O viață nouă nr. 1130 – Psihologia și Cabala

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Psihologia investighează persoana, în timp ce încă este la nivelul acestei lumi, în timp ce înțelepciunea Cabala investighează sufletul. Psihologia este limitată, deoarece se distanțează de viața fizică, practică, unde înțelepciunea Cabala învață omul cum să își controleze impulsurile, să își extindă percepția asupra realității, să obțină relații bune și să atingă o putere pozitivă care există în afara sa. Psihologia lucrează în limitările înclinației rele sau a ego-ului uman. Pentru a sparge percepțiile noastre egoiste și să revelam forța superioară în realitate, noi trebuie să ne îndreptăm spre beneficiul celorlalți.

De pe KabTV „O viață nouă #1130 – Psihologia și Cabala”, 6/27/19

Video: Play Now | Download

Audio: Play Now | Download

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există oameni care obișnuiesc să se roage și sunt aceia care nu s-au rugat niciodată și nu sunt obișnuiți să gândească despre ei ca depinzând de o Forță mai înaltă, de credință. Dar, pentru cel care studiază Înțelepciunea Cabala, toate aceste diferențe devin nesemnificative. Acesta nu se mai raportează la rugăciune ca la o activitate obișnuită, familiară lui din copilărie. Studiul duce omul prin tot felul de stări care îl curăță de confuziile anterioare. Acum el înțelege că nu are nicio conexiune cu Creatorul și toate cerințele lui au fost artificiale.

Îi ia mult timp până când începe să simtă că nimic nu-l ajută pe om să avanseze, să înțeleagă, să simtă și să se conecteze cu Sistemul Creației. Nu contează cât efort investește în colegii de studiu (prieteni) și în studiu, fiindcă nimic nu ajută. Omul înțelege din ce în ce mai clar că toată neajutorarea lui și toate încercările îl duc la o singură concluzie: „Numai dacă mă ajută Creatorul voi fi capabil să fac ceva și să ies din această stare”.

Numai Creatorul mă poate ajuta, nimeni altcineva, nici chiar eu, însumi. Cu ajutorul tuturor mijloacelor am reușit să trec prin diferite stări, urcări și coborâri, să experimentez tot felul de simțiri pentru a înțelege în cele din urmă că nimic nu mă va ajuta în afară de Creator. Aici ajung cu adevărat la nevoia de rugăciune. Dacă nu mă ajută Creatorul, atunci nimic nu o va face. Deci, ce trebuie să facă omul pentru a obține ajutorul Creatorului? Cum mă pot convinge că ajutorul de Sus va veni numai dacă voi ajunge la cererea corectă la care Creatorul să răspundă? Asta este ceea ce ne învață Cabala: cum și ce să cer și cum să mă pregătesc astfel ca cererea să aducă ajutorul Creatorului. (Minutul 0:20)

Rugăciunea este munca în inimă. Inimă decide toate dorințele și creierul doar ajută la realizarea lor, la ordonarea lor. Munca în inimă înseamnă aranjarea dorințelor în așa fel încât ele să fie gata să se schimbe.

Aceasta este muncă deasupra rațiunii. Dacă te rogi pentru ceea ce știi, atunci este o rugăciune egoistă a unui om al acestei lumi și, de aceea, nu cauzează nicio schimbare semnificativă în tine. Orice animal se roagă, fiindcă rugăciunea este simțirea unei lipse în toți atomii, în toate moleculele și în tot corpul. Creatorul este cel care a creat inițial această lipsă; El, însuși este complet și, de aceea, a creat o creatură care simte o lipsă.

Adevărata rugăciune nu vine din lipsurile (nevoile) create în noi de Creator, adică, din lipsa de bani, de sănătate și din alte probleme pe care Creatorul le-a trezit în fiecare din noi. Vedem că toată lumea suferă din cauza unui anume fel de lipsă, fiindcă materia Creației este dorința de primire căreia îi lipsește împlinirea.

Dar, creând o astfel de creatură, Creatorul a vrut ca omul să ceară să fie ridicat, astfel ca el să nu rămână în interiorul dorinței, cerând umplerea ei, ci să se ridice la un grad mai înalt, peste aceste lipsuri. (Minutul 11:10)

Din Lecția zilnică de Cabala din 8/07/19 – Rugăciunea

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există un cult de personalitate în Cabala? Crezi în infailibilitatea anumitor autori sau totul ar trebui să fie tratat cu un anumit nivel de scepticism?

Răspuns: Cinstit vorbind, eu, cu mica mea atingere, nu-mi permit să evaluez Cabaliștii. Într-adevăr, în ciuda faptului că simt, înțeleg, ating și locuiesc într-un spațiu spiritual, eu mă aflu în el la nivelul unui copil de cinsprezece ani din lumea noastră.

Ce pot să spun despre asta? În lumea spirituală, atunci când înțelegi chiar și de la un asemenea nivel, asta iți oferă sentimentul că ești doar un tânăr, că încă nu știi multe și, prin urmare, nu poți să deschizi gura, să critici sau să oferi vreo evaluare.

Pot să critic Cabaliști așa de mari precum profesorul meu Rabash și tatăl său Baal HaSulam sau aceia care îi preced: Baal Shem Tov și Ari? Ei se află în atingerea absolută a Creatorului. Prin urmare, nu am nimic de spus în această privință.

Accept cărțile lor ca pe cunoașterea absolută. Aceștia sunt oameni care nu au făcut nicio greșeală în urcarea pe nivelul lor, iar nivelul lor practic este în Finala Corectare (Gmar Tikkun).

Singura diferență dintre ei este că fiecare a atins-o din rădăcina sufletului său, așa că este o diferență în prezentare. Însă, pentru mine, de fapt, este bine. Citesc dintr-un unghi despre atingerea lumii superioare, apoi din altul, din al treilea și asta mă dezvoltă.

Din lecția e Cabala în limba rusă 3/10/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nevoia pentru măreția Creatorului este principalul lucru care ne călăuzește în spiritualitate. Cu cât ne străduim mai mult și luptăm pentru ca măreția Creatorului să devină mai importantă pentru noi, decât orice altceva, mai mult decât importanța noastră, cu atât mai mult ne schimbăm calea și ne îndreptăm spre lumea spirituală. Spiritualitatea este construită pe măreţia Creatorului: în măsura în care gazda devine mai importantă pentru mine decât eu, însumi, în aceeaşi măsura sunt în stare să-I dăruiesc Lui. Acesta este motivul pentru care aceasta nu este o problemă minoră între multe altele, ci principală și decisivă.

De-a lungul zilei, trebuie să verific dacă mă însoțește măreția Creatorului, dacă am nevoie de El ca de o gură de aer. Așa cum nu pot să nu mai respir, în fiecare secundă trebuie să verific dacă simt nevoia măreției Creatorului, dacă trăiesc pentru El, astfel încât numai asta mă va însufleţi. Dacă Creatorul dispare din viața cuiva, cineva cade imediat în egoism, care ia puterea asupra persoanei și îl transformă într-un animal.

Este foarte dificil să simțim măreția Creatorului, pentru că El se ascunde, se ascunde de noi, ca să nu-L căutăm din lăcomie, materialism și câștig egoist. În acest fel vom crește doar egoismul nostru. Trebuie să ne dorim ca, Creatorul să ne conducă, pentru că El este mai înalt decât egoismul nostru. Preferând măreția Creatorului față de măreția egoismului nostru, preferăm dăruirea in faţa primirii și avansăm.

Pentru aceasta, Creatorul a făcut multe pregătiri și a ”spart” sufletul comun, care ne permite să ne adunăm în grupuri de zece și împreună să dezvoltăm nevoia pentru măreția și importanța Creatorului. Este scris despre acest lucru: „Fie ca omul să-l ajute pe aproapele său”. Iar când suntem impresionați de dorințele prietenilor care aprind invidia și ambiția, atunci putem atrage lumina reformatoare.

Lumina va veni chiar dacă intențiile, dorințele, aspirațiile și întrebările noastre nu sunt încă dezinteresate. Este similar cu o mamă care îşi înțelege copilul, care încă nu știe încă să vorbească și să pună întrebări, dar mama simte ceea ce vrea copilul. Prin urmare, este suficient să strigăm și să cerem din interiorul egoismului nostru și să cerem ajutor. Deși ne străduim pentru măreția Creatorului din motive egoiste, ele sunt acceptate de Sus, ca fiind inevitabile din partea noastră.

Dacă ne întoarcem la Creator prin grup, adică dacă toți se anulează câte puțin, atunci trezim lumina reformatoare, care ne schimbă. Încet, încet începem să simțim nevoia pentru măreția Creatorului și, deasemenea, măreția Lui. Dacă strălucește puțin asupra noastră, atunci putem aprecia deja că acesta este un remediu complet. Simțim că acesta este singurul care lipsește.

