Întrebare: Dacă o persoană a luat parte la cursurile noastre, dar încă este împotriva conexiunii, putem numi asta „înclinaţia rea”?

Răspuns: Nu. Dacă după câteva cursuri încă nu înţeleg faptul că respingerea pe care o simt faţă de grup este răul, dacă accept această respingere, nu am revelat înclinaţia rea din mine.

Întreaga problemă este de a vedea înclinaţia rea în această dorinţă negativă. Trebuie să determin asta eu însumi şi nu doar să o aud de la altcineva. Trebuie să simt că acest atribut îmi face rău şi nu mă lasă să intru în spiritualitate şi să obţin scopul. Exact acest atribut stă în calea mea şi dacă nu îl depăşesc, dacă nu mă leg de grup, nu am nicio şansă.

Trebuie să văd cu adevărat că înclinaţia rea îmi blochează drumul. Mi se pare că îmi permite să formez o conexiune, dar în momentul imediat următor mă detasează de prieteni. În cele din urmă, cu excepţia unor foarte scurte momente, sunt detaşat în mod constant de grup.

Percep eu asta, aşa cum ar trebui, ca rău? De fapt, trebuie să ajung la un nivel în care nu voi mai putea să stau în ego şi voi face tot ce îmi stă în putere să scap de el: „Moartea mea este mai bună decât viaţa. Trebuie să îl omor, deoarece îmi este inamic”. Trebuie să simţim că este singurul inamic pe care îl avem, care se ascunde înăuntru, ca o tumoră canceroasă, ca un şarpe pe care trebuie să îl îndepărtez.

Iar dacă nu simt asta, înseamnă că nu am descoperit încă înclinaţia rea. Deci nu am încă nevoie de Tora ca „mirodenie”, adică ca o metodă de corecţie. Doar prin revelarea tiraniei răului voi căuta o soluţie. Sunt contaminat total, este absorbit în mie şi îmi este imposibil să scap. Deci, ce ar trebui să fac?

Neavând nicio şansă şi simţind disperarea, încep să realizez că există o forţă care mă poate ajuta, forţă care este Lumina. Nu mai este un concept abstract. Simt că există şi caut o oportunitate să o cer; caut sentimentul interior care îmi va permite să o atrag pentru a mă elibera de rău.

Toate acestea apar numai atunci când începem munca practică a conexiunii…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 7/10/12, „Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Acest congres nu numai că ne-a unit ci, ne-a şi împărţit în aceia care au îndeplinit cerinţele grupului (studiu sistematic, diseminare şi Maaser) şi aceia care nu le-au îndeplinit.

Trebuie să ajungem la starea în care centrul  grupului, prietenii care ne ajută cel mai mult, vor îndeplini cerinţele Creatorului de a deveni similari cu El, în primul grad al scării către revelaţia Lui, 1 din 125. În acest caz, ei vor putea să devină partea grupului mondial Bnei Baruch prin care Lumina va trece către restul (vezi Introducere la Cartea Zohar).

Astfel, în jurul acestei părţi, cealaltă parte se va forma, ca undele care se îndepărtează, în conformitate cu legile similarităţii cu Creatorul, proprietate dăruirii.

Legile nu sunt inventate de mine ci sunt stabilite de Cabalişti; le ştim foarte bine, dar nu considerăm că este obligatoriu să le îndeplinim cu exactitate, gândindu-ne că ele nu sunt necesare pentru revelarea Creatorului. Acum, ni se dă această înţelegere pentru prima dată.

Mă refer la aceia care nu sunt satisfăcuţi de aceste cerinţe pentru Creator; poate El ar putea să schimbe condiţiile contractului pentru ei: „Legea echivalenţei de formă”.

Aceia care recunosc nevoia acestor condiţii, pot alege unde să fie, în care cerc: cel central sau cel extern. În viitor, vom specifica condiţiile pentru fiecare cerc.

Vă iubesc pe toţi şi toată lumea îmi este dragă, iar toate acestea sunt făcute pentru a atrage pe toată lumea către scop şi a evita confuzia pământească pe drumul spiritual.

Îmbrăţişări,

Rav

Filed under: Diseminarea Cabalei, Maaser, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: La congres ai spus că problema noastră este aceea că nu putem încă lega împreună toate intenţiile noastre: eu, cel care trebuie să se corecteze, prietenii, Creatorul şi lumea. Care sunt piedicile în calea către o intenţie unificată, care combină toate elementele?

Răspuns: Trebuie ca, intern, să ne clarificăm în mod constant lucrurile, la ce trebuie să ne gândim şi astfel să invităm Lumina care Reformează. Este scris: „Este mai bine să stai şi să nu faci nimic”, deoarece dacă nu ştii ce să faci, poţi provoca chiar mai mult rău. Este ca şi cum dai putere unui copil mic, sau unui om care nu ştie ce face; poate provoca numai rău.

Deci, pe de o parte este ascuns de noi ca să nu ne facem nouă şi altora rău. Pe de altă parte, cum putem ajunge aproape de acţiunea corectă? Reiese că trebuie să ne gândim cum vom fi capabili să ne apropiem de Lumină. Există Masachim (ecrane) care ascund Lumina de noi, numai din cauza faptului că dorinţele noastre sunt incorecte. În momentul în care dorinţele ajung aproape de starea corectă, aceste Masachim dispar.

Deci, fiecare om ar trebui să se verifice în mod constant şi să decidă cum să îşi investească cu adevărat puterile. Viaţa, disperarea generală, lipsa unui ţel, confuzia şi starea în care este lumea acum, totul ne ajută. Nu este faptul că nu mai suntem ridiculizaţi, aşa cum eram acum un deceniu sau două şi în fiecare generaţie din trecut, am atins un punct în care acum nu mai există alegere. Deci, trebuie să ne arătăm nu numai nouă înşine ci lumii, pentru ce ar trebui să tânjim, unde ar trebui să ajungem, ce intenţionăm în timp ce citim Zoharul.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 7/8/12, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: În timpul ultimului congres din Nord, grupul nostru s-a împărţit în două părţi: prima parte, 10 oameni, s-au izolat de lume la primul etaj al centrului şi au simulat complet condiţiile prietenilor noştri care se aflau la congresul din Israel, iar cea de-a două parte, 20-30 de oameni, care datorită unor motive diferite nu au putut participa decât anumite perioade de timp, au fost în altă cameră.

Eu am fost printre cei 10 izolaţi şi nu am putut să mă concentrez la nimic altceva decât la un singur gând: „Cum s-a putut ca să ne împărţim în două?” Dar nu am avut curajul să ridic această problemă celorlalţi 9 oameni. Această întrebare mă bântuie; ce ar trebui să fac? Să o ridic pentru a fi discutată în grup sau ar fi împotriva unităţii grupului, chiar şi în această decizie de a ne împărţi în două grupuri în timpul congresului? Eu cred că directoriatul spiritual ar trebui să insiste ca grupul să stea împreună, oricare ar fi condiţiile.

Răspuns: Contradicţiile există peste tot, până la corectarea finală şi mai ales în Cabala, dar în spiritualitate, lucrurile opuse sunt unite în intenţia comună; ele co-există, cu toate că sunt separate prin legea echivalenţei de formă. Deci, trebuie să începem să ne obişnuim cu faptul că putem fi diferiţi dar împreună; mai mult, nu ar trebui să ne străduim să punem pe toată lumea şi totul la acelaşi nivel. Egal nu înseamnă la fel ci egal în intenţie şi la nivele diferite.

Suntem toţi diferiţi şi nimeni nu ne forţează să fim la fel, ci doar să aspirăm la acelaşi scop. De asemenea, fiecare se străduie pentru atingerea scopului în diferite feluri. Suntem diferiţi, ca celulele unui singur corp; în intenţia noastră către Creatorul comun, Creatorul ne uneşte.

Fiţi ca un exemplu de urmat, iar aceia care nu pot, datorită unor motive obiective, nu sunt mai prejos decât voi, dar vor fi la congres în alte sub-grupuri; similar, corpul are organe care sunt diferite în importanţa lor, dar toate aparţin aceluiaşi corp.

Egalitatea prietenilor nu înseamnă asemănarea perfectă!

Cere, vom găsi.

Filed under: Congrese, Intentie, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Rugaciune - Niciun comentariu→

Intrebare: La workshop-ul de ieri m-am simtit inspirat de sperantele tuturor prietenilor care au venit la congresul care va avea loc in cateva zile in partea de nord a Israelului. In urmatoarele cateva zile, vom incerca sa pastram motto-ul „insistati in mod repetat!” Astazi, insa, simt ca ma aflu intr-o stare complet opusa, si nu mai cer ca ieri. Ma simt ca si cum mi-ar fi fost tras presul de sub picioare.

Raspuns: Cred ca asemenea schimbari ar trebui sa aiba loc de la un moment la altul nu de la o zi la alta. Acum cateva clipe am simtit adeziunea cu scopul si mi-am dorit asta cu multa intensitate si energie pentru ca un moment mai tarziu sa ma simt in stare total opusa, ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata.

Ce se intampla? Ce inseamna asta? De ce se schimba dorintele noastre? Nu este nici o problema; asta este creatia. Suntem asemeni unui ecran TV unde ni se arata ce vedem si nu vedem ce nu ni se arata. Nu eu sunt cel care proiecteaza filmul, si oricare ar fi proiectul acesta nu depinde de mine.

Intrebarea este cum pot deveni cel care proiecteaza filmul daca vreau sa vad si nu cel caruia i se arata? Nu vreau ca in viata obisnuita sa fiu cel pe care il vad in film. Vreau alt film!

Intrebare: Insa pot proiecta eu acest film, cum ma pot pregati in mod corect de acum incolo?

Raspuns: Problema este ca imi pot schimba sentimentele fata de filmul care mi se arata doar daca ajung la forma sa reala. Mi se trimit in mod constant noi Reshimot-uri (reminiscente), semnale, noi imagini, care vin in mod constant la mine din Ein Sof (Inifinitatea). Este o cale foarte lunga si intre timp eu reactionez ca un animal tanjind dupa sentimente bune si scapand de cele rele.

Daca nu vreau sa avansez ca un animal, ca in imaginile si sentimentele care vin spre mine in care ma aflu in acest spatiu tri-dimensional care determina viata mea, daca vreau sa avansez repede si usor, trebuie sa ma identific cu Cel care imi proiecteaza filmul. Trebuie sa ma conectez cu El, cu planul Sau, sa fiu alaturi de procesul care se desfasoara, sa fiu de acord cu ce imi trimite El si sa inteleg ca ceea ce imi trimite si ce vad sunt doua lucruri opuse.

Exista de exemplu o imagine pe care o puteti vedea alb pe negru sau negru pe alb, negativ si pozitiv. Si aici trebuie sa imi schimb perceptia, insa pentru noi nu este doar alb si negru, ci forme care sunt opuse in multe si diferite proprietati ale perceptiei. Trebuie sa vreau sa percep imaginea in modul in care Cel care o trimite o vede. Imaginea vine de la ecranul tridimensional in care ma aflu, si pe care il pot simti asa cum El mi-l descrie, de modul in care El mi-l trimite. El imi trimite o imagine care este plina de bunatate si incantare, pentru ca El este bun si binevoitor, in timp ce eu vad totul absolut opus in perceptia mea, in dorintele mele si in gandurile mele.

Pentru a vedea forma reala, trebuie sa imi schimb perceptia, atributele si dorintele mele in sens opus. Acest lucru este posibil. Am o alta conexiune cu El in afara de aceasta imagine si prin imagine ma pot conecta cu El.

Daca iau aceasta imagine, ca intreg, tot ce se afla in fata mea si vreau sa ma conectez cu aceasta si sa ii atribui acest lucru Unicului, celui care proiecteaza acest film, ma conectez cu El si ii pot cere sa imi schimbe atributele.

Astfel, cu ajutorul lumii, aranjand-o in corecta concordanta cu aceasta metoda, ma conectez cu Creatorul si El face aceasta schimbare in mine. Apoi vad ca aceasta imagine se schimba si inteleg ce am de facut. Principalul lucru este sa accept pentru prima data aceasta schimbare. De acum stiti deja cum sa procedati, aveti o cale; aveti abordarea potrivita. Sa speram ca vom fi capabili sa implinim aceasta prima actiune.

Din partea a 2 a Lectiei Zilnice de Cabala 01/07/2012, Zohar

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar”, paragraful 15: Cand examinati cele trei stari, veti constatata ca persoana are nevoie de una in asa fel incat, daca de exemplu una ar fi anulata si celelalte vor fi anulate de asemenea.

Daca, de exemplu, starea trei- conversia de la forma primirii la forma daruirii- nu s-a materializat, atunci cu siguranta, acea prima stare din Ein Sof nu va putea niciodata sa apara.

Asta pentru ca perfectiunea s- a materializat acolo doar pentru ca starea trei era deja acolo, asa cume este si in prezent. Si toata perfectiunea care a fost imaginata in acea stare este ca o reflectie din viitor in prezent. Insa daca viitorul ar putea fi anulat, nu ar exista nici un prezent. Astfel, starea trei a necesitat existenta primei.

Intregul plan, inclusiv partea initiala, de mjloc si cea finala nu ar exista fara forma viitoare. Se spune: „Sfarsitul actiunii este gandul initial”, ceea ce este adevarat pentru orice plan si orice actiune- forma viitoare este obligatorie si in sine determina toate detaliile.

Inceputul este doar punctul fiintei create, care este separat de Creator. In forma viitoare, fiinta creata ar trebui sa fie ca si Creatorul, atunci cand se ridica la nivelul Adam, nivelul „uman”, rezulta din lumea Domeh (similar). Ceea ce determina procesul: de la inceput pana la sfarsit, noi trebuie sa incepem dezvoltarea noastra de la sfarsit la inceput. Ceea ce inseamna ca „sfaristul actiuni sta in gandul initial”. O „actiune” este deja sfarsitul sau, forma finala si completa, de la care noi stim cum sa abordam lucrurile. Este singura modalitate prin caree munca spirituala are loc.

In lumea noastra noi presupunem ca actionam diferit, dar nu este asa. Doar pare asa deoarece jumatate din actiunile si gandurile noastre sunt ascunse. Pare ca ceva nou se intampla, ca fac ceva, dar de fapt nu vad ce se intampla in spatele scenei unde totul este aranjat pentru mine, unde forma viitoare determina forma curenta din care se presupune ca apare.

Pare ca si cum as trece prin acelasi proces de dezvoltare si pare ca o pot influenta conform dorintei si planulul meu si sa ascult dorinta celor din jurul meu. Intre timp, eu pur si simplu nu vad ca totul este predeterminat si programat.

Forma viitoare determina acolo totul si tot ce va fi acolo, si doar atitudinea influenteaza sentimentele, maniera in care noi acceptam ce se intampla.

Deci nu trebuie sa ne gandim deloc la actiuni in sine. Intentia este actiunea. Atitudinea noastra fata de ceea ce se intampla este elementul nou pe are il putem adauga conform principiului „Aceia care m-au inconjurat si in fata si in spate.” Creatorul tine totul in mainile Sale si tot ceea ce fiintele create trebuie sa faca este sa schimbe perceptia realitatii, ca si cum o accepta si el ca fiind buna, in echivalenta de forma, sau in forma suferintei.

Intrebare: Cum se poate ca, desi faza finala exist deja, noi trebuie totusi sa facem eforturi?

Raspuns: Eforturile noastre independente sunt necesare pentru ca sa vrem sa ne formam noi valori interioare pentru noua perceptie. Daca va pierdeti energia pentru a schimba lumea, inseamna ca sunteti nesabuiti. Nu trebuie sa schimbati lumea in prezent ci in viitor. Animalele fac instinctiv asta, iar omul isi dezvolta aceasta abilitate atunci cand coboara din copac.

In fond, este imposibil sa avansam fara sa cunoastem viitorul. Credintele paganilor antici doreau doar sa se conecteze cu viitorul. Astazi noi pur si simplu nu le mai intelegem obiceiurile, dansurile, ritualurile si chiar artele martiale nu aveau ca scop sa dauneze cuiva ci doar sa „blocheze” viitorul deasupra noastra.

Omul s-a confruntat intotdeauna cu problema cunoasterii viitorului si simtirii lui. Daca trag cu sageata din arc, de exemplu, trebuie doar sa prind momentul in care pur si simplu ating tinta, simt momentul viitor in care sageata isi atinge tinta. Este suficient. Aceasta se numeste „a trai in viitor”, a fi in contact cu el. Apoi, prin acel sentiment, imi pot aranja actiunile in calea catre el.

Insa noi nu ne-am dezvoltat in aceasta directie de ceva timp deoarece egoul crescand a fost deprivat de percepria naturala care ne-a fost implementata si noi am pierdut contactul cu aceasta.

Daca nu cunosc forma viitoare si nu ma conectez cu el, nu actionez; este un semn ca dorinta mea nu este inca, clarificata. Deci nu trebuie sa plangem- trebuie sa ne indreptam toate actiunile catre conexiunea cu viitorul.

Viitorul nostru este atributul daruirii si eu trebuie sa il exprim prin diferite forme. Cand imi este clar cum trebuie sa imi determin viitorul, cer corectia sa si apoi il descopar.

In consecinta, si acum, daca imi imaginez corect grupul, el imi arata viitorul in care sunt total conectat cu el in toate atributele sale. Acesta este primul nivel spiritual. La urmatorul nivel mi se da o dorinta egoista si mai mare, ma voi indeparta iar de prieteni, voi incepe sa nu ii mai respect si sa ii urasc mai mult pentru a ma reuni apoi cu ei dupa ce depasesc aceste intreruperi. Procesul continua pana cand devenim ca elevii lui Rabi Shimon, uniti deasupra cuptorului de ura.

Din partea a 4 a Lectiei Zilnice de Cabala 7/1/12, “Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Scrisoarea Nr.13:…Si aceasta a ajuns sa va influenteze datorita neglijentei fata de cererea mea de a exercita iubirea fata de prieteni, pentru ca v-am explicat in orice mod posibil ca acest remediu este suficient pentru a compensa orice deficienta a voastra. Si daca nu va puteti ridica la ceruri, v-am dat caile de pe Pamant, de ce nu ati facut deloc aceasta munca?”

Noi suntem aceia care conturam imaginea acestei lumi in proprietatile noastre. De fapt noi distingem doua tipuri de impact pe care dorinta noastra de a primi le simte:

• bine si confortabil
• rau si periculos

„Materia din care suntem alcatuiti este dorinta de a primi ce este divizata in cinci (5) niveluri: de la zeo la patru. Pe toate aceste niveluri, noi avem o multitudine de calitati care in general pot fi reduse la cum sa primim  placere.

Perceptia realitatii noastre ne ingaduie sa diferentiem varfurile Luminii Infinitatii care ne pot aduce ori placere ori ne pot face rau. Tot ceea ce facem este ca le infatisam in perceptia noastra; intreaga imagine a realitatii noastre este tesuta din ele.

Aceasta imagine este foarte mica si limitata; Cabalistii ne-au spus asta de mii de ani. In ultimul timp, de asemenea, cercetatorii au constat ca putem percepe doar o fractiune din realitate.

Este vreo cale de a observa realitatea autentica alta decat cea in care ne-am nascut, trait si murim, in care ne simtim nesemnificativi, nefericiti si incompleti?

Cabalistii spun ca este posibil sa percepem adevarata realitate si sa simtim Lumina Infinitatii in care locuim in mod constant numai cu o conditie: daca reusim sa amplificam instrumentele noastre de perceptie.

De aceea stiinta pe care o studiem se numeste „intelepciunea primirii”. Cu ajutorul acestei metodologii, noi reusim sa ne extindem simturile in afara celor cinci simturi- vaz, auz, gust, miros si tactil- ne ridicam o treapta mai sus catre obtinerea celor cinci simturi aditionale.

Pentru a face asta, noi trebuie sa schimbam dorinta de a primi nu numai de a percepe ce este important pentru noi in sensul pozitiv sau negativ, ci mai degraba sa percepem lucruri care sunt in afara dorintelor noastre si totusi sa le privim in mod pozitiv sau negativ. Cum facem asta?

Trebuie sa fiu altcineva, sa fiu cineva care este exterior mie, sa ma ridic deasupra propriilor mele senzatii, atat pozitive cat si negative, la perceptia a ceea ce este bine sau rau pentru celalalt. Daca reusesc sa prind senzatiile altuia, cel putin perceptia unei persoane, atunci ies din mine si incep sa identific lumea asa cum este in realitate, initial intr-o masura mai mica. Apoi, persoana poate continua sa munceasca sa isi extinda filtrele din afara sa, iar si iar, pana incepe sa simta realitatea in mod independent de sine. Aceasta este numita perceptia de dincolo de ratiune, deasupra dorintei de a primi.”

Noi am fost in proces de dezvoltare a acestei calitati destul de mult timp pana acum. Materia din care este construita dorinta a trecut de la nivelul neanimat la cel vegetal, apoi la animat, si a fost dezvoltarea primirii dorintelor de auto-perceptie. Dorinta de a primi continua sa isi largeasca abilitatea de a simti diferitele impacturi exterioare din interior pana cand epuizeaza aceasta optiune la maxim. Nu exista spatiu pentru alte cresteri in aceasta directie; deci, dorinta de a primi isi recunoaste acum limitele.

Iata prin ce trece astazi generatia de astazi: ne lipseste interesul in viata, indiferenta fata de viitoarea crestere si ceea ce facem in aceasta lume. Nu ne putem controla pe noi si nici lumea din jur ca inainte. Dorinta noastra egoista s-a epuizat pe sine; am completat aceasta faza a evolutiei.

In viitor, dorinta noastra de a primi ne va impinge catre nivelul urmator de dezvoltare. Se spune ca, prin crearea suferintei si a situatiilor neplacute, Faraonul ii forteaza pe fiii lui Israel sa iasa din Egipt. Ca si ei noi simtim ca nu mai avem speranta in aceasta viata. Egoismul care ne guverneaza, demonstreaza ca este incapabil sa ne mai implineasca. Incercam sa cautam motive pentru a trai, sa gasim placeri aditionale si de trai; insa, toate acestea duc la caderi si mai mari; cu cat incercam sa traim mai bine, cu atat se inrautatesc vietile noastre.

Chiar si cei care au totul nu simt nici o bucurie sau fericire. In plus, viata noastra materiala devine in mod constant mai dificila.  Cu siguranta continuam sa scadem.

Este exact ce se presupune ca trebuie sa se intample. In acelasi timp, fiii lui Israel au fugit din Egipt pentru ca au trecut prin o situatie asemanatoare. Ei ar fi vrut sa stea acolo, dar au fost loviti de mari lovituri si suferinte care nu le-au lasat nici o sansa decat sa fuga.

Atunci cand un Cabalist isi incepe propria corectie, el actioneaza ca si cum nazuieste sa intre intr-o lume spirituala plina de lumina, intr-un viitor luminos care ii va deschide toate orizonturile. Insa, pe aceasta cale, descopera o imagine total opusa- viata dura si sarcini intense il apasa imens. Aceasta presiune este cauzata de faptul ca nu se inainteaza in modul uzual egoist. In schimb, prin disperare si circumstante nefericite, trebuie sa treaca prin toate stadiile nasterii spirituale, adica sa iasa din Egipt, sa se ridice deasupra egoismului sau, sa iasa din sine, si sa simta ca este in afara corpului sau; adica, traieste prin a simti dorintele altora.

In aceasta lume, procesul nasterii este de asemenea acompaniat de durerile muncii (Tzirim in Ebraica), cu alte cuvinte prin (Tzarot) probleme, suferinta si presiune. Si in particular, aceste sentimente sunt date acelora care studiaza intelepciunea Cabalei pentru a-i ajuta sa avanseze impingandu-i sa inainteze in acelsi mod cum uterul mamei il obliga pe fat sa se nasca.

Insa, intelepciunea Cabalei nu ne vorbeste doar despre nasterea unei perceptii si dobandirea tranzitiei de la absorbtie la eliberare, de la primire la daruire. Nu este un studiu teoretic al procesului; nu este vorba despre filozofie. Cabala ne ajuta sa realizam asta prin procesul nasterii spirituale.

In fond, asemeni unui fat care se afla in pantecul mamei sale, noi trebuie sa ne simtim inghesuiti, in intuneric, constransi, sufocati si de nevoia de a asista acest proces noi insine. Este o situatie foarte neplacuta. De aceea ni se da intelepciunea Cabalei de a incepe sa realizam si sa intelegem procesul pentru a-l face mai usor si mai rapid.

Multumita Cabalei, noi stim la ce sa ne asteptam; trebuie sa realizam ca trebuie sa iesim din senzatiile noastre interne in lumea exterioara pentru a evita sa vedem realitatea doar prin limitarile celor cinci simturi; noi ar trebui sa vedem lumea care se afla in fara noastra, in afara pantecului. Trebuie sa ajungem la aceasta stare cumva. Cum?

Noi avem nevoie aici de un „obstetrician”; trebuie sa ne nastem nu ca rezultat al contractiilor nasterii dureroase care ne imping din spate, ci mai degraba fortei exterioare care ne impinge sa inaintam. In acest caz, procesul nasterii poate fi relativ usor, cu ‚ape”, cu proprietatea Milei.

De aceea, noi avem nevoie de ajutor exterior care trebuie sa fie furnizat de grup, care actioneaza forta exterioara. Se spune: „Omul trebuie sa isi ajute vecinul.” Grupul ne poate scoate din acest intuneric catre lumina; ne va ajuta sa ne ridicam perceptia realitatii la nivelul urmator astfel incat aceasta sa nu mai fie limitata la cele cinci simturi; ci dimpotriva, noi incepem sa vedem totul din jur in Lumina Reflectata fara a absorbi nimic in interiorul nostru, ci mai degraba externalizand.

Deci, termenii „daruire”, „iubire” si „mila”, toti vorbesc de fapt despre perceptia realitatii intr-un mod total nou, de o calitate noua, schimband dorintele persoanei cu cele ale prietenului sau. Daca persoana reuseste sa transfere prima ingrijorare pentru sine la grupul sau de prieteni, este ca si cum este scos din pantece, din aceasta lume, si merge dincolo de tarmul material in lumea externalitatii. In acest caz, eforturile noastre declanseaza raspunsul fortei superioare, care ne ajuta sa trecem prin acestea si sa ne nastem.

Acesta este primul pas prin care trebuie sa trecem; este foarte dificil. In mod similar, in lumea noastra, in ciuda tuturor eforturilor de a facilita procesul nasterii, de a-l face usor si sigur, el apare a fi un miracol similar cu cel al „iesirii din Egipt”. In acest stadiu de dezvoltare este ceva nou si extraordinar, si chiar mai mult cand este vorba despre nasterea spirituala.

Din Congresul de la Miami 23/06/2012, Lectia 1

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

In creatie exista doar Lumina si vasul pentru ea. Acest vas pentru Lumina nu este dorinta de a primi pe care a creat-o Creatorul, ci nazuinta pentru cel de sus care apare din insasi fiinta creata.

Creatorul trezeste fiinta umana prin scanteia de Lumina astfel incat fiinta creata sa fie capabila sa isi dezvolte aceasta nazuinta in interior. Fiinta creata trebuie sa isi foloseasca aceasta scanteie in mod corect, tinand cont de mediu, adica de forta exterioara, deoarece in interiorul sau are doar dorinta initiala si scanteia.

Dorinta este pe seama Creatorului si nu poate deveni un vas pentru Lumina; este doar o dorinta generala de a primi. Scanteia isi directioneaza aceasta dorinta catre o forta exterioara, catre un factor exterior. Daca prin acest factor exterior fiinta umana isi dezvolta si un factor aditional, aceasta dorinta creata de fiinta umana devine un vas pentru Lumina.

Aceasta dorinta aditionala poate fi doar daruirea, pentru ca dorinta de a primi exista in natura fiintei create, ceva diferit fata de aceasta dorinta poate fi doar dorinta de a darui.

Pare ca Lumina Hochma este Lumina mintii care umple toate dorintele cu intelegere. Dar nu este asa. Lumina Hochma este Lumina vietii. Este Lumina care a creat dorinta de a primi opusul sau. Astfel ca umple aceasta dorinta si ii da vitalitate.

