Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Antisemitismul în editorialul Crimson”
Săptămâna trecută, editorialul The Harvard Crimson a declarat în titlul său că cotidianul universitar este „În sprijinul boicotului, retragerii, sancțiunilor și a Palestinei libere”. Adoptând pe deplin narațiunea Comitetului de Solidaritate a Palestinei de la Harvard College, lăudând „Joia Keffiyeh” și „Zidul Rezistenței” colorat cu mai multe panouri în favoarea libertății și suveranității palestiniene, ziarul a afirmat: „Noi… dorim să extindem sprijinul nostru sincer celor care au fost și continuă să fie supuși violenței în Palestina ocupată. … Acest comitet editorial susține cu mândrie misiunea și activismul PSC.” Ziarul recunoaște că „oamenii evrei – ca orice popor, inclusiv palestinieni – nu merită decât viață, pace și securitate”, dar când vine vorba de suveranitate, ziarul acordă acest drept numai palestinienilor.
În același timp, autorii editorialului „simt nevoia să afirme că sprijinul pentru eliberarea palestinienilor nu este antisemit. Ne opunem fără ambiguitate și condamnăm antisemitismul.” Este interesant faptul că obiecția față de însăși existența statului evreu, un nivel de dezaprobare și denunț cu care nici Rusia și nici Coreea de Nord de astăzi nu se confruntă, nu este considerată antisemitism, ci unul dintre „principiile fundamentale pe care trebuie să le susținem” ale consiliului.
Nu ar trebui să ne lăsăm păcăliți de vălul subțire de moralism al ziarului; este antisemit la bază. În același timp, nu ar trebui să-i învinovățim că au scris astfel de editoriale atunci când studenții evrei înșiși simt acest lucru față de Israel. Dar când vine vorba de evrei, singura distincție care contează cu adevărat pentru activiștii BDS, profesorii universitari antisemiți, naziști sau oricine, este distincția dintre evrei și neevrei. Restul, pentru ei, sunt detalii.
Editorialul Crimson nu este o surpriză. Face parte dintr-un val în creștere de antisemitism al cărui sfârșit va fi o altă catastrofă pentru poporul evreu. Editorialul, precum și răspunsul slab al comunității evreiești la acesta, indică faptul că noi evreii, nu funcționăm corect. Și dacă nu facem ceea ce trebuie, nu ar trebui să ne așteptăm la nimic pozitiv în viitorul nostru. Poziția editorialului va câștiga acțiune și evreii vor păstra tăcerea până când vor dispărea, fie fizic, fie spiritual, și probabil ambele.
Singurul nostru răspuns la astfel de publicații trebuie să fie unitatea sporită. Niciun protest sau dezbatere cu antisemiți nu va ajuta, ci doar o concentrare sporită asupra unității interne între evrei; acesta este singurul răspuns la antisemitism și singurul lucru care îl va diminua. Simpatia evreilor față de BDS nu este principala noastră problemă, ci ceea ce reflectă această simpatie: profunzimea diviziunii evreiești. Cu cât suntem mai divizați, cu atât creștem mai mult antisemitismul.
Astăzi, avem susținători BDS chiar și în guvernul israelian. Adică, în cadrul guvernului israelian există oameni care sunt împotriva statului Israel. Dacă sună absurd, este.
Pentru a combate antisemitismul, trebuie să înțelegem de ce există evrei. Înțeleg de ce evreii nu vor să simpatizeze cu propria lor moștenire. Evreii sunt paria. Totuși, dacă evreii ar ști ce înseamnă să fii evreu, ce îndatorire nobilă ni s-a dat și pe care lumea cere să o îndeplinim, poate că s-ar raporta la moștenirea lor cu mai mult respect.
Doar faptul că suntem considerați responsabili pentru atâtea nenorociri demonstrează ce putere avem în ochii lumii. Demonstrează că lumea crede că putem aduce un bine extraordinar lumii, iar ei sunt supărați pe noi că nu l-am adus. Prin urmare, tot ce trebuie să facem este să aflăm care este beneficiul pe care lumea îl cere să i-l aducem.
Beneficiul pe care îl putem și trebuie să îl oferim umanității este responsabilitatea reciprocă între toți. Suntem națiunea care a conceput această noțiune când ne-am stabilit prima dată națiunea. Am inventat astfel de cuvinte precum „Ceea ce urăști, nu-i face aproapelui tău” și „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Am devenit o națiune numai după ce ne-am unit „ca un singur om cu o singură inimă” și imediat după aceea ni s-a ordonat să fim „o lumină pentru națiuni” – să fim exemplul de unitate al lumii.
Cu toate acestea, ne-am pierdut unitatea și am căzut într-o ură abisală unii față de alții. Într-o astfel de stare, nu slujim scopului, nu suntem un model de responsabilitate reciprocă sau de unitate și din cauza asta condamnăm lumea la război perpetuu.
Toți, în afară de noi, simt asta și ne urăsc pentru asta. Suntem singurii care nu conștientizează chemarea și, prin urmare, nu înțelegem ce vrea toată lumea de la noi. În timp ce omenirea nu poate articula nemulțumirea împotriva noastră, faptul că ne acuză de beligeranţă demonstrează că ei cred că o putem elimina.
Într-adevăr, o putem face prin restabilirea unității noastre interne, deasupra tuturor diviziunilor noastre. Prin aceasta, vom deveni o „lumină pentru națiuni”. Dacă ne restabilim responsabilitatea reciprocă, vom deveni modelul pe care lumea îl cere să devenim și vom câștiga respectul și recunoștința lumii. Atunci, și numai atunci, nu vom vedea editoriale antisemite, deoarece oamenii vor înțelege de ce există evrei și de ce există un stat evreiesc.
Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Întrebare: Există așa ceva ca „idolatria științifică”. Se manifestă prin faptul că se bazează pe ştiinţă mai mult decât pe sine și pe Dumnezeu. Este închinarea la știință considerată idolatrie?
Întrebare:
Întrebare:
Comentariu:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare: