Pentru cine ar trebui să cerem lumina?
Întrebare: Pentru cine cer lumina care reformează și readuce la sursă? Pentru prietenii mei, care se presupune că sunt deja corectați, sau pentru mine însumi?
Răspuns: Omul cere dintr-o nevoie interioară profundă, dintr-o dorință. Dorința trebuie să fie îndreptată către societate. La urma urmei, dacă vorbim despre atingerea spiritualității, atunci în spiritualitate nu există calcule personale în raport cu nimeni.
În spiritualitate nu există un „eu” individual. Eu sunt ansamblul sufletelor în care sunt inclus. Prin urmare, omul nu poate rămâne acolo singur, separat de ceilalți.
Așadar, pentru ce fel de viață cere omul putere? Forța vitală este destinată corpului comun, acelui unic suflet. De aceea, omul trebuie să ceară putere pentru a dărui acestui corp. Întreaga viață a omului este determinată de măsura în care acesta contribuie la sistemul comun.
Prin urmare, chiar dacă rugăciunea pornește din dorința de a primi putere, este o rugăciune prin care se cere puterea de a dărui corpului comun al sufletului. Astfel, fie că omul cere pentru toți, fie că cere pentru sine, este vorba despre una și aceeași rugăciune.
Când vorbim despre o „rugăciune a unuia” și o „rugăciune a celor mulţi”, ne referim la o rugăciune încă necorectată. Nu există altă rugăciune în afară de „rugăciunea celor mulţi”, o rugăciune pentru societate.
Totuși, atât timp cât omul nu se află încă într-o stare de corectare deplină, el cere parțial pentru sine și parțial pentru societate. În acest proces, omul este corectat prin ajustarea direcției sale, astfel încât să simtă unde este mai bine și unde este mai rău; în acest fel, el este condus către rugăciunea corectă.
Din Lecţia zilnică de Cabala 24/05/10, Zohar
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question