Vasul pentru Lumina Hochma este masura Hassadim, masura daruirii pe care fiinta umana o poate dezvolta in sine. Prin urmare se spune: „El da intelepciunea (Hochma) celor intelepti,” adica Lumina Hochma intra in vasul special pentru Hochma, dorinta de a primi care nazuieste sa daruiasca, adica doreste sa se asemene Daruitorului. Apoi Lumina Hochma se imbraca intr-un asemenea vas.

Cu cat fiinta umana face eforturi pentru a atinge deficienta Luminii vietii (viata simbolizeaza daruirea), cu atat mai mult Lumina vietii, Lumina Hochma, se imbraca in ea si se reveleaza in ea. Lumina nu vine de la distanta, este revelata in fiinta creata deoarece a fost intotdeauna acolo si acum este doar revelata.

Deci noi trebuie doar sa incercam sa nu fim nesabuiti si sa nu speram sa primi Lumina pentru a primi, ci sa intelegem ca scanteia pe care am primit-o ne-a fost data doar pentru ca sa dezvoltam in noi atributul daruirii cu ajutorul unei forte externe, adica cu ajutorul mediului. Aceasta forta externa ne va converti nazuinta de daruire, care simbolizeaza „viata” si „Lumina vietii.”

Din partea a 1 a Lectiei Zilnice de Cabala 28/06/2012, Shamati #145

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 208, „Munca”: Toate eforturile pe care le face o persoana sunt doar pregatirea pentru atingerea devotamentului. Deci, persoana creste in functie de devotament, deoarece nici un grad nu poate fi atins fara acesta si acesta este singurul instrument care califica pe cineva sa fie recompensat cu toate gradele.

Pentru a urca o noua treapta pe scara, persoana trebuie sa faca efort. Persoana atinge un nou nivel doar dupa ce face efort, insa cum are loc acest lucru?

In prezent, persoana are un anumit numar de calitati, insa pasul urmator implica un nivel mai inalt al calitatilor. Cum le putem dobandi? Ar trebui sa ne rugam ca Lumina care Reformeaza sa ne influenteze, sa ne corecteze, si astfel sa ne ridicam.

Toate eforturile noastre au ca scop trezirea Luminii. Cum facem asta? Noi obtinem Lumina doar prin incercarea noastra de a simula pasul urmator, altfel suntem total incapabili sa facem acest lucru pentru ca ne este ascuns. Cum putem deveni oarecum similari? Pentru ca acest lucru sa aiba loc, noi trebuie sa urmam anumite instructiuni definite de Cabalisti.

Pasul nostru urmator este de fapt un efort mai mare de a darui pentru ca este opus fazei curente. Inseamna ca trebuie sa investim in determinarea in unitatea cu prietenii, sa ne anulam pe noi in relatie cu grupul, si sa simtim cu toata fiinta noastra ca nu exista nimeni in afara de El in toate problemele noastre, provocarile, impedimentele si obstacolele. Totul imi este trimis de Creator, inclusiv interferenta care ascunde unitatea Sa si isi ascunde puterea nelimitata asupra universului. Noi trebuie sa conectam tot ce se intampla cu El; eforturile noastre ar trebui sa fie directionate pentru a vedea grupul ca pe un mecanism prin care El se reveleaza pe Sine noua.

Determinarea noastra trebuie sa ajunga la un punct in care trebuie sa simtim ca eforturile noastre nu pot creste mai mult; acela este momentul in care noi ne predam unei stari mai inalte pentru ca aceasta sa ne guverneze. Noi inca nu avem senzatia corecta, sau inca nu intelegem urmatorul pas spiritual; tot ceea ce facem este pur si simplu sa ne incredintam acestui pas urmator directionandu-ne toate eforturile doar pentru atingerea sa.

Datorita acestui nivel de auto-sacrificiu si completului devotament, persoana primeste un suflet de la nivelul superior. Eforturile noastre trebuie sa fie directionate la realizarea faptului ca nu exista nimeni in afara de El si a unitatii prin daruire si unitatea din grup. Sa Lasam superiorul sa ne guverneze simturile si intelectul fara a ne simti depreciati.

Aceasta stare vine treptat, pas cu pas, pana la gradul in care noi obtinem Lumina care Reformeaza ajungand la o similaritate mai mare cu nivelul superior. In mod similar fatul se intoarce catre mama pentru a-l hrani. Pas cu pas, ea sporeste dorintele lui (in aceasta lume ia forma adaosului de carne), insa „treaba” lui este sa refaca noile dorinte increzandu-se in totalitate in mama.

In mod repetat, el se uneste cu superiorul si admite ca nu exista nimeni in afara de El, de Acela care este bun si face bine in ciuda tuturor problemelor, dificultatilor si obstacolelor pe care noua „carne” (dorintele) le starneste in el.

