Întrebare: Când omul caută sursa stării sale și caută conexiunea cu Creatorul, are vreun rost să ne întrebăm de ce ne sunt trimise aceste stări?

Răspuns: Creatorul ne oferă întotdeauna stările necesare conform rădăcinii sufletului nostru. El dezvăluie Reşimot [înregistrări spirituale] prin care trebuie să trecem printr-o anumită etapă, astfel încât, din interiorul acelor stări, să-L putem atinge și să stabilim o conexiune cu El. Nu este treaba noastră să alegem acele stări.

Nu ar trebui să ne adâncim în ele, căutând ceva care în opinia noastră, ar aduce o conexiune mai puternică sau mai profundă cu Creatorul. Nu este nevoie de asta. Mai degrabă, în fiecare stare, ar trebui să înțelegem Creatorul ca fiind cauza acelei situații.

De îndată ce încep să caut contactul cu Cel superior în fiecare circumstanță, eu fac un efort. Da – nu, da – nu; sunt aruncat dintr-o stare în alta, iar acestea se schimbă continuu.

În stări de frică și anxietate, când omul începe să le raporteze la Creator, atunci chiar în acel punct, în acea simțire, percepe o conexiune cu divinul. Apoi, Creatorul Se ascunde din nou, iar omul experimentează din nou frica, asemenea unui copil speriat de un urs imaginar.

Creatorul Se dezvăluie și se ascunde alternativ, iar în consecință, omul găsește alternativ o conexiune cu Cel superior și apoi o pierde din nou. Ar trebui să căutăm întotdeauna să dezvăluim cauza; ar trebui să ne detașăm de viziunea superficială asupra realității și să ne angajăm în viziunea interioară.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu există nimic mai natural pentru om decât să caute cauza fiecărei stări pe care o experimentează. Există multe glume despre copii care le pun părinților întrebări precum: „De unde am venit? Cum am ajuns pe această lume?”

Adulții presupun în mod eronat că, copiii sunt interesați de procesul de concepție în sine. Desigur, nu este cazul. Un copil nu ar avea niciodată un astfel de gând în minte. Într-adevăr, aceasta este o întrebare foarte profundă și naturală pentru o ființă umană: „De unde am venit?” Este o întrebare despre rădăcină, despre Creator.

De ce încearcă omenirea să afle ce s-a întâmplat acum milioane de ani și ce cunoștințe dețineau civilizațiile antice? Căutăm sursa pentru că noi credem că odată ce o vom descoperi, vom afla de ce existăm. Omenirea vrea să găsească acel punct inițial de la care a început totul; crede că acesta deține răspunsul pentru care este scopul tuturor acestor lucruri și la ce se va ajunge în cele din urmă.

Și copiii pun această întrebare în căutarea rădăcinii lor. Nu există o întrebare mai naturală decât întrebarea despre sursa vieții. Prin urmare, știința Cabala este cea mai apropiată de natura interioară a unei ființe umane; este cea mai apropiată de esența noastră.

Dacă un om Îl vede pe Creator în fiecare stare, pe Cel care a aranjat acea stare pentru el, și conectează instantaneu această situație cu El, urmărind legătura cauză-efect, atunci omul corectează complet acea stare și obține beneficii spirituale maxime din ea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 157

Dacă dezamăgirea finală vine doar la sfârșitul căii, de ce ar trebui să ne amintim constant despre „Nu există nimeni în afară de El”?

Dacă omul disperă în cele din urmă și apoi se întoarce către Creator doar la sfârșitul căii, de ce spunem constant: „Nu există nimeni în afară de El”? De ce trebuie să ne întoarcem către El tot timpul? Se pare că omul ar putea sta, aștepta, uita de El și lucra pentru sine ca și cum El nu ar exista, până când în cele din urmă devine dezamăgit de toate, iar ulterior un „punct” din minte și inimă se va trezi și ne va aminti să ne întoarcem către El.

Problema este că, dacă nu ne raportăm neîncetat la „Nu există nimeni în afară de El”, atunci tot efortul pe care îl depunem aparent pe cont propriu este îndreptat către un alt scop. Ratăm ținta și nu avansăm în direcția corectă.

Ce este dezamăgirea față de propria noastră putere? Este o dezamăgire menită să stabilească faptul că „Nu există nimeni în afară de El”. Acesta este adevăratul punct al dezamăgirii.

Ce înseamnă să atingi corectarea finală? Ne aflăm într-o anumită stare chiar acum. Ce înseamnă să atingi corectarea finală în această stare? Înseamnă să o atingem cu tot ce avem în prezent. Nu știm ce altceva vom avea mai târziu sau dacă va exista ceva mai mult decât ceea ce avem acum. Poate că ceea ce am atins până acum este deja corectarea finală și nu există alte grade? Cum putem ști unde ne aflăm pe scară? Nu știm nimic.

Dacă putem acum conecta complet și absolut calitățile noastre din noi înșine, starea în care ne aflăm și mediul nostru (atât condițiile noastre interioare, cât și cele din jur), împreună cu Creatorul, și dacă putem lega toți acești factori într-un întreg unificat, fără nicio diferență între ei, aceasta constituie corectarea noastră finală.

Ce se va întâmpla la următorul grad și dacă acesta există măcar, cine știe? Poate că totul este pe cale să fie revelat în momentul următor? Nu ar trebui să ne gândim la ce va fi. Trebuie să acționăm acum.

Dacă în acest moment devenim dezamăgiți de propria noastră putere și ne întoarcem către Creator, aceasta este cea mai bună acțiune posibilă. De ce?

Pentru că, dacă încercăm cu adevărat să conectăm aceste trei variabile, ajungem la conștientizarea faptului că nu putem. Acesta este un semn că ne-am îndreptat cu adevărat spre unirea acestor trei factori. Este ca omul care țintește cu o pușcă, unde își aliniază ochiul, țeava și ținta într-o linie dreaptă. Dacă strigăm către Creator că suntem incapabili, acesta este un semn că L-am găsit într-adevăr. Dacă nu ne îndreptăm cu precizie apelul către Creator, tot credem că putem reuși prin propriile noastre puteri.

Dacă ne întoarcem cu adevărat către Creator și Creatorul realizează această unificare pentru noi la nivelul nostru, este ca și cum am fi în corectarea finală. Dobândim o lumină interioară, o poziție spirituală, poate o parte din corectarea finală. Dar cum am ști că este doar o parte? Nu am ști. Nu știm totul, și prin urmare, nu cunoaștem valoarea acelei părți în cadrul imaginii de ansamblu. Cabaliștii spun că există încă 620 de astfel de stări până când omul ajunge la corectarea finală.

Omul devine dezamăgit de încercarea de a uni Israelul, Tora și Creatorul ca Unul. Numai din această muncă disperăm. Aceasta este munca și este ceea ce înseamnă „Nu este nimeni în afară de El”. Disperăm de incapacitatea noastră de a realiza această unificare. Nu există nimic altceva de făcut decât asta.

Mai mult, dacă disperăm că nu putem realiza această unificare și ne întoarcem către Creator, este un semn că suntem într-adevăr aproape de unitate, poate deja în interiorul ei, pentru că ne întoarcem către Creator chiar din starea în care am atins-o și vrem să le conectăm pe cele două: „Nu este nimeni în afară de El”. Ce altceva există în afară de asta? Este strâns conectat.

Acesta este semnul că ne-am îndreptat cu adevărat către Creator și nu către ceva ce ne-am imaginat a fi Creatorul. Este testul că ne-am îndreptat calea și viziunea tocmai către El.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă pricina stărilor noastre este constantă, ce se schimbă? Sunt stările în sine?

Răspuns: Da, stările se schimbă, forma în care sunt îmbrăcate se schimbă, dar cauza rămâne aceeași. Cauza este lipsa revelației divinului în tine, în materia ta, în dorința ta.

Să o spunem așa: omul este o „cutie neagră” împărțită în mii de celule. În fiecare celulă, gradul de revelație al Creatorului este diferit.

De exemplu, Creatorul vrea să-l revelezi într-un anumit loc chiar acum. Așadar, Creatorul îți aranjează o stare specifică în care Îl revelezi. Prin aceasta, realizezi corectarea acelei stări și primești următoarea. Aceasta continuă până când Îl revelezi pe Creator în fiecare celulă, până când ai corectat toate stările.

Din toate stările trimise către tine, dezvălui cumva prezența divină. În același timp, aceste stări îți intensifică dorința de spiritualitate și oferă o înțelegere mai profundă a realității și a experienței. Treci de la ascunderea dublă la cea simplă.

Din Lectia zilnica de Cabala 23/06/26, Rab

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se întâmplă trecerea de la dubla ascundere la ascunderea  simplă?

Răspuns: Trecerea de la dubla ascundere la ascunderea simplă are loc aici, în această lume, lent și treptat. Omul fluctuează între o stare și alta, și prin urmare trece treptat la o stare de ascundere simplă.

Ce este ascunderea simplă? Atunci când, pe fundalul oricărui eveniment care mi se întâmplă, simt că acesta este trimis de Sus, Creatorul se află în spatele tuturor acestor lucruri. Treptat, acest sentiment începe să însoțească constant omul și trăiește cu el chiar înainte de Machsom (bariera spirituală). Acest lucru se întâmplă mult mai devreme, se acumulează și se manifestă în simțirile noastre.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce rol joacă grupul atunci când trecem prin diferite stări?

Răspuns: Avem nevoie de grup din mai multe motive. De fapt, există un singur motiv, dar din moment ce Creatorul ne este încă ascuns, acest motiv este împărțit în mai multe sub-motive în raport cu mine. La început, simt că grupul îmi amintește de importanța muncii spirituale. Influența sa mă ajută să revin pe drumul cel bun cu munca mea. Fără un grup, pierd direcția corectă.

Toate acestea sunt doar la începutul căii. Pe măsură ce progresez, încep să văd grupul ca o parte a sufletului meu. Construcția spirituală este concepută în așa fel încât să existe o parte din sufletul meu în fiecare om, și în cele din urmă trebuie să mă unesc cu fiecare dintre ei. Nu știu încă cum, dar va trebui să o fac cumva.

Suntem învățați că toate acestea sunt aranjate ca o piramidă. Trebuie să mă unesc cu toată lumea, dar nu în aceeași măsură. Mă conectez cu unele suflete la nivel mineral (Domem), cu altele la nivel vegetal (Ţmeach) și cu altele la nivel animalic (Chai). Cu alte cuvinte, mă unesc cu toate părțile sufletului comun al lui Adam HaRişon, dar fiecare la un nivel diferit de unitate.

În cele din urmă, am nevoie de prieteni în jurul meu cu care să pot lucra ca un singur Kli (vas). Ei și cu mine vom funcționa ca organe ale unui singur corp, un singur Kli. Așa trebuie să lucrăm. Într-adevăr, vedem că cele mai avansate și eficiente modele din lumea noastră se bazează pe această metodă.

Omul singur pur și simplu nu poate avansa. Tot ce poate face este să realizeze cumva, de-a lungul mileniilor, că nu poate pătrunde singur în spiritualitate. Oricine fuge de societate este complet fără speranță.

Din Lectia zilnica de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce anume ni se revelează mai presus de rațiune?

Răspuns: Nu știu ce mi se va revela mai presus de rațiune. Deocamdată, pur și simplu continui pe cale.

Mi se spune că după ce voi fi complet epuizat și voi dispera din pricina propriilor mele puteri și după ce mă voi gândi: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine?”, atunci voi merita dreptul de a mă adresa Lui cu un strigăt de ajutor. Nu-mi va mai rămâne nimic altceva de făcut.

Creatorul nu-mi mai lasă nicio speranță că pot încă încerca ceva pe cont propriu și astfel să ating scopul dorit. Un singur lucru rămâne în mine: o mare dorință de a atinge acel lucru fără absolut niciun mijloc de a face acest lucru, și atunci strig.

Strig pentru că nu văd nicio posibilitate de a merge mai departe. Nu mi se lasă nicio oportunitate; nu mi se oferă nicio șansă.

Acesta nu este un strigăt obișnuit născut din disperarea din viață. În termeni cabbalişti, este momentul în care omul își dă seama că niciun efort din cadrul dorinței egoiste de a primi nu-l poate aduce la scop. Toate calculele personale, punctele forte, cunoștințele și strategiile au fost epuizate.

Numai atunci poate apărea o rugăciune autentică, nu o cerere de împlinire, ci o cerere de ajutor de la o Forță care se află deasupra propriei naturi.

Paradoxul este că această stare nu este considerată o coborâre, ci mai degrabă o pregătire pentru ascensiune. Atât timp cât omul încă mai crede că poate atinge spiritualitatea prin propriile puteri, el nu a atins încă o adevărată nevoie de Creator. Când orice alt sprijin dispare, deficiența devine completă, iar din acea deficiență completă se naște adevăratul strigăt.

Din Lecția zilnică de Cabala 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Toate gândurile și intenţiile noastre provin din corp. Care este cea mai bună modalitate de a avea grijă de corpul fizic? Știu din propria experiență că, dacă am dormit suficient, sunt pregătit să mă angajez în lucruri legate de munca spirituală.

Răspuns: Desigur, cu cât corpul unui om este mai sănătos, cu atât el este mai bine pregătit pentru munca interioară. Acest lucru este bine cunoscut. Suntem obligați să-i oferim corpului ceea ce are nevoie. Romanii din vechime spuneau: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”. Prin „minte” se refereau la sufletul animalic, dar cu toate acestea, principiul rămâne. Prin urmare, este necesar să dormim, să mâncăm, să ne spălăm corpul și să avem grijă de el.

Când locuiam în Rehovot, era un tânăr care locuia în apropiere și care creștea un cal foarte scump. Felul în care îl îngrijea și îl prețuia era incredibil! Era toată viața lui. Această imagine mi-a rămas viu în memorie. Așa ar trebui să avem grijă de corp. Desigur, întreaga noastră viață nu ar trebui să fie concentrată pe el, ci trebuie să-i oferim ceea ce are nevoie.

Așa ar trebui să acționăm. Să lăsăm corpul să lucreze pentru noi, pentru ființa umană din noi! În acest scop, sunt gata să am grijă de el.

Rabaş avea mare grijă de corpul său. I-am cumpărat toate alimentele necesare – legume, fructe și ciocolată. Își făcea analize de sânge în mod regulat și acorda o atenție deosebită menținerii sănătății sale.

Obișnuiam să mergem împreună la mare. Până când nu înota 600 de mișcări, nu ieșea din apă. Și dacă nu mergeam la mare, atunci urma mersul pe jos, câte o oră și jumătate. Trebuia să cânt ceva rapid și mergeam în acel ritm timp de o oră și jumătate. În mijlocul plimbării ne opream timp de zece minute, timp în care aveam voie să pun o întrebare, apoi continuam. Pe atunci avea deja 80 de ani.

De asemenea, participam la sesiuni de înot sau gimnastică cu un abonament. Soția mea își amintește că obișnuiam să petrecem trei-patru ore pe zi făcând sport și exerciții fizice. Unii oameni pot sta jos toată ziua, dar Rabaş nu putea; corpul lui necesita activitate fizică. I-am cumpărat o bicicletă și în fiecare seară se antrena pe ea făcând 400 de rotații. Nu era deloc ușor!

Odată, eu treceam printr-o coborâre spirituală teribilă. Pe atunci, un instructor de yoga venea la noi și ne preda nu filozofie, ci exerciții care ajutau la dezvoltarea flexibilității corpului. Eram într-o asemenea stare încât am spus: „Nu sunt capabil să fac asta”.

„Bine, atunci nu o face”, a răspuns Rabaş. „Voi continua singur”.

A continuat să practice cu profesorul de yoga acasă, și în câteva zile, m-am întors.

Rabaş făcea totul conform unui program. El stabilea timp pentru mâncare, timp pentru băut și așa mai departe. Nu bea niciodată în timp ce mânca și nu mânca niciodată în timp ce bea. Atitudinea lui față de corp era întotdeauna foarte precisă și disciplinată. Au fost și lucruri pe care le găseam foarte greu de suportat.

De exemplu, nu permitea să pornească aparatul de aer condiționat.

„Aceasta este căldură naturală; nu se poate face nimic în privința ei”, spunea el. Și am îndurat-o. „Dacă vrei, pornește un ventilator. E ca vântul; e acceptabil.”

Tensiunea mea arterială creștea îngrozitor. Simțeam că eram pe punctul de a exploda. Temperatura din jurul nostru era de 40°C (104°F). Rabaş încerca să se comporte în raport cu natura în cel mai simplu mod posibil.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dialogul pe care îl port cu mine însumi, încercând să înțeleg de ce sufăr, are loc în Kelim ale mele obișnuite. Pot investiga cu adevărat sursa suferinței din interiorul lor?

Răspuns: Dialogul tău cu tine însuți are loc într-adevăr în Kelim (vase) obișnuite. Totuși, deoarece lucrezi conform sistemului descris de oamenii care s-au corectat deja și au atins starea de Gmar Tikun (corectarea finală), primești de la ei o forță numită Or Makif (lumină înconjurătoare).

În mod natural, fără ajutor de Sus, ai continua să te învârți în jurul acelorași întrebări cu propriul tău intelect și dorințe și nu te-ai ridica niciodată deasupra lor. Toate investigațiile tale ar rămâne pe același plan, așa cum se întâmplă cu filosofii.

Care este diferența dintre noi și ei? Ei folosesc intelectul, dar nu atrag lumina înconjurătoare asupra lor.

Dacă studiezi cărțile corecte, sursele autentice, cu intenția de a atrage lumina înconjurătoare, atunci începi să utilizezi o forță, o înălțime, care există deasupra naturii tale. Aceasta este diferența.

Dacă, în investigațiile tale, te bazezi exclusiv pe propriul intelect, așa cum fac filosofii, atunci rămâi pe același plan. Într-un astfel de caz, nu există nicio corectare prin lumina înconjurătoare. Pur și simplu devii mai inteligent în cadrul acestei lumi. Dar acest lucru nu îți oferă capacitatea de a te elibera de suferință sau de a atinge sursa acesteia.

Tot ce deții sunt concluzii la care ai ajuns prin raționament. Aceasta se numește filozofie; nu atragem Forța superioară pentru a fi corectați de ea. Atragerea Forței superioare nu pentru a rămâne cu suferința sau pentru a o umple, ci pentru a atinge sursa acesteia este munca unei ființe umane.

Comentariu: Dar omul trebuie să știe ce să ceară.

Răspunsul meu: Există multe subtilități aici. Când lumina înconjurătoare începe să ne influențeze, cererea noastră se schimbă. Încetăm să cerem împlinire și începem să cerem corectare. Începem să dorim să devenim similari cu lumina însăși, inițial fără să înțelegem ce ni se întâmplă și mai târziu cu conștientizare.

Prima fază (Bhina ​​Alef) dintre cele patru faze ale luminii directe dorește să primească și să se bucure de lumină. Totuși, după un timp începe brusc să dorească să dăruiască, așa cum dăruiește lumina. Acesta este rezultatul influenței luminii superioare asupra noastră.

Fără această calitate minunată, nu am putea niciodată să obținem nimic.

Diferența dintre înțelepciunea Cabala și filozofie (precum și toate celelalte metode) este că înțelepciunea  Cabala utilizează lumina înconjurătoare. Din starea mea corectată, atrag această Forță, această lumină, în starea mea prezentă, pentru că vreau să fiu corectat, pentru că vreau să fiu acolo.

Din  Lectia zilnica de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În timpul studiilor noastre, trebuie să includem și situația actuală din jurul nostru în rugăciunea noastră. Ne dorim echivalența de formă cu Creatorul și ca Forța superioară să vină să ne corecteze și să facă transformarea necesară în noi.

Am nevoie de această transformare nu pentru mine și nici măcar pentru a oferi mulțumire Creatorului din partea mea, ceea ce este de asemenea egoist, într-un mod ușor diferit, dar totuși este egoist.

Îmi doresc ca toate creațiile să ajungă la un astfel de nivel de conștiință în care să înțeleagă scopul și să se apropie de El. De ce ar trebui să fie dorința așa? Acesta este rezultatul grijii pentru întreaga lume, pentru întreaga realitate.

Omul care include nu doar grupul, ci întreaga umanitate, găsește în sine și activează forțe suplimentare ale sufletului său pentru această cerere. La urma urmei, fiecare dintre noi conține toate forțele care există în lume; prin urmare, cu cât ne extindem mai mult cererea, cu atât ne activăm mai puternic sufletul către Creator.

Trebuie să ne gândim de ce este necesar să facem acest lucru. Asta pentru că am primit privilegiul de a avansa, de a-I cere Creatorului să ne ajute să îndeplinim ceea ce ne-a fost încredințat: să fim o lumină pentru națiunile lumii și să aducem ideea scopului creației și a modului de a-l atinge, poporului nostru și întregii lumi. Omul trebuie să simtă că vina pentru că lumea încă nu este corectată îi aparține. Prin urmare, trebuie să ceară corectare.

În timpul Războiului din Liban, la începutul anilor ’80, eu și Rabaş am ieșit la o plimbare în parc, așa cum făceam de obicei. El asculta radioul la fiecare cinci minute. Pe atunci, oamenii din Bnei-Brak nu ascultau radioul. Am fost surprins. La urma urmei, nimeni nu este interesat de asta! La care el a răspuns: „Nu sunt interesați pentru că nu simt că propriii lor copii sunt acolo acum.” Rabaş a simțit asta! Prin urmare, trebuie să înțelegem, chiar dacă doar intelectual deocamdată, așa cum scrie Baal HaSulam la sfârșitul articolului  Introducere la Cartea Zohar, că dacă se întâmplă ceva rău cu noi, cu oamenii noștri, se întâmplă pentru că cei care au primit informațiile de Sus despre cum să corecteze lumea și cum să atragă întreaga umanitate către Creator, încă nu își dau seama de acest lucru; nu își fac munca în deplinătatea ei.

Astfel, avem pentru ce să ne rugăm și un motiv să cerem putere pe lângă ceea ce cerem și ne rugăm de obicei. Trebuie să simțim că suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă.

Prin urmare, atunci când încercăm să formulăm cererea noastră de la mine însumi prin grup către Creator, trebuie să includem și aceste lucruri în ea. Ele vin acum direct la noi și nu este întâmplător că vedem și simțim viața exact în acest fel. Suntem obligați să reacționăm la aceasta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→