Când, cu ajutorul grupului, înlocuiesc importanța egoismului meu, care mă forțează să am grijă și să mă gândesc mereu la mine, cu măreția Creatorului și cu grija față de El, mă mut din material în lumea spirituală, de la primire la dăruire. Măreţia grupului de zece și măreția Creatorului din ea este pârghia cu ajutorul căreia mă ridic din material în lumea spirituală.

Trebuie să verific dacă îmi pasă de importanța măreției Creatorului ca principalul lucru de care am nevoie. Și orice altceva care poate fi de ajutor, voi accepta cu bucurie. În măsura măreției Creatorului, măreția ”gazdei”, voi fi capabil să-I dăruiesc Lui și să avansez în spiritualitate. Prin urmare, acest subiect va fi cu noi până la sfârșitul corectării, deoarece măreția Creatorului nu are limite și este singurul lucru care ne ridică. (Minutul 0:20)

Creatorul nu este numai calitatea de dăruire. Dăruirea este o forță care există în natură, dar este neînsuflețită și nu o putem aborda. Creatorul nu este numai o forță, ci și dorința, planul, programul și scopul creației și al vieții. Creatorul îmi construiește întreaga viață și pe mine. Prin urmare, Îl cer pe El și nu una dintre calitățile sau manifestările Sale. (Minutul 9:40)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/26/19, Lipsa pentru măreția Creatorului

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce în conceptele spirituale există proprietățile vitejiei, a curajului și a devotamentului?

Răspuns: Toate acestea sunt lucrul cu egoismul tău. Egoismul stă între mine și Creator ca o coajă izolatoare.

Mă înconjoară din toate direcțiile, iar eu mă aflu în el ca într-un cocon, incapabil să transfer ceva în afară ori să percep ceva din afară, decât prin el. Asta este problema noastră. Așa că trebuie constant să îl batem cu ciocanu. Însă, de îndată ce străpungem prin el și privim în afara cojii egoismului, atunci vom vedea lumea reală.

Pentru asta este necesar un mare curaj și cu siguranță ajutorul de la prietenii și fără de care este absolut imposibil să ne mișcăm în direcția asta.

Întrebare: Pentru ce avem nevoie de devotament și cui să-l oferim?

Răspuns: Să lovești o dată în egoism este foarte dureros. Trebuie să fie lovit pentru o vreme îndelungată înainte ca să treci prin coajă și ca o găină scoți capul afară. Aici va trebui să lucrăm foarte serios, cu un devotament întreg față de grupul nostru și față de Creator.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala - Niciun comentariu→

Trebuie să înțelegem că dorința de a primi nu va fi niciodată umplută pentru că nu egoismul este umplut, ci intenția de a dărui. Ne întoarcem la Creator în credință mai presus de raţiune. În zadar sperăm să ne umplem cu senzația Creatorului, să ajungem la revelarea Lui. De fapt, trebuie să ne formăm chipul Lui în noi, înșine. Asta ne va umple!

Diferența constă în faptul că nu este Creatorul care vine și mă umple, ci sunt umplut de dorința pentru El, construindu-mi chipul Lui în interiorul meu, prin faptul că vreau să mă asemăn cu El.

Noi nu putem fi umpluți cu iubire. Dacă primesc conținut de la cineva pe care-l iubesc, atunci dragostea dispare repede, arde și poate chiar să crească în respingere și ură. Dragostea înseamnă că dezvolt constant dorința față de cel iubit și asta susține dragostea mea. Atunci pot fi umplut cu ea, pentru totdeauna. Această dorință, această pasiune, se numește lumina reflectată.

Aceasta înseamnă că rugăciunea noastră ar trebui să ne umple. Prin cererea către Creator, nu așteptăm să primim nimic, fiindcă cererea către El va fi deja o umplere. Mai presus de tot felul de perturbări și obstacole, dorim să dezvoltăm o rugăciune către Creator, să facem o restricție asupra egoismului nostru, pentru a construi ecranul și lumina reflectată. Eu nu cer nimic altceva, simţind imaginea Creatorului pe care am construit-o, în lumina reflectată și care mă umple. Dar nu atingem niciodată pe Creatorul, Ȋnsuși.

Ca un cuplu îndrăgostit, văzând că iubirea lor se estompează treptat, ei se gândesc cum să o trezească. Chiar dacă nu a dispărut încă, ei încearcă să-și mărească dragostea, pentru că dacă nu o reaprinde, va dispărea. Apoi, ei ajung la concluzia că este imposibil, adică este imposibil să lupți cu natura, cu obiceiul.

Persoana nu poate să iubească pentru totdeauna. Treptat, dragostea devine un obicei, iar obiceiul nu aduce satisfacție. Există o singură cale de ieșire și, anume, aceea de a crește tânjirea, dorința, setea unuia pentru celălalt. Atunci dragostea poate arde pentru totdeauna.

Sentimentul dintre doi iubiţi ar trebui să se dezvolte mereu. Acest lucru este posibil numai prin dezvoltarea unui sistem deasupra dorinței egoiste, fiindcă aceasta este deja o zonă spirituală, în care știința Cabalei este angajată.

Spiritualitatea este o continuare a dezvoltării corporale, dar într-o direcție eternă, când iubirea crește în mod constant și nu dispare. În același timp, plusurile și minusurile nu se anulează, ci se sprijină reciproc.

În esență, acestea sunt aceleași forțe ale naturii, organizate doar în moduri noi. Se spune că, Creatorul nu a creat nimic nou. (Minutul 38:48).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/19 Rugăciunea

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Remarcă: În Japonia, orice pedeapsă fizică asupra copiilor va fi în curând interzisă. Interdicția asupra pedepselor fizice asupra minorilor se aplică părinților, muncitorilor sociali și profesorilor.

Comentariul meu: Cum să-mi exprim lipsa de satisfacție fata de comportamentul copiilor dacă merge dincolo de ceea ce spune toată lumea că este acceptabil pentru societate, familie și așa mai departe?

Lasă-i să îmi dea o distribuție întreagă de influență asupra copiilor pentru a-i educa. Deoarece totul implică limitarea.

Trebuie să-ți exprimi lipsa încântării așa încât copilul să înțeleagă. Și el va înțelege că este în beneficiul lui. Adică o faci nu pentru că ești enervat și plin de nervi, ci deoarece dorești binele lui. Asta este de cea mai mare importanță în educație.

Întrebare: Cum să ții minte ca să nu-ți descarci emoțiile pe un copil?

Răspuns: Pentru a face asta, educatorii trebuie educați.

Întrebare: Adică nu poți face nimic cu interdicțiile?

Răspuns: Nu poți face nimic. Și ce dacă va fi legea? Ce, părinții vor fi amendați, puși în închisoare? Ar face o asemenea dezordine în societate.

Atunci când statul introduce o asemenea lege și în general orice legi, trebuie în mod necesar să învețe cum să te conformezi cu această lege și să îi ofere o consolidare adecvată.

Întrebare: Care este educația adecvată?

Răspuns: Este spus: „Omul este născut un animal mic”. Gradual, dacă nu-l educăm, el va deveni un animal mare. Pentru a-l educa, este necesar să aplici o anumită presiune asupra lui în ceea ce privește animalul din el și nu în ceea ce privește omul din el. Eu vreau să dezvolt un om și vreau să limitez animalul … iar animalul este sălbatic.

Un copil ar trebui să știe că el este cuprins din două părți: binele și răul, iar noi vrem să limităm răul.

Remarcă: Eu anticipez comentariile ofensive pe Twitter …

Comentariul meu: Nu contează. Care este diferența dacă sunt sau nu comentarii ofensive? Cel mai important, spune adevărul și apoi se va realiza după o vreme.

Întrebare: Deci concluzia ta este că părinții și educatorii trebuie să fie educați?

Răspuns: Desigur. Este necesar să crești părinții înainte să crești copiii. Altfel părinții își vor creste copiii lor chiar și mai rău decât ei, înșiși.

De pe KabTV „Știri cu Michael Laitman”, 4/9/19

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca cea mai importantă a unei persoane este de a adăuga la ascensiune, lipsa măreției Creatorului pe care a simțit-o anterior, în timpul coborârii. Aceste stări sunt numite descendente, tocmai pentru că dispare măreția Creatorului  – nu există un Creator între noi. Vrem să adăugăm în ascensiune, lipsa pe care am simțit-o în coborâri.

Este clar pentru noi că ambele, ascensiunile și coborârile, vin de Sus și nu depind de o persoană. Singurul lucru care depinde de noi este cum să lucrăm cu ambele stări, adică să conectăm minusul, lipsa măreției Creatorului în mine, cu plusul, măreția Creatorului, care strălucește asupra noastră acum, în timpul ascensiunii. Eu, însumi trezesc lipsa măreției Creatorului, încercând să o simt, să o evaluez, să o măsor și să o adaug la ascensiune, la sentimentul măreției Creatorului pe care îl primesc acum.

Aceasta este munca unei persoanei, orice altceva vine de Sus. Trebuie să învățăm această artă de evaluare a urcărilor și coborârilor, numai cu privire la Creator și nu cu un alt sentiment. Trebuie să simțim cu întreaga noastră ființă, profunzimea separării de Creator, absența controlului Său și, de asemenea, în ce fel ne umple această măreție a Creatorului, pentru a munci între acești doi poli.

În timpul zilei, ar trebui să încercăm să trăim numai în funcție de un singur parametru: măreția Creatorului, verificând dacă este mai mică sau mai mare și să nu acceptăm diminuarea ei. Verific în permanenţă intensitatea și caracterul măreției Creatorului, care mă umple astfel încât acesta să fie singurul lucru care mă conduce în viață. (Minutul 0:25)

Toată viața mea ar trebui examinată numai cu privire la măreția Creatorului. Acesta este modul în care verific toate cuvintele și acțiunile mele, încercând să simt din ce în ce mai mult măreția Creatorului. Este singurul meu obiectiv; totul este secundar. Treptat, întreaga lume își pierde importanța și intru într-o altă lume, o altă dimensiune, unde sunt conectat cu cea superioară. (Minutul 23:10)

Măreţia Creatorului este evaluată prin măsura în care mă determină să-mi iubesc prietenii. Este scris: „De la iubirea ființelor create, la iubirea de Creator”. Dar, de ce ar trebui să iubesc ființele create? Aceasta este pentru că vreau să aduc mulțumire Creatorului. Creatorul este scopul; El este primul și datorită Lui am nevoie de iubirea pentru ființele create, pentru prieteni.

Creatorul este cauza, dar implementarea este în grupul în care trebuie să ating iubirea de prieteni. Prin urmare, Creatorul devine mijlocul. Odată ce ating iubirea de prieteni, mă pot concentra pe iubirea pentru Creator. (Minutul 24:50)

Și, de îndată ce simt că nu mai există Creatorul, printre toate gândurile mele, apuc imediat frânghia de salvare: grupul. Împreună, trecem prin urcări și coborâri, ca și cum am pluti pe o plută, pe o mare aspră. O parte se ridică și cade, apoi cealaltă parte și ne menținem echilibrul între noi. Împreună, ne gândim cum să menținem echilibrul general și încercăm să simțim starea fiecăruia dintre noi, care se simte cel mai bine, într-o situație atât de instabilă. Viața noastră depinde de asta.

Există un sentiment comun al măreției Creatorului în grup și, prin urmare, urcările și coborârile noastre devin comune. Fiecare investește rolul său în grup, astfel încât să ne ridicăm în mod constant. Fiecare dintre noi se ridică și cade, înclinând pluta pe valuri, așa că avansăm.

Acesta este jocul nostru cu Creatorul: stăm pe o parte, Creatorul de cealaltă parte și egoismul creat de El în mijloc. Păstrăm pluta în echilibru, încercând să ne conectăm într-o singură inimă.

Încercăm să ne ținem de Creator, în centrul grupului, astfel încât măreția lui să ne țină și să ne unească. Creatorul se află în centrul plutei și se joacă cu noi. Depășim ambele perturbări externe: valurile vieții, pietrele de sub apă și cele interne, echilibrând în permanență sentimentul comun al măreției Creatorului, ținându-l între noi. El trebuie să fie primul și ultimul, adică primim totul de la Creator și ne întoarcem constant la El, în munca noastră. (Minutul 39:10)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/24/19, Să învățam de la coborâri, în starea de ascensiune

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Legile perfecțiunii trebuie să opereze în grupul de zece, HaVaYaH: egalitate, integrare reciprocă, dăruire reciprocă, anulare înaintea celuilalt. Este foarte important să construim relații de egalitate în grupul de zece, în orice mod posibil. Toate diferențele pe care le vedem astăzi între noi, diferențiind pe unii ca fiind mai de succes, mai inteligenţi, mai rapizi, de fapt, nu înseamnă nimic. După cum este scris: „Ei au ochii, dar nu văd”. Pot să spun asta din experiența mea.

Persoanele care percep cu greu orice cuvânt asociat muncii spirituale, dar, în același timp, continuă să depună eforturi pentru a continua cu orice preț această muncă, vor avea cel mai mare succes. Ei se vor ridica deasupra tuturor și nu cei cărora li s-au dat de sus abilități excepționale: un intelect ridicat, inteligență și sensibilitate. Aceste atribute corporale nu ajută la intrarea în spiritualitate, ci, dimpotrivă, stau în cale. Există povești despre felul în care plângeau discipolii, cerându-I Creatorului să le ia talentul natural și să-i coboare la un nivel obișnuit.

Prin urmare, ar trebui să ne raportăm cu înțelegere la acei prieteni care întâmpină dificultăți în a fi parte din grupul de zece, studiind, asociind un cuvânt cu altul, pentru a înțelege materialul. În final, acești oameni vor reuși mai mult în spiritualitate decât alții, doar că va dura mai mult timp și cu mai mult efort. Prin urmare, nu putem neglija sau renunța la niciun prieten din cauza faptului că nu înțelege nimic. Dacă Creatorul a adus pe cineva în grup, trebuie să avem grijă să ne asigurăm că el sau ea este tratat/ă la fel ca oricine altcineva.

Nu poate fi nicio neglijare sau preferință față de nimeni din grupul de zece, ci toată lumea trebuie să fie absolut egală și nu doar externă, în mod formal, fiindcă trebuie să simt interior, într-adevăr, că percep pe toată lumea în acest fel. Dificultățile în înțelegere nu se referă la spiritualitate. Nu este un examen!

Constituirea egalității în grupul de zece este chiar mai importantă decât dezvoltarea unei lipse pentru revelarea Creatorului. Dacă nu există egalitate, atunci deficiența pentru Creator va fi, de asemenea, distorsionată pentru că ne vom întoarce spre El de la un Kli imperfect. (Minutul 16:00)

Nu ar trebui să neglijăm niciun prieten din grupul de zece. Inima ar trebui să ne doară de toți cei care nu vin. Trebuie să ne rugăm pentru ei și să lucrăm la acest lucru, simțind că totul depinde de noi. (Minutul 1:22:30)

Egalitatea dintre prietenii din grupul de zece este construită de faptul că compensez cu atitudinea. Și, deși unul pare mai deștept, altul mai devotat, cel de-al treilea isteţ, iar al patrulea abil, totuși trebuie să-mi întregesc percepția asupra tuturor, astfel încât fiecare să fie perfect și fără defecte.

Fiecare este perfecțiunea în sine și nu este nimic de adăugat – așa trebuie să-mi percep prietenii. În acest fel, mă corectez pentru a nu vedea vreo defecțiune în ei. Îi aduc pe toți la un nivel general și devin un grup de zece perfect pentru mine, înălţat și corectat în ochii mei. Și, cu cât mă integrez mai mult în grupul de zece, cu atât mai adânc voi pătrunde în Creator, care este în prieteni. La urma urmei, Creatorul îi dezvoltă și îi sprijină.

Prin conectarea prietenilor la un nivel egal, deschid calea către Creator pentru mine, pentru revelarea Lui. Grupul de zece este ca vizorul unei arme, prin care văd Creatorul sau ca un binoclu care trebuie să fie focalizat. (Minutul 1:23:00)

În grupul de zece, este nevoie să investim toată forța noastră în unitate și conexiune, astfel încât toți să devină ca unul, într-o asemenea măsură încât să devină clar că aceasta – conexiunea dintre noi – este Creatorul și nu grupul și nu, pur și simplu, o conexiune. Prin pătrunderea mai profundă în interior, vom începe să simțim esența conexiunii noastre, iar acesta va fi Creatorul. Nu există nicio altă cale!

Există oameni care, să audă asta, este foarte greu pentru ei, dar este tocmai pentru că au un suflet foarte înalt și acest lucru este încă departe de ei. Ar putea dura încă zece ani de perseverență și efort, dar atunci vor reuși mai mult decât oricine altcineva. Prin urmare, nu ar trebui să existe nicio diferență pentru noi, în ce fel percepe și înțelege. Se spune că „cineva nu învață cu mintea”, ci prin egalitate. Cel care poate percepe pe toți drept egali și pe sine ca fiind cel mai mic dintre toți, singurul care are nevoie de corectare, este pe calea cea bună. (Minutul 1:35:00)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/27/19,, „Lipsa pentru măreția Creatorului”

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→