Primim de Sus un punct în inimă, o anumită aspirație către spiritualitate. Încă nu știu ce este spiritualitatea, dar îmi doresc ceva. Prin urmare, încep treptat să clarific acest lucru, să studiez, să particip la munca grupului și să ascult profesorul. Apoi, îmi devine tot mai clar că spiritualitatea este Forța Superioară.

Încep să înțeleg că toată puterea și toate dorințele mele provin de acolo și încep să simt dependența mea față de ea. În același timp însă, simt că atunci când mă gândesc la Creator în loc să mă gândesc la mine însumi, îmi pierd puterea, deoarece dorința mea de a primi nu susține acest lucru.

Sau dimpotrivă, simt că întreaga mea ființă, întreaga mea dorință de a primi, a devenit sclavă în mâinile Forței Superioare. Trec prin diverse stări și încep să văd sub diferite forme, cum sunt conectat la Forța Superioară: uneori mi-o doresc, alteori nu. Simt că poate ar fi mai bine dacă ea nu ar exista; mă simt dependent de ea și incapabil să mă controlez din cauza ei. Vreau să o domin, mă tem de ea și simt că mă separă de dorința mea de a primi – de ego-ul meu.

Încep deja să-mi urăsc dorința de a primi și să mă gândesc cum să-I fac pe plac Creatorului, pentru că mi se spune că așa trebuie să fie: dacă El este mulțumit, voi fi și eu mulțumit, iar dacă nu mă gândesc la El, lucrurile vor merge rău. Încep să experimentez tot felul de relații între noi.

Mi se spune că este necesar un grup, deoarece fără el nu pot determina cu exactitate atitudinea mea față de Creator. Mi se spune că atitudinea mea față de El trebuie să fie exprimată la fel ca față de un străin. Dacă iubesc pe cineva – chiar și pe cel mai mare dușman al meu – fără niciun motiv material, nu pentru că am găsit în el calități care îmi satisfac ego-ul, ci pentru că privesc o astfel de atitudine față de celălalt ca fiind elevată și măreață, atunci aceasta se numește „calitatea Creatorului”.

Nu găsesc nicio plăcere și niciun beneficiu în acest lucru. Ar putea fi vorba despre orice străin față de care nu simt nicio înclinație sau atitudine anume. Totuși, mi se spune că aceasta este singura modalitate de a verifica dacă am cu adevărat o atitudine față de Creator, deoarece aceasta este calitatea Sa, așa Se raportează El la noi. Înseamnă oare acest lucru că El ne iubește? Când interacționez astfel cu un străin, nu simt că gestul vine din inimă, așadar nu poate fi numit iubire. Prin urmare, rămân nedumerit și nu știu ce să fac. Nu sunt pregătit pentru acea măsură a iubirii despre care mi se vorbește.

Cu alte cuvinte, omul își clarifică treptat întreaga conexiune, atitudine, dependență sau, dimpotrivă, independență față de Creator. Aceasta este munca noastră. În majoritatea stărilor și treptelor prin care trece, omul nu simte că se construiește în relație cu Creatorul. I se pare că totul se petrece în raport cu prietenii, cu grupul și cu diverse concepte care explică ce este spiritualitatea. În esență însă, el se formează în relație cu Creatorul, care Se află ascuns în spatele tuturor acestor lucruri.

Omul clarifică toate acestea. Spunem că el se află într-o stare specială de Roș HaŞana, un moment important care îi determină întreaga cale ulterioară. În acel moment, el Îl încoronează pe Creator drept Suveran peste tot ceea ce se întâmplă și decide cu fermitate că depinde de El.

Dorința de a primi – ajungând la această concluzie prin stările pe care le-a parcurs anterior, și anume că Creatorul este Regele întregului pământ (ceea ce înseamnă că El guvernează toate dorințele) – Îl plasează pe Creator în fruntea drumului pe care intenționează să-l urmeze. Astfel, omul a intrat deja în starea de Roș HaŞana („capul anului”).

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/09/26, Rabaș – Art.884-Rugăciunea de Roș HaŞana

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →