Category Archives: Perceptie

Altruismul – Legea de bază a naturii

Noi suntem in interiorul sistemului special numit “natura” sau “Creator”, care este unul si acelasi lucru. Sistemul este inchis, perfect si constant, iar omenirea primeste reactii si influente de la el si il dezvolta mai mult si mai mult.

Sistemul lucreaza asupra noastra, incercand sa ne aduca in conformitate cu el, ca sa simtim, sa obtinem si sa devenim similari naturii, devenind parti integrale active si constiente, conform deciziei si a muncii noastre.

Omul ar trebui sa devina maestru al acestui sistem – toti oamenii ca o creatura. Pentru a deveni la fel de perfecti ca sistemul naturii trebuie sa ne conectam ca un singur om.

Daruirea fata de ceilalti, conexiunea si sprijinul reciproc, pana la iubirea aproapelui ca pe sine insuti, este legea singurului sistem in care existam. Acest sistem lucreaza asupra noastra pentru a ne aduce la stare lui.

Prin urmare, legea despre iubirea aproapelui este o lege obligatorie, o lege a dezvoltarii care actioneaza asupra noastra, indiferent de dorinta sau de ezitarea noastra. Intelepciunea Cabala ne invata cum sa indeplinim aceasta lege astfel incat avansarea sa fie printr-o cale buna, conform consimtamantului reciproc al Creatorului si al creaturii. Apoi dezvoltarea noastra va fi rapida si placuta.

Printr-o cale buna sau una rea, mai devreme sau mai tarziu, noi tot avansam, apropiindu-ne de calitatile sistemului naturii. Vedem ca lumea se schimba tot timpul, de fiecare data reveland stari mai avansate ca, intr-un final, sa indeplinim cerintele cerute. Altruismul, o conexiune generala deasupra tuturor diferentelor, este legea de baza a naturii, asa ca trebuie sa fie indeplinita, de asemenea, printre oameni.

Mineralul, plantele si animalele exista fara libertate de alegere, insa omul trebuie sa inteleaga aceasta lege si sa fie de acord cu ea, atat de mult incat, chiar daca are oportunitatea de a alege altceva, el totusi sa prefere aceasta lege altruista a conexiunii complete cu ceilalti.

Altruismul este starea finala a evolutiei naturii la care vom ajunge. Pe drum, noi tot timpul trecem prin doua stari, doua linii. Intram in linia stanga, in suferinte si probleme, iar apoi intelegem ca este necesar sa ne conectam si sa ne grabim spre linia dreapta.

Omenirea merge in felul acesta: uneori apar regime brutale, iar alte ori unele mai bune si mai miloase. Din nou si din nou, raul si binele se schimba unul pe altul, pana cand, intr-un final, dupa toate aceste suferinte sa spunem “suficient!” si vom fi capabili sa ne unim complet.

Intrebare: De ce este reactia sistemului asupra comportamentului uman atat de neliniar si complicat? O natiune nu actioneaza in forma integrala, iar sistemul loveste alta natiune. Totul este asa de confuz incat este dificil sa se avanseze.

Intr-adevar, avansarea nu este facuta conform intelegerii si simtirii noastre, ci in conformitate cu ratiunea si simtul nivelului superior, numit “credinta deasupra ratiunii”. Pana la urma, noi avansam multumita fortei superioare a naturii. De ce este aranjat asa incat sa nu vedem nimic pe aceasta cale?

Cabalistii explica faptul ca, daca am avea o oportunitate de a vedea totul, nu ne-am ridica niciodata la un nivel superior. Am extinde numai orizontul material la nivelul nostru.

Totusi, pentru a ne ridica la urmatorul nivel, este necesar sa schimbam programul de lucru interior, dorintele noastre, intentiile si gandurile. Asta este imposibil daca stam in acelasi simt si in aceeasi ratiune. Trebuie sa primim putere de sus si, constant, sa ne imbunatatim pe noi insine cu ajutorul acestuia.

Nu putem primi dezvoltarea spirituala cu uneltele pe care le avem acum, desi se poate sa primim dezvoltarea materiala, pentru ca se intampla la acelasi nivel. Exista oameni destepti si prosti, puternici si slabi, oameni de succes si pierzatori, insa toate acestea au legatura doar cu dezvoltarea cantitativa.

Însă, dezvoltarea calitativa este tranzitia la urmatorul nivel, ca diferenta dintre nivelele mineral, vegetal si animal, sau dintre un peste, un gandac, un caine sau un om. Inseamna ca asta este o dezvoltare calitativa in perceptia realitatii sau, mai precis, in apropierea cu forta superioara care controleaza totul.

