“Forța vindecătoare în mâinile medicilor” (Linkedin)

Noul meu articol pe LinkedinForța vindecătoare în mâinile medicilor

Când văd presiunea extraordinară sub care se află echipele medicale în lupta COVID-19 sunt plin de mare simpatie. Cunosc îndeaproape lumea medicilor. Părinții mei erau medici, și eu am început studiile în medicină dar am plecat foarte repede pentru că mi-am dat seama că nu era pentru mine. În schimb, am trecut la bio-cibernetică medicală, prima mea profesie.

Soarta fiecărui pacient, a fiecărei echipe medicale și a întregii omeniri depinde de revelarea forței vindecătoare a unității dintre noi.

Așadar, cine sunt eu să mă adresez și să vorbesc cu medicii și asistentele medicale, când ei au nevoie să se ocupe de decizii care pot face diferența între viață și moarte în fiecare zi? Ei știu cum să coopereze și să lucreze împreună ca experți recunoscuți care își tratează pacienții. Cu toate acestea, prea des acum, se trezesc neajutorați pentru a face față situațiilor cu care se confruntă.

Anul coronavirusului a pus o presiune extremă asupra sistemului de sănătate. Morbiditatea este crescândă, mutațiile virusului apar într-un ritm alarmant, iar campania de vaccinare este la apogeu. În acest scenariu exigent, echipele medicale sunt în prima linie a bătăliei. Ele au fost nevoite să se adapteze condițiilor care se schimbă rapid și noilor provocări, în timp ce se străduiesc să salveze vieți omenești – toate acestea în timp ce sunt îmbrăcaţi din cap până în picioare în costume de protecție greoaie, fierbinți și învață să citească expresiile feței prin măști. Circumstanțele sunt de neegalat.

În această situație fără precedent, există o recomandare pentru echipele medicale copleșite: conectați-vă mai mult între voi, nu doar într-o conexiune profesională sau într-o apropiere temporară forțată de epidemie, ci cu o conexiune serioasă și profundă. Acest lucru va produce mari forțe pozitive. Profesioniștii din domeniul medical vor primi combustibilul atât de necesar, care îi va motiva să lucreze mai mult în momentele de oboseală și să se ridice la nivelui sarcinilor în ciuda situațiilor care se înrăutățesc.

Când vorbesc de conexiune, nu mă refer la cooperarea mecanică obișnuită. Vorbesc despre o conexiune caldă, continuă, caracterizată prin interdependență, sprijin și recunoaștere reciprocă la locul de muncă.

Cu siguranță, aceste eforturi emoționale de conexiune au nevoie de multă energie interioară, deoarece necesită grijă și considerație pentru ceilalți, care sunt nenaturale pentru ego-ul uman. Dar tocmai aceste eforturi generează forța și vigoarea care vor reduce stresul și vor aduce echipa la o senzație comună de a se simți reciproc fără cuvinte și a capacității de a identifica împreună următoarea lor acțiune comună.

O tendință interioară subtilă de conexiune va transforma echipa într-o unitate integrată, cu un spirit de unul pentru toți și toţi pentru unul. Fiecare membru va căuta să-l completeze pe celălalt, să umple orice gol posibil sau îngrijorare, să fie un garant pentru celălalt și să-și deschidă inima.

Această senzație de colaborare perfectă le va cristaliza dorințele într-o voință fin concentrată care vizează o unitate indivizibilă, care îmbrățișează fiecare coleg din echipă.

Această conexiune profundă va reîncărca energia echipei și va atrage o putere specială personalului medical de la forța naturii, o putere disponibilă atunci când oamenii se unesc. Aceasta este forța care umple întregul univers. Nu numai că va întări echipa, ci va ajuta și pacienții să se vindece fizic și emoțional. Atât vindecătorii, cât și cei vindecați vor experimenta un mare beneficiu și satisfacție.

Și chiar și atunci când conflictele, disputele și izbucnirile apar în relațiile lor – și astfel de situații sunt de așteptat și sunt benefice – ele nu sunt altceva decât un apel pentru a se aduna și a vorbi câteva minute, a deschide o pagină nouă și a-i reconecta la obiectivul lor comun, încălzindu-le inimile. Astfel de momente sunt timpul pentru amintirea reciprocă că tot ceea ce se întâmplă provine dintr-o sursă supremă pentru a dezvălui boala urii și a competiției nemiloase dintre noi, care are nevoie de vindecare.

Astfel, fiecare situație dificilă și boală ar trebui privită ca o oportunitate de conexiune, un loc pentru a depăși dificultățile noastre, pentru a dobândi împreună o forță mai mare. Soarta fiecărui pacient, a fiecărei echipe medicale și a întregii omeniri depinde de revelarea forței vindecătoare a unității dintre noi.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed