În procesul muncii spirituale, omul ajunge la un grad în care își dorește să-și îngroape dorința. Nici măcar dorința în sine, ci intenţia. Trebuie să înțelegem că este imposibil să ajungi la îngroparea unei dorințe dacă nu știm exact ce îngropăm.

Ce înseamnă să „îngrop”? Este atunci când ceva a murit în mine și îi fac o corectare suplimentară.

Nu vreau să folosesc intenția de dragul de a primi, adică dorința mea, în forma în care există în prezent în mine. Pentru mine, este ca și cum ar fi moartă, și din partea mea nu este potrivită pentru utilizare. Moartea este un Ţimţum, o restricție, asupra dorinței pe care nu doresc să o folosesc. Este moartă pentru mine în termeni de utilizare.

Dar după aceea, încep treptat să descopăr că această dorință ar putea fi folosită dacă ar fi opusă. Încep să percep decăderea ei, descompunerea ei, cum este în esență, opusă Creatorului. În cele din urmă, ajung la concluzia că dacă dorința ar fi cu adevărat opusă stării sale actuale, aș putea să o folosesc diferit. În descompunerea sa, văd că starea opusă ar putea fi bună, deoarece în descompunere desluşesc calități ale „viului”, proprietăți ale vieții care ar putea exista acolo.

Astfel, când dorința ajunge la descompunerea completă, se formează în mine condițiile pentru a cere învierea. Sunt gata pentru schimbarea ei în „de dragul dăruirii”. Cer acest lucru și apoi are loc „învierea morților”.

Dorința rămâne aceeași, dar sunt gata pentru intenția de a începe să mă ridic „din morți”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/02/26, Rabaș – Art.32, 1988-Care sunt cele două acțiuni în timpul coborârii

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →