Noul meu articol pe Linkedin “ONU poate declara, dar numai noi determinăm ”

Pe 11 noiembrie, Comitetul Politic Special și de Decolonizare al Națiunilor Unite (Comisia a patra) a aprobat șase proiecte de rezoluţie, dintre care unul va „solicita un aviz consultativ de la Curtea Internațională de Justiție cu privire la Israel și Teritoriul Palestinian Ocupat”.

Ceea ce cred că ar trebui să facem cu adevărat în legătură cu această decizie este nimic. Ar trebui să-l ignorăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată, sau nu am auzit despre asta.

Potrivit rezoluției, Adunarea trebuie să „ceară Israelului să înceteze toate măsurile care încalcă drepturile omului ale poporului palestinian”, precum și „să decidă Adunarea să solicite Curții Internaționale de Justiție să emită de urgență un aviz consultativ cu privire la consecințele juridice care decurg din încălcarea continuă de către Israel a dreptului poporului palestinian la autodeterminare, din ocuparea prelungită, așezarea și anexarea teritoriului palestinian ocupat din 1967.”

Comunicatul de presă al ONU a menționat de asemenea, că „reprezentantul Israelului… a spus că apelarea la implicarea Curții va distruge orice șansă de reconciliere între Israel și palestinieni”. Reprezentantul a mai spus că „astfel de rezoluții demonizează Israelul și îi scutesc pe palestinieni de orice responsabilitate pentru situația lor actuală”.

Înțeleg de ce delegatul israelian i-a îndemnat pe delegații statelor membre să nu aprobe rezoluția, deși știa că este un efort fără speranță. El doar își face treaba.

Cu toate acestea, ceea ce cred că ar trebui să facem cu adevărat în legătură cu această decizie este nimic. Ar trebui să o ignorăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat niciodată, sau nu am auzit despre asta.

Organizația Națiunilor Unite a fost împotriva statului Israel încă din prima zi. Această rezoluție, care intenționează să condamne încălcările drepturilor omului de către Israel în zonele ocupate în timpul războiului din 1967, nu este altceva decât un pretext pentru a extermina sistematic statul evreu. Acesta este motivul pentru care în 1955, cu mult înainte de războiul din 1967, când prim-ministrului David Ben-Gurion i s-a spus că ONU se va opune unei campanii militare sugerate în Gaza, el a răspuns: UM shmum (lit. ONU [este] nimic).

Dacă pe de altă parte, Israelul va răspunde până la urmă, trebuie să precizeze fără echivoc faptele:

1. Singura cartă pe care toate cele trei credințe avraamice o recunosc, Biblia, scrie că Țara Israel este țara poporului lui Israel.
2. Fiecare dovadă istorică găsită vreodată susține că țara lui Israel a fost țara istorică a părinților noștri, inclusiv desigur, Muntele Templului.
3. Nu există nici un text care să menționeze un popor palestinian în această țară (filistinii nu sunt palestinieni și cu siguranță nu au nicio legătură cu Ierusalim sau Iudeea și Samaria).
4. Numele Palestina a apărut foarte târziu în istorie: a fost dat Iudeii în secolul al II-lea e.n. de către romani după ce au zdrobit revolta evreiască de la Bar Kokhba. Procedând astfel, ei au încercat să șteargă toate urmele prezenței evreiești în țară, astfel încât evreii să nu încerce să se întoarcă la el. Cu toate acestea, conform Prof. de Istorie Louis Feldman, rabinul Akiva a mărturisit în secolul al II-lea că evreii din diaspora se refereau încă la pământ ca Eretz Israel [Țara Israelului].
5. Dacă vor fi făcute cereri teritoriale, atunci, conform celor scrise în Biblie și a ceea ce a fost găsit de arheologi, Israelul ar trebui să se întindă de la Nil în Egipt până la Eufrat în Irak.

Nu am nicio reținere să cred că lumea va fi de acord cu astfel de cereri, dar cred că ar trebui să încetăm să ne cerem scuze. În schimb, ar trebui să insistăm asupra drepturilor noastre și – și mai important – să facem ceea ce am venit aici să facem: să ne unim între noi și să devenim o națiune model, o națiune a solidarității, a responsabilității reciproce și a iubirii față de ceilalți ca faţă de noi înșine, tocmai moștenirea poporului nostru.

Prezența noastră în această țară nu depinde de o rezoluție ONU sau de alta, de teroarea arabilor sau de armele noastre sofisticate. Prezența noastră aici depinde de ceea ce tocmai am spus – de unitatea noastră internă. Prin conexiunea noastră, vom determina nu numai soarta noastră, ci și soarta lumii.

Aceasta nu este ideea mea, ci ceea ce au scris înțelepții noștri de la înființarea națiunii noastre. Este ceva pe care fiecare evreu simte, chiar dacă subconștient, și pe care orice antisemit simte, de asemenea, chiar dacă nu recunoaşte. Acesta este motivul pentru care poporul evreu a conceput termenul de Tikkun Olam(corectarea lumii) și a făcut din acesta cel mai înalt obiectiv moral al unei persoane evreiești. De fapt, unii evrei definesc nivelul de evreime prin angajamentul față de Tikkun Olam, deși disputele cu privire la semnificația termenului sunt adesea atât de profunde încât prelungesc corectarea lumii, deoarece împiedică unitatea evreiască.

Și antisemiții consideră că evreii trebuie să corecteze lumea. S-ar putea ca ei să nu o exprime în acest fel, deși unii precum Henry Ford chiar au făcut-o, dar faptul că antisemiții dau vina pe evrei pentru nenorocirile lumii implică faptul că ei cred că evreii sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă în lume – pentru mai bine sau mai rau.

În concluzie, nu cred că Israelul ar trebui să ignore cu totul ultima etapă de antisemitism ONU. Cred că ar trebui să-l folosim ca o reamintire a urgenței de a ne uni. Nu trebuie să răspundem la rezoluția reală, ci pur și simplu să facem ceea ce trebuie să facem: să ne unim între noi și astfel să punem capăt problemelor noastre interne, necazurilor noastre cu vecinii și toată ura din întreaga lume, deoarece lumea va urma națiunea model, așa cum au sperat Ford, Shulgin și alți antisemiți să vadă de la poporul evreu.

*Pentru mai multe despre cum ar trebui să se raporteze Israelul la prejudecata anti-Israel, citiți cea mai recentă publicație a mea, Noul Antisemitism: Mutaţia unei uri de lungă durată.‎

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Spiritualitate | Add Comment →