urmare, nimic altceva nu-l poate afecta; el este protejat.

Iar dacă ceva acționează asupra lui, este doar pentru a-i oferi rezistența pe care trebuie să o depășească pentru a se apropia și mai mult de Creator.

Din „Stări spirituale” de la KabTV 2/1/22

Semnificația garanției reciproce

934Pentru a ajunge la o mai mare importanță a garanției reciproce și pentru a fi plini de iubire față de prieteni, trebuie să simțim cât de mult suntem interconectați, interdependenți și responsabili unul pentru celălalt și că ne apropiem din ce în ce mai mult unul de celălalt.

Sunt eu și Creatorul, iar toți oamenii de pe pământ mă conectează la El. Practic, acesta este grupul meu, acesta este grupul de zece, care, ca un fir central, mă conectează la Creator. Și toți ceilalți se alătură din ce în ce mai mult. Astfel, conexiunea mea cu Creatorul devine largă, infinită și nelimitată.

Creatorul ne-a dat doar un mic punct de conexiune cu grupul și, prin acesta, ne inspiră pe fiecare dintre noi să ne conectăm cu El. Restul trebuie să-l facem noi înșine.

Aceasta este semnificația garanției reciproce: Începem să simțim că suntem cu toții legați împreună pentru o acțiune spirituală, o conexiune între noi și de la noi către Creator.

Din Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/9/22, „Lucrăm în Arvut” Lecția 6

Întoarce-te către Creator

624.02Întrebare: Ce este în esență rugăciunea? Și cum poate grupul de zece să ridice o rugăciune comună către Creator pentru a-I da mulțumire?

Răspuns: Rugăciunea este o cerere în inimă atunci când ridic cererea mea adevărată către Creator. Ca un copil care plânge după mamă, deși nici nu știe la cine se adresează. Dar a ieșit din ea, este legat de ea și se întoarce spre ea plângând. Și ea îl aude.

La noi este la fel. Trebuie să ne întoarcem spre Creator pentru că ne-am născut din El; am căzut din calitatea Bina în calitatea Malchut și acum vrem să ne ridicăm din nou la calitatea Bina. Dar vrem să ne ridicăm conștient!

Această ascensiune va fi numită spirituală pentru că trebuie să ne ridicăm deasupra dorinței noastre egoiste (Malchut) în calitățile Creatorului (Bina). Aceasta este ceea ce trebuie să facem și să cerem.

Întrebare: Dacă trebuie să plângem ca niște bebeluși să-i cerem Creatorului, atunci nu vom crește niciodată? Vom fi mereu ca niște copii??

Răspuns: Desigur. Vom fi întotdeauna creaturi și nu Creatorul. Dar vrem să ne ridicăm la nivelul Creatorului Însuși. Acesta este scopul dezvoltării noastre. Deci să încercăm. El vrea ca noi să reușim acest lucru.

Din Convenția internațională „Ne ridicăm deasupra noastră” 1/9/22, “Cererem Creatorului să umple locul dintre noi” Lecția 7

Cererea este întotdeauna aceeași!

236.01Întrebare: Îi cerem Creatorului lucruri diferite de fiecare dată sau ar trebui să ajungem în cele din urmă la o singură formulă universală?

Răspuns: Practic, cererea noastră este întotdeauna aceeași. Dar din moment ce vine din condiții noi pentru că dorința și intenția noastră se schimbă de fiecare dată, ni se pare că ne aflăm tot timpul în circumstanțe diferite. Cu toate acestea, cererea rămâne mereu aceeași: să ne unim. Și rezultatul său ar trebui să fie același.

De fapt, înțelepciunea Cabalei este o înțelepciune foarte simplă; nu este nimic complicat în asta. Există creația, Creatorul și o metodă de a-i apropia unul de celălalt. Dar din moment ce participăm la asta cu sentimentele și intențiile noastre, în noi se joacă tragedii întregi. Deci, nu va fi ușor. Aceasta este frumusețea dezvoltării spirituale.

Întrebare: Trebuie să fim în permanență într-o astfel de legătură cu prietenii și să căutăm constant această formulă?

Răspuns: În mod constant. Vorbim despre asta tot timpul și acționăm în baza ei.

Comentariu: Dar unii dintre prieteni se desprind periodic de conexiune.

Răspunsul meu: Trebuie să vă asigurați că nu cad. Țineți-i tot timpul și începeți de fiecare dată cu un apel nominal: cine este prezent, cine nu este prezent, de ce nu și așa mai departe. Viitorul tău spiritual depinde de asta.

Întrebare: Este aceasta rugăciunea perfectă chiar și fără participarea lor?

Răspuns: Nu vei putea face nimic fără ele. Prin urmare, chiar și egoist, ar trebui să ai grijă de participarea lor pentru avansarea ta.

Din  Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/9/22, “Cerem Creatorului să umple spațiu dintre noi” Lecția 7

Prezintă-te Creatorului

237Întrebare: Ai spus că ar trebui să cerem cât mai clar posibil pentru prietenii noștri.  Asta înseamnă să-l inviți pe Creator să acționeze în inimă și în minte pentru a simți prietenii mai aproape de tine?

Răspuns: Vreau ca El să acționeze în inima mea, în capul meu, în mintea mea, în tot corpul meu, astfel încât să-mi ghideze mișcările, gândurile și inima, astfel încât El să fie în mine în toate, organizând și făcând totul!

De fapt, asta face Creatorul, dar trebuie să-L dezvăluim! Aceasta este ceea ce vreau – să simt că El pătrunde în toată ființa mea în mintea mea și în inima mea, că El călăuzește totul și că El determină totul.

Vreau să merg conform  cu ceea ce Creatorul vrea să realizeze în mine. Și eu mă predau numai Lui, adică îmi restrâng egoismul și vreau ca El să facă tot ce vrea cu mine.

Din Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/9/22, „Cerându-i Creatorului să umple spațiul dintre noi” Lecția 7

Punctul principal în munca spirituală

934Întrebare: Aţi spus că ar trebui să umplem spațiul gol din grupul de zece cu noi înșine, iar acum am auzit că acest spațiu este umplut de Creator. Cine sunt eu și care este rolul meu?

Răspuns: Rolul nostru este să stabilim ce spațiu gol există între noi. Nu pot ajunge la prietenul meu și să mă apropii de el, egoismul meu nu îmi permite.

Prin urmare, îi cer Creatorului să ne unească prin Sine. Creatorul ne leagă de El însuși. Aceasta este ceea ce trebuie să simțim și să-l cerem Creatorului.

Cel mai important moment în munca spirituală este atunci când stabilim cât de departe suntem unul de celălalt și în același timp, avem ocazia să ne apropiem prin Creator.

Îl cerem, Ȋl rugăm și Îl implorăm să ne unească. Acesta este punctul cel mai critic, cel mai necesar în avansarea noastră. Pentru că acest punct ne corectează, unește Kliul (vasul) spart.

Din  Convenţia Internaţională “Ne ridicăm deasupra sibelui nostru”1/9/22, “Cerȃnd Creatorului să umple locul dintre noi” Lecția 7

Cum îmi pot redirecționa inima către scopul creației?

632.2Întrebare: Mă găsesc adesea într-o stare în care am gânduri și dorințe rele. Cum îmi pot redirecționa inima din nou și din nou spre scopul creației? Devine din ce în ce mai greu, este o luptă pentru mine.

Răspuns: Desigur, este o luptă. Există două motive pentru aceasta: fie este o ascensiune într-un grad mai mare, fie mai probabil că legătura dintre prieteni devine mai slabă. Și asta este ,de asemenea, rezultatul ascensiunii la gradul următor.

Întărește conexiunea în grup și vei vedea cum totul devine ușor, liber și vesel.

Din Convenţia Internaţională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru”1/6/22, „Abordarea Creatorului prin intermediul rețelei de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Ceea ce contează este ceea ce cerem

530Întrebare: L-am rugat pe Creator să fie bun cu prietenii mei, să-i ridice, dar asta este cu totul material. Cum aș putea face ceva spiritual?

Răspuns: Nu contează că ne aflăm în partea materială, egoistă a creației. Ceea ce contează este ceea ce cerem.

Întotdeauna corectăm de la partea egoistă a creației la cea altruistă. Așa se naște rugăciunea (MAN, Hissaron, lipsa) atunci când mă adresez Creatorului din starea mea defectuoasă și Îi cer să mă transfere în cea corectată. Nu poate fi nimic altceva aici!

Într-o stare bună, mă imaginez conectat cu prietenii mei, iar noi toți împreună ne îndreptăm spre unitatea noastră comună, pe care o numim Creator. Vrem să dăruim totul, fiecare dintre noi spre exterior în raport cu ceilalți, acestei conexiuni comune a tot ceea ce este bun și amabil în noi. Aceasta este aspirația corectă a unei persoane, prin intermediul unui grup, către Creator.

Din Convenția Internațională „Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, „Ne apropiem de Creator prin rețeaua de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Umplȃnd locul lipsei — Un exercițiu de relații reciproce

600.01Întrebare: O femeie simte că dă foarte mult acasă și familiei. Toată acea dăruire o face să simtă că dăruiește și dăruiește, dar nu are nimic, că nu are aer de respirat și că nu primește nimic. Cum poate fi explicat acest lucru?

Răspuns: Trebuie să existe reciprocitate. Membrii familiei trebuie să învețe ce trebuie să facă pentru a primi de la ea, astfel încât ea să simtă că ei primesc de la ea și asta o ȋmplineşte pe măsură ce ea îi serveşte. Acesta este ceva ce trebuie să învățăm, deoarece ne lipsește senzația comună.

Asta este ceea ce se întâmplă de obicei în relațiile dintre soț și soție; fiecare crede că dă celuilalt, dar nu primește nimic sau nu înțelege ce primește.

Întrebare: Există poate, un exercițiu pe care fiecare dintre noi să-l poată face pentru a avansa?

Răspuns: Trebuie să învățăm în fiecare zi, în mod constant, deoarece este vorba despre atitudinea unei persoane față de viață. În timpul vieții noastre, din momentul în care ne-am născut, primim doar sfaturi despre cum să ne dezvoltăm ego-ul, adică un sistem unidirecțional. Ceea ce avem nevoie este să vedem constant reciprocitatea în relațiile noastre, cum ne conectăm între noi. Și de fapt, la mijloc, între noi, trebuie să ajungem la astfel de relații în care să nu avem nevoie de nimic unul de la celălalt.

Trebuie să dezvoltăm relații de dăruire și primire, astfel încât pe lângă capacitatea de a-ţi dărui ție, să primesc de la tine, doar pentru a-ți arăta ce simt, de vreme ce am nevoie de tine.

Întrebare: Ce ne dăruim de fapt unul altuia?

Răspuns: Doar o dorință; fiecare le dă altora o dorință și astfel dezvoltăm conexiuni bune și corecte între noi. De fapt, niciunul dintre noi nu are nevoie de nimic în afară de atitudinea corectă.

Să presupunem că toată lumea are totul, dar are nevoie de cineva căruia să-i dăruiască, de cineva căruia să-i pese și de la care să primească împlinire mentală. Trebuie să mă uit la celălalt și să încerc să-i dau sentimentul de participare din partea mea, pentru a ȋi ȋmplini dorința. Participarea mea nu este într-un sens material, nu este important, ci mai degrabă este o împlinire mentală. Făcând asta, vom simți că nu există doar o legătură între noi, ci și o relație în care nu putem trăi unul fără celălalt.

Astăzi simțim deja dependență reciprocă între noi și vom ajunge la o stare în evoluția noastră în care fiecare vom simţi cu adevărat că avem nevoie de toți oamenii din lume pentru a le dărui, pentru a le deschide inimile și pentru a le da grija noastră. Și cu ce se va ȋmplini persoana însăși? Prin faptul că alții sunt gata să primească de la ea și invers. Atunci vom ajunge la starea în care ne vom oferi cu adevărat unii altora o împlinire nelimitată.

Din Kab TV “Viaţă nouă” 10/31/21