An nou, noi orizonturi

Întrebare: Cum ar trebui să începem anul nou?

Răspuns: Ar trebui să începem anul nou cu recunoaşterea faptului că avem oportunitatea de a deveni egali cu Creatorul, adică să ne raportăm la El la fel cu El se raportează la noi. Totuşi, mai întâi trebuie să descoperim cum El se raportează la noi cu iubire şi dăruire absolută, iar tu trebuie să dezvolţi acelaşi lucru în tine.

Totuşi, nu îl simţi pe Creator, nu îl cunoşti. În momentul în care începi să Îl inventezi, vei crea o altă religie şi avem deja destule religii în lume.

Conform cu înţelepciunea Cabala, avem toate mijloacele pentru a-l obţine pe Creator. Ca un puzzle, dacă foloseşti tot ce ţi s-a dat în mod corect, vei semăna în totalitate Creatorului.

De fapt, Creatorul a creat această lume într-o stare de totală distrugere şi divizare. Dacă aranjezi asta, nu vei deveni doar egal cu El, dar îi vei semăna Lui în adâncime, şi astfel vei obţine aceeaşi stare, acelaşi gând, acelaşi scop, acelaşi punct de plecare de unde El a început.

Vei obţine întreagă adâncime a gândului Lui şi, ca rezultat, îl vei obţine şi pe Creator într-o oarecare măsură. Cabaliştii nu ne spun ce va veni în viitor. Când vom atinge acel punct, veţi vedea voi înşivă.

De aceea, pentru noi, anul nou, Roş HaŞana, este cu adevărat un pas către un nou orizont.

Din emisiunea de pe Kab TV Roş HaŞana din 06.08.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: