Category Archives: Perceptie

Karma sau dezvoltarea spirituală

Întrebare: Există în lumea această o lege numită Karma, care depinde de acțiunile pe care le face omul?

Răspuns: O persoană într-adevăr își poate influența soarta, dar nu la nivel de Karma, ci doar numai prin propria aspirație împreună cu cei ca ea, pentru o mai mare unitate. Atunci influența va fi pozitivă. Cu toate acestea, dacă nu acționează conform cu oportunitățile care îi sunt date pentru unitate, influența va fi negativă.

În această lume suntem limitați de filozofiile și invențiile noastre. Avem o singură posibilitate : să ne unim și să creăm o unitate între noi, sau nu. În consecință, ori noi suntem retezați de la forțele superioare și descoperim forțele negative, pierderile și suferința la toate nivelele, sau vom face tot ce este posibil că ele să treacă prin noi pentru a crea o influența pozitivă.

Întrebare: Dobândirea unității și trecerea la un nivel superior reprezintă o moștenire comună, sau unii dintre noi nu merită atingerea acesteia?

Răspuns: Suntem implicați în tot ce este necesar pentru a grăbi dezvoltarea spirituală a întregului astfel încât fiecare să își găsească locul în spiritualitate și pentru ca noi toți să ajungem la ultima stare pe calea bună și rapidă și nu pe calea lentă și plină de suferința.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 08.11.2015

Sufletul se află în corp, sau în afara lui?

Întrebare: Este omul, fiind o colecție de atomi numită corp, un transportator al sufletului de secole?

Răspuns: Nu, corpul nu are nimic de a face cu sufletul, iar inițial nimeni nu are suflet.

Un suflet este dobândirea atributului de iubire și dăruire. Dacă o persoană dobândește acest atribut, există în el și nu în corp.

Nu există nici un loc fizic în care poate exista acest atribut; se consideră de fapt în afară coordonatelor lumii noastre. Acest atribut numit suflet se revelează brusc într-o persoană și există indiferent de corp.

Persoana începe să se lege treptat de suflet, există în el, se identifică în el și prin el, simte lumea și integrarea lui cu alții într-o asemenea măsură că atitudinea lui față de corp devine că și cum ar fi traiul cu un animal de companie de partea sa.

Când corpul moare,   nu simte că pierde ceva deoarece corpul i-a fost dat doar pentru a achiziționa un suflet, după aceea el nu mai are nevoie de corp.

Doar dacă o persoană dobândește un suflet și este complet integrat în el, are nevoie de corp deoarece prin el se conectează cu obiectele din lumea noastră. Doar atunci când poate acționă prin suflet îi influențează pe alții prin el.

Întrebare: Dacă inițial nu avem suflet, ce suferințe schimbăm prin reîncarnările noastre?

Răspuns: Este o informație numită Reshimo, sinele meu spiritual. Cu toate acestea, Reshimo nu există în sistemul de coordonate în care există corpul. Corpul are cele șase direcții – nord, sud, est , vest, sus, și jos – și nu există nici un suflet în acest sistem. Sufletul există într-o altă dimensiune.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 08.11.2015

Conducerea lui Israel și conducerea națiunilor lumii

„Midrash Rabba”, Parshat Balac: În răspunsul pe care Balac l-a primit de la înțelepții lui Madian, au spus: „Acest șarpe, Moise, a supt de la sânul nostru. Un Madianit l-a invitat în casa lui, i-a dat pe fiica sa ca soție și i-a oferit bani. Și după ce a părăsit casa socrului, Moise a distrus poporul egiptean. Vrei să știi unde este puterea lui Moise și a discipolilor săi ? Este în gură. Când strigă la Dumnezeu, El împlinește toate cererile lor. Prin urmare, pentru a-i învinge pe evrei cu armele lor, va sfătuim sa apelați la Balaam, a cărui putere de exprimare nu este mai mică decât cea a lui Moise. „

În Tora se spune că nu a existat nici un profet printre evrei care sa fi atins un nivel mai ridicat decât Moise, și printre națiunile lumii, mai mult decât Balaam.

Ceea ce înseamnă ca între forțele pozitive și negative, trebuie să existe un echilibru. În caz contrar, dacă nu începi prin a echilibra una cu alta, nu te poți dezvolta.

Când urci pe scara lumii spirituale, vă mutați în mod constant de la un nivel la altul, și în fiecare dintre ele, puterile din dreapta și din stânga trebuie să fie egale.

Întrebare: Vrei să spui că managementul lui Israel trebuie să fie în mod necesar compatibil cu managementul națiunilor lumii?

Răspuns: Eu nu vorbesc despre istorie și nu vreau să pun un război fizic împotriva unuia spiritual sau sa gestionez unul sau altul, deoarece în lumea fizică, toată lumea este egoista.

O persoană care urcă nivelurile spirituale merge pe două picioare, linia dreapta si linia stângă; inima și mintea lui se ridica tot mai mult în integrarea corectă a acestora. Acesta deoarece sistemul de gestionare superior, sistemul de revelație și creare a Creatorului, este format din două forțe opuse.

Tu nu vei descoperi, recunoaște, vedea, înțelege sau descrie Creatorul în alt mod! Trebuie să-l portretizezi în fața ta pe ecranul tău.

Pe ecranul nostru intern, acum se pare că vedem lumea care ne înconjoară. De fapt, suntem în căutare în interiorul nostru și iluzia ne apare ca și cum vedem ceva în fața noastră. Dar, de fapt, cele două forțe opuse trebuie să deseneze aceeași imagine, același sistem de management pe ecranele noastre, același gând al creației, care este numit Creatorul.

Toate acestea se găsesc în fiecare dintre noi. Și ceea ce este în afara noastră? Nu știm și nu înțelegem acest lucru.

Adică, în avansarea spirituală normală piciorul stâng este Balaam, Balac, și restul forțelor negative, iar piciorul drept este poporul lui Israel, Moise, etc Și toate sunt in opoziție unul cu altul și egali pe fiecare nivel. Exact între ei, atunci când ați pierdut complet diferența dintre cele două sisteme, puteți urca.

Ascensiunea se face numai în sus, în conformitate cu oricare criteriu se numește „în sus”. Atunci când nu există nici o preferință pentru o forță sau alta, dreapta și stânga trebuie să fie egale! Deci, ce este forța? Este o componentă invizibila numita treimea mijlocie a lui Tifferet. Acolo este locut în care totul este ascuns. Este deasupra ta!

Când ajungeți la opoziția corecta între cele două sisteme, cele două forțe opuse, întuneric și lumină, atunci începeți să înțelegeti gândul creației, al Creatorului, că ceea ce a existat înainte de crearea lumii se găsește deasupra acesteia. Cu alte cuvinte, trebuie să va ridicați la acel punct din care au fost create aceste două sisteme de forțe, Gândul Creației.

Există de asemenea, două părți în Gândul Creației, chiar dacă sistemul este mult mai mare. O parte este programul care coboară în jos, creând cele două sisteme de forțe și lumile spirituale. În primul rând există un sistem de management, după care lumea noastră, și apoi la nivelul lumii noastre, natura: mineral, vegetal, animal, și uman.

A doua parte este gândul superior al creației, care se află deasupra programului și sistemul de management, prin care totul se realizează în lumea noastră.

Și dincolo de aceasta, totul este ascuns. Între timp, nu avem nici o posibilitate de a descoperi ceea ce se găsește deasupra gândului creației. Simțim ceva, dar nu-l putem percepe. Nu am dezvoltat încă Kelim corespunzătoare pentru acest lucru.

Deci, Cabalistii spun ca totul este ascuns, absolut obscur acolo. Aceste stări sunt numite GAR de Atzilut. GAR reprezintă cele trei Sefirot superioare ale lumii Atzilut, unde întreaga legătura cu lumea noastră este ascunsa.

Acolo există caracteristici complet diferite, pe care nu le putem atinge înainte de sfârșitul complet al corecției, în unificarea tuturor sistemelor, caz în care nu există nici o diferență între liniile dreapta și stânga, între bine și rău.

Când ne vom ridica deasupra acesteia, va începe să fie creat în noi fundamentul pentru înțelegerea acestui nivel secret. Este un secret pentru noi, pentru că astăzi nu suntem în măsură să-l verificam; ne lipsește rezoluția pentru a percepe aceasta. Dar, în orice caz, tot ceea ce exista dincolo de timp și spațiu, dincolo de lumea noastră, se găsește în persoana.

Deci, aceste două forțe opuse nu sunt revelate în lumea noastră, în orice formă. Adică, adevăratul egoism și altruism , nu sunt deloc ceea ce vedem la nivel fizic.

Ele sunt descoperite numai în rezistența internă a oamenilor care se ridica deasupra lor. De exemplu, atunci când un grup de prieteni care doresc sa crească spiritual ,se adună în mijlocul poporului lui Israel, tocmai atunci aceste caracteristici apar în ei.

Tora, adică Lumina care funcționează in acei oameni care doresc să urce, a fost scrisa tocmai pentru ei. Și, prin urmare singura condiție pentru ascensiune este de a fi „ca un singur om cu o singură inimă”, adică folosind corect egoismul.

Și apoi vom descoperi în noi toate caracterele care sunt descrise în Tora și tot ceea ce este scris în ea ca forțe pe calea spre cea mai bună dezvoltare.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eterna” 7/8/15

Îngerii Creatorului

Secțiunile săptămânale ale Torei, Korah și BalaK, sunt numite după numele persoanelor (atribute), cărora nu le plac poporul lui Israel și se ridică împotriva lui. Cu toate acestea, ei de fapt stimulează înaintarea istoriei chiar mai mult decât Moise și alte figuri pozitive ale Torei, care există datorită forțelor negative din natură și la care trebuie să răspundă.

Forțele egoiste operează in întregul sistem de creaţie si il excita, dându-i impulsul de a menţine dezvoltarea. Prin urmare, după cum este scris: „Am creat înclinaţia rea; Am creat Tora drept condiment „.

Realitatea noastră se dezvoltă doar datorită îngerilor Creatorului. Toți oamenii, inclusiv managerii, liderii militari și politicienii, sunt forțe individuale ale Creatorului, pe care El ii controlează, desigur.

În scopul ca ceva să fie motivat să avanseze, înainte trebuie să fie stimulat ego-ul. Toate punctele de cotitură în istorie sunt numite după ei. În istoria modernă, este Hitler și Stalin. În antichitate, au fost Nebucadnețar, Alexandru cel Mare, Tit, Caligula și mulţi alţii. Acestea sunt, de fapt flash-uri ale ego-ului, care sunt exprimate în forme clare, care dau un impuls istoriei și care lasă o impresie. Nu este întâmplător faptul că Titus a dat foc la Templu.

Asta s-a întâmplat pentru ca generațiile viitoare să nu îl uite. Cât de multe fapte bune au făcut alte persoane, dar nimeni nu şi-i aminteşte. Dar, dacă ar fi creat o bomba cu hidrogen sau o bombă atomică, aceasta este o chestiune cu totul diferita.

Aceşti „îngeri” sunt numiţi cu aceste nume, deoarece acestea sunt motoarele istoriei. Si mai mult, există mulţi dintre ei printre evrei. Familia americana, Rosenberg, „spionii atomici”, au spionat pentru Uniunea Sovietică și au luat secrete despre bomba atomica care au căzut în mâinile unui alt înger numit profesor Iacov Zaldovich, care a fost unul dintre constructorii bombei atomice și a bombei cu hidrogen sovietice.

Privind înapoi, putem vedea că cei mai importanţi inchizitori spanioli care au expulzat evrei au fost de fapt evrei. În plus, cine au fost cei care i-au ademenit pe romani și pe greci pentru a invada Israelul, a sacrifica și a ucide? Era aceeași a cincea coloană. Ideea este că, pe măsură ce timpul trece, tot binele pe care oamenii mari îl fac pentru lume dispare, dar răutatea rămâne în istorie.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eterna” 7/8/15

 

Midrash Rabba înainte deTora

Midrash Rabba, Parshat Balak: Balak ar fi putut fi mai bun decât alţii, creând o pasăre magică. Numele sau, Balak ben Tsipor (pasăre), indică faptul că ar putea prezice viitorul cu ajutorul unei păsări magice.

Midrash Rabba este o carte ce a fost scrisă în timpul în care fost scrisă și Tora, și chiar poate a fost scrisă înaintea Torei. Uneori, o asociem chiar cu timpurile tatălui nostru Avraam, vremuri premergătoare apariției Torei. Asta deoarece tot ce este scris acolo este scris după aceea în Tora, separat de 600 -700 ani.

Așadar, din punct de vedere istoric, Midrash Rabba, nu este mai puțin importantă decât Tora. Explicațiile din ea sunt foarte vaste și profunde, intrând în tot felul de nișe diferite ale drumului de dezvoltare spirituală ale unei persoane.

Atunci când o persoană se dezvoltă spiritual, trece prin aceste nișe, le înțelege, dar nu persistă în ele. Într-adevăr, oricine se poate adânci în ele că urmare a dezvoltării personale.

Dar sunt suflete atât de cuprinzătoare încât acestea intră în toate aceste stări și le pot descrie.

Trebuie înțeles că este vorba doar despre forțele naturii, despre forțele omului, cele prin care trece el prin intermediul sistemelor de dreaptă și de stânga, un sistem alimentându-l pe celălalt.

Egoismul nu poate există fără altruism și altruismul fără egoism. Așadar, într-o persoană există exclusiv numai egoism, și numai desupra lui se construiește altruismul, pentru că el transformă ego-ul şi îl afundă în în altruism..

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 08.07.2015

„Fiti cu bagare de seama la voi înșivă”

Întrebare: Care este sensul versetului „Fiţi cu băgare de seama la voi înșivă”, în conformitate cu Cabala?

Răspuns: Aceasta înseamnă că o persoană trebuie să fie atenta să nu cadă în dorințele sale egoiste. Ea trebuie să se asigure că este în mod constant înconjurată de societatea corectă, care o va ține în direcția altruista corectă și o va face să simtă că dezvoltarea spirituală este importantă. Mediul va face întotdeauna ca omul să perceapă sentimentul Creatorului în Lumina Hassadim, care este o forță foarte speciala, atributul de a dărui.

În cazul în care omul își reînnoiește continuu această forță în el, va începe să urce în spiritualitate și va simți pe Creator în fiecare moment, mai aproape și mai puternic. Aceasta se numește, „Fiti cu bagare de seama la voi înșivă”

Din Lectia de Cabala în limba rusă 10/11/15

 

Rolul lui Jethro în devenirea lui Moise

Din cuvintele Midrash Rabba, Parshat Balac: Balac a trimis un mesaj către înțelepții lui Madian. „Liderul evreilor, Moise, a crescut printre voi. Poți să-mi dezvălui secretul succesului său? „

În răspunsul pe care l-a primit, s-a spus, „Acest șarpe, Moise, într-adevăr a supt de la sânul nostru. Un Madianit l-a invitat in casa lui, i-a dat pe fiica sa ca soție și i-a oferit bani. „

A oferi bani înseamnă a furniza un Masach (Ecran) spiritual .

Moise a construit un ecran împotriva egoismului său, altfel nu ar fi putut să se opună lui Faraon. Timp de patruzeci de ani, Moise a trăit în casa lui și a folosit aceleași metode ca Faraon, ascultându-l în mod automat. Apoi, el a petrecut patruzeci de ani, cu Midianitii și s-a căsătorit cu fiica lui Jethro.

În acest timp, Moise a atins un asemenea nivel încât el a putut reveni la Faraon să se confrunte cu el, cu alte cuvinte, el s-a putut răzvrăti împotriva egoismul universal. Jethro i-a dat această metodă.

Moise a început să înțeleagă limba Creatorului. Când el părăsește casa lui Jethro ca să se întoarcă în Egipt, are deja o conexiune cu Creatorul. Din rugul aprins, Creatorul a vorbit cu el, „Du-te, te voi ghida.”

De fapt, ce are Moise ?! Ego-ul său a început cu un punct special în inima, care a fost sub controlul lui Faraon pentru patruzeci de ani și sub controlul lui Jethro pentru patruzeci de ani. Acum, el are de 80 de ani, ceea ce înseamnă că a câștigat caracteristici egoiste serioase și unele caracteristici ale Bina, care au fost, practic, la nivelul de lucru de dragul ego-ului, dar el putea sta împotriva lui Faraon.

Întrebare: Ce înseamnă că Jethro, Madianitul i-a dat lui Moise o soție?

Răspuns: Aceasta înseamnă că el i-a dat lui Moise o dorință complet diferită, care a făcut posibil ca el să înțeleagă partea lui Faraon (egoismul). După ce a fost în interiorul egoismului, era imposibil să-l înțeleagă, deoarece el a avut mintea și dorința lui Faraon. Moise, fiind un fiu adoptat, care a crescut în casa lui Faraon, a fost complet scufundat în ego.

Cu toate acestea, cu Jethro, a primit o astfel de înțelegere a conducerii, încât a putut să stea împotriva lui Faraon. Jethro este sistemul principal de conducere: egoismul care este deturnat treptat spre altruism, devenind mai conectat cu el.

Este ca cineva care studiază deja înțelepciunea Cabalei și avanseaza chiar dacă este în întregime în ego. Cu toate acestea, înțelege deja ceva, percepe, intră într-o perioadă de pregătire, și apoi intr-o stare de Lo Lishma (nu pentru Numele Ei). El începe să înțeleagă sistemul, chiar dacă acest sistem îi este în continuare neclar.

