The Times of Israel a publicat noul meu articol “Beneficiile Diversităţii”

Este scris în Mishnah (Sotah, 9:15) că, la sfârșitul zilelor, ura va crește. Judecând după ce se întâmplă astăzi, ne apropiem de sfârșitul zilelor. Niciodată nu s-a arătat atâta ură pe rețelele de socializare, ȋn ziare și televiziune, iar valul pare să crească din ce în ce mai mult. Nu este ca și cum nu mai există locuri liniștite, dar timpurile sunt pur și simplu toxice. Un singur cuvânt în afara trendului – și este foarte ușor să treceți linia – și veți fi interzis, excomunicat din lume.

Ura rasială și protestele anti-rasiste pe care le-am văzut în ultima vreme fac parte din acel val de rău. Ca toate valurile, revoltele provocate de rasism vor avea vȃrfuri și coborȃri, dar tendința este cu siguranță spre o uriașă furtună.

Ura nu se va opri aici. Pe măsură ce ura se intensifică și se răspândește, fragmente din cadrul fiecărui grup se vor desprinde din corpul principal și vor forma tabere mai mici, care vor lupta una împotriva celeilalte. Societatea se va dezintegra și anarhia va domni. Este scris în Talmud (Sanhedrin 98b) că nici cei mai mari înțelepți nu ar dori să trăiască la sfârșitul zilelor.

În mod clar, încă nu suntem acolo, dar ne îndreptăm spre acolo. Dacă nu oprim cursul, vom ajunge acolo mai devreme decât ne dăm seama.

Rolul urii

Problema este că noi credem că ura este rea și dăunătoare în întregime. Încercăm să nu urâm, dar, făcând acest lucru, ne lipsim de șansa de a o corecta, până când vom face față unei izbucniri de ură mai intense.

Ura este neplăcerea pe care o simt față de orice nu este eu. Sentimentul nostru de unicitate este adânc înrădăcinat în psihicul nostru, dar este acolo pentru un motiv întemeiat: Noi nu percepem decât prin contrarii. Dacă nu am înțelege senzația de întuneric, nu am ști că există lumină. Dacă nu am simți ce este frig, nu am fi în stare să simțim căldura. De asemenea, dacă nu am simți ură, nu am fi capabili să simțim iubirea.

Prin urmare, atunci când ura iese la suprafață, nu ar trebui să încercăm să o înăbușim sau să o negăm. În schimb, ar trebui să facem un efort conștient pentru a crește iubirea pentru obiectul urii noastre, până în punctul în care iubirea devine mai mare decât ura care a ieșit la suprafață. Dacă toate părțile implicate în manifestarea urii participă la efort, rezultatul va fi o iubire mai mare ca niciodată. Dacă nu participă toate părțile, întregul proces este fără speranță.

Dacă toate părțile societății se angajează în acest demers, vom crește iubirea în lumea noastră la niveluri pe care nu le-am văzut niciodată și va fi tocmai datorită nivelului de ură fără precedent care ne-a obligat să forțăm spre un nivel de iubire care să se potrivească. Negând legitimitatea urii, negăm lumea iubirii și condamnăm la manifestări mai intense de ură, care vor urma în curând.

În conformitate cu această paradigmă, tot ceea ce urăsc este de fapt un izvor pentru a experimenta o iubire mai mare. Dacă astăzi, ura cea mai intensă se manifestă între rase, tocmai aici ar trebui să apară noul nivel de iubire. Cu toate acestea, acest lucru se va întâmpla numai dacă ambele părți colaborează pentru creșterea iubirii dintre ele, în măsura urii actuale.

Îmi dau seama că este o idee complet nouă și contrazice aproape tot ce am fost învățați. Pe de altă parte, ceea ce am fost învățați nu mai funcționează, așa că este timpul să încercăm o direcție nouă.

Ideea este simplă: cealaltă persoană este diferită de mine; îmi displace acea persoană și vreau ca ea să fie rănită sau cel puțin să dispară. Această ură este cea care alimentează toată violența pe care am văzut-o în ultimele săptămâni și luni. Dacă o lăsăm aşa, va arunca toată lumea în aer. Deci, în loc să o lăsăm să crească, ar trebui să facem cu toții eforturi conștiente pentru a ne crește iubirea unul față de celălalt, chiar dacă este clar fals. Totuși, în mod surprinzător, eforturile noastre vor da roade și vom descoperi că putem iubi oameni cu care, un moment în urmă, nu puteam sta.

Este o paradigmă foarte practică; cere curaj și angajament și este singura speranță de a evita distrugerea completă.

Filed under: Criza, globalizare | Add Comment →