Category Archives: Perceptie

Aducând lumea la echilibru

Întrebare: Să presupunem că am venit printre oameni pentru a afla  ce doresc, dar acestia nu vor nimic în afară de o rată de credit ipotecar mai mica. Ce ar trebui să gândesc și ce ar trebui să-i intreb, astfel încât, atunci când mă întâlnesc cu ei, sa doreasca să-l descopere pe Creator?

Răspuns: Ideea nu este legata de o rată scăzută de credit ipotecar. Oamenii doresc să lucreze pentru că viața ii preseaza din toate părțile. Ei vor o existență sănătoasă și buna pentru ei, pentru rudele lor, pentru oameni, pentru națiune, și pentru întreaga lume.

Deci, trebuie sa te gandesti cum să aduci lumea în echilibru, astfel încât fiecare persoană, în orice situație s-ar afla, sa fie capabila să găsească acest echilibru.

Când va treziti dimineața, trebuie să vă conectați cu grupul imediat, și apoi toate evenimentele noastre, toate activitățile noastre vor fi de succes.

Eu vă dau o intenție cu privire la modul de a parcurge cele 24 de ore ale zilei. Dacă tot ceea ce te gândești și doresti începe să se miște prin intermediul grupului, atunci exista o avansare spre o stare de echilibru si armonie, iar apoi totul va fi normal. În cazul în care nu este normal, acest lucru este un semn că încă nu s-a ajuns la echilibru ci sunt in afara acestuia. Este posibil sa găsim echilibrul doar în centrul grupului!

Deci, este necesar să se urmărească acest lucru de dimineața și sa se mentina această intenție, indiferent  ce se întâmplă. Vom rezolva totul în acest fel la locul de muncă, în viața personală, în familie, și peste tot. În caz contrar, toate dorințele dvs. bune, activitățile și gândurile ,  vă vor duce mai departe și mai departe de scop.

Din Lumea Zoharului ,Săptămâna „Convenția Educatiei Integrale ” ZiuaTrei 2/4/14, Atelierul 5

Un Punct de Cotitura In istorie

Trăim într-o lume în schimbare rapidă, în care au loc: tsunami, cutremure, dezastre ecologice, călduri extreme, migrații ale refugiatilor.

Astăzi sute de mii de refugiați din Orientul Mijlociu se apropie pe Europa, și mâine va fi un cutremur undeva în India și valurile vor matura milioane de oameni si acestia vor migra spre nord.

Vedem că situația se poate schimba foarte rapid. Anterior se părea că  migratia unei mase de oameni dintr-un loc în altul  necesita o planificare atentă și riguroasa. Și deodată am devenit martori la cum zeci și sute de mii de oameni vin ca un val tsunami dinspre ocean spre plajă.

Lumea noastră se schimbă sub ochii noștri. Am fondat in interiorul nostru un flux puternic, un flux care influenţează toată omenirea, care ne aspira tot mai mult in jos, privind nivelul de trai, dar simultan ia nastere un fel de nou nivel. Ca urmare,  simțim cum cadem într-o prăpastie și întreaga lume pe care o stim este demolata, viata anterioara e distrusa. Astfel insa se naste  o viață nouă .

Este necesar sa descoperim aceste două tendințe, pentru a înțelege prin ce mijloace poate fi exprimata aceasta drama a secolului: distrugerea și moartea lumii vechi și nașterea lumii noi in interiorul acesteia.

Asta este ceea ce se întâmplă întotdeauna în natură și nu poate fi altfel. Atâta timp cât generația anterioară nu a murit, noua generație nu se va naște. Acesta este modul în care anotimpurile, de asemenea, se schimba intre ele. Sunt unii care consideră că ceea ce este moarte, inseamna o nouă viață. Să nu ne gândim la ce a fost și a murit, ci la ceea ce este pe cale de a se naste.

Omenirea este acum în travaliu; aşa iese la iveală prin canalul de naştere, prin cel mai îngust pasaj, care ne striveste din toate directiile. Travaliul ne împinge din spate şi  ne trage din faţă, obligându-ne la o miscare neîncetata. Suntem prezenți la nașterea unui nou nivel, o nouă stare a umanității.

In decursul istoriei au existat multe perioade critice și dificile care au fost într-adevăr perioade de naștere. Deci, mă uit la viitor cu speranță și fericire, chiar dacă acest lucru este teribil de dificil. Noua lume nu se naste atâta timp cât o parte din lumea veche nu  moare. Vedem că natura neînsuflețită este distrusa, diferite tipuri de animale și plante sunt pe cale de disparitie, iar oamenii mor.