O asemenea dezvoltare presupune renuntarea la starea prezenta a omului, pentru a fi inclus de fiecare data mai mult si mai mult in nivelul superior. Prin urmare, noi insine nu putem face aceasta inaltare calitativa. Nu putem intelege nivelul superior inainte sa ne ridicam la el, deoarece acesta este deasupra noastra. Noi nu il simtim.

O piatra nu poate simti cum traieste o planta. Este o conexiune intre nivele, dar nu in simt sau in ratiune. Exact prin anularea simtului si a ratiunii mele, pot primi un fel de anticipare a nivelului urmator.

Modul in care o piatra nu poate simti o planta si o planta nu poate simti un animal, la fel si omul nu poate simti forta superioara. Numai daca lucram pentru a ne apropia de ea, putem provoca o reatie si, eventual, vom fi in contact cu ea.

Pentru prima data, in istoria umanitatii, incepem sa urcam pe scara naturii, din lumea noastra, in lumea superioara. Aici diferenta nu este la fel ca cea dintre o piatra si o planta, ci mult mai calitativa.

Din partea a treia a lectiei zilnice de Cabala din 12.01., “Mismah Arosa,” (Documentul de la Arosa)

 

Altruismul – programul ascuns al naturii

De la “Criza si solutiile sale” (Lectura in Arosa 2006)

Numai interactionand ca un singur intreg, celulele pot exista, dezvolta si multiplica. Legea interactiunii altruiste functioneaza in fiecare fiinta creata, exceptand omul.  Omului ii este data liberatea de alegere, sa realizeze nevoia de altruism si sa observe acesta lege generala a naturii.

Vazand cum animalele se mananca unele pe altele, este dificil pentru noi sa le numim altruiste. Totul creat: materia neinsufletita, plantele, animalele si oamenii sunt complet egoisti. Deci, unde vedem noi ca altruismul este un program al naturii?

Dar cand vine vorba despre programul intern incorporat in fiecare fiinta, putem spune ca totul din natura este construit conform legii ajutorului reciproc si al sustinerii firecaruia dintre noi. Doar ca noi ne uitam la natura prin ochii nostri egoisti si din cauza asta dam vina pe ea, ca urmare a propriei noastre limitari.

Daca am evalua natura nu din prisma negativa, din egoismul nostru, ci dintr-o abordare sistematica pozitiva, vom vedea ca toate sistemele sale lucreaza corect. In loc sa afirmăm că “totul devoreaza totul”, putem spune ca “fiecare exista pentru ceilalti”.

Datorita faptului ca unul ajunge hrana pentru celalalt, cum se intampla de obicei in natura, fiecare grad exista pentru a sustine gradul superior, si continua pentru grade mai ridicate. Si pentru cine a fost omul creat? Misiunea lui este sa faca dorinta sa de a se bucura “hrana” pentru un grad mai ridicat, pentru o dorinta de a darui.

Este dificil sa realizam ca legea naturii este altruism, pentru ca aceasta nu se manifesta deschis. Nu vedem bunatate, conexiuni altruiste intre toate partile naturii. Dimpotriva, vedem conexiuni egoistice, unde fiecaruia ii pasa numai de beneficiul propriu si devoreaza pe altii.

Se intampla asta la toate nivelurile: neinsufletite, animale si umane. Se poate conluziona ca, in general, egoismul total, dorinta de a se bucura, este o lege a naturii, mai degraba decat dorinta de a darui si altruismul.

Dar odata cu dezvoltarea stiintei, inteligentei si societatii umane, noi incepem gradual sa descoperim ca, conexiunea dintre toate partile naturii este mult mai importanta decat existenta fiecaruia dintre ele. Adica, punctele centrale ale creatiei nu sunt aglomerarile de materie, ci spatiile dintre ele. Exact intre aceste spatii se intampla cel mai important lucru, dar noi nu stiam asta.

Conexiunea dintre elementele separate ale creatiei, este mult mai importanta decat aceste elemente. La urma urmei, elementele constau in dorinta de a se bucura si in interiotul conexiunii dintre ele este totul energie si materie. Acolo este de fapt realitatea adevarata, pe care noi nu suntem capabili sa o intelegem.

Un om, care este centrul creatiei, este cea mai importanta parte, care este conexiunea dintre oameni. Prin unitatea noastra, noi asiguram toata natura, ceea ce duce la faptul ca toate celelelte parti ale naturii să fie impacate și să stabilească o buna conexiune intre ele.

Din partea a treia din lectia zilnica de Cabala din 12.01.2017 , “Mismah Arosa,” (documentul de la Arosa)

 

Totul este vanitatea vanităților

Intrebare de pe Facebook: Ce inseamna expresia “vanitatea vanitatilor” din Ecleziastul regelui Solomon?

Raspuns: “Vanitatea vanitatilor” este o interpretare gresita din ebraica a “Hevel Hevelim”, demonstrand inca odata ca este imposibil de tradus Tora.

In fapt, Hevel a-peh este o suflare, o respiratie de aer, care trece prin cele cinci parti ale gurii si, anume, coardele vocale, cerul gurii, buzele, obrajii si limba si care se prelucreaza si se exprima prin cinci feluri de sunete: dental, gutural, palatin, lingual si labial. De asta este spus: “Cuvantul lui Dumnezeu a creat totul”.

In intelepciunea Cabala, Hevel inseamna Ohr Hozer (Lumina Reflectata). Asta este o regula importanta a emiterii Luminii, cand omul nu doreste sa primeasca Lumina in egoismul sau, ci doreste sa se asemene Creatorului, o respinge si o trimite departe. Doar aceasta masura exista inca in aceasta lume si este manifestata. Prin urmare, este spus ca orice se intampla in lume provine de la ceea ce este numit Hevel, adica Lumina Reflectata.

Aceasta nu este vanitate, ci o munca interioara foarte serioasa, chiar opusul a ceea ce intelegem din lumea noastra atunci cand citim Tora tradusa.

Intrebare: Daca cineva spune despre placerile lumesti, “toate acestea sunt vanitati’, nu are de fapt in minte un anumit simulacru a Luminii Reflectate (Ohr Hozer)?

Raspuns: Nu, aceasta este o munca enorma pe care omul o face cand trebuie sa faca o Tzimtzum (restrictie) si apoi un Masach (ecran), pentru a atinge o stare de descoperire a lumii superioare, respingand astfel si trimitind departe de sine Lumina. Apoi, vede ca totul este perceput doar in Ohr Hozer.

Totusi, este posibil sa primeasca placerea doar prin Ohr Hozer. Aceasta este prin urmare ceea ce este numit Hevel. Asadar, “Nu exista nimic in afara de El”. Orice altceva sunt doar vorbe despre lumea noastra care se considera a nu exista de fel.

Din emisiunea de pe KabTV’s “Stiri cu Michael Laitman” 1/25/16

 

De unde provine marea diversitate din lume?

Intrebare: Ce reprezinta radicina spirituala a spatiului tridimensional? Exista vreo preferinta pentru cele patru colturi ale lumii?

Raspuns: Spatiul tridimensional este bazat pe structura Partzuf-ului tridimensional, care este alcatuit din trei parti. Fiecare parte include trei Sefirot : Keter, Hochma si Bina, apoi Hesed, Gevura si Tifferet, apoi Netzach, Hod si Yesod si in final Malchut.

Proiectia imginilor tridimensionale este un cub alcatuit din patru parti corespunzand celor patru nivele de Hochma, Bina, Zeir Anpin si Malchut. Asta este ce a scris Ari in cartea Copacul Vietii.

Intre nivelele Hochma si Bina, exista Parsa (o granita, o linie de saparatie) spre care Lumina Hochma daruieste de sus si din care Zeir Anpin primeste dedesubt.

In acest patrulater, exista elemente ale tuturor literelor alfabetului deoarece toate sunt compuse din diferite influente reciproce: Hochma, Bina, Zeir Anpin si Malchut.

Intrebare: Exista o legatura intre cele patru directii ale lumii: nord, sud, este si vest?

Raspuns: Da, nord este Hochma iar sudul este Bina. Zeir Anpin si Malchut sunt la mijloc. Exista diferite explicatii si abordari la aceasta tema.

Faptul este ca nu exista in lumea spirituala, dar spunem asta ca sa clarificam putin legatura dintre foretele spirituale. Va sfatuiesc sa cititi Copacul Vietii in este explicat totul in detaliu. Include de asemenea desene pregatite de Baal HaSulam.

Intrebare: Exista multe proiectii in lume si exista o mare diversitate. Cate forte exista in lumea spirituala daca vedem atatea proiectii care apar in lumea noastra?

Raspuns: In lumea spirituala, sunt doar doua forte: daruirea si receptia iar variatele lor combinatii apar ca proiectii in lumea noastra.

Intrebare: Exista o mare varietate de forte care nu sunt proiectate in lumea noastra, si doar un mumar mic din acestea sunt manifestate?

Raspuns: Da, lumea nostra este o mica copie a ceea ce exista in lumea spirituala. Cand o persoana incepe sa simta lumea spirituala, multe lucruri noi ii sunt revelate.

Intrebare: Care este scopul lumii materiale pentru dezvoltarea spirituala? De ce simtim toata aceasta materie?
Raspuns: Umanitatea are nevoie sa inceapa cu ceva pentru a se dezvolta. De exemplu, un copil mic nu stie si nu intelege nimic, si este necesar sa fie educat, crescut si dezvoltat pana la nivelul in care poate face lucruri de unul singur. Asa eset lumea noastra.

Lumea noastra nu este o structura simpla. In ea, trebuie sa lucram asupra noastra la maxim, sa luptam cu ego-ul, sa il invingem si sa atingem starea de completa corectie.

Dupa asta, vom exista intr-o alta stare, intr-o alta dimensiune, in care cabalistii se misca. Cu timpul intreaga lume va ajunge aici.

Intrebare: Dar ceea ce vad acum sunt mese, oameni, munti si rauri. Cum ma ajuta asta de fapt?

Raspuns: Vezi o copie a tot ceea exista in lumea superioara sa poti astfel sa te corectezi ca atare. La urma urmei, nici macar nu ai habar de ceea ce faci in lumea noastra, ce forte te influenteaza si cum le influentezi tu cu viata ta de zi cu zi, dar asta este calea care te corecteaza si pe tine.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 8/14/16

 

Hanukka, o sărbătoare a copiilor

Intrebare: De ce se considera ca Hanukka este o sarbatoare a copiilor?

Raspuns: Asta este asa deoarece un bebelus care incepe sa perceapa lumea, practic este doar un copil mic. La fel suntem si noi, suntem intr-o situatie precum copilul atunci cand revelam lumea superioara.

Cu alte cuvinte, cand atingem sarbatoarea spirituala Hanukka, starea noastra este numita o stare de Katnut (micime) a sufletului – “Galgalta ve Eynaim”.

Deci, in lumea noastra, cantam impreuna cu copiii si mancam gogosi cu gem (sufganiyot). In general, sarbatoarea este foarte fericita, blanda, de copii, deoarece asa incepem sa revelam lumea superioara; in dobandirea spirituala inca suntem copii

Din emisiunea de pe KabTV “Stiri cuith Michael Laitman” 12/19/16

Mintea omului și percepția realității

Intrebare: Vorbind despre perceptia realitatii prin simturi, unde ne aflam si unde este functia creierului?

Raspuns: Percepem informatii prin cele cinci simturi care ne-au fost date de la natura. Aceste informatii sunt insumate in noi si ne dau senzatia a ceea ce exista in afara unei persoane.

Daca aceste simturi ar fi inlaturate, o persoana va inceta sa percepa toata realitatea si nu va putea sa explice ceea ce exista in jurul sau.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 18.09.2016

Cine poate vedea adevărata realitate?

Întrebare: Dacă sunt trei oameni în aceeaşi încăpere, care dintre ei vede adevărata realitate?

Răspuns: Poate niciunul dintre ei. Fiecare percepe prin propriul egoism şi deja este o realitate greşită. Este realitatea internă a omului, dar este revelată într-o formă distorsionată, incorectă.

Putem, mai mult sau mai puţin, să vedem aceeaşi realitate, pentru că avem aceleaşi simţuri: văz, auz, gust, miros şi simţ tactil.

Dar percepţia noastră a realităţii este limitată de graniţe naturale. De exemplu, nu trebuie să vedem această întreagă lume dintr-o anumită perspectivă, pentru a intra în următoarea lume.

Fiecare individ vine în această lume pentru a îndeplini o misiune, iar un cabalist nu îşi îndreaptă sentimentele către toţi oamenii, nu este nevoie să facă asta. Pentru un cabalist este suficient să simtă acest mic grup, pentru a primi prin el Lumina Superioară a corectării şi apoi să transmită Lumina corectării prin el către toate umanitatea, către întregul sistem numit suflet.

Conform Cărţii Zohar, întreaga lume este în interiorul omului. Asta nu înseamnă că oamenii trebuie să se conecteze prin corpurile lor fizice; trebuie să se conecteze prin dorinţele lor. Dorinţele nu sunt oameni; ele sunt o reţea în interiorul nostru care ne leagă pe noi toţi şi unde existăm împreună, nedespărţiţi.

Un cabalist influenţează dorinţa în care toţi cei şapte miliarde de oameni sunt conectaţi în mod integral şi sunt inseparabili, ca un sistem comun general.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.09.2016

 

Lumea nu este o iluzie!

Intrebare: Pentru o persoana care este scufundata in lumea materiala, lumea spirituala ii pare ca o iluzie. Devine lumea materiala o iluzie pnetru un Cabalist care dobandeste lumile spirituale?

Raspuns: Aceasta lume nu este o iluzie. Indiscutabil ea exista cu claritate si trebuie tratata ca o realitate. Cand incepe sa dispara gradual din senzatiile noastre, atunci poti spune ca este o iluzie. Intelepciunea Cabala se raporteaza la tot din punct de vedere material.

Intrebare: Aceasta lume devine o iluzie pentru un Cabalist? Ce inseamna existenta in doua lumi?

Raspuns: Pentru un Cabalist, aceasta lume nu este o iluzie. Eu exist in aceasta lume. Am o sotie, copil, nepoti, prieteni, studenti si egoismul meu la care lucrez. Existenta in doua lumi devine posibila atunci cand un Cabalist, in plus fata de egoismul sau cu care s-a nascut si care s-a dezvoltat in aceasta stare, obtine posibilitati in plus pentru a investiga masura creatiei descoperita in afara egoului sau.

Aducând plăcere altora

Intrebare: Umplu dorintele spirituale ale altcuiva cand ii aduc placere sau, de asemenea, ii umplu si dorintele corporale?

Raspuns: Pentru a aduce altora placere nu inseamna sa alergam la spitale pentru a ajuta oameni sau sa ajutam animalele. Inseamna ca ma conectez cu grupul meu de prieteni in sistemul in care vom deveni conductori ai Luminii Spirituale, unul pentru altul si ne conectam intr-un singur intreg, reteaua eterna, unde este revelat Creatorul.

Sa aducem altora placere inseamna sa-i ajutam pe ceilalti sa descopere Creatorul. Prin urmare este scris: “de la iubrea de ceilalti, la iubirea de Creator”. Un prieten este numit aproape, deoarece are aceleasi aspiratii si intentii ca mine.

Toti ceilalti oameni care nu au aceeasi tanjiri si intentii nu apartin categoriei “ceilalti”. Ei traiesc in viata obisnuita pana cand punctul in inima se trezeste si atunci ni se alatura. Intelepciunea Cabala nu este o religie si nu obliga pe nimeni cu nimic. Este o intelepciune prin care fiecare individ, el insusi, poate revela natura superioara.

Din lectia de Cabala in limba rusa din 28.08.2016

Cum să cream o nouă realitate

Intrebare: In acest an, in iunie, omul de afaceri Elon Musk a declarat din nou ca umanitatea traieste intr-o simulara pe calculator si ca trebuie sa creem un alt generator de imagini care nu se poate distinge de realitate, altfel umanitatea va inceta sa mai existe.

Are el dreptate? Trebuie ca umanitatea sa restarteze simularea actuala sau sa creeze una noua? Sau mai este o alta cale?

Raspuns: Este posibil sa spunem ca traim intr-un simulator, intr-o matrice, dar asta nu poate fi dovedit. Numai o persoana care iese din aceasta stare si vede situatia noastra din afara, o poate dovedi.

Intelepciunea Cabala face posibil acest lucru. Dar nu tine deloc de starea noastra, a creatiei noastre. Este posibil sa spunem ca oameni precum Elon Musk fac presupuneri corecte, insa toate motivele si bazele acestor presupuneri sunt construite pe psihicul si psihologia umana, care sunt conectate de lumea noastra.

O persoana nu poate concepe nimic care sa nu fie o reflectie a realitatii care il inconjoara. Nu poate “atrage” o creatura extraterestra fara maini, ochi, si asa mai departe.

Este posibil sa spunem ca suntem intr-o matrice. Putem iesi din ea, sa ne mutam in alta, sa ne mutam prin multe stari de acest fel. Dar, in orice caz, nu se poate baza pe ceva din psihologia actuala, deoarece, in orice caz, va fi o imagine imaginata.

Sa ne scurgem de propriul “eu” necesita o forta exterioara care ne va influenta si care sa creeze noi caracteristici in noi si vom avea o realitate noua.

Din lectia de Cabala in limba rusa 9/18/16