Fatul „ataseaza” toate partile sale dar si lumea din jurul sau cand se afla in pantecele mamei sale cu forta superioara si ajunge eventual la nivelul devotamentului si auto-anihilarii, numit „noua luni de conceptie” dupa care se naste in aceasta lume. Procesul nasterii  este teribil; este acompaniat de imense dureri ale nasterii („contractiile nasterii”- tzirim) in conditii constrangatoare (Tzar) care cauzeaza numeroase afectiuni (tzarot). Prin presiuni enorme care izvorasc atat din forta superioara cat si din fat in sine, acesta se naste in lumea Luminii. In procesul nasterii, copilul trebuie sa „plece capul”. Apoi cand procesul nasterii ia sfarsit, el isi ridica din nou capul.

Toate acestea sunt rezultatele eforturilor noastre. Noi trebuie sa realizam ca nu vom ajunge niciodata singuri la urmatorul pas, sarcina noastra este de a provoca Lumina care Reformeaza astfel incat aceasta sa produca schimbari esentiale in noi, si astfel sa ne pregateasca pentru urmatorul pas.

Deci, munca noastra este de a face efectiv actiuni care obtin Lumina care Reformeaza. Acum noi vorbim despre unitate. Investind eforturi in conexiunea dintre noi, noi ii ridicam importanta cu ajutorul Luminii. In acelasi timp, Lumina ne demonstreaza ca nu suntem inca, capabili sa ne unim. Forta care ne inspira sa legam conflictele de situatiile neplacute care ne impiedica sa ajungem la unitate, sa recunoastem ca nu exista nimeni in afara de El. Noi continuam sa ne gandim:”daca nu eu, atunci cine?”

In acest fel ne apropiem de punctul critic, care ne ingaduie sa „ne nastem din nou” la fiecare nivel.

Din Lectia Zilnica de Cabala 10/05/2012 din America, Shamati #208

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Un comentariu →

Intrebare: Este adevarat ca trebuie sa facem doar anumite actiuni- o intentie interna de a umple dorintele prietenilor si nu actiuni fizice?

Raspuns: Da, dar cum pot fi sigur ca am facut totul corect si ca nu ma deceptionez pe mine? Daca sprijin actiunile fizice din aceasta lume, pot fi sigur ca intentiile mele sunt corecte.

Altfel spus, va pot spune cat de mult va iubesc, dar cum puteti sti daca este adevarat sau nu? Si nu pentru ca v-as deceptiona, nu sunt sigur daca nu cumva ma deceptionez pe mine. Ce pot face ca sa fie adevarul?

De aceea ne aflam in grup, in lumea fizica. Daca actiunea si intentia merg mana in mana, asta inseamna ca actionam corect, onest si ca nu mintim.

Daca nu pot face nici un fel de actiuni si doar intentionez sa daruiesc prietenilor, inseamna ca intentia mea este falsa. Daca doar actionez fara intentia corecta si nu intentionez sa ajung la Creator prin prieteni, actiunea este falsa si atunci o facem doar in beneficiul nostru. Deci trebuie sa existe o stare in lumea noastra in care trebuie sa facem actiuni fizice care pot fi acompaniate de intentia spirituala a daruirii.

Atunci cand suntem intr-un grup, avem sansa sa ne verificam. Prin urmare, aceasta lume a fost creata la cel mai jos nivel la care putem face o falsa actiune: sa zambim unii altora, sa ne ajutam pe masura ce daruim, insa totul este spre beneficiul nostru. Daca incepem sa lucram la intentia noastra in grup si incepem sa atragem Lumina, pe masura ce vrem sa ajungem la daruire pentru Creator prin grup, incepem sa ne vedem adevaratele intentii. Trebuie sa existe aici o combinatie a celor doua lumi, aceasta lume si cea spirituala.

Ajungem deci la lumea Ein Sof (Infinitatii) atunci cand urcam cele 125 de grade, doar daca existam in aceasta lume intr-un corp fizic pe masura ce facem asta. Daca nu am reusit in timpul acestei vieti, ne reintoarcem in aceasta lume. In fond, noi trebuie sa existam in mod constant in cele doua lumi: in intentie- lumea spirituala si in actiuni fizice- in lumea materiala.

De aceea astazi situatia este atat de speciala. Am ajuns la o asemenea stare in lumea materiala care ne impinge sa ne dezvoltam intentia de a darui. Altfel, nu vom fi capabili sa supravietuim. Oamenii ii spun criza si noi o denumim o cale noua, o noua faza in dezvoltarea umana, in care trebuie sa descoperim lumea spirituala si sa ne conectam la cea materiala.

Doar o persoana care studiaza Cabala poate face asta. De aceea trebuie sa o dezvoltam cat de repede putem, pentru a invata lumea. Lumea nu va putea sa ajunga independent acolo deoarece se poate ajunge la conexiune cu lumea superioara doar daca ai „punctul din inima”, aspiratia de a te ridica la spiritualitate. Deci, trebuie sa ne gandim la intreaga lume si sa ne grabim dezvoltarea.

Din Congresul de la Miami 23/06/2012, Lectia 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→