Nu se știe ce se va întâmpla cu noi în condițiile schimbărilor climatice extreme și a dezastrelor naturale. Dar acest lucru  face posibila nașterea unui nou tip de viață.

Părăsim vechea era, vechea generație, întreaga istorie prin care a trecut omenirea, si ne nastem într-o lume nouă. Asa ca simtim o presiune, travaliul, ne pierdem toate cunoștințele pe care le-am adunat, perceptiile, cultura, educația, tradițiile. Chiar știința va fi reînnoita.

Omenirea pare ca va renaște, toate lucrurile vor părea noi.
Iubirea, sistemul de relații in cuplu și relațiile dintre părinți și copii, totul va fi de nerecunoscut. Nu știm spre ce fel de lume ne indreptam, dar este posibil ghicim şi să prezicem ce fel de lume va fi: Cum vor arata familiile în viitor; vor dori sa dea nastere la copii; vor rămâne copiii acasă sau vor trăi complet diferit?

Cum vom percepe lumea; ce atmosfera va fi în societate; ce fel de cultură, educație, sistem de relații, standarde de frumusete, ce melodii se vor canta? Totul se confruntă cu o adevărată revoluție.

Este încă imposibil de inchipuit cu precizie imaginea lumii viitoare, dar putem fi siguri că lumea se va schimba complet și că nu este în puterea noastră sa oprim acest lucru.

Schimbarea  deriva din natura si ne atrage în sine, fără a cere permisiunea noastră. Noua lume trebuie să se nască curând, deci haideţi să ne ajutam reciproc sa ne nastem in noua lume; putem face un efort pentru a ieşi la lumina.

Din  KabTV „Descopera-te” 9/18/15

Secretele cărţilor sacre

Întrebare: Cum este posibil să înţelegem care sunt secretele Torei?

Răspuns: Dacă vrei să înţelegi ce spune Tora, trebuie să începi să studiezi înţelepciunea Cabala. Înţelepciunea Cabala te învaţă metoda necesară studierii cărţilor sfinte. Ele se numesc „sfinte” pentru că au fost scrise de la nivelul lumii superioare, spirituale.

Deci, pentru a le înţelege, trebuie să învăţăm un limbaj special şi anumite concepte, pentru a ştii ce înseamnă cuvintele „Adam” (Om), „suflet”.

După aceea, orice cuvânt şi orice propoziţie din Tora vor arăta complet diferit. Se sune că „Tora vorbeşte în limbajul omului” (Sifre Bamidbar 112), ceea ce însemnă „limbajul ramurilor”. Foloseşte cuvinte din această lume, dar este îndreptat către rădăcina a tot ceea ce se întâmplă, adică forţa care activează în lumea superioară.

Tora se numeşte sacră, dar în lumea noastră nu este nimic sacru. Sacru înseamnă separat de lumea noastră. Deci, în timpul unei nunţii, mirele îi spune miresei: „Iată! Eşti o sfântă pentru mine”, adică se distinge din întreaga lume şi este relevantă numai lui. În acest sens, Tora este şi ea numită sacră, sfântă, pentru că este relevantă numai lumii superioare.

Asta înseamnă că, mai întâi trebuie să învăţăm limbajul în care este scrisă Tora. Apoi vom înţelege toate poveştile ei şi vom vedea că nu sunt doar legende sau istorie. Este un ghid special care ne îndreaptă către perceperea corectă a realităţii. Tora nu vorbeşte despre evenimente din trecut ci despre forţe care acţionează acum asupra noastră.

Din programul de radio israelian 103 FM din 16.08.2015

Începem cu urcarea pe inaltimi

Am ajuns la începutul caii către cer, catre corecția completa. Am învățat etapele  lanțului care curge de sus, de la Olam Ein Sof prin toate lumile, adică Ha’alamot (ascunderea), tot mai pregnanta, până când am ajuns la aceasta lume.
Treptat, toata lumina lui Ein Sof și viața sa perfectă si eterna este ascunsa de  noi, și  aceasta exista, astfel încât de aici, de jos, sa începem să urcam din nou.In acest fel vom descoperi forța superioară, cea mai inalta viața spirituală.
Cartea Zohar este la dispoziția noastră, și numai cu ea toti cabaliștii pot conecta speranțele lor de corectare, pentru a fauri un viitor bun pentru noi și pentru întreaga lume.  Cartea Zohar ne da puterea de a ne ridica de la perceptia vietii fizice muritoare la perceptia  existenței veșnice în Olam Ein Sof.Cheia fericiri e într-o singură carte. Puterea unica a Cartii Zohar este capabila să îndepărteze toate piedicile, toate problemele, și sa îndepărteze toata mizeria umană.

Dar nu funcționează la fel ca toate tipurile de binecuvântări, amulete, minuni și misticisme. Aceasta (Cartea Zohar) nu schimba lumea înconjurătoare; mă schimbă pe mine. Sunt schimbat în așa fel încât văd și simt Olam Ein Sof în aceeași realitate care părea  lumea aceasta anterior (intelegerii cartii Zohar).
Devine clar pentru mine că oamenii pe care i-am perceput înainte de ca fiind străini, sunt părți ale sufletului meu și suntem conectați împreună într-un singur suflet. Aceasta e ceea ce văd acum! Suntem conectati intr-un singur suflet și suntem umpluti cu aceeași lumină, eternitate, integritate, aptitudine și înțelegere.

Nici măcar nu găsim soluția la problemele anterioare, ci, mai degrabă, găsim puterea de a ne ridica la o altă dimensiune a vieții. Aceasta se datorează Cartii Zohar.
Pentru a ne împinge spre acest lucru, Lumina ne influenteaza de  sus din ce in ce mai mult. Genele informaționale, Reshimot, în acord cu care ne dezvoltam și ne transformăm, se revelează în noi  din ce in ce mai puternic, ca urmare a influenței în creștere a Luminii. În consecință, ne simțim mai rău și mai rău. După toate acestea, opoziția dintre Lumina și dorințele neamplinite, Reshimot, produc în noi sentimentul de ruptura.

Aici, trebuie să prevenim loviturile cu un remediu, și ni se dă remediul. La urma urmei, am ajuns la înțelepciunea Cabalei nu pentru a evita problemele, ci din cauza suferinței spirituale; din cauza ca nu ne-am simțit împliniți spiritual în viețile noastre. Deci, am fost atrași de înțelepciunea Cabalei. Aceasta nu este similar cu  restul lumii, care nu are nici o perceptie  legată de sensul vieții, nici negativa, nici pozitiva. Întrebarea despre sensul vieții este ascunsa în fiecare om, dar, in exterior, omul pur și simplu consideră că este rău pentru el.
Deci, noi trebuie să răspundem la această invitație, la apelul adresat nouă, și să ne corectam la nivel spiritual, cu valoarea acestei cresteri a starii noastre pe care  trebuie să o atingem. Noi trebuie să ajungem la o stare în care răul nu ne împinge de la spate, prin lovituri. Mai degrabă, ne ridica binele, măreția golului, forța superioară, lumea de sus, starea superioara, care s-a maturizat in noi.Trebuie să ascensionam și sa o apreciem , și avem toate mijloacele necesare pentru acest lucru.
Avem mulți prieteni și grupuri din toate părțile lumii, o organizație internațională, o conexiune bine stabilita între noi. Avem nevoie doar sa jucam acest joc al vietii ca și cum toate viețile noastre ar avea insusirea spirituala a daruirii ,care se opune  Eului nostru natural, ca în cazul în care viețile noastre sunt sfințite de iubire, care este opusa urii. Dacă vom simti așa, vom creste.

Nimic imposibil nu este necesar: nu avem nevoie de nimic pentru a fi buni. Este cunoscut faptul că un singur om nu este în stare să se corecteze. Noi doar trebuie să vrem să fim buni. Aceasta se numește  „o față a monedei”. Lumina adaugă a doua față și consființește corectarea în locul nostru. Lumina face totul conform regulii pe care am gasit-o lucrand cu ea, după cum este scris: „Daca ai lucrat cu ea și nu ai găsit-o, nu ai ajuns la credinta.”
Deci, scopul nostru este sa investim efort, în dorinta conectarii, în a face unitate, și în a lua toate măsurile necesare, precum copiii care se joacă de-a adulții  atrăgând Lumina care Reformeaza, care îi face să crească. De asemenea, dorim să fie plenara relația noastră cu Creatorul, în sens calitativ nou, prin corectarea relației noastre cu fiecare membru, cu grupul și prin intermediul grupului,.
Trebuie măsurate mereu etapele dezvoltării noastre. La început trebuie să simt cu adevarat ca prietenii contează pentru mine, chiar in mod egoist, așa încât să simt în interior că depind de ei și întreaga mea viata viitoare este alături de ei, că sunt conectat la ei și trebuie să fiu in interiorul grupului, imersat si dizolvat in el.
Dacă simt că ma apropii de această stare și încep să simt că sunt mai mult și mai mult dependent de de grup, atunci avansez. Acesta este un semn foarte îmbucurător, care semnalează că Lumina mă influențează cu adevarat.
După aceasta, atunci când mă simt dependent de grup, trebuie să verific dacă sentimentul meu plăcut este conectat la dorinta de a vrea să dau mulțumire Creatorului. Încearcă! Gândul că vreau să fac fericit Creatorul trezește zelul și plăcerea în mine? Dacă acest sentiment există în mine, atunci eu am scopul corect prin intermediul grupului, față de Creator. Acesta este modul în care Lumina Superioara incepe sa construiască drumul ascendent în mine.

Din Lecția 2 de la Convenția Mondiala a Zoharului, Ziua Intai 2/5/14

Drumul lung către templu, partea a zecea

Turnul Creatorului în locul Turnului Babilonului

Întrebare: Societatea israeliană modernă este sfâșiată de egoism și ură. Este complet deconectata. Sistemele sale sunt putrede și implicate în jocuri egoiste. Tuturor le pasă numai de ei înșiși.
Cum poate o societate formata din membri cu cea mai negativa atitudine, să fie adusa la starea de conectare, unitate, și iubire, având în vedere că este extrem de departe de imaginea conturata pentru noi?

Răspuns: Este adevărat: societate israeliană este cea mai egoiste dintre toate. Când poporul lui Israel se inalta, el poate ajunge la  înălțimile stelare. Cu toate acestea, cand decade,decade mai adânc decât restul.

E o lipsa critica de unitate. Este evident! Este bine că lacunele noastre sunt afișate la vedere. Este minunat să știm cât de teribila este starea noastră si cat de disperati  avem nevoie de unitate. Partea buna este că avem”manualul de instrucțiuni”, care ne explică cum să realizam unitatea.

Înțelepciunea Cabalei ne învață pașii pentru a atrage cu o mai mare forță  bunăvoința. Este știința revelarii Creatorului în această lume. Creatorul este puterea iubirii și a daruirii reciproce, forța  unitatii.
Principalul lucru este atragerea și raspandirea fortei daruirii, iubirii, unitatii, și cooperarii reciproce între noi. Opozitia intre puterea separarii, egoism, si forța binevoitoare ne da energie suplimentară.

Puterea vine întotdeauna ca un rezultat al punerii în comun a forțelor opuse. Cu cat este mai mare diferența de potențial, cu atat este mai mare diferența intre un plus și un minus, adica, o sută de volți, o mie de volți, un milion de volți, deci,cu atat este mai mare puterea.
Dacă adăugăm o putere pozitivă acestui minus imens pe care il avem astăzi, vom conecta întregul univers într-o singură structură comuna unificată.

Întrebare: Israelul este țara în care oamenii au cel mai mare egoism din lume, nu-i așa?

Răspuns: Israelul nu este doar o țară. Israelul este o națiune care a atins anterior un anumit nivel spiritual, dar apoi l-a pierdut. De aceea a căzut atât de adânc în materialitate și are cel mai mare egoism în comparație cu alte națiuni.

Întrebare: Avem o șansă reala de a ne uni stiind ca avem un egoism urias?

Răspuns: Evreii sunt cei mai mari egoisti, motiv pentru care au un mare potențial de a ajunge la unitate. Nu există nici o altă națiune care este la fel de egoista, cruda, mioapa și oarba atunci când vine vorba de a misiunea sa. Acesta este motivul pentru care ei sunt capabili de auto-corectare și de aîmpinge întreaga umanitate înainte.

Nu a fost un accident faptul că Israelul a fost ridicat la o înălțare spirituală și apoi a căzut în abisul egoismului, castigand astfel  șansa de a se corecta. Când evreii se vor corecta, întreaga lume se va corecta.
În acest moment al dezvoltării noastre istorice, omenirea a revenit la starea Babilonului antic,  babilonienii  astăzi numara cateva miliarde de locuitori ai Pământului. Poporul lui Israel nu este deloc numeros; Dimpotrivă, această națiune este încă destul de mica, dar Lumina si abundenta pot fi transmise prin ea ca prin urechile acului si poate fi oferita intregii umanitati. Poporul evreu are o putere enormă.

Singurul lucru care ar trebui sa inceapa în această lume este puterea unității, forța superioară de conectare și iubire. Aceasta va umple viața noastră cu fericire și abundență. Puterea va echilibra minusurile existente și va face lumea armonioasă, nedivizată, și binevoitoare.

Ziua de doliu de 9 Av se va transforma într-o zi de bucurie și iubire, așa cum se spune în” Profeți”. Dacă se va întâmpla sau nu, depinde numai de noi. Putem transforma ziua întunecată care provine din rădăcina spirituală a unui întuneric complet în care au avut loc distrugerile: spargerea primelor table, prăbușirea primului și al celui de al doilea Templu,  dezastrele nenumarate petrecute de-a lungul istoriei evreiești.

Prin aducerea puterii  unitatii în întunericul existent, vom corecta distrugerile anterioare și vom reconstitui puterea Creatorului, ridicand astfel întreaga umanitate la starea de unitate. Apoi, toata lumea noastră se va inalta spiritual. Vom accede la viața veșnică, vom trece la următoarea dimensiune. Fie ca aceasta să se întâmple!

Din KabTV  „O Viață Nouă” 7/5/15

Drumul lung către templu, partea a şaptea

De la lumea barabară la lumea civilizată (luminată)

În timpul miilor de ani de exil, poporul Israel a suferit distrugerea primului şi celui de al doilea Templu, a atins starea de spargere completă şi a pierdut şi cea mai mică amintire legată de sistemul comun care îi unea.

Începând cu Adam, primul om, poporul Israel a realizat cum lucrează sistemul. În timpul lui Avram, au studiat cu persistenţa structura unităţii, iar în timpul lui Moise au reuşit chiar să o implementeze între ei.

Această stare a durat până la distrugerea celui de al doilea Templu, până în timpul lui Rabbi Akiva, în timpul căruia totul s-a prăbuşit. Căderea a avut un mare impact în avansarea întregii umanităţii.

Evreii s-au răspândit în toată lumea. Acest proces le-a permis să contribuie la forma de dezvoltare din alte ţări, afectând dezvoltarea religiei, a gândirii, credinţei, filozofiei, ştiinţei şi medicinii.

Această cunoaştere a fost transferată prin vechii greci şi romani, prin filozofi, prin istorie. Evreii au găsit un sistem de comerţ şi industrie în Europa şi a construit baza pentru comerţul modern.

Sistemul pe care l-au creat a fost unul integral şi în ciuda faptului că evreii au fost împrăştiaţi peste tot în lume, ei au vorbit aceeaşi limbă şi s-au înţeles unul cu altul foarte bine. Aşadar au fost capabili să construiască conexiunea unul cu altul. Aceste evenimente au avut loc acum 1500 de ani, şi au fost posibile doar datorită stării speciale pe care o obţinuse poporul evreu.

Un evreu poate călătorii din Italia în Olanda şi poate vorbi cu un evreu local fără nicio problemă, poate să se ducă la o sinagoga,poate sa faca comert.Si invers , evreii din Olanda , pot calatori in Italia , sau in alte tari si sa faca acelasi lucru.

In lumea fragmentata, unde tarile s-au izolat,evreii au servit la conectare.

Evreii au fost uniti prin cultura, educatie, limba si Kasrut (legi religioase ce tin de alimentatie).Cand un evreu a venit in alta tara, el a putut manca doar in casele evreiesti locale, nu in alta parte.Aceasta tradiţie a întărit conexiunea inter-iudaica deoarece turistii evrei au participat la slujbele din sinagogile locale.Acest tip de comportament a stimulat dezvoltarea industriei si a comertului in lume.

Acesta este modul în care evreii au contribuit la progresul general în lume,datorita  exilului, influientand tehnologia, știința, industria, comerțul, și religiile altor popoare.
Inițial, toate religiile au servit scopului  umanitatii de a inainta.Datorita religiei, păgânismul încetat să mai existe. Oamenii s-au oprit de la inchinarea la copaci și pietre, asocierea obiectelor materiale cu puteri supranaturale a incetat. Au devenit mai spirituali.
Astfel, a fost creata o baza buna pentru dezvoltarea artelor, picturii, muzicii, etc. Artele au stimulat cresterea interioara, spirituală a oamenilor, ajungand la oamenii de rând, prin religiile lor. Națiunile lumii nu au indiciul că succesul lor în arte și științe a fost posibil datorita evreilor care au primit această cunoaștere, deoarece, la un moment dat, ei au atins forţa spirituala superioara ascunsa în natură.

Din KabTV  „O viață nouă” 7/0515

De ce este interzis să lucrezi în Şabat?

Tora, „Numeri,” 15:32 – 15:36: Atunci când copiii au fost în deșert, au găsit  un om strîngînd lemne în ziua Sabatului. Cei care  l-au gasit adunand lemne, l-au adus în fata lui Moise, a lui Aaron și a întregii adunări.Acestia l-au pus sub pază, deoarece nu era încă hotărât ce să facă cu el. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Omul acesta să fie pedepsit cu moartea; întreaga obşte să arunce cu pietre în el, in afara taberei. „L-au scos deci, toată obştea,  afară din tabără, și au aruncat cu pietre in el pana  la moarte, aşa cum poruncise Domnul lui Moise.”

