Ascensiunea spirituală
Întrebare: Aţi spus că atragem mult mai multă lumină decât dorinţă (Hisaron). Se poate întâmpla asta cu adevărat?
Răspuns: Desigur, atragem o cantitate negativă de lumină. Există o conexiune continuă între Reşimot (datele de informații spirituale) create ca urmare a coborârii sufletelor din lumea infinitului în lumea noastră prin cele 125 de grade ale lumilor. Drept urmare, suntem în partea de jos și avem înregistrări de informații ale tuturor stărilor trecute, de care ne-am despărțit când am coborât în lumea noastră.
Acum fiecare dintre noi trebuie să facă aceeași călătorie de jos în sus, așa cum a fost coborât de sus în jos, dar numai de la sine. Aceasta este diferența dintre coborâre – cădere și urcare – ridicare, prin aceea că trebuie să ne aprovizionăm în avans, să găsim, să ne formăm și să creăm o dorință de dăruire, o dorință de iubire și o dorință de conexiune între noi.
Inițial, când am căzut, nu am avut această dorință. Este nefiresc pentru că nu vrem să ne ridicăm în atribute de dăruire, iubire și unitate. Vrem să primim, să apucăm, să dominăm și să fim plini. În lumea noastră, ne imaginăm o ascensiune spirituală, o conexiune cu Creatorul, într-un mod cu totul opus modului în care se întâmplă. Aceste imagini ne sunt prezentate într-un mod egoist, deoarece, de exemplu, musulmanii cred că 72 de fecioare așteaptând să danseze pentru ei în lumea viitoare.
Adică, oamenii au avut cea mai mare plăcere din lumea materială, plăcerea sexuală, și au făcut din ea un paradis. Un om din lumea noastră nu-și poate imagina nimic mai mult. Nu este nimic de care să râzi. E clar că nu avem nimic altceva. Mâncare, sex, o distracție veșnică, acesta este paradisul.
Dar nu ne putem imagina că este vorba despre dăruire, iubire absolută și conexiune între noi, unde pe de o parte rămâi ca om, dar pe de altă parte te dăruiești complet, te dizolvi în toți ceilalți și lucrezi doar pentru dorințele lor. Evităm astfel de gânduri; nu vrem să fie așa.
Prin urmare, ascensiunea de întoarcere este atât de dificilă pentru că fiecare urcare, fiecare pas mic, trebuie să aibă o dorință subiacentă. Trebuie să ne dorim să ne ridicăm în acest grad în avans, adică să devenim mai dăruitori, mai conectați unul cu celălalt și mai dependenți de ceilalți.
Din KabTV “Am primit un apel. Comunitate virtuală, partea 1” 16/05/10
Discuții | Share Feedback | Ask a question