Problema este că, chiar dacă doriți să vă gestionați ego-ul, tot trebuie să faceţi acest lucru cu ajutorul Luminii. Când vă aflați în Faraon, nu puteţi să îl stăpâniţi. Este doar o stare jalnică, egoistă, din care nu esti în măsură să ieși.

Când începeti să utilizați caracteristicile de daruire si iubire, va apropiaţi treptat de Creator, de caracteristicile corecte de conducere, cu toate că sunteţi atraşi de forțele spirituale de dragul egoului. Cu toate acestea, tocmai în acest fel începeţi să învăţaţi despre aceste caracteristici! Rezultă că va veți murdari lucrând în ego, dar asta cu ajutorul forțelor spirituale.

Aceasta este Klipa (coajă), forțele impure, care ajuta treptat la îndreptarea spre adevărata dăruire si dragoste. La început, dăruirea nu este reală, dar ea totuşi există, cel puțin de dragul egoului. Doar aşa vom trece printr-o etapă intermediară numită Lo Lishma (pentru sine), dar acum este cu un fel de contact cu sistemul altruist, nu cu cu inflexibilul Faraon care lovește cu ego-ul. El nu are nimic altceva; el este în întregime Klipa.

Cu toate acestea, în Faraon, caracteristicile altruiste care vor lucra pentru el deja se manifestă, ele sunt numite Erev Rav, mulțimea amestecată. Acești oameni exploateaza sistemul cabalistic de dragul lor, de dragul ascensiunii proprii și de dragul auto-măririi lor. Toate religiile au evoluat din asta.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 7/8/15

 

Jobul meu preferat – vocație sau misiune?

Întrebare: Mi-am descoperit destinul în munca mea, care îmi place. Spune-mi, mă îndrept în direcția bună? Ar putea însemna că mi-am găsit chemarea mea, dar am pierdut scopul?

Răspuns: Într-adevăr, a găsi de lucru ceva interesant, angajarea și dizolvarea în asta este o mare bucurie. Ti-ai găsit chemarea. În trecut, de asemenea, eu am încercat să-mi găsesc un loc de muncă atrăgător și satisfăcător, l-am iubit, dar am realizat că a fost lipsit de sens. Îmi amintesc cum un savant m-a sfătuit să iau o anumită perioadă din istorie, ca de exemplu Războiul de Treizeci de Ani, și să o studiez în profunzime.

– Si apoi, ce?

– Atunci vei fi un expert în Războiul de Treizeci de Ani, dacă iți dedici toată viața lui.

Ca un egoist mare, m-am gândit că nu are rost sa-mi petrec viața pe Războiul de Treizeci de Ani care a avut loc în urmă cu 400 de ani. Prețul părea prea mare. Viața trece și omul se dezvoltă și dintr-o dată începe să realizeze că a fost angajat în ceva care este lipsită de sens. În locul satisfacției și al entuziasmului simțit înainte: „Ce interesant și ce succes!”, simte dintr-o dată un gol, o dezamăgire și o lipsa de energie, iar acest lucru este teribil. Unde au plecat toți anii? Și pentru ce? Ce ar trebui să caut acum? El nu are aceeași putere, aceleași dorințe sau posibilități ca și înainte. Se pare că o persoană nu ar trebui să se angajeze prea mult în plăceri corporale în această viață, ci mai degrabă sa aleagă ceea ce pare a fi cel mai important și măreț lucru, care este neschimbător și deasupra viețile noastre.

Mai presus de viețile noastre poate fi doar eternitatea. Aceasta eternitate este ceea ce trebuie sa găsim și sa nu ne pierdem timpul pe fleacuri.

Apare întrebarea: Mă duc către ea sau nu? Dacă sunt de acord, nu pot exista obstacole, doar atingerea eternității! Acest lucru trebuie să fie standardul, unei persoane, deoarece în caz contrar ea se coboară la nivelul animal.

Prin urmare, trebuie să ne angajam în clarificarea nivelului la care vom atinge eternitatea. Aceasta nu este doar eternitate, deoarece nu are nici un rost să existăm etern la nivel corporal. Nu avem nevoie de o astfel de eternitate. Puteți aborda pe oricine de pe stradă și întrebați-l dacă el ar dori să trăiască în această lume pentru totdeauna. Mă îndoiesc că cineva ar fi de acord. Cea care ne obligă să trăim este doar frica animalică de moarte, dar în esență este absolut lipsită de importanță. Acesta este motivul pentru care toată lumea trebuie să afle scopul final.

Întrebare: Dar, în același timp, o persoană ar trebui să aibă o profesie?

Răspuns: Toata lumea ar trebui să aibă un loc de muncă, astfel încât sa fie în măsură să-si ofere lui lucruri normale și să fie util, să se angajeze într-un loc de munca care îi place și unde nu simte că pierde timpul în zadar. Dar, în același timp, trebuie să se asigure că fiecare minut al vieții sale este un pas mic spre marele scop, spre atingerea eternității și a perfecțiunii.

Din Lectia de Cabala în limba rusă 10/25/15

 

Ascensiunea în dimensiunea spirituală

Moartea egoistă înseamnă scăparea de egoism prin el însușii, pentru că numai acesta este subiectul morții. Restul nu poate muri! De aceea, moartea în spiritualitate nu înseamnă decât trezirea, iluminarea și înțelegerea.

Conform înțelepciunii Cabala, dacă cineva își îndeplinește misiunea și se corectează, îl binecuvântează pe Creator recitând Kaddiș – o rugăciune despre moartea coprului.

Această rugăciune este foarte adâncă și emoțională. Iar omul nu suferă în această viață prin corp doar pentru sentimentul gratitudinii față de Creator. Prin asta, prin viața corpului, omul obține următorul nivel al dezvoltării, și în de carapacea curentă, el se naște cu un alt corp. Și îi mulțumește Creatorului pentru că este capabil să se apropie de El, schimbându-și carapacea corporală.

Comentariu: Este interesant faptul că romanii au înțeles că împăratul muribund, care rezista morții, defăima zeii.

Răspuns: Romanii nu au avut concepte etice adânci. Dar la fel ca grecii, erau foarte materialiști. Rezistența evreilor față de romani și de greci, definește lumea de azi.

Romanii au cucerit întreaga Europa și i-au dat acesteia dezvoltarea materialistă, în timp ce grecii au umplut această dezvoltare cu vederea lor filozofică și științifică a lumii. Toate acestea au avut loc pentru ca lumea, în final, să se ridice la nivelul Creatorului, deasupra materialismului și dezvoltării științifice moderne.

Deci astăzi, vedem că bogăția și luxul nu mai sunt inima determinării fericirii. Iar filozofia devine deja istorie, filozofii și filozofia dispărând. Asta înseamnă că ne apropiem de o nouă etapă, ascensiunea în dimensiunea spirituală.

Din emisiunea de pe KabTV ”Secretele Cărții Eterne” din 01.07.2015

Cresterea Până la Dezvăluirea Secretului

Suntem la un nivel al evoluției noastre, în care sensul real al Torei ne este ascuns. Atunci când vorbim despre secretele Torei, nu trebuie să uităm că secretul real este imposibil să-l împărtășim cu alții, deoarece o persoană nu poate percepe ceea ce tu descoperi.

Este ca și cum ai explica unui copil mic, de exemplu, un concept foarte complicat sau un dispozitiv secret, arătându-i desene și tabele, dar acesta tot rămâne un mister pentru el. Cineva trebuie să se pregătească pentru revelarea unui secret.

Prin urmare, putem ridica doar ușor vălul care ascunde secretul, pentru a arăta că este acolo. Pentru o persoană care înțelege, Tora nu este o colecție de povestiri. De aici începând, totul depinde de acea persoană.

Este ca și cum am deschide ușa un pic spunând: „Uite, acesta este nivelul următor, aceasta este lumea viitoare, aceasta este intrarea în dimensiunea superioară. Astfel, puteți merge acolo, să vedeți, auziți, si să înțelegeți, să studiați, să explorați aceasta, și să existați în ea, în timp ce trăiți în lumea noastră. Nimic nu te limitează în afară de tine însuți. Puteți extinde nivelul, percepția voastră, cunoștințele, impresiile, și simțurile până la punctul în care vor include toata infinitatea. Totul depinde de voi! Faceți eforturile și veți reuși.”

Principalul este că omul ar trebui să vadă secretul, nu că ceva îi este ascuns de el, ci că el nu a crescut suficient pentru descoperirea lui. Dacă face eforturi, secretul va deveni o realitate. Acesta nu este protejat în nici un fel decât prin mintea limitată și senzația interioară a omului.

Când ceața dispare, omul descoperă un câmp enorm de activitate, infinitatea.

Din KabTV „Secretele din Cartea Eternă” 6/29/15