O persoană care a crescut la un nivel în care Şabatul există pentru el, nu este o persoană obișnuită. „A aduna lemne” înseamnă a căuta în tine însuşiri care pot fi utilizate pentru a da foc stării de unitate. Aceasta înseamnă  un păcat conștient împotriva celui mai înalt nivel de unitate, Şabatul. Iar atunci, corectarea omului consta  in uciderea starii lui  la nivelul bestial prin intermediul pietrelor.
Aceasta este inima de piatră (Lev HaEven), care trebuie să fie ucisa. Dar, în încarnarea următoare, el va depăși această stare și se va corecta. Asta este ceea ce este scris în Tora, că o persoană trebuie să-si omoare  inima  de piatră. Pe de altă parte, „Even” (piatra) este derivat din cuvântul „Havnah,” (înțelegere, conștientizare). Deci, aruncarea cu pietre reprezintă o cunoaştere mai înaltă, fără de care omul nu se poate apropia de acțiuni spirituale.

Colectarea lemnelor  în ziua de Sabat este dorința omului de a găsi combustibil, pentru a avea caldura si lumina, (dreapta și stânga aliniate). Dar, pentru că el vrea să se ridice peste nivelul  Sabatului cu actiuni interzise, este ucis. Și dacă vrea, el  poate urca peste Shabbat (Şabat), prin anularea sinelui. Ideea este că pe parcursul săptămânii o persoană pregătește combustibil, ulei pentru lămpile de căldură, după care le folosește pentru a încălca Şabatul. Dar dacă el aprinde bețe în el, ceea ce înseamnă că el creează ceva peste Șabat, el se desprinde de la Creator, care lucrează pentru el în această zi.

Şabatul este ultima zi a săptămânii, atunci când partenerul lui Malchut este revelat. Hesed, Gevura, Tiferet, Netzah, Hod, Yesod  sunt șase Sefiroti cu care lucrăm timp de șase zile. Ultimul Sefirot, Malchut nu face nimic de la sine. Activeaza doar cei șase Sefiroti anteriori, care acționează cu ajutorul lui  și în ziua de Sabat cand primește ceea ce a fost revelat în ei.

Dacă o persoană dorește să lucreze în Sabat așa cum a făcut în zilele precedente, cu aceasta el limitează ascensiunea. El nu poate primi nimic de la primii șase Sefiroti pentru a trece la nivelul următor, la săptămâna viitoare. Și astfel în săptămâna viitoare el este ca  mort. Cele șase zile ale săptămânii sunt șase stari în care ne putem corecta caracteristica Malchut, ca să semene cu cele șase caracteristici superioare: Hesed, Gevura, Tiferet, Netzah, Hod şi Yesod. Și apoi în ziua a șaptea, în ziua Sabatului, toate conectate împreună  înnobileaza Malchut prin corecție. Persoana nu mai participă la aceasta; el nu poate lucra cu Malchut ci doar cu cei șase Sefiroti de sus.

Deci,  este interzis să lucrezi în ziua de Sabat. Se spune că cineva care a lucrat înainte de Sabat recolteaza rodul muncii în ziua de Sabat. Pentru că atunci când primii șase Sefiroti sunt integrati, apare și iluminarea lui Malchut, persoana este apoi ridicata și  simte fluxul  Creatorului. Iar dacă nu, atunci, întreaga săptămână nu are nici un sens pentru ea. Prin inima ei de piatră iși „ucide” sufletul, adică posibilitatea de comuniune cu Creatorul în ziua de Sabat .
Deci corecție omului consta în uciderea acelui nivel care face cu neputinta ascensiunea, omorând inima de piatră și luand totul de la capat. Nu este nimic groaznic aici; este una dintre „crimele” uzuale pe care, uneori, le comitem pe calea spirituală.

Din „Secretele din Cartii Eterne” KabTV lui 13/5/15

În umbra norului de asteroizi

Întrebare: Este creată impresia ca Adam HaRishon (primul om) Adam a fost mult mai avansat decât noi pentru că a simțit forța superioară in timp ce noi nu o simtim?

Răspuns: Nu există nici o îndoială despre asta! Dezvoltarea spirituală nu are loc in paralel cu dezvoltarea fizică. Dimpotrivă, primii cabalişti au fost mult mai aproape de forța superioară și de lumile superioare decât noi. Dacă am avea acum norocul să ne intalnim cu parintele nostru Avraam, ar fi posibil să-l întrebam mai multe . În sens spiritual, un declin constant se întâmplă cu fiecare generație. Și, în consecință, ego-ul nostru și progresul tehnologic, împreună cu dezvoltarea economică și financiară, au crescut mai mult și mai mult ..
În cele din urmă am ajuns la progresul tehnologic maxim și al dezvoltării spirituale minime în această lume. Și astfel criza globală se dezvoltă și izbucnește, se mișcă și se simte peste tot în lume în zilele noastre. Este posibila rezolvarea acestei crize prin revelarea  înțelepciunii Cabalei întregii umanități. Dacă toți suntem uniți, vom ajunge sa descoperim forța superioară și această lume va urca la înălțimea lumilor superioare.

Întrebare: Abia putem face cativa bani pentru a trăi în această lume si tu vrei să ne implicam în lumi superioare?

Răspuns: Criza actuală este doar începutul. Lovituri teribile sunt de așteptat pentru umanitate. Nu vreau să te sperii, dar, din păcate, asta este. Vedem deja simptome clare ale unui viitor Holocaust în toată lumea ,pe care nimeni nu il poate opri.

Ideea este că lumea a devenit ciclica. Forțele spirituale superioare se apropie de lumea noastra ca un nor de asteroizi sau ca o cometă. Forțele superioare care sunt legate într-o rețea unică comprima printr-un inel din ce în ce mai dens  valoriie  lumii  noastre, care nu sunt conectate într-o singură rețea.

Mai degrabă, totul este împărțit, separat, zdrobit și sfâșiat de lupte interne. Valorile lumii noastre și rețeaua de forțe superioare care se apropie sunt în opoziție și contradicție , astfel încât fenomene foarte neplacute si negative apar în lumea noastră. Ele vor crește mai mult și mai mult, până când vom începe să ne conectam și să ne unim pentru a fi mai multi și mai adaptati la unica și singura forță integratoare. Numai în acest mod putem fi mântuiți.

Întrebare: Sunt toate problemele lumii moderne trimise spre noi ca pedeapsă?

Răspuns: Nu există pedepse! Sunt doar oameni care percep ceea ce se întâmplă în acest fel. De fapt, legea naturii actioneaza simplu asupra noastra. Inmultirea și agravarea forțe negative ne trezesc pentru a vedea Egoismul crescut de la o generație la alta. Dar forțelespirituale superioare ne apropie mai mult și mai mult intr-o unica rețea.

Opoziția dintre aceste două sisteme crește: Pe de o parte, există egoismul uman diabolic, și pe de altă parte, o rețea superioara de forțe bune. Între ele apare o diferenta de potential și tensiunea implicita ce se simte.

Noi nu putem schimba rețeaua superioara; avem nevoie sa ne corectam si sa ne unim. Și să-ţi iubești prietenul  ca pe tine însuți este marele regula generală în Tora. (Yerushalmi Nedarim 30b), care dacă nu ar exista, nu am supraviețui. Întreaga lume devine plenar si integral interconectata ca un singur sat mic.

Și, ca atare, lumea cere de la umanitate o conexiune in bine si similaritate.Dar noi nu suntem gata de a crea o astfel de conexiune , asa ca suferim.

Numai înțelepciunea Cabalei poate aduce toată omenirea la relații bune și minunate, așa că trebuie relevata tuturor în timpul nostru.

Mai mult, Cartea Zohar, care a fost scris acum 2000 de ani, a mentionat despre timpul nostru, când omenirea va atinge un nivel  în care va fi obligată să foloseasca metoda Cabalei pentru a se conecta și a trăi în fericire. Așa că doresc un an bun și dulce pentru toată lumea, ceea ce înseamnă un an în care avem șansă de a ajunge la o viață mai bună.

Din Programul Radio Israelian 103FM, 9/6/15

Dieta spirituala

Întrebare: Trebuie să renunț la dorințele mele fizice pentru a-mi construi sufletul?
Răspuns: Nu este necesar să  renunți la vreo dorinta. Înțelepciunea Cabalei nu implica nicio limitare umana. Prin studiul Cabalei, vom atrage Lumina care Reformeaza, care realizează toate corecțiile.
Studiul este construit în așa fel încât ne conectam unii cu alții în timpul lecțiilor din cadrul grupului de studiu și a activităților comune și, prin intermediul conexiunii și a unitatatii  noastre, atragem forța superioară care influențează pe fiecare dintre noi.

În acest fel vom crea o natură nouă în noi, forta daruirii, prin care începem să simțim lumile superioare.
În același timp, nu e necesar sa dăruim nici o plăcere materiala. Lumina Superioara ne schimbă treptat, astfel încât dintr-o data  simtim cum unele dorințe dispar și altele apar. Lumina ne face ca ea; reînoinşte și corectează, creând in noi un Kli (vas), care este pregătit să  simtă și sa descopere lumile superioare.
Dar o persoană nu trebuie să se limiteze în mod artificial și să păstreze o „dieta spirituală.” Este necesar doar  să învăţaţi şi să aplicaţi metoda de corecție.

Din  Programul Radio Israelian 103FM, 8/16/15

 

Intenție generală pentru Anul Nou

Noul an în ebraică este numit Roș HaȘana, ceea ce înseamnă capul anului, un nou început. Anul care urmează depinde de cum îl începem, de ce scopuri ne propunem, ce intenții avem, ce planuri.

De aceea trebuie să înțelegem clar de ce avem nevoie de acest an, de ce existăm și ce trebuie să obținem cu adevărat.

Din fericire, trăim într-o lume care ne demonstrează inutilitatea ei și insignifianța absolută. De aceea ne este mult mai ușor să navigăm prin el decât era în urmă cu 50 sau 100 de ani.

Ce ne putem dori pentru noul an? Vedem că, de-a lungul istoriei omenirea a greșit permanent. Am încercat să facem ceva și am dat greș, din nou am încercat și iar am ratat și așa a fost de fiecare dată.

Noi nu putem să facem corect un pas. Acest lucru este explicat foarte simplu de Înțelepciunea Cabalei. Omenirea nu-și știe trecutul, de unde vine și încotro se îndreaptă.

Ideea este că noi am coborât din Lumea Ein Sof (Infinită) în lumea noastră și, acum trebuie să urcăm înapoi. Dar noi nu suntem conștienți nici de coborârea noastră, nici de urcarea ce urmează așa că, ne aflăm într-o stare jalnică.

Cabala ne spune că dacă vrem să fie altfel, trebuie să muncim la unitatea poporului nostru, adică la ceea ce a făcut Avraam în Babilonul antic, când i-a chemat pe toți cei interesați să se unească și să se adune într-un grup numit poporul lui Israel.

Israel înseamnă „Iașar El” (direct la Creator) și înseamnă și Li Roș (am cap), ceea ce înseamnă că mă duc întâi la cap. Roș HaȘana înseamnă același lucru – capul întâi.

Asta înseamnă că încep să înțeleg că totdeauna voi greși și voi primi lovituri la fiecare pas, chiar și la cel mai mic, dacă nu cunosc programul Creației și felul în care mă conduce acesta.

De aceea el este ascuns oamenilor obișnuiți și, dacă eu nu înaintez încotro mă duce Natura, ci merg în direcția opusă, Natura mă va trage înapoi de gât și mă va împinge în direcția corectă. De aceea suferim. O astfel de corectare este foarte crudă.

Așa că, depinde de noi să înțelegem programul Creației și să începem să-l aplicăm corect, asta este ceea ce ne învață Înțelepciunea Cabalei.

Aplicarea este foarte simplă; rezultă din conexiune și unitate. Asta i s-a spus poporului când a primit Tora pe Muntele Sinai: „Vreți să fiți un singur popor cu o singură inimă, să fiți în Arvut complet (garantare mutuală)? Pentru asta, nu faceți celui de lângă voi ceea ce vouă nu vă place și iubiți-vă prietenul ca pe voi înșivă”.

Toate aceste Mițvot (Porunci) privesc poporul nostru, în interiorul căruia trebuie să ne unim corect. În conexiunea dintre noi vom descoperi Creatorul, Lumea Superioară, faza următoare a dezvoltării noastre. Cu cât ne unim mai mult, cu atât ne ridicăm mai mult peste lumea noastră și începem să simțim următorul nivel de existență, următoarea dimensiune.

În principiu, acesta este rolul nostru. Cabala ne dă instrucțiuni precise despre modul în care trebuie să facem acest lucru și ne învață din sursele originale de Cabala.

Sper foarte mult că vechiul an care s-a încheiat ne-a învățat cum să tratăm corect noul an și, de acum încolo, să învățăm să ne orientăm spre o dezvoltare clară și corectă, în armonie și unitate între noi.

Dacă poporul evreu va face asta, va influența pozitiv întreaga lume, va anihila antisemitismul și va aduce omenirea la prosperitate, prin ridicarea la următorul nivel de existență. Totul depinde de noi, numai noi putem determina viitorul lumii.

Haideți să facem asta astfel ca noul an să fie atât de bun cât s-a hotărât de Sus, astfel încât să putem aduce întreaga lume la o nouă stare și, așa cum e scris în Tora, vom deveni lumină pentru nații, ne vom împlini pe noi înșine în cel mai bun mod. Acesta este destinul nostru. Haideți să urcăm în acest an la nivelul eternității și împlinirii.

Din KabTv „Sărbători: Roș HaȘana” 